4,800 matches
-
sale pot fi extrapolate întregului discurs postmodern. El găsește în această relaționare sursa parodiei, nostalgiei, pastișei și a ceea ce numește "alegoria enigmatică", prin intermediul cărora pluralismul interpretării justifică o multitudine de lecturi ale semnificațiilor divergente. Deși accentuează faptul că ironia și ambiguitatea au fost concepte-cheie în literatura modernă, iar ideea dublului sens și a coincidentia oppositorum coboară către Heraclit și Nicolaus Cusanus, aceste metode au fost preluate și dezvoltate de către postmoderni (în special în termenii lecturării prezentului în trecut și a trecutului
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
a elaborării unor figuri retorice noi; de asemenea, chiar curentul în sine poate fi recunoscut și chiar definit prin formulele stilistice pe care le-a consacrat. Jencks afirmă că printre cele mai reprezentative figuri retorice postmoderne se numără paradoxul, oximoronul, ambiguitatea, dubla codificare, "armonia dizarmonioasă", amplificarea, complexitatea și contradicția, ironia, citarea eclectică, anamnesis-ul, chiasmul, elipsa etc. În urma aplicării acestora, postmodernismul îi apare ca fiind "schizofrenic față de trecut: la fel de determinat să rețină și să păstreze aspecte ale trecutului, precum este să meargă
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
a condus la anomie și lipsa unei direcții istorice (Durkheim), alienarea muncii și exploatare (Marx), birocratizare excesivă (Weber), atomizare socială (Simmel), creșterea gradului de supraveghere (Foucault) etc. În acest sens înțelegem interpretarea baudrillardiană a modernității ca paradox, implicând distrugere, schimbare, ambiguitate și transformând criza în valoare proprie. De altfel, în jurul ideii de paradox își construiește discursul despre modernitate și Antoine Compagnon, care semnalează cinci asemenea paradoxuri caracteristice acesteia: superstiția noului, religia viitorului, mania teoretizării, îndemnul la cultura de masă și pasiunea
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
creșterea valorii instantaneității, a efemerității, a unicei folosințe, a perisabilității, a bombardamentului mediatic etc. În acest context, Baudrillard discută despre hiperrealitate și simulacru drept caracteristici ale lumii postmoderne, astfel încât lumi diferite pot fi regăsite în același spațiu sau timp, introducând ambiguitatea, lipsa reperelor și chiar denaturarea ideii de istorie. Unul dintre primii teoreticieni care au semnalat trecerea către un alt tip de societate este Daniel Bell prin descrierea a ceea ce el denumește post-industrial society. Din multiplele constructe pe care le trece
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
rupturii, al morții vechiului și al apariției noului"145, fiind legat de schimbări revoluționare, paradigmatice din diverse domenii. În acest sens, s-a dezvoltat o întreagă "retorică a negației", ce valorizează discontinuitatea, ruptura, descentrarea, indeterminarea, dislocarea etc. Compagnon subliniază această ambiguitate a postmodernismului, ce rezultă din înțelegerea sa în termenii rupturii de modernism, și care îi conferă abilitatea de a acoperi mai multe realități: "prefixul postsugerează de altfel refuzul sau imposibilitatea unei referințe pozitive. Iar ruptura fiind prin excelență modernă, cum
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
modernului!"146. Se remarcă și în cazul interpretării acestei vocabule același tip de contradicții care s-au evidențiat în momentul discutării periodizării postmodernismului intervenția instrumentelor, categoriilor și strategiilor moderne în discursul despre postmodernism fiind de natură să crească gradul de ambiguitate din jurul său (situație care l-a determinat pe Compagnon să se întrebe, sugestiv, dacă nu cumva postmodernismul "reprezintă poate revelația întârziată a adevăratei modernități"147). Privind această relație din perspectivă retorică, Ronald Schleifer remarcă faptul că postmodernul, care a fost
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
din interiorul curentului. 1. Indeterminare (indeterminări). Această caracteristică include o multitudine de alte trimiteri la noțiuni dragi postmodernismului, ca fragmentare, deschidere, discontinuitate, descentrare, pluralism (care a fost descris de Hassan drept "iritabila condiție a discursului postmodern"208), "toate formele de ambiguități, rupturi și deplasări care afectează cunoașterea și societatea"209, ce conduc la supradeterminare. Această trăsătură este reliefată de mutațiile pe care le-au realizat în domeniile lor de cercetare gânditori precum Heisenberg, Kuhn, Feyerabend, Barthes etc., și care atestă disoluția
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
singură frază sau un segment dintr-o frază"249. Un înțeles al textului care se poate suprapune conceptului de scriitură, în special în interpretarea dată de grupul Tel-Quel, este aceea de "practică semnificantă", spațiu virtual de construcție a semnificației. Aceeași ambiguitate reiese și din definiția pe care o dă Paul Ricœur conceptului de text, privit drept "orice discurs fixat prin scriitură"250, problemele de definire fiind recunoscute și de Jean-Michel Adam251, care ajunge totuși la concluzia că este de preferat realizarea
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
