5,546 matches
-
medie (secolele 7-15) și neogreaca. Am arătat, de asemenea, că elementul vechi grecesc cuprinde și el două straturi: cuvinte care au pătruns în latină și s-au transmis apoi tuturor limbilor romanice, și altele, care au pătruns numai în latina balcanică și, de acolo, în română (broatec, plai, stup). Ca etimologie directă, toate aceste cuvinte sunt de origine latină. A doua categorie cuprinde cuvinte din greaca bizantină, deci termeni relativ vechi, cunoscuți pe tot teritoriul dacoromân și, uneori, la aromâni: folos
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
în antichitate și grupările etnice de la ieșirea din evul mediu. Această neînțelegere rezultă din următorul text al lui Al. Philippide: „A existat părerea, foarte răspândită altă dată, mai ales la învățații slavi, cum că anume slavii au fost autohtonii peninsulei balcanice și ai regiunilor limitrofe, și că tracii, ilirii, panonii erau slavi. Ea este trecută astăzi în rândul poveștilor care nu merită nicio atenție, macar că tot mai apar din când în când susținători ai ei. Alături însă cu dânsa apăruse
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
regiuni, pe unde se găsesc astăzi slavii de sud (sârbocroații, slovenii, bulgarii), nu exista, spune Philippide, înainte de invazia slavă din secolul VI. Argumente contra părerii că ar fi fost slavii autohtoni, ori mai de demult stabiliți în Panonia, Tracia, peninsula balcanică, se scot puternice din firea actualelor dialecte slave din acele teritorii: firea acestora este acea a unei treceri treptate de la un dialect la altul și de la o limbă la alta, lucru care nu s-ar putea explica în caz când
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
european și continuitatea materialului lingvistic în spațiul euro-afro-asiatic rămân dincolo de orizontul cunoașterii asumat de știința tradițională a limbii. Ca cercetător al limbii române, Philippide și-a structurat opera pe patru probleme: 1) trecerea de la latină la română, 2) delimitarea spațiului balcanic de formare a acesteia, 3) elementele nelatine ale limbii române și 4) limba română și dialectele ei. 1) Pentru trecerea de la latină la română Philippide se folosește de principiul neogramatic al apariției autonome a protolimbii indoeuropene din care ar fi
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
începutul secolului al VII-lea odată cu finalizarea procesului de preluare a latinei de către autohtoni într-un spațiu restrâns din Moesia Superior. Luată în ansamblu, această perioadă se caracterizează, după Philippide, prin dominația greacă, în cea mai mare parte, a peninsulei balcanice. Pe parcursul acestei perioade, multiple grupări etnice sunt concentrate de el în cinci pânze de popoare: muntenii, ilirii, epiroții, panonii și tracii, pânze care se întindeau din apusul spre răsăritul peninsulei în dimensiuni tot mai mari. Este de remarcat faptul că
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
de a doua perioadă a istoriei limbii române începe, după Philippide, în secolul al VII-lea și continuă până la ieșirea din evul mediu. În această perioadă romanitatea orientală este dislocată din Moesia Superior și dispersată pe spații largi în peninsula balcanică și la nord de Dunăre, venind acum în contact cu alte limbi. Despre aceasta însă vom vorbi mai jos, la punctul al treilea. Acum facem încheierea primului punct arătând exagerarea la care a ajuns Philippide luând baza psihofizică drept cauză
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
secole, până la Marea Baltică. Pentru realizarea scopului propus el absolutizează valoarea unei demarcații medievale în Balcani numite după autorul ei: linia Jireček. Această denumire a apărut pentru a marca limita nordică a influenței culturale grecești intervenite la câteva secole după ce peninsula balcanică fusese supusă procesului de romanizare, anume în epoca medievală când romanitatea orientală era o realitate nu doar în Balcani, ci și în centrul și estul Europei. După divizarea imperiului între Roma și Constantinopol a urmat pătrunderea în administrația imperiului de
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
precizarea zonei în care s-ar fi format poporul român Philippide găsește sprijin tot la Jireček care, pe lângă linia care îi poartă numele, a arătat în Geschichte der Serben (Istoria sârbilor) că „în veacul de mijloc au existat în peninsula balcanică două limbi romanice: limba română, a romanilor de la Dunăre, și limba dalmată ale cărei resturi s-au păstrat în insula Veglia” (I, 830). Așa se face că, după aprecierea lui Philippide, în toată literatura, străină și românească, C. Jireček este
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
ori venețieni. Limba dalmată a încetat de a exista cu moartea ultimului om care o învățase ca limbă maternă, Tuóne Udáina, mort la 10 iunie 1898. El era un popor format dintr-un substrat etnic unitar, neamurile illyropannone din peninsula balcanică. Poporul român și limba românească trăiesc încă cu vigoare. Poporul român e format dintr-un substrat foarte amestecat, unde însă tonul unitar a fost dat de neamuri thrace. El astăzi nu mai trăiește pe locurile lui de baștină decât ca
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
este o construcție speculativă în care romanitatea orientală, ca și întreaga istorie a sud-estului european, este contrafăcută și amputată pentru a face loc grecizării. În acest sens el afirmă că atunci „când au luat în stăpânire romanii neamurile din peninsula balcanică, mare parte din ele erau grecizate” (I, 280). Principalul argument în susținerea acestei afirmații este Macedonia, ținut și stat balcanic din nordul Tesaliei, nord-estul Epirului și estul Iliriei, despre care Philippide afirmă, în contextul delimitării zonelor de influență greacă și
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
