6,399 matches
-
îl ținea pe al lui lipit de picior. Negrii încetară să cânte, iar Coleman se lansă într-un număr solo: scâncete, gemete, vaiere, grohăituri, chițăieli. Buzz se gândi la niște șobolani gigantici, care sfâșiau carnea în ritmul muzicii. Un zgomot ascuțit păru să îi sfredelească auzul o veșnicie: saxofonul lui Coleman se înălța spre stele. Luminile albastre muriră. Sunetul ascuțit se îmblânzi, trecând într-o tonalitate joasă, șuba-duba, șuba-duba, se stinse în întuneric și apoi pieri cu totul. Se aprinseră niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
solo: scâncete, gemete, vaiere, grohăituri, chițăieli. Buzz se gândi la niște șobolani gigantici, care sfâșiau carnea în ritmul muzicii. Un zgomot ascuțit păru să îi sfredelească auzul o veșnicie: saxofonul lui Coleman se înălța spre stele. Luminile albastre muriră. Sunetul ascuțit se îmblânzi, trecând într-o tonalitate joasă, șuba-duba, șuba-duba, se stinse în întuneric și apoi pieri cu totul. Se aprinseră niște lumini veritabile, iar publicul năvăli spre scenă, aplaudând. Buzz se zbătu în vâltoarea de trupuri, cu Mal lângă el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
de o denivelare de teren și a văzut - sau a crezut că vede - un bărbat alb și imens care-l bătea cu pumnii pe un tânăr mexican și-i tăia hainele cu un băț pe care era montată o lamă ascuțită. Albul urla cu un accent greoi „Mexican borât! Te dezvăț eu să te mai dai la fete albe și curate!” Apoi l-a călcat pe băiat cu mașina și a plecat. Coleman l-a examinat pe mexican și și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
pe noi, elevii obișnuiți, ne lăsa cu totul indiferenți, doi inși: Ciurea Constantin și Marinescu Nicolae. Ultimul, care era un coleg foarte bun și neinvidios, ajunsese premiant printr-o ciudată voință a întîmplării, că nu tocea niciodată! Avea însă o ascuțită inteligență și era, cred, unul dintre cei mai isteți din clasă. Mic și vioi ca un spiriduș, nu sta o clipă locului, dând impresia profesorilor că știe totul la perfecție și că nu-l poate întrece nimeni! Al doilea premiant
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
de-acasă, ca un papagal, având de fapt o reprezentare grafică în asociație cu textul german, fie că ți-o suflau băieții, fie că o scriai în carte, printre rândurile de tipar, cu un creion "Hardmuth" nr. 3, cu ciocul ascuțit subțire! Când găsea însă vreun băiat afară din bancă sau îl supăra vreunul în cursul lecției, se-nfuria și ne pedepsea, ascultîndu-ne declinări sau conjugări ― vot de blam pe care și-l da singur, pentru că el știa că habar n-
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
alt caz: ― Am terminat cu dragostea! Să nu mai aud de fete! Am terminat cu ele! Am văzut-o cu altul la Cinema Clasic, am cunoscut-o după râs... Juca "Zigotto, băiat de teatru"... Când aud în spate un râs ascuțit: "hi, hi, hi!" Am înghețat! Râsul ei! Am tăcut, aproape că aș fi vrut nici să nu respir... Filmul, ca și când n-ar fi rulat; n-am înțeles nimic din el! Eram atent s-aud cu cine vorbește. Vorbea cu unu
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
adevărat. Era semnul pe care Îl aștepta, singurul care putea lega clipa ieșirii, de acum șaptesprezece ani, de clipa revenirii. Un pumnal. Îl ridică În lumina torțelor și Îl scoase din teacă. Pe lama lui era scrijelit cu un vârf ascuțit un singur cuvânt. „ANDA”. Citi de câteva ori acest cuvânt, ca și cum ar fi Încercat să descopere mai mult decât putea el spune. Deși spunea enorm. Spunea că fratele lui de sânge e În viață, că a revenit În acele locuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Întreaga linie. Executarea! Cei trei căpitani dădură pinteni, Își luară luptătorii și dispărură În direcțiile indicate. - Restul Apărătorilor, continuă Angelo, regruparea pe aliniamentul nord-est, la o mie cinci sute de pași, imediat sub linia de foc a artileriei. Pregătiți țăruși ascuțiți Împotriva atacului de cavalerie. Descălecați și ascundeți caii În spate, după lizieră. Nu reacționați la apariția celui de-al doilea val, până la semnalul meu. La semnal, părăsiți poziția și vă regrupați la o mie de pași În spate, În formație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
era În avantajul turcilor. Numărul, forța de izbire, Înălțimea de pe care porneau ofensiva. - Așteptați... murmură Angelo, urmărind concentrat galopul achingiilor. Așteptați... Acum! Retragere falsă, cu Învăluire pe flancuri! Apărătorii făcură zece pași Înapoi, lăsând În locul lor patru rânduri de țepușe ascuțite. Săriră În șei, grupându-se pe două flancuri, În timp ce primele rânduri ale achingiilor se prăbușeau În vârful țepușelor care spintecau burțile cailor. Cele două coloane ocoliră poiana În care se aflau achingii, la trap ușor, apoi, la comanda lui Baldini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