limbaj utilizat, folosit. Ca substantiv numărabil, el semnifică "un subset relativ discret dintr-un anumit limbaj, utilizat pentru scopuri sociale sau instituționale specifice"253, exemple în acest sens fiind discursul medical, discursul științific, discursul administrativ etc. Una dintre sursele de ambiguitate o constituie chiar momentul în care substantivul devine masificat (în exemplul autorului, o sintagmă precum "discursul științific aristotelic" poartă cu sine această ambiguitate), în timp ce "cea de-a doua utilizare implică faptul că discursul este o modalitate de ordonare a categoriilor
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
253, exemple în acest sens fiind discursul medical, discursul științific, discursul administrativ etc. Una dintre sursele de ambiguitate o constituie chiar momentul în care substantivul devine masificat (în exemplul autorului, o sintagmă precum "discursul științific aristotelic" poartă cu sine această ambiguitate), în timp ce "cea de-a doua utilizare implică faptul că discursul este o modalitate de ordonare a categoriilor gândirii sau cunoașterii, astfel încât el reflectă sensul "comun" al unui "discurs" ca fiind un tip de text sau de tratat. În unele ramuri
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
diferența dintre limbă sau limbaj natural înțeles ca sistem împărtășit de membrii unei comunități, respectiv discursul ca producere concretă de secvențe succesive (enunțuri) cu un anumit scop, într-o situație bine determinată. Această diferență, consideră Maingueneau, a dat naștere multor ambiguități, tocmai prin trecerea neanunțată de la un prim sens al utilizării la sensuri derivate. Astfel, utilizând termenul de discurs ne putem referi la o poziționare în interiorul unui câmp discursiv, la un anumit tip de discurs, la o anumită funcționare a limbajului
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
secund". În tradiția nuanțărilor semiologice, Barthes distinge între écrivain și écrivant. Scriitorul face din cuvânt un scop în sine, în timp ce pentru scriptor cuvântul este numai un mijloc în vederea îndeplinirii unei activități. Dacă pentru scriitor cuvântul reprezintă totdeauna o provocare, o ambiguitate, pentru scriptor el este o instanță care rezolvă o ambiguitate, transformând-o într-o informație. De aceeași manieră se va separa în S/Z textul lizibil (textul clasic, canonic, operele ce alcătuiesc literatura consacrată) de cel scriptibil ("scriptibilul este romanescul
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
écrivant. Scriitorul face din cuvânt un scop în sine, în timp ce pentru scriptor cuvântul este numai un mijloc în vederea îndeplinirii unei activități. Dacă pentru scriitor cuvântul reprezintă totdeauna o provocare, o ambiguitate, pentru scriptor el este o instanță care rezolvă o ambiguitate, transformând-o într-o informație. De aceeași manieră se va separa în S/Z textul lizibil (textul clasic, canonic, operele ce alcătuiesc literatura consacrată) de cel scriptibil ("scriptibilul este romanescul fără roman, poezia fără poem, eseul fără disertație, scriitura fără
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
esență "scriitură""289. După cum susține Barbara Johnson, scriitura conține o logică dublă 290, care este chiar aceea a suplementarității, care induce semantic și ambivalența dintre completare, adaos și substitut, astfel încât a afirma că A este suplementul lui B introduce o ambiguitate în discurs, mai ales că logica suplementarității este diferită de logica binară a identității și noncontradicției. Aceste efecte discursive obținute de poziționările teoretice ale lui Derrida sunt augmentate și de preferința sa pentru căutarea forței semnificației în digresiuni, ecouri, discontinuități
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
mai ales că logica suplementarității este diferită de logica binară a identității și noncontradicției. Aceste efecte discursive obținute de poziționările teoretice ale lui Derrida sunt augmentate și de preferința sa pentru căutarea forței semnificației în digresiuni, ecouri, discontinuități, contradicții și ambiguități textuale, care au sugerat posibilitatea de a lectura și interpreta "situații" textuale precum tăcerea, spațiul, distanța etc. Experimentele de acest tip au conturat perspective noi asupra cercetării scriiturii și a intertextualității, dar și asupra interpretării și lecturii. Din perspectivă derridariană
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
determinat ca referința să cunoască cinci direcții, toate intersectându-se în textul însuși: autoreferința, referința intratextuală, intertextuală, extratextuală textualizată și referința hermeneutică 326. Pentru că nu se mai poate vorbi despre o referință unică, consecințele acestui fapt fiind criza reprezentării și ambiguitatea demersului interpretativ, se poate concluziona că scriitura postmodernă "pulverizează gramatica, logica și retorica, contrazice fiecare afirmație de îndată ce o face, amână înțelesul la nesfârșit, ambivalența există în orice cuvânt, vidul apare în orice construcție, coerența structurii se năruie definitiv"327. Pierderea
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