a face loc grecizării. În acest sens el afirmă că atunci „când au luat în stăpânire romanii neamurile din peninsula balcanică, mare parte din ele erau grecizate” (I, 280). Principalul argument în susținerea acestei afirmații este Macedonia, ținut și stat balcanic din nordul Tesaliei, nord-estul Epirului și estul Iliriei, despre care Philippide afirmă, în contextul delimitării zonelor de influență greacă și latină, următoarele: „Macedonia și Epirul erau grecizate, Dalmatia și Moesia Superior erau romanizate” (I, 62). Lărgirea spațiului grecizat este argumentată
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
nu are nimic comun cu cercetarea științifică a istoriei. Dar iată și motivația lui Philippide privind identificarea patriei primitive a albanezilor: „Numai panonii purtau haine din bucăți de tipul preistoric Kličevac. Și tot așa și astăzi numai albanezii în peninsula balcanică poartă haine din bucăți de același tip” (II, 801). Pentru grecizarea peninsulei balcanice în proporțiile arătate mai sus Philippide afirmă că „proba cea mai puternică o dau inscripțiile, de orice fel ar fi ele, dedicatorii pe altare, onorifice pe statui
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
lui Philippide privind identificarea patriei primitive a albanezilor: „Numai panonii purtau haine din bucăți de tipul preistoric Kličevac. Și tot așa și astăzi numai albanezii în peninsula balcanică poartă haine din bucăți de același tip” (II, 801). Pentru grecizarea peninsulei balcanice în proporțiile arătate mai sus Philippide afirmă că „proba cea mai puternică o dau inscripțiile, de orice fel ar fi ele, dedicatorii pe altare, onorifice pe statui ori pe monumente funerarii, pietre miliare, acte publice sau private” (I, 10). Prezentarea
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
s-a redactat un document în limba greacă „trebuie să fi aparținut exclusiv ori în majoritate acelei limbi” (I, 10). Și mai departe: „Dacă romanii, cei mai mândri stăpânitori, au permis ca o piatră miliară (adică kilometrică) oarecare din peninsula balcanică, piatră oficială prin excelență, să poarte o inscripție grecească, de pildă από Λυχνιδος, apoi poți fi sigur că locuitorii de prin ținutul acela trebuie să fi știut grecește.” (Ib.). Astfel, prin confuzii voite și salturi logice, Philippide trage concluzia, pe
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
a contactelor romanității orientale cu slavii, maghiarii și turcicii, așa cum aceste contacte au fost acceptate de știința europeană căreia gândirea istorică românească îi este tributară. În aceste condiții Philippide caută să raporteze cât mai multe elemente nelatine la perioada latinei balcanice fiind sigur că va găsi pentru aceasta sprijin la neamurile germanice ale căror strămoși erau considerați primii veniți în Europa. Sunt avuți în vedere mai întâi goții, care ar fi mai rămas după plecarea lui Alaric și a lui Theodoric
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
fi exercitat „o influență atât de puternică asupra populației băștinașe, încât chiar o parte, măcar cât de mică, din aceasta învățase limba gotă. În tot cazul, continuă autorul, este probat că cuvinte gote au pătruns în limba latină din peninsula balcanică” (I, 348 urm.). Convins de acest lucru, autorul consideră „curioasă prevenirea (câteodată din motive patriotice, altă dată din motive pur intelectuale) contra vreunor eventuale elemente gotice ori vechi germane din limba română, cu care au pășit învățații până astăzi”, citându
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
în românește au procedat așa de ușurel, încât, ca și pentru elementele thrace din aceeași limbă, au compromis chestiunea” (I, 350). Philippide găsește sprijin pentru convingerea sa la Richard Loewe care, într-o lucrare despre elementele vechi germane în limbile balcanice (a. 1906), „admite ca împrumuturi gote în latină” pe bardă, bălan, bere, brec „câine” (în istrorom.), dop, nastur, stangă, targă, cuvinte a căror origine germanică este apreciată ca „netemeinică” de Meyer-Lübke, care admite totuși faptul că „din punct de vedere
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
la erori nenumărate și devine aproape un lucru netrebnic. Toată munca trebuie îndreptată într-acolo ca să constatăm clasificarea pe care limba însăși și a dat-o prin propriile ei calcule etimologice, prin etimologia populară adică” (I, 383 urm.). Așadar autohtonii balcanici din Moesia Superior, români prin baza lor nativă de articulare a sunetelor, au românizat, preluând latina, șí latura semantică a acesteia, impunând astfel cuvintelor o nouă etimologie care ascunde în sine tot ce etimologia fonetică a savantului, preocupat numai de
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
experiență decât romanistica” (I, 387). Deșertăciunea operei lui Philippide rezidă în absolutizarea bazei psihofiziologice prin care credea că s-ar putea explica nu doar fonetica, ci tot ce este nelatin în întregul limbii române, cu precădere în lexicul acesteia: autohtonii balcanici au creat româna introducând în ea împreună cu baza de articulație și o serie de cuvinte, neamurile barbare asimiliate psihofiziologic au adus și ele în procesul asimilării lor alte serii de cuvinte, iar populațiile cu care contactul a fost pasager au
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
pentru l, care în română ar fi de trei feluri, sunt discutate 14 situații etc. Din prezentarea materialului fonetic Philippide trage concluzii fundamentale asupra istoriei poporului român: „Până în a doua jumătate a secolului VI poporul român a trăit în peninsula balcanică în cea mai mare conformitate etnică și în cea mai strânsă legătură politică și geografică. În a doua jumătate a secolului VI s-au despărțit însă, dacoromânii împreună cu istroromânii de o parte, de macedoromâni de altă parte... Tulpina românească a
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
nu poate fi decât aceea că la sfârșitul secolului VI a încetat ultima rezistență a statului roman (domnia lui Mauricius, 582-602) contra puhoiului slav, care la începutul secolului VII, după ce și mai dinainte se revărsase în mase mari în peninsