25,430 matches
-
mișcă încă, cine nu-l are, nu să riscă să împrumute acuma dân bănci, la ce dobânzi își iau ăia. Să vând un teren care peste doi ani e un sfert dă milion pă cinzej' dă mii, doar fi'ncă-mi arde buza?" Ce dreacu', mă, am io față dă guțan!?" "Bine, da' l-ai luat acu' doi ani pă doo'șcinci dă mii lotu'. Cum ar veni, tot ieși în câștig, nu?" Relu pufnește ironic: "Bă, fată, nu așa se manageriază
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
când eram singur. Mă biciuiau de-a dreptul și când ieșeam la plimbare cu Mona, prima mea achiziție oficială, de când pășisem pe acele meleaguri, sau când o invitam pe aceasta acasă la mine, la o cafea. Mi-aduc aminte cum ardea Mona de nerăbdare să ascultăm o placă cu Gypsy Queen a lui Uriah Heep-șlagărul anilor 69’-’70 (?) la pick-upul radioului Pacific împrumutat de la Casa de Cultură-singurul mod de a te distra într-un oraș mort ca acela (de televizor nici
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
western-uri românești de doi bani, al căror happy-end nu era în stare să-ți gâdile nici măcar talpa piciorului. Nu aveau în ele acea încărcătură pe care o căutam și o găseam tot la tvr - ul nostru, lunea seara, când ardeam de nerăbdare să urmărim, cu ani în urmă, foiletonul Forsyte Saga sau Familia Palliser. Într-un cuvânt, nici scenetele de marți seara și nici întâlnirile noastre nu aveau acea încărcătură pasională, ca a filmelor englezești, trebuie să recunosc. Dacă Iozefina
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
cu bucată, ciob cu ciob, statuetele sau figurinele astea, cum sor mai chema, cumpărate cu ani în urmă, ca suvenir de la talcioc, mai ieftin, plămădite din alabastru. Țăndările rămase alandala din Afrodita, îmi provocau o copleșitoare stare de indigestie și ardeam de nerăbdare să le văd lipite gata. Ori de câte ori, deschizând sertarele mobilei de rumeguș presat, mascat în furnir de nuc, și asistând la masacrul care îmi apărea în față, nu mai erau sertare, domnule, erau de-a dreptul cimitire (!), mă păștea
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
sau la ștrand, în Cișmigiu sau în plină stradă? Răspunsul meu, doar terestru, era unul singur: totul e invers; umerii aceia, cu siguranță, nu erau alții decât ai zeiței, concretizați în diferite ipostaze. Sau erau și nu erau ai zeiței. Ardeam de nerăbdarea, parcă puerilă, de a lipi numaidecât și celelalte două fragmente: gâtul și capul care încă zăceau răsturnate pe marginea mesei unde mi se părea că se înfiripa a enșpea oară, Creația. Masa mea din bucătărie devenise locul unde
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
unul Bogdan de la Vișeu, adică, spune textul, mâna cea dreaptă împodobită cu inelul greu de argint cu semnul cornului de cerb pe el, cu alte cuvinte, fapte ce se întâmplaseră prin veacul al XIV-lea când lui Giulea îi fusese arsă casa și chiar și biserica, fără rușine, ca să-l lase fără icoane și fără Dumnezeu. De asemenea, spectatorul trebuia să audă cumva de foamea chinuitoare de întrebări, care l-a făcut pe Mihai să învețe buchiile, ca să poată citi cărțile
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
stare să mă... și bla-bla - bla. Discuția părea că se altera cu fiecare pas. Replici forțate, schizofrenie chiar, parcă epuizate înainte de vreme, fără rost pe alocuri, mă făceau să-mi cer scuze și să inventez un motiv pentru a pleca. Ardeam de nerăbdare și să ies din mirosul acela infect de mucegai, care îmi ustura nările. Doream să plec undeva departe, cu primul tren, să nu mai știe nimeni nimic de mine. Și nu era pentru prima dată când îmi doream
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
ușa secretă care comunica, zicea Valy, cu pivnița de sub bibliotecă. Odată cu tencuiala, se năruiră fresce vechi cu chipuri de sfinți înfiripați din culori extrem de vii și auzi o voce aproape stinsă care cerea apă: Vreau apă! Dați-mi apă! Îmi ard buzele. Dați-mi apă! Fie-vă milă! Cuvintele sunau ca un refren de pe o placă de pick-up zgâriată. Era de fapt aceeași voce pe care o auzea de ceva vreme și acasă în timpul somnului, și care devenise de-a dreptul
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
