6,508 matches
-
de vară și al mlaștinilor înghețate, iarna. Era, una peste alta, un oraș în agonie, incapabil să se decidă pentru viață sau pentru moarte. Casa ducală, odinioară pretoriu roman, acum aflată la dispoziția funcționarilor regali și ducali, ne-a găzduit, adăpostindu-ne și caii. Ne-au adus la masă fructe stricate și vin apos mirosind a stătut; apa cu care ne-am spălat nu se deosebea deloc de cea tulbure din râu. Ariald a vrut să vadă așternuturile în care urma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
625 d.Hr., la judecata de la Verona, s-a decretat mazilirea lui Adaloald de la tron și alegerea unui nou rege al longobarzilor în persoana lui Arioald din Torino. Chiar în zilele acelea Adaloald a fugit la Ravenna, unde a fost adăpostit împreună cu mama sa. Negustorii cu care am discutat ulterior mi-au povestit că era însoțit de câțiva membri ai familiei, precum și de un individ îmbrăcat în negru, cu privire de vrăjitor. Prima hotărâre a lui Arioald a fost cea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
repezit la fereastră și, trăgând oleacă oblonul, m-am uitat afară. Am văzut doi bărbați călare, sulițași, și alți doi pe jos cu două torțe aprinse în mână. Strigătele se auzeau dintr-o colibă care ardea cu tot cu sufletele care se adăpostiseră în ea. Bărbatul care ne vorbise la început zăcea în noroiul înroșit de sânge - toiagul puțin mai încolo -, cu țeasta spartă din care îi țâșniseră creierii. - Tâlhari, am dat eu vestea. Ne-am îmbrăcat la iuțeală. - Ce facem? m-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
un lighean cu apă. A mai rămas să se uite la noi mânios cum îi mâncam porția de dimineață. L-am întrebat unde putem să ne facem nevoile, și el, plictisit, m-a condus în curte, arătându-mi un loc adăpostit de un paravan de scânduri cenușii. Deasupra unei gropi puturoase pline ochi de căcat am spionat printre crăpături. Sub turnul de la răsărit se aflau clădirile unde fuseserăm aduși; între mine și al doilea turn - mănăstirea care ascundea privirii restul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
fie că pregăteau ceva. A treia zi spre amiază avarii s-au aliniat, și-au întins arcurile și, în valuri, ne-au împroșcat cu roiuri de săgeți. Nimeni n-a fost lovit, deoarece au acționat lent, permițându-ne să ne adăpostim pe după creneluri. De fapt, nu intenționau decât să măsoare distanța tirului. Unul dintre veterani m-a informat că Romilde era și ea pe un bastion pe post de spectatoare la făloasele parăzi ale regelui avar, îmbrăcată în veșminte de in
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
însângerate, seara n-am mai putut să prindem nicio orătanie, cât de mică. Ne-am temut și pentru viața Gailei, căzută într-un leșin agitat din care n-am reușit s-o smulgem nici recurgând la forță. Descurajați, ne-am adăpostit într-o poiană destul de largă ca să ne îngăduie să vedem orice vietate ar fi ieșit din pădure. Ne-am așezat pe pământ, uitându-ne neputincioși unul la altul, bătuți de gândul să ne luăm viața întrucât nu mai vedeam vreo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
au omorât pe unchiul vostru și pe ceilalți războinici, îngropându-i după cum se cuvine. Lucru confirmat și de Marciano. I-a întărit cuvintele și totodată ne-a adus la cunoștință decizia de a părăsi nesigura Aquileia și de a se adăposti la Cormons, singurul castel din apropiere rămas în picioare. Am povestit la rândul nostru cum am fugit și despre moartea lui Gumbert, până ce, lăsându-se întunericul, au fost aprinse alte lumini. Moment în care ne-au arătat unde aveam să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
51. — Lasă-mă să cobor, spuse pe neașteptate. Ago opri după podul englez. Meri Îl Întrebă de ce nu venea să doarmă la Battello Ubriaco, Încă mai erau artiștii aceia din Berlin, În noaptea asta veneau acolo o mulțime de frați adăpostiți În camera de serviciu, adică În Încăperea aceea mare, din spate, unde Înainte fusese tipografia și, mai Înainte de asta, când Încă mai funcționa fabrica, fuseseră amplasate mașinile pentru săpun. Dar Zero răspunse că nu avea chef să meargă la culcare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