putea schimba asta. - Înțeleg... Du-te... ne vedem pe câmpul de luptă. - Și Alexandru? - Dacă fratele meu vrea, va rămâne cu mine. Alexandru Încuviință fără să spună nimic. Desena În minte portretul lui Ștefănel. Îi regăsea trăsături uitate. Bărbia ușor ascuțită, sprâncenele dese, forma ochilor, seninătatea frunții, felul de a privi, totul era al lui. Era copilul de cinci ani regăsit după optsprezece ani. Pietro Încălecă, dar Înainte de a porunci plecarea, noi semnale se auziră deasupra Luminișului Ursului. Apărătorii se priviră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Vântul se dezlănțui sălbatic, asemeni unui animal lăsat liber după un lung prizonierat. Era o eliberare a elementelor, o revanșă asupra liniștii, asupra luminii, asupra oamenilor. Era apocalipsa. Alexandru simți În adâncul lui ruperea echilibrului. Simți scufundarea corăbiilor, auzi geamătul ascuțit al lemnului strivit de forța vântului și auzi strigătele disperate ale oamenilor care se prăbușeau În adâncuri. Simți durerea, agonia, resemnarea, liniștea de după. Nu știu cât timp trecuse. Minute, ore, zile. Nopți. Mai ales nopți. Vântul scăzu până se prefăcu În șoaptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
durerii - Halii-pa ieși, totuși. Se auzi clopoțelul vibrând puternic, pași de servitori, ordine. Elena, cu pas încet și cu o expresie de întuneric pe obrazul ei regulat și senin, se coborî și ea spre apartamentele tainice ale casei. Câteva silabe ascuțite ajunseră până în hali. Lenora avu o zvâcnire a mușchilor, apoi căzu iarăși moale - așa de ciudată, cu succesiunea aceea de leșinuri, care păreau a speria mult pe Lina. Ii prepară o injecție cu o mână pe puls. Mini îi veni
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
creaturi europene zise exotice, existau negri cu suflete albe, oameni continentali dovediți acvatici și cu rudiment felah în fata Lenorei clin Mizil. Așa se ating locurile și vremurile, unde cu altele! - Ce o fi făcând Rim? zise. Totodată stele mici, ascuțite, îi înțepară privirea nebuloasă. Se 32 deșteptă din închipuiri și nimic nu o mai interesa decât cerul acela nou, iv,'. ac ilo la orizont. --- So vede! zise răgușit moșul. în adevăr, era Cetatea vie. Mii de lumini mici punctau întunericul
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
cinci fete - băiatul familiei. Celelalte surori erau pierdute prin Hușii și Vasluii obscuri, la gospodăriile lor modeste. Lina era "perla". Rim punea în cuvântul "perlă" tot disponibilul lui de ironie. Cu lașitate, Mini își lăsa prietena pradă unghiilor lungi și ascuțite, cu adevărat, ale Rimului. Cum oare putea desena așa de fin cu penița cu așa gheare?! Pe Mini o enervau ca un ferăstrău când zgâriau sugativa în formă de game și arpegii, cu sunetul suplimentar de castaniete ale falangelor, acompaniament
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
timpul pe care-l mai are, dărăcindu-l până se subțiază ca un fir diafan. În interiorul palanchinului, aerul este foarte cald și închis, mirosurile de mâncare, de sudoare stătută și apă de trandafiri se amestecă, biruite de un altul mai ascuțit, amărui. Încă o dată, mâna Amritei se întinde spre cutia mică de medicamente, din lemn de santal. Își privește mâna ca pe un șarpe alunecând pe lespezile pavajului, cu detașare și o undă de repulsie. Da, este mâna ei, însă numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
strângând la piept caseta cu hărțile. A așteptat și a tot așteptat. Și-a terminat ceaiul. Și-a pus caseta cu hărți pe masa din fața sa. A mâncat niște fructe, pe care le-a cojit cu grijă, cu un cuțit ascuțit. A refuzat ceaiul care i s-a mai oferit. S-a ridicat și s-a întins până și-a simțit vertebrele trosnind, revenind la locul lor. A refuzat sucul de lămâie. Țipetele mamei în chinurile facerii, se auzeau până în grădină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
ca la înaintarea unui cortegiu militar in timpul unor funeralii. Bărbieritul în sine, presupune să-i fie adusă apa caldă exact la momentul potrivit, iar servitorii săi consideră asta cea mai importantă îndatorire a zilei. Lama aparatului de bărbierit trebuie ascuțită nu mai puțin de două minute și spuma de bărbierit agitată alte două minute, în timp ce stăpânul, gol, se apleacă și-și întinde trupul într-o serie de mișcări după baie, descrise pe larg în lucrarea sa În afară de Curățenie și Credință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
