2,942 matches
-
mătăsii în manuscrise (Editura Convorbiri literare, Iași, 2007) și Cartea celor optzeci și opt de taine (Editura Emolis, Iași, 2008) se încarcă de sevele misterului ontologic, cosmologic, escatologic ș.a.m.d. Fiecare dintre aceste volume apare drept o sumă de angoase sau de neliniștitoare interogații ale ființei în ipoteticul drum al inițierii. Textele invocă mistere grele, ascunse în cele "o mie de semne-n miraculosul ținut" de dincolo și dezvoltă scenarii ritualice puse pe seama unui actant poetic care speră că poate
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
desigur, ca talantul care i-a fost dăruit la naștere pentru neîncetată înmulțire...". Privite strict din perspectiva criticului de poezie, aceste cărți apar însă ca o dare de seamă, concepută cu amară luciditate, a unei interiorități vulnerate atât de propriile angoase, cât și de excesul de violență pe care îl constată într-un univers aproape dezaxat. Poetul Doru Maximovici se așază, deloc întâmplător, într-un punct de hotar, între bine și rău, între teluric și celest, "între cinstita moarte/ și visata
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
care i se refuză cu obstinație, refuzând comunicarea, ca în nimeni nu înțelege pe nimeni, astfel cufundând subiectul liric într-un abis al conștiinței, în care se amestecă straniu, foarte viu, senzații în fond monocorde: culpa, tendința de maculare, îndoiala, angoasa, posibilitatea terifiantă de a sfârși "pustiit, rănit", într-o singurătate tardivă, niciodată intuită. Ferfeniță, părăsit, aruncat la coș, eul liric se zvârcolește într-un teritoriu al suferinței atroce, în care, doar uneori, ce-i drept, singură "poezia ne însoțește peste
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
așa cum de mai multe ori, cu nuanțe fertile, Raoul Girardet o arată, efervescența mitică, procesul mitogenetic se declanșează mai puternic în epocile de fractură istorică. Sociologul Roger Bastide (citat de Raoul Girardet) vede în mituri "ecrane pe care se proiectează angoasele colective", modalități diferite de reacție față de dezechilibrele și tensiunile din interiorul structurilor sociale. De șapte ani chiar o astfel de epocă traversăm și cartea lui Raoul Girardet ne va pune în mînă unul din instrumentele de studiu pentru prezent. Mituri
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
frontiere".) 2. Comunitatea națională se constituie simultan ca subiect al modernității și al tradiționalității. (Adică: "paradoxala înlănțuire a "modernității" și "tradiției" pare să fie trăită angoasant și ambivalent, ciclotimie aproape. Ne-am permite să vorbim în acest caz de o angoasă de schimbare: pe de o parte, respectul tradiționalist, adesea egolatrie, față de strămoșesc pînă și creștinismul nostru nu este pur și simplu "ortodox", ci "credință strămoșească"; pe de altă parte, revolta modernistă, adesea ireverențioasă, față de icoanele "strămoșilor" și căutîndu-și idolii de
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
fantezistă. În schimb, cum să nu constatăm în mod obiectiv ceea ce este și esențial că, oricare ar fi denumirea, natura sau motivațiile conspirației denunțate, acest denunț se înscrie inevitabil într-un climat psihologic și social de nesiguranță, de frică, de angoasă? Acest climat poate apărea mai mult sau mai puțin apăsător. Mediile implicate pot fi diferite din punct de vedere cantitativ, pot avea o compoziție socială extrem de diversă. Totuși, la toate (oricît de derizorii ar fi eforturile depuse pentru a le
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
ținem mai mult seama de teama de îmbătrînire, de refuzul degradării trupești, de reacțiile instinctive la apropierea acelei întunecimi care este moartea. Dar cum să explicăm mai ales trecerea de la traumatismul colectiv la construcțiile imaginarului individual și trecerea inversă de la angoasa personală la conturarea unei viziuni coerente a destinului colectiv? Pare a fi dificil să garantăm că rigoarea răspunsurilor ce se dau în general este exact pe măsura complexității problemei. Pentru că, din nou, efortul interpretării psihologice trebuie să refacă și să
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
al acestor societăți se regăsește în acea umbră misterioasă ce învăluie imaginea puterii... Oare va trebui, dimpotrivă, să insistăm asupra moștenirii culturale iudeo-creștine, asupra felului în care aceasta a marcat, cu totul decisiv, o întreagă arie de civilizație, visele, speranțele, angoasele, opozițiile sale? Într-adevăr, e greu să trasezi o linie de demarcație cît de cît precisă între așteptarea mesianică proprie vechilor religii ale mîntuirii, și marile elanuri ale milenarismeîor revoluționare din ultimele două secole. E adevărat că și obsesia Impurității
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