trebuie să-i scot măselele, a făcut abces. Știi că și câinii suferă de boli de dinți? spuse Aris. Elio clătină din cap neștiutor. — M-am gândit să fac rost de un loc, undeva, la țară, pentru a-i putea adăposti pe toți, În casă nu mai Încap. Sâmbătă am mai găsit unul, Îl aruncaseră În Tibru, Într-un sac plin cu bolovani, să se scufunde mai repede. Și cum l-ai salvat? Întrebă Elio, prefăcându-se că-i pasă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
cu parfum de lămâie sau de alte citrice fine. Fumul Învăluia un ghiveci imens care Împiedica accesul mașinilor În piață. În intențiile celor de la serviciul pentru parcuri și grădini publice, ghiveciul acesta, care cântărea cel puțin un chintal, trebuia să adăpostească o plantă de merișor, care Însă era de mult timp trecută În neființă. Un câine acrobat sau foarte Înalt depusese niște excremente cilindrice pe pământul ars al acesteia semănat cu chiștoace de țigări cu fluturași de hârtie care făceau reclamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
-și închipuise niciodată că puteau să-l facă atât de fericit niște haine, tocmai pe el, care nu mai purtase haine până atunci. Era un sentiment de emoție și de mândrie venit din rărunchii lui Pampu și totodată se simțea adăpostit de toate relele. Era mândru, puternic și dorea din tot sufletul să se arate lumii. În ziua de Paște a stat la masa mare din curte, cu toți servitorii. A mâncat friptură de miel și ouă roșii, a băut o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
care Zogru plutea fără grijă l-au luat prin surprindere și l-au aruncat în apa clocită a bălții. A fost prima dată când s-a trezit azvârlit fără avertisment și mai ales fără nici o sforțare din partea corpului care îl adăpostea. Apa îi sugea vlaga și îl împingea în direcții nedorite. Două săptămâni i-au trebuit ca să iasă la mal și să se strecoare încet în sângele unui copil care hălăduia prin pădure și pe care îl chema Manciu. Cealaltă istorie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
nenorocit, du-te acasă, pleacă, nu sta ca proasta, că probabil s-ar fi uitat la el ca la un ciudat care nu merită. Trebuia să repare el lucrurile, cumva. Zogru a chemat un taxi prin mobilul studentului care îl adăpostea și a plecat după Andrei Ionescu. L-a găsit repede: era în apartamentul lui din Colentina și scria o povestire, de fapt, era pe la final. Văzuse știrile de la ora 17 și nu se putuse abține să nu prelucreze o întâmplare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
se simțea amenințat și încolțit, iar oamenii în care intra deveneau brusc intimidați de el, chiar și unii țanțoși, pe care îi văzuse adeseori bătându-se pe burtă cu Achile, își pierdeau siguranța și se fâstâceau imediat după ce Zogru se adăpostea în sângele lor. Ajunsese să treacă și noaptea prin fața casei lui, indignat de groaza care îl cuprindea în preajma acestei ființe. O dată stătuse până aproape de miezul nopții. Se plimba pe trotuarul de vizavi, lăfăindu-se în sângele unui student, când a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
a orașului, aproape acoperită de coroanele copacilor. Dar în casa ei l-a găsit instalat pe Dandu. Acesta lucrase în chelăria domnească aproape toată viața, iar acum, bătrân și cu un picior beteag, își găsise o femeie tânără și se adăpostise în casa Nălbicăi, cu voie de la stăpânire. Avea trei țigani care îi țineau casa și viața lui ar fi mers înainte frumos, dacă nu apărea Nălbica. Ea și-a cerut înapoi casa, l-a chemat în ajutor și pe Ioniță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
cântătoare Ne încântă cu a lor cânt Revărsat pe acest pământ. Ele cuib își construiesc, Nicidecum nu-l părăsesc Doar când pleacă-n Țara caldă și îndepărtată. Ele-n stoluri zboară-ntruna, Iar când vine furtuna, Într-un copac se adăpostesc Până ce răsare luna. Cerul Cerul înstelat De lună colorat, E-un peisaj frumos Și miraculos. Iar când soarele răsare Cu razele-i încântătoare, Face un minunat tablou Creat de Dumnezeu. Zăpada Zăpada cristalină Pe jos s-a așternut În casă
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Nisipuri de disperare, de neputință, Încerci să scapi, Ai doar o șansă: Să-și regăsești aripile. Speranța... O perdea de fulgi ce-și croiesc propria soartă se avântă spre pământul trist. Norii care plâng neîncetat cu lacrimi de gheață căci adăposteau odată fericirea iernii și îi dădeau drumul peste un platou de bronz, acum fiecare nor își îneacă amarul în sărmanii fulgi... Fericirea stă ascunsă printre umbre și se adâncește din ce în ce mai tare în întuneric până când nu pare a mai fi ceva
