2,512 matches
-
cuviință, pentru a păstra unitatea de loc și legătura între scene." Este soluția adoptată de Corneille în Polyeucte. Acțiunea se petrece într-o anticameră comună cu apartamentul lui Felix și cel al fiicei sale, procedeu care acordă verosimilitate atât întâlnirilor amoroase între Pauline și Polyeucte și între Pauline și Sever, cât și întrevederilor politice între Felix și Sever. Racine concepe spațiul într-un mod analog în Bérénice. "Scena se petrece la Roma, notează el, într-un cabinet ce se află între
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
niciun personaj ridicol și introduce, după modelul pastoralei sau al tragi-comediei, personaje ce aparțin societății bune. Foarte diferită de comedia tradițională moștenită de la farsa latină sau medievală, această piesă pune în scenă personaje care folosesc în vorbirea lor o cazuistică amoroasă rafinată. Cu Galeria palatului, cea de-a treia comedie a sa, Corneille introduce rolul confidentei, care îl înlocuiește de acum înainte pe cel al doicii, moștenit de la teatrul latin și considerat de acum înainte prea prozaic. "Nimeni nu văzuse până
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Tebaida sau Frații dușmani (La Thébaïde ou Les Frères ennemis), asta se datorează faptului că, în imaginarul colectiv, începând din Antichitate, familia Labdacizilor ilustrează transgresarea interdicției incestului. În Prefață, Racine explică faptul că nu poate să existe loc pentru relația amoroasă în această piesă în care relațiile familiale sunt nemăsurat de puternice: Într-un cuvânt, sunt convins că sentimentele de tandrețe sau de gelozie ale amanților nu și-ar putea găsi decât foarte puțin loc printre incesturi, paricide și toate celelalte
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
mettre au jour Tout ce qu'on de plus noir et la haine et l'amour."57 În piesele sale ulterioare, Racine, fără îndoială pentru a masca parțial violența pulsiunii, pune la baza urii dintre frați o rivalitate politică sau amoroasă. În Britannicus, Nero atras de Junie, care îl iubește și este iubită de Britannicus, fratele său vitreg, îl dă pradă morții pentru a i-o smulge. În Bajazet, sultanul Amurat, care se luptă la Babilon, trimite, în două rânduri, ordinul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Baiazid pe care l-a lăsat, prizonier al Roxanei, în seraiul din Constantinopole. El speră să învingă, în felul acesta, un concurent potențial la tron. Tată și fiu se află și ei într-o relație de concurență, politică și / sau amoroasă, în teatrul lui Racine. Mithridate, rivalul celor doi fii ai săi pe lângă Monime, ordonă în secret omorârea Monimei când înțelege că ea îl iubește pe fiul lui, Xifares. Neputând-o avea, preferă să o vadă pierind. Creon, trădător ca și
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
teatrul în sânul societății, ca modalitate de distracție, pretind că singurul mijloc de a-i conferi o oarecare cinste este suprimarea reprezentării dragostei. Astfel Boileau credea (sincer sau nu) că este posibil să se scrie niște tragedii bune fără ca pasiunea amoroasă să fie descrisă. El citează, ca exemplu, Oedip de Corneille, Athalie de Racine. Dacă Bossuet se leagă de reprezentarea pasiunii dragostei, se arată rezervat cu privire la orgoliu, neexplicându-se practic niciodată asupra atitudinii morale ce ar trebui urmată față de reprezentarea comportamentelor
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în numele moralei, ca din tragedie să fie excluse pasiunile. Este o cale experimentată de Voltaire (1694-1778) în prima sa tragedie Oedipe, în 1718, unde se arată mândru de a crea pentru prima dată o tragedie în care nu apare pasiunea amoroasă. Cât despre abatele Dubos (1670-1742), în Reflecții critice asupra poeziei și picturii (Réflexions critiques sur la poésie et la peinture, 1719), el exprimă dorința de a fi aduse pe scenă situații banale și cotidiene, mai impresionante, după părerea lui, decât
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
bănci din România au dat faliment. Prima bancă a fost Banca Generală a Țării Românești, urmată de Banca Berkovici, Banca Franco-Română și în final de Banca Marmorosch-Blank & Co. După părerea lui Iorga, cauzele eșecului lui Blank erau costisitoarea sa "viață amoroasă" și faptul că îi finanța pe politicieni. S-a propus ca Banca Blank să fie luată pe cauțiune. Iorga s-a opus cu îndîrjire. "Iorga încearcă să ruineze băncile liberale"67 susțineau liberalii. Prin februarie 1932 existau în România 300
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
lui Iorga și lui Argetoianu. După căsătoria aceasta morganatică, Iorga și Argetoianu s-au angajat față de rege (și de Regina Maria) că prințul Nicolae va părăsi țara. Carol, a cărui viață particulară nu era deloc ireproșabilă, era intolerant față de viața amoroasă a fratelui său mai mic. Regina Maria era furioasă. Argetoianu își amintește scena de la Palatul Cotroceni, care a avut loc chiar în salonul în care Regina Maria fusese găsită în brațele colonelului canadian Boyle. Regina Maria avea un temperament necontrolat
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
nimic de spus după primirea pe care le-ați făcut-o reprezentanților guvernului țării". Iorga și Argetoianu au plecat, iar în drum spre ieșire s-au decis să uite în întregime incidentul 70. Nici Nicolae nu era îngăduitor față de viața amoroasă a fratelui său. Se referea adesea la Palatul lui Carol, numindu-l "Palestina"71. Prințul Nicolae va stabili legături cu Legiunea ca să-și asigure succesiunea în caz că fratele său era detronat. L-a vizitat și pe Iorga acasă. Martorii declară că
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
se pare, numeroase) din repertoriul teatral al momentului. Vocația teatrală a lui R. este ilustrată însă pe deplin de scenetele versificate în care predomină șarja lexicală. Se distinge dintre acestea Romeo și Julieta la Mizil (1907), poveste a unor intrigi amoroase și electorale pline de pitoresc dintr-o urbe de provincie. Dacă „jurnalistul n-a avut o conștiință estetică pe măsura fanteziei comice” (Constantin Ciopraga), publicistica de atitudine a lui R. dovedește în schimb o anumită ținută civică. Sunt abordate aici
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289133_a_290462]
-
sculptură simbolismul își prelungea existența și beneficia de interesul publicului. Criticul subliniază la sculptorii generației retorica sculpturală simbolistă împrumutată de la Rodin, propensiunea către satanismul simbolisto-decadent corelat unei feminități litigioase, plasate în contextul misterelor sacre, al demoniilor carnale și al isteriilor amoroase: Nu înțelegem, desigur, să limităm exercițiul criticii absolut la controlul aparențelor, al formelor, dar, pentru relevarea unor suflete de femei (pe tinerii artiști îi tulbură grozav femeia-demon) contorsionate de deliruri bahice, a unor suflete ce plutesc între crimă și plăceri
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]