stradă, cineva de bună credință, îi explică insistentului că nu e nimeni acasă, că gazda e la serviciu și dacă respectivul chiar vrea, se duce la primărie, că nu e departe, ca s-o cheme pe doamna K. Ne-am ars - șoptește ea. Acuma nu mai putem ieși. Stai liniștită. Nu te ascunzi? La ce bun? Din stradă se aude o voce de femeie mai sfătoasă, probabil o vecină, care se oferă să descuie poarta, ca individul, un moghior - țiganul, să
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
mult neatent la întrebare. Scrieți, că nu vă întrerupe nimeni - răspunde bibliotecara. Nu mai avem mult - replic, în timp ce Iozefina își pansa cu batista, prin ciorapul rupt, rana sângerândă. Tremura de durere icnind cu lacrimi în ochii roșii, iar obrajii îi ardeau. Îi dictez o replica din ultima scenă: < Mihai (în timp ce cornul sună prelung și din depărtare îi răspunde altul): Domnii mei, e un trist și stupid accident. Mâhnirea de abia mi-a lăsat glas să vorbesc și cuvintele sunt greu de
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
bancuri, lasă-l, domnule, în pace. Și încă ceva: știe că noi, familia Paloș, nu ducem niciodată vorba. Ceea ce vorbim, aici rămâne. Și aceasta e o garanție de bază. Poveștile cu domnul Bogdan, acolo în atelierul de pictură, deveniseră memorabile. Ardeam de nerăbdare, de fiecare dată când îi treceam pragurile casei, să mă tolănesc într-un fotoliu, acolo în atelierul lui, mai degrabă în cel aflat cu spatele la fereastra dinspre curte, și să admir tabloul cu o pădure aflată sub povara zăpezilor
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
pe parcursul dactilografierii textului dramatic, fie în alte împrejurări ceva mai intime. Trebuie să-ți mărturisesc, dragul meu Gerard, că am trăit clipe unice lângă tine și că în acea zi când te-ai trezit cu mine acasă la gazda ta, ardeam de nerăbdarea de a te vedea. Este și acesta un nemaipomenit medicament: să revezi o persoană dragă. Ți se pare că renaști. Altfel simți că cerul nu se va degaja de nori grei, niciodată... Ceea ce nu-mi dă liniște este
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
răspund la scrisoare, încep a scrie nepremeditat, pe ce-mi venea la mână. Mai ales pe bordurile foilor de ziar. Însă orice scriam, mi se părea cu totul nepotrivit, chiar exagerat. De aceea, cum scriam, cum rupeam foile sau le ardeam. Mi se părea inutil chiar să-i fi amintit de lovitura pe care o primisem de la ea, în acea seară, în fosă. Ce să-i scriu? Că mă văzusem atunci ca o oaie înconjurată de lupi flămânzi? Sau că jurasem
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
nu-mi mai pasă de nimica, așa cum nu-mi păsa, (indirect !) când adunam ostentativ, vecinii și, obosită crunt cum eram, după o zi de muncă (la început, până să fiu promovată în funcție, am lucrat la așezarea cărămizilor crude sau arse în bancuri, la uscat), mă așezam elegant pe scaunul de lângă pian și cântam. Se umplea toată casa de acordurile mzicii, și strada, până la casele de pe partea ailaltă a străzii. Cântam, nu că eram fericită, cum putea crede cineva. Cântam ca să
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
apă cu o cană, dintr-o găleată, pe pereți și pe mobilă zicând: Așa. Stinge-te! Stinge-te! Dând cu ochii de Gerard, îl întrebă de ce stă și n-o ajută. Gerard încercă să-i imobilizeze mâinile întrebând-o unde arde și-i răspunse cu privirea destul de clară și cu o răsuflare alertă: Peste tot! Ia foc casa! Pruncu, adu apă! Multă apă! Nu arde nimic, Karin - tante. Cum? Înseamnă că eu nu sunt normală. Adu repede apă. Repede, repede. Arde
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
întrebă de ce stă și n-o ajută. Gerard încercă să-i imobilizeze mâinile întrebând-o unde arde și-i răspunse cu privirea destul de clară și cu o răsuflare alertă: Peste tot! Ia foc casa! Pruncu, adu apă! Multă apă! Nu arde nimic, Karin - tante. Cum? Înseamnă că eu nu sunt normală. Adu repede apă. Repede, repede. Arde Troia în flăcări! Gerard încercă din nou să-i ia găleata din mână și s-o imobilizeze, și atunci ea urlă ca din gură
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
arde și-i răspunse cu privirea destul de clară și cu o răsuflare alertă: Peste tot! Ia foc casa! Pruncu, adu apă! Multă apă! Nu arde nimic, Karin - tante. Cum? Înseamnă că eu nu sunt normală. Adu repede apă. Repede, repede. Arde Troia în flăcări! Gerard încercă din nou să-i ia găleata din mână și s-o imobilizeze, și atunci ea urlă ca din gură de șarpe: Ajutoor! Mă omoară! Săriți ! 11. Atunci Gerard o prinse în brațe. Ea se smunci
