2,820 matches
-
dintr-o populație de 1.612 locuitori. În secolul XIX, datorită unei insuficiențe acute de teren arabil, localnicii erau nevoiți să-și suplimenteze veniturile cu alte activități. Ei s-au orientat spre creșterea oilor - obicei mai puțin obișnuit în câmpiile bănățene - și au făcut din aceasta o tradiție. Țăranii cultivau porumb pe parcelele mici pe care le aveau iar în restul timpului se ocupau cu creșterea oilor. Săul de oaie îl puneau în intestine sau în stomacuri de porc. Ei s-
Hitiaș, Timiș () [Corola-website/Science/301367_a_302696]
-
din anul 1371 cu numele "Neurinche". La recensământul din 2002, Nevrincea avea 239 locuitori, dintre care 201 români, 21 ucrainieni și 17 maghiari. Ziua localității se sărbătorește pe data de 8 septembrie, dată la care are loc și tradiționala "rugă" bănățeană, manifestare ce marchează acest eveniment.
Nevrincea, Timiș () [Corola-website/Science/301381_a_302710]
-
Timișoara și 23 km de Lugoj, pe drumul național DN6 care leagă cele două municipii timișene. Are ca vecini Topolovățu Mare la vest, Ictar-Budinț la sud și Chizătău la est. Iosifalău a fost înființat în 1882 de coloniștii germani (șvabi bănățeni). Pe la 1900 mulți dintre aceștia au emigrat în America, în special în statul Dakota de Nord. Comunitatea germană s-a diminuat ulterior, datorită războiului, apoi a deportărilor, pentru a ajunge aproape complet dispărută datorită emigrarărilor în Germania, atât din perioada
Iosifalău, Timiș () [Corola-website/Science/301370_a_302699]
-
districtul Chichinda Mare și se supunea administrației militare care se instaurase în Banat după alungarea turcilor în 1717. Au venit aici primii coloniști bulgari, care i-au schimbat numele în "Lovrinac". Între 1785-1792 sunt consemnate primele colonizări germane, cu șvabi bănățeni aduși din Cenad și alte localități bănățene. Aceștia au primit numeroase privilegii față de populațiile băștinașe, motiv pentru care comunitățile de sârbi și bulgari au fost nevoite să plece. În 1792, Lovrinul, împreună cu Gottlob, au fost făcute cadou de către împăratul Leopold
Comuna Lovrin, Timiș () [Corola-website/Science/301374_a_302703]
-
militare care se instaurase în Banat după alungarea turcilor în 1717. Au venit aici primii coloniști bulgari, care i-au schimbat numele în "Lovrinac". Între 1785-1792 sunt consemnate primele colonizări germane, cu șvabi bănățeni aduși din Cenad și alte localități bănățene. Aceștia au primit numeroase privilegii față de populațiile băștinașe, motiv pentru care comunitățile de sârbi și bulgari au fost nevoite să plece. În 1792, Lovrinul, împreună cu Gottlob, au fost făcute cadou de către împăratul Leopold al II-lea generalului Anton Lipthay, pentru
Comuna Lovrin, Timiș () [Corola-website/Science/301374_a_302703]
-
vechile mine), locuri de extracție, altădată a minereului de fier, se deschide o frumoasă panoramă de unde, pe timp de vară, când cerul e senin, se poate contempla verdele închis al înălțimilor montane coborând în trepte line spre câmpie. Întinsa câmpie bănățeană se distinge limpede, marcată de șerpuirea molcomă a Timișului, în toată amploarea ei, între Caransebeș - Lugoj - Timișoara, de la înălțimea de 1380 m, unde se află postul trigonometric al masivului muntos. Alte splendide amănunte de peisaj relevă iubitorilor de drumeție panorama
Comuna Nădrag, Timiș () [Corola-website/Science/301380_a_302709]
-