patru sisteme de reprezentare mitică pe care am încercat să le conturăm, fiecare solid structurat în jurul unui nucleu bine definit, se alătură, se amestecă și cîteodată se confundă într-o aceeași realitate, adică într-o aceeași contestație, într-o aceeași angoasă, într-o aceeași chemare, într-o aceeași speranță. Denunțarea singurătății omului modern, nostalgia după o solidaritate demult dispărută, prezentarea unei comunități căreia, sub forme și la niveluri diferite, trebuie să i se recîștige mințile și inimile, urmărirea, în numele Unității sacralizate
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
cu destui ani înainte sociologul Roger Bastide, că mulți etnologi sînt în prezent de acord să considere miturile drept niște replici la fenomene și dezechilibre sociale, la tensiunile din interiorul structurilor sociale, drept niște ecrane pe care grupul își proiectează angoasele colective, dezechilibrele ființei"88. În ceea ce privește imaginarul politic, o atare observație întotdeauna confirmată și ilustrată este, fără îndoială, punctul de plecare avantajos oricărei încercări generale de interpretare. Liniile de forță ale celor mai puternice tensiuni sociale dezvoltă mitul Vîrstei de aur
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
descriere literară, marcată de autenticitatea evidentă a faptului trăit: "Chiar acum, acum, nu îmi este bine deloc, e chiar mai rău decît să fii gîtuit, mai rău decît să fii ștrangulat, sufocat, este o prăpastie psihologică, un coșmar anatomic, o angoasă metafizică, o revoltă, o plîngere; inima ce bate prea repede, mîini care se crispează, pielea care transpiră". F.-B. Michel, Le Souffle coupé Textul B Pensiunea de familie, ultima locuință a lui Anne-Marie. Mai rău, de o sută de ori
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
grupare a reprezentanților acestui curent țin de criterii exterioare filosofiei (gruparea pe țări sau după atitudinea față de religie); dacă unele teme îi apropie, altele îi distanțează foarte mult. Temele specifice filosofiei existențialiste (tragedia existenței umane, imposibilitatea omului de a alege, angoasa ș.a.) au fost elaborate inițial de danezul SÖREN KIERKEGAARD (1813-1855). Ele au fost reluate în deceniile trei și patru ale acestui secol, într-un moment de puternică tensiune provocată de criza economică din jurul anului 1930, de către germanii KARL JASPERS (1883-1989
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
spatele științei și tehnicii fără riscul da a ne reîntoarce cu cîteva secole înapoi; o educație prin excelență individualizată (de unde se vor lua atîția preceptori?) nu va putea să formeze decît oameni care, în colectivitate, se vor simți dominați de angoasă și inautentici. Mai mult, nu se va putea ști niciodată ce profil moral au putut dobîndi tinerii în urma unei astfel de educații. De fapt, tendința dominantă a educației urmărește tocmai socializarea în anumite condiții de personalizare a ființei umane. 14
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
sa în pedagogie. Cînd un copil începe să prezinte semnele unei evoluții supărătoare, devine ursuz, recalcitrant și neatent; atunci nici medicul de copii, nici medicul școlii nu vor putea face nimic pentru el, chiar dacă copilul prezintă manifestări nervoase precise, precum angoasă, anorexie, vomare, insomnii. Aceste simptome nervoase și modificările de caracter care derivă pot fi suprimate printr-un tratament care îmbină influența analitică și măsuri educative" (Ma vie et la psychanalyse, 1949, apud 23, p. 18). Încercări teoretice de aplicare a
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
își însușește normele de comportare pe care aceștia le transmit și reușește să-și reprime pulsiunile reprobabile. Sentimentului de securitate i se adaugă astfel mulțumirea de sine pentru capacitatea sa de represiune. În condițiile unui dezechilibru afectiv apar manifestări de angoasă, de agresivitate, însoțite de neputința reprimării unor pulsiuni; de aici sentimentul de culpabilitate, cu consecințe dăunătoare asupra comportamentului în viitor. Potrivit teoriei psihanalitice, intrarea copilului într-un grup mai mare în grădiniță și, mai ales, la școală are consecințe pozitive
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
elevii se simt legați de profesor. Relația profesor-elev își are rădăcina în afectivitatea inconștientă a profesorului (22, p. 172). Să nu uităm că procesul educativ presupune în viziune psihanalitică întîlnirea a două... inconștienturi, fiecare împovărat de pulsiunile, refulările, represiunile și angoasele sale. Pentru ca această întîlnire să nu blocheze, ci să deschidă posibilitatea dialogului, este necesar ca educatorul să posede deplină maturitate afectivă, adică să fi parcurs fără tulburări etapele manifestărilor instinctive, să-și fi putut constitui un eu care a reușit
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
Către sfîrșitul secolului, dialogica va căpăta un caracter ciclonic: oamenilor le este din în ce mai greu să creadă, dar le este din ce în ce mai greu să trăiască fără să creadă. Din acest moment, îndoiala care corodează credința duce la nihilism, la angoasă și la disperare, adîncind astfel o depresie care reclamă întoarcerea Credinței. De aici convertirile lui Péguy, Psichari, Claudel, la începutul secolului XX. Astfel, dialogica între cele două surse evoluează în dialogică între două tradiții, care se transformă una prin cealaltă