că teoria marxistă eșuează în a descrie corect alte tipuri de societăți, precum cele arhaice, construite în jurul ritualurilor, sărbătorilor, potlatch-ului, dar reprezintă, prin caracteristicile sale, și propria atracție către un alt tip de teorie, care să se fundamenteze pe o ambiguitate radicală, pe jocuri de limbaj, pe provocare și reversibilitate. Retorica excesului, caracteristică darului, de exemplu, este una care s-a constituit într-o adevărată strategie discursivă și în textele care vor urma acestor stadii inițiale. În această direcție, Mike Gane
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
acest "frison al exactitudinii" și al unei estetici perfecte a similarității dintre model și reprezentare sunt indicii ale pericolului televiziunii ea tinde să fie o reprezentare care pretinde să fie realitatea însăși. În această etapă, se poate vorbi despre o ambiguitate generală prezintă televiziunea viața cotidiană a familiei Loud, sau se prezintă, de fapt, pe sine însăși, în ceea ce filosoful francez numește matricea și codul său interne? Baudrillard argumentează în favoarea celei de-a doua variante, mai ales că în lipsa unui "spațiu
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
a vizibilului și una a invizibilului. În Celălalt prin sine însuși, Baudrillard nuanțează relația se-ducere pro-ducere, considerând că între aceste două forme nu există doar contrast, ci și o complementaritate ce decurge din faptul că seducția deține o profundă ambiguitate și ambivalență, deoarece poate fi înțeleasă și ca mișcare de retragere în secret, și ca intenție de a face vizibil (și, prin urmare, de a "produce" ceva). "Seducția nu se opune producției: ea seduce producția [...], la fel cum răul nu
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
sau manipulare. Primul aspect vizează faptul că logica seducției se opune concepției teologice și celei libertine; al doilea precizează că acest tip de logică este legat în mod organic de funcționarea secretului; al treilea aspect se referă la faptul că ambiguitatea secretului și rolul său esențial jucat în această logică se reduc la "dramaturgia Ființei și a Neantului" în care se găsește "toposul esteticului"552. În zona esteticului, susține Parret, logica seducerii se impune atât seducătorului, cât și celui sedus, astfel încât
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
viziunea sa, este capabil să înglobeze seducția, spre deosebire de conceptul de discurs. În consecință, o scriitură care s-ar ghida după o logică și o retorică a seducerii ar trebui să fie în mod necesar ironică, să mizeze pe absența sau ambiguitatea sensului, să instituie secretul, amânarea, regula și deconstrucția ca elemente de bază. Cu alte cuvinte, în grila hermeneutică baudrillardiană, sugestia ce ni se oferă este aceea de a schimba paradigma "banală" cu cea "fatală", pentru ca un discurs să fie cu
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
cvasi-exhaustivi. Baudrillard consideră că întreaga noastră cultură pare a fi supusă acestei "monstruozități productive" în care totul trebuie transformat în eficacitate, transparență, expunere. O teorie care s-ar ghida după o logică a seducerii ar trebui să fie ironică, introducând ambiguitatea sensului, secretul, regula și deconstrucția drept elemente componente. De altfel, în concepția lui Baudrillard, seducția deturnează funcționarea normală a semnelor, supralicitându-le și făcându-le să intre în derivă, "căci ea operează o deplasare a polilor. Orice discurs trebuie să
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
care să facă apel la trăsături cum ar fi corespondența cu realitatea, surprinderea ei perfectă sau instituirea unor afirmații categorice. Într-o oarecare măsură, înseși caracteristicile principale ale fenomenului postmodern îi "protejează" pe adepții lui de eventualele acuze de inconsistență, ambiguitate, cultivare a paradoxului. Discursurile postmoderne cultivă, în același timp, convențiile și trăsăturile pe care le critică sau le deconstruiesc, lucru care face ca modul de a scrie și de a fi perceput în acest context să dețină un statut special
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
strânsă legătură cu palinodia se află și o altă caracteristică a postmodernismului citatul considerat de unii critici drept figura postmodernă prin excelență. De exemplu, Antoine Compagnon afirmă că "opunându-se dogmelor coerenței, echilibrului și purității care fundamentaseră modernismul, postmodernismul reevaluează ambiguitatea, pluralitatea și coexistența stilurilor; el cultivă deopotrivă citatul vernacular și citatul istoric. Citatul e figura postmodernă cea mai pregnantă" (Antoine Compagnon, op. cit., p. 144). 214 În domeniul artelor, adoptând principiul rebeliunii împotriva autorității, principiu extins și la autoritatea discursului, a
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
începe să aibă probleme cu legea, sfârșind prin a fi arestat și condamnat pentru tentativă de omor asupra unui bătrân. Cu o remarcabilă subtilitate descrie Emil Mladin presonajul colectiv din jurul buticarului Dan: o moluscă fără formă bine definită, personificare a ambiguității și a vicleniei, vădită în trecerea nevertebrată de la compasiunea față de eroul lovit de soartă, la slugărnicia față de consoarta detestată dar mai puternică. De altfel, într-un moment de luciditate, Clejan recunoaște că, fără incitarea otrăvită a acetei gloate invidioase, viața
Succesiunea măștilor by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Imaginative/8651_a_9976]