la vest cu Breștea și la sud-est cu Percosova. Este străbătută de un drum comunal care o leagă de principala arteră de comunicații din zonă care este drumul DN59 Timișoara - Stamora Moravița. Satul este unul dintre cele mai recente sate bănățene, înființat în anul 1895 de către coloniști germani. În acea perioadă, marile valuri de colonizări cu germani erau deja terminate. Spre deosebire de alte sate colonizate cu germani, la Rovinița Mică s-au așezat germani de a doua generație, proveniți din zona Becicherecu
Rovinița Mică, Timiș () [Corola-website/Science/301391_a_302720]
-
datorat colectivizării proprietăților. O bună parte dintre români și slovaci au fost nevoiți să migreze spre centrele urbane apropiate (Timișoara, Gătaia). Cooperativele agricole nou create îi determină în schimb pe unii slovaci din zona Bihorului să se așeze în localități bănățene cu comunități puternice de slovaci, printre care și Vucova. Da-a lungul secolului XIX, comunitatea slovacă a crescut numeric în mod constant, în timp ce românii au scăzut treptat ca număr, fie din cauza inundațiilor frecvente, fie din cauza migrației spre oraș. La recensământul
Vucova, Timiș () [Corola-website/Science/301411_a_302740]
-
de "Toth Stamora" (Stamora Slovacă). La 1783 existau 158 de case slovăcești. La 1789 au început să sosească primii germani, provenind din diferite zone ale Germaniei. Însă marea majoritate a germanilor a început să sosească aici pe la 1802-1803, fiind șvabi bănățeni din satele germane cele mai importante: Lovrin, Săcălaz, Bulgăruș, Grabaț, dar și din localitățile învecinate Moravița sau Plandiște ("Zichydorf", în Banatul sârbesc). Slovacii au început să plece spre alte localități din apropiere: Butin, Șemlac, Clopodia. Cei care au rămas, au
Stamora Germană, Timiș () [Corola-website/Science/301398_a_302727]
-
și au decedat pe front. În cinstea lor a fost ridicat un monument. După unirea Banatului cu România, populația s-a menținut relativ constantă. La mică distanță la sud a fost trasată noua frontieră dintre România și Serbia, însă germanii bănățeni care au participat la unire, au susținut unirea cu România. Stamora a intrat în componența României. Al doilea război mondial a însemnat pentru germanii din Stamora un "început al sfârșitului". Mulți germani au fost încorporați în armata germană și au
Stamora Germană, Timiș () [Corola-website/Science/301398_a_302727]
-
Imperiului Otoman. Reședința lui Doczy se afla la Periam. În secolul XVII, sub ocupația turcească, Variașul s-a depopulat. După izgonirea turcilor din Banat, în secolul XVIII, a urmat popularea cu coloniști sârbi și germani. În 1786 au venit șvabi bănățeni. În 1793 este atestată existența unei școli sârbești și a unei școli germane. Variașul a fost locuit în principal de 3 naționalități. Fiecare naționalitate avea „propria” stradă. Se vorbea în Variaș despre „ulița valahă” (a românilor) și de „ulița sârbă
Comuna Variaș, Timiș () [Corola-website/Science/301408_a_302737]
-
sugestii privind optimizarea facilităților la cote europone cu precizare că nu pledăm pentru urbanizarea ostentativă a ruralulu, ci doar pentru o modernizarea acestuia la standardele europene. 2. Început de biografie 2.1. Resursele identitare ale localității; etimologie] Ca așezare tipic bănățeană, Moșnița Veche poartă în aria etnogenezei sale, până în zilele noastre, efectele agregate ale unei istorii complexe în care elementul etnic s-a conjugat benefic cu cel lingvistic instituțional contribuind la cristalizarea interculturalității Banatului românesc, recunoscută ca "experiment social reușit" și