Gîndind Europa by Edgar Morin [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
tuturor lucrurilor nu se mai găsește substanță. Nu înseamnă dizolvarea oricărei conștiințe ci, dimpotrivă, instaurarea unei noi conștiințe în care scepticismul și relativismul își vor fi încheiat deja opera distrugătoare și care se știe condamnată pentru totdeauna la incertitudine și angoasă. Există o virtute sublimă în descoperirea Zădărniciei, a Neantului, a Vidului, practic în momentul dezlănțuirii demențiale a puterii de dominare, de distrugere și de moarte. Există desigur și un chip hidos al nihilismului, care determină îmbrățișarea frenetică a imboldului distrugerii
Gîndind Europa by Edgar Morin [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
distrugerii și morții; Rauschnig a deslușit cu perspicacitate, pitit în sînul nazismului, un nihilism radical care îl însuflețea din interior pe führer și furiile sale. Nihilismul este cu totul ambivalent în consecințele sale. El poate îndemna la asumarea curajoasă a angoasei condiției umane, la acceptarea acestui destin finit și nedesăvîrșit pe care Europa îl negase și deificase fără încetare. El îndeamnă la îmbrățișarea vieții fără a-i putea descifra un alt sens decît acela de a trăi pentru a trăi. Însă
Gîndind Europa by Edgar Morin [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
firește în ciuda Rațiunii înseși, însă și în ciuda rațiunilor Credinței, iar în același timp o foarte mare Credință a pătruns în Rațiune și în Știință. Procesul ascunde de asemenea surprinzătoare răsturnări de situație, cînd, de pildă, excesul de îndoială dă naștere angoasei care conduce din nou spre credință, excesul raționalist provoacă insensibilitatea care conduce la romantism sau cînd contra-miturile se transformă în mituri, precum Rațiunea sau Știința. El conține de asemenea momente dialogice cruciale evidențiate de opozițiile exemplare Pascal / Montaigne, Hobbes / Locke
Gîndind Europa by Edgar Morin [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
ultim al aventurii spiritului european, iată consecința ultimă a pierderii fundamentelor, punct final al încercării disperate de a afla o Certitudine primordială. Aici, însă numai cu condiția să se alăture raționalității critice, nihilismul european ne învață să înfruntăm Incertitudinea și Angoasa Destinului. Problematizarea generalizată ne invită să reîncepem aventura europeană, însă cu o nouă deschidere asupra lumii. O parte a intelectualilor este sortită utopiei delirante. Însă grosul acestora rămîne într-o stare de realism somnambulic. Regăsim paradoxul dublului joc între conștiința
Gîndind Europa by Edgar Morin [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
suprima suferințe imense, însă nu ar rezolva problema suferinței. Există o altă suferință care se extinde, se amplifică și se adîncește acolo unde există confort și îmbelșugare, cea a singurătății, a zbuciumului, a faptului de a nu fi înțeles, a angoasei, a rătăcirii, a amărăciunii. Mesajul lui Buddha ne spune că durerea este problema problemelor și ne cere să o privim cu un respect și o emoție infinite. Asta înseamnă că durerea nu ține doar de anesteziști, de maici Tereza, de
Gîndind Europa by Edgar Morin [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
de asemenea să ne amintim că nu există cultură pură și că toate au sînge amestecat, începînd cu a noastră. Recurgerea la budism nu poate fi concepută ca un substitut al Mîntuirii creștine și al drogurilor psihotrope, menită să alunge angoasa și zbuciumul condiției contemporane. Dimpotrivă, aș spune chiar că această cultură europeană a noastră, în însăși dialogica sa, nu ar putea și nu ar trebui să eludeze contradicția și conflictul. Ea poartă în sine angoasa și zbuciumul, nu numai în calitate de
Gîndind Europa by Edgar Morin [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
de remodelare (Ralf Dahrendorf) și că destule semne indică un interes sporit pentru valorile capabile să-i asigure un echilibru cât mai stabil. Spiritele prăpăstioase întrevăd o nouă "dezlănțuire a istoriei" (Viviane Forrester), în timp ce analiștii mai cumpăniți ne asigură că angoasa "omului democratic" e pasageră și remediabilă (François Furet). Mai calmă prin natura ei decât reflecția politologică se vădește cea a istoricului atent la nuanțe și preocupat să integreze cronotopic faptele. Nici o altă epocă, se poate spune, nu apropie mai mult
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
De ce aveți impresia că un prezentator de televiziune este scârbos? Tendința primei impresii 58. De ce Domnul X pare atât de credibil când vorbește despre contra-spionaj? Vocile grave și credibilitatea 59. De ce aveți poftă de chipsuri când vă uitați la „Seven”? Angoasa și nevoia de grăsimi 60. De ce oamenii vorbesc atât de repede pe canalele radio sau TV de informație? Viteza vorbirii și aderarea la discurs 61. De ce nu încetați să fumați după ce ați văzut un clip antifumat? Reacția și autoeficiența Index
[Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]