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
scaun sau pe canapea. Ea se sustrase. Zbieră din nou. Îi mușcă degetele. Gerard îi distinse totuși, fața în clarobscur, printre șuvițele de păr. Unde găsesc o lumânare, Karin - tante? Crezi că mor? Nu. Doar ca să văd. Ca să vezi cum arde Troia? Ia, adu apă. Multă apă. Cheamă-i și pe ăia de peste drum, de pe trotuarul de vis-a vis. Întreabă-i ce mama dracu’ stați așa, măi, cu limba-n gură? Ridicați-vă, Karin-tante. Ha, ha, ha! Nu vrei să
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
La replica nepotului, Doamna General se ridică rapid ca un resort, senină la față: Ai dreptate... Telefonează. Gerard merse la telefon, făcu niște numere aiurea și vorbi cu cineva imaginar: Alo! Pompierii? Vă rog veniți pe strada Coșbuc, nr 1. Arde! Așa, băiatule. Acuma îmi placi. Adu apă să stingem focul. Nu este apă - i-o reteză Gerard. Au luat-o și pe asta escrocii ăștia? Culcați-vă, Karin - tante. Uite aici stau, în șezută până vin pompierii. Sau te pomenești
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
Asta după câte și mai câte așa zise examene de capacitate la care trebuia să inspire tot fumul de frunze pe piept, dacă nu se stingea cumva țigara sau dacă nu se aprindea ca un furnal mai, mai să le ardă novicilor nasul, și să zică expirând: Hi! Caii popii! Hi! Caii popii! - fără să tușească și mai ales cu grozava frică de a nu fi picați de profesori. “ *** Cu alte cuvinte, cred că în sfârșit, te-am convins să revizuiești
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
Am alergat printre idei Răstâlmăcind mesajul Dar am găsit lanțul cu chei, {i am deschis blocajul. Căldura albă a pătruns Iluminându-mi mintea, Așa cum a făcut Iisus În timp ... cu toată lumea. Să nu gândiți că este greu Când ... doar dorința arde, Ca să-l găsiți pe Dumnezeu Cu propriile arme ... Eu doar acuma pot să spun Că sunt în lumea deasă {i ... că mă bucur așa mult Că m-am întors acasă ....! Am scris această poezie după o pauză de treizeci de
LINIȘTEA DIN INTERIOR by Doina Comanici () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1631_a_3047]
-
hornoaică... În cele din urmă, Pâcu a frânt firul cântecului... Hliboceanu, ca și cum nu și-ar fi dat seama de aceasta, a mai strâns-o o dată în brațe pe Măriuța, care râdea uitată de sine...Scăpată din vârtejul jocului, cu chipul arzând ca jarul, s-a îndreptat spre cuhne. Costache a aruncat o privire rece către ea și a continuat să-și facă de lucru cu te miri ce... Gâfâind de oboseală, cărăușii s-au așezat pe locurile lor. Hliboceanu, urmărit de
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
auzit glasul: Iar m-ai prins pe uscat, Dumitre. Auzi, Costache. Pâcu s-a uscat precum iasca pe care o poartă în pungă. Fă bine... Da’ ce mă bag eu? În seara asta altu-i stăpânul aici... Hliboceanu, căruia ochii îi ardeau ca două scântei, s-a trezit la realitate. Dacă moș Pâcu spune așa, apoi sigur are dreptate. Costache, fii bun și omenește-l cum se cuvine. Măriuța, care ieșise de ceava timp în ușa cuhnei, și-a dat seama că
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
om foarte important - a așezat ulcica în fața lui. Când a văzut-o plină, și-a tras-o dinainte, rostind satisfăcut: Asta mai zic și eu treabă. Parcă îți mai vine să trăiești. Și dacă ai viață în tine, îți mai arde să și vorbești. Dacă-i așa, atunci te ascultăm, Pâcule - l-a îndemnat moș Dumitru. În seara asta am să vă spun o poveste cum alta nu s-o pomenit. Îi o poveste adevărată sau vreo scorneală de-a ta
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
spre patul cucoanei, dar mă opresc la oarece depărtare. <Așează-l pe mine, că m-o cam apucat frigul... > Vai de mine, cum să pun oghealul peste cucoana întânsă în pat? - m-am întrebat eu. Mă uitam la cucoană cum ardea ca para focului. Era îmbujorată ca floarea macului nu alta. Și din ochi îi ieșeau numai văpăi... Iar... țâțele uite așa îi săltau sub cămeșuță. Uite-așa!... <Hai, Vasilică! Ce te-ai oprit în mijlocul casei? Apropie-te! Hai! Curaj! Întinde
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]