cu mânerul înainte, și bărbieritul poate începe. Operația în sine este foarte delicată și necesită un calm deplin din paartea lui Pandit Razdan. În nici un caz nu se lasă pe mâna vreunui servitor să-l bărbierească. Lama este atât de ascuțită, atât de aproape de ureche, podeaua atât de nesigură, cu toată grija sa de a se depărta de zona în care se află cada. Abia are el însuși curajul să execute această operație. Uneori, își imaginează că-i alunecă mâna și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
oarecare distanță, una dintre hijra îl atinge pe Pran pe umăr. — Iată palatul, zice ea. În fața lor, la capătul unui drum lung drept, străjuit la intervale de statui albe ciudate, se întrevede un peisaj vast, un miraj neliniștitor de vârfuri ascuțite și pete trandafirii. Pe măsură ce Hispano Suiza își toarce drumul spre ele, petele trandafirii sunt întrerupte de umbre contrastante, albe și albastre și de lucirile ocazionale ale altor culori, pe alocuri de romburi verde-smarald sau de benzi roșu strălucitor. Două sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
sigur? Uite cum ești îmbrăcat! Confuz, Pran lasă ochii în jos spre trupul său îmbrăcat în burka. Privirea ăi este atrasă, însa, de ceva neplăcut. Pe tavă printre bolurile cu ingrediente de paan, se află un cuțit lung, curbat, bine ascuțit. Urmărindu-i privirea speriată Khwaja-Sara ia cuțitul și-și trece degetul noduros peste lamă. — Nu mă puteți opri aici, murmură Pran răgușit. Vreau să plec. Am fost adus aici împotriva voinței mele. Vorbele lui au fost o mare greșeală. Foșnind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
animă brusc, învârtindu-se greoi pe terasă, ca o dansatoare aflată în pragul pensiei. Îngrozit, Pran nu-și ia ochii de la lama cuțitului care strălucește neplăcut în lumina lămpii. — Unii... zice Khwaja-sara, se văicăresc cam mult. Apoi începe să cânte ascuțit: „O, nu voi scăpa niciodată de acest trup efemer. Cine să-i dea drumul, cine? Fire de mătase Îl leagă strâns de mine!“ — Ce idioțenie! Cu o tăietură ai scăpat, o simplă tăietură! Agită cuțitul. Această lamă este cheia, Rukhsana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
timpul. Noaptea, Pran zace cu ochii deschiși în micul său alcov fără ușă, aproape de dormitorul lui Khwaja-sara. Vrea să-și facă un plan de evadare, dar n-ar ști de unde să înceapă. Situația pare fără speranță. Spre dimineață, ascultă sforăitul ascuțit al eunucilor, un ritm constant de gâlgâieli și cârâieli care-i zdruncină nervii în timp ce încearcă să se gândească. Unde să se ducă, dacă reușește să scape? Ar trebui să străbată distanțe mari, prin toată țara, fără bani, fără prieteni. Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
rolul porcului, încă un pic și începe să obosească, balansându-se de la stânga la dreapta, al naibii diavol împielițat, care-și conduce urmăritorul pe cele mai nenorocite coclauri, aproape aruncându-l în șanțuri și făcându-l să sară peste bușteni ascunși, printre tufișuri cu ghimpi sau tamariscă până când, în sfârșit, aha, vine clipa cea de pe urmă! Însă numai după ce tânărul și eroicul vânător își condusese calul la limita epuizării și ceilalți călăreți rămăseseră cu mult în urmă, numai atunci se întorcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
el stă mult prea aproape. Privett-Clampe n-a avut niciodată timp sau gust pentru francezi, iar acesta își ține mâna pe piciorul lui. Pe ecran, siluetele lor contrastează comic. Capul lui Jean Loup stă sprijinit de umărul mairoului, iar profilul ascuțit al lui Firoz amenință să-i perforeze maxilarul puternic, în timp ce însuși Privett-Clampe pare să aibă nasul așa umflat, de parcă ar fi un balon gata să explodeze. Pran mai avansează cațiva pași în încăpere, aproape alunecând pe niște articole de lenjerie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
intra în transă și voi chema spiritele care mă conduc. Cu toate că nu voia asta, Bobby nu se simțea prea confortabil. Pe de o parte, îl apăsa mâna dolofană și asudată ca o șuncă a doamnei Pereira, pe de alta gheara ascuțită a lui Mabel. Sub palmele sale, simțea lemnul dur al mesei. Respirația greoaie și neregulată a mediului în întuneric. — Blue Pearl? Blue Pearl? Mă auzi? Sunt eu, Rosita, te chem. Blue Pearl, vino la portal. Rosita dorește să comunice. Bobby
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]