Moșnița Veche, Timiș () [Corola-website/Science/301378_a_302707]
-
perioada dominației otomane este atestată în însemnările lui MARSIGLI, în care se menționează că MOSNITZA era o așezare aflată în părțile Timișoarei. Vatra satului era așezată pe locul numit azi "Satul Bătrân", loc supus inundațiilor pârâului Subuleasa. 1717 - Conscripția localităților Bănățene întocmită de austrieci, amintește de satul MOSCHNITZ cu 50 de case, ceea ce înseamna că, spre sfârșitul ocupației turcești era o așezare bine populată. 1718 - Ca urmare a cuceririi Banatuluide austrieci, Moschnitz ajunge proprietatea curții habsburgice, situația care se va menține
Moșnița Veche, Timiș () [Corola-website/Science/301378_a_302707]
-
funcție, s-a consolidat atât potențialul economic al Banatului, cât și importanța militară a regiunii. Un eveniment celebru și glorios în cariera sa este bătălia din anul 1479 de la "Câmpul Pâinii", de lângă Orăștie, unde Pavel Cneazu, aflat în fruntea trupelor bănățene, a repurtat o victorie decisivă împotriva turcilor. O armată turcească intră în Transilvania pe 9 octombrie, pe lângă Câlnic, condusă de beii Ali Hogea și Alexandru Mihailović (Ali și Skander Mihaloglu după alte surse). Numărul forțelor otomane era în jur de
Paul Chinezu () [Corola-website/Science/301454_a_302783]
-
se impun acțiuni de fertilizare ameliorativa radicală, executarea unor lucrări de afânare adâncă, executarea arăturilor pe curbă de nivel, instalarea de benzi înierbate, combaterea excesului de umiditate prin drenaj de suprafață și drenaj cârtita." Text din volumul „Panoptic al comunelor bănățene din perspectiva pedologica" - Dorin Târau și Marcel Luca. Editură Marineasa, Timișoara, 2002 Scurt istoric al comunei Sagu Scurt istoric al comunei Sagu (Traducere de la http://www.segenthau.de/index.php/ortsgeschichte) Deja în anul 1332, comuna a fost menționată în
Șagu, Arad () [Corola-website/Science/300304_a_301633]
-
al XIX-lea. Povestea acestui “chiabur ” este uimitoare și neobișnuită. Povestașii spun că Toma, fecior tânăr și frumos, dar cam sărac, a plecat de acasă, să se înroleze în armată. Dar a nimerit în ceata lui Pătru Mantu, vestit haiduc bănățean din Bolvașnița de Caransebeș. După un “atac” asupra gărzilor imperiale austro-ungare de la Garnizoana din Timișoara, doi ofițeri au venit într-o noapte la el acasă, în Țela, lăsându-i două cufere militare în păstrare, “pricindu-i” să nu le deschidă până
Țela, Arad () [Corola-website/Science/300310_a_301639]
-
cu galbeni și după ce aflară l-au omorât, turnându-i otravă în ulciorul cu vin din care se înfrupta spre a sărbători terminarea criptei. Văduva și fetele se mutară din Țela, îndată după înmormântare pierzându-li-se urma prin satele bănățene. Peste ani, averea lui Toma Găletariu intră în posesia fratelui mai mic și a familiei lui. Aceasta o gospodări cu chibzuință, vânzând câte o bucată de pământ numai când trebuia să meargă fiecare copil la școlile cele înalte, devenind profesori
Țela, Arad () [Corola-website/Science/300310_a_301639]
-
copil la școlile cele înalte, devenind profesori, avocați, ingineri. Astfel, urmași preschimbară vrajba comorii coborâte peste noapte în casa lui Toma Găletariu în demnitate și propășire. Cu căciula brumărie pe-o sprânceană, cu fața rumenă și mustața neagră, în straie bănățene, aievea cu chipul lui Iancu, craiul Munților Apuseni, Toma Găletariu ne privește semeț din cripta de la Țela, sfidând norocul și eternizând timpul.