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
jos și, în câteva minute, somnul o copleșește. Noroc că a reușit să pătrundă în peșteră. Afară, ziua se îmbină cu noaptea. Orele trec nepăsătoare, cerul se-nnegrește și tăcerea noții adânci răzbate până-n văgăuna în care Violetta s-a adăpostit... În timpul nopții, un urs intră în peșteră. E mare, fioros și are niște dinți ascuțiți, numai buni pentru a sfâșia orice îi iese în cale. Mormăitul lui o trezește pe copila curajoasă. Ca-ntr-un vis urât, i se derulează
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Liniile adânci de pe frunte îi erau deseori pline cu praf și dunga de mizerie de sub unghiile ei mă dezgusta. Sigur, n-aș fi putut să-i spun lucrurile astea atât de puțin respectuoase, așa că o evitam pe mama și mă adăposteam pe lângă războiul de țesut al Zilpei unde era liniște sau în jurul vocii blânde a Bilhei. Am ajuns chiar să dorm în cortul Rahelei, ceea ce trebuie s-o fi durut un pic pe Lea. Inna, care, acum îmi dădeam seama, trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
Celălalt, mai prompt În reacții, scoase arma și ochi urlînd: - Poliția! Stai! Rămasă fără grai, Îl descoperi atunci pe cel care o amenința. - Comandant Fersen, Brigada criminală din Paris! Descotorosit În ciocnire de acel poncho din plastic sub care se adăpostea, bărbatul purta un costum elegant, dar șiroind de ploaie și pătat de noroi. Se strîmba de durere, masîndu-și stomacul. - Ce te-a apucat să mă agresezi astfel? Eși nebună sau ce naiba? Marie, revenindu-și În simțiri, se ridică și scoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
mai scotea o vorbă. - Acum știm În ce fel asasinul nostru putea circula Încoace și Încolo În sit fără să fie reperat. Îi era de ajuns să se ascundă În criptă. Polițisul se strîmbă. - CÎnd mă gîndesc că m-am adăpostit sub dolmen noaptea trecută și nici măcar n-am văzut semnul. - CÎnd ești În pericol de moarte, mergi la esențial. Esențialul. Privirile li se Întîlniră, intense, brusc jenate de ce Își putuseră spune În grotă cînd credeau că vor muri. Și izbucniră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
mai degrabă un pretext spre a se deprinde amîndoi cu tutuiala. Acea simplă schimbare formală făcea de-a dreptul tangibilă intimitatea pe care o Împărțiseră și avu darul să-i tulbure mai mult decît ar fi crezut. Apartamentul minuscul nu adăpostea nici o ascunzătoare, Îi dădură ocol rapid. Marie se instală În fața computerului lui Ryan și apăsă tastele, dar ecranul afișa mereu același mesaj: acces refuzat. În timp ce Lucas termina de scotocit prin dulăpioarele din bucătărie, ea frunzări cîteva cărți. Pe pagina de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Ronan pierzîndu-și cumpătul. Nu știu unde s-a dus, dar azi dimineață mi-a cerut să scot Zodiacul și să-l amarez la Lancouët. - Dacă așa stau lucrurile, n-o să ajungă departe, zise Philippe. Bujiile și-au dat duhul. Lancouët. Un golfuleț adăpostit de vînturile dominante, pe estuarul cu același nume. La mai puțin de un kilometru de fabrica de faianță. - Doar n-o să pleci? Marie se Întoarse și o văzu pe maică-sa, care stătea În pragul casei. Încercă să-i explice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
1 1 iulie 1998 cădea Într-o miercuri. Prin urmare, În chip logic chiar dacă neobișnuit, Djerzinski organiză agapa de adio Într-o marți seara. Între cuvele de congelare a embrionilor și oarecum strivit de masa lor, un frigider marca Brandt adăpostea sticlele de șampanie; de regulă, acolo se păstrau produse chimice uzuale. Patru sticle pentru cincisprezece oameni - era cam meschin. Totul, de altfel, era cam meschin: motivațiile ce-i adunau laolaltă erau superficiale; o vorbă neinspirată, o privire piezișă și grupul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
doi copaci prăvăliți, acoperiți cu un pământ sfărâmicios din care răsăreau lăstari tineri. De jur Împrejur crescuseră frunze grase de brusture, iar sub copacii prăvăliți se Întindea o limbă de mușchi răcoros ce ieșea dintr-o vizuină scundă. Ne-am adăpostit cum am putut mai bine și am adormit de cum am pus capul jos. 15. Ploaia se oprise cu mult Înainte de a se crăpa de ziuă. M-am răsucit de pe o parte pe alta și am tras cu urechea la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]