Țela, Arad () [Corola-website/Science/300310_a_301639]
-
sa, Păsările României, în 3 volume, este cartea de căpătâi a ornitologilor și cuprinde toate datele știute în această specialitate până la el. În 1954 Muzeul de Științele Naturii se mută în Castelul Huniade, etajul II, ca parte integrantă a Muzeului Bănățean, mai târziu Muzeul Banatului Timișoara, unde ființează și astăzi, cu o dinamică specifică a expozițiilor. La aniversarea Muzeului, în 1973, inventarul Secției de Științele Naturii se compunea din peste 35.000 de piese muzeale, avea expoziții temporare și itinerante. Dintre
Muzeul Banatului () [Corola-website/Science/301546_a_302875]
-
dintr-un material adus din insulele Sumatra și Borneo. Armonizarea lor a fost făcută de compozitorul Sabin Drăgoi. Picturile interioare și exterioare au fost executate de pictorul Atanasie Demian. Catedrala Mitropolitană adăpostește la subsol o bogată colecție de artă bisericească bănățeană veche și o valoroasă colecție de icoane. De asemenea aici se află și moaștele sfântului Iosif cel Nou de la Partoș, protectorul ortodocșilor români din Banat, fost episcop ortodox de Timișoara (1651 - 1655), venit de la Muntele Athos și retras apoi la
Catedrala Mitropolitană din Timișoara () [Corola-website/Science/301562_a_302891]
-
dealurilor munților Metaliferi cu delimitare aproximativă astfel: -la vest valea Almaș; -la nord vârfurile Păroasa, Malului, Ciușului, pasul Vălișoara: -la est valea Vălișoara-Fornădia: -la sud valea Mureșului, dar fără localitățile de pe lunca Mureșului Zam, Ilia, Bretea Mureșană, Brănișca unde influențele bănățene, pădurenești, orășănești sunt mai mari. Sunetele cu pronunție diferită (ori mai diferită) față de limba literară, graiul bănățean, ardelean sunt: -"N"-ul(Ñ) care se pronunță ca doi de n mai mici in acelaș timp și care seamană cu: ñ-ul de la
Bărăștii Iliei, Hunedoara () [Corola-website/Science/300537_a_301866]
-
pasul Vălișoara: -la est valea Vălișoara-Fornădia: -la sud valea Mureșului, dar fără localitățile de pe lunca Mureșului Zam, Ilia, Bretea Mureșană, Brănișca unde influențele bănățene, pădurenești, orășănești sunt mai mari. Sunetele cu pronunție diferită (ori mai diferită) față de limba literară, graiul bănățean, ardelean sunt: -"N"-ul(Ñ) care se pronunță ca doi de n mai mici in acelaș timp și care seamană cu: ñ-ul de la rusul ñet(=nu), bănățeanul strigoañe, moldovenescul ñic(=nimic) simbol=ñ. Exemple: ñimic, biñe, mâiñe, luñi, pruñi, căpșuñi
Bărăștii Iliei, Hunedoara () [Corola-website/Science/300537_a_301866]
-
adunării de graiuri din Ardeal folosit în regiunea istorică Maramureș, care a influențat și graiurile din regiunile învecinate. Graiurile maramureșene sunt graiurile din care este alcătuit subdialectul maramureșean, unul din cele 5 subdialecte de bază ale dialectului dacoromân: muntean, moldovean, bănățean, crișean și maramureșean. Subdialectul maramureșean se vorbește exclusiv în Maramureșul istoric, în satele de pe văile Mara, Cosău, Iza și Vișeu. aparține grupului relativ fragmentat de graiuri ardelenești, împreună cu graiul crișean. Acest lucru plasează graiul maramureșean în grupa nordică de graiuri
Graiul maramureșean () [Corola-website/Science/298732_a_300061]
-
în Maramureșul istoric, în satele de pe văile Mara, Cosău, Iza și Vișeu. aparține grupului relativ fragmentat de graiuri ardelenești, împreună cu graiul crișean. Acest lucru plasează graiul maramureșean în grupa nordică de graiuri românești, care include și graiul moldovenesc și graiul bănățean, spre deosebire de grupa sudică din care fac parte graiul ardelenesc de sud, graiul muntenesc și graiul oltenesc. În contextul varietăților de vorbire de tranziție foarte fragmentate ale Transilvaniei, clasificarea graiului maramureșean ca o varietate individuală este îngreunată, ca și în cazul
Graiul maramureșean () [Corola-website/Science/298732_a_300061]
-
criterii diferite, în funcție de acceptarea graiului maramureșean ca o varietate individualizată sau nu. O primă semnalare a existenței unei unități dialectale maramureșene aparține lui Emile Picot în 1873. Gustav Weigand (1908), autorul primului atlas lingvistic român, vorbește doar de trei subdialecte (bănățean, muntean și moldovean), însă are meritul de a identifica anumite particularități pentru graiurile din Crișana și Maramureș. Emil Petroviciu, într-un studiu din 1954, emite ipoteza că aria maramureșeană ar putea reprezenta o zonă distinctă. Primul cercetător care a identificat
Graiul maramureșean () [Corola-website/Science/298732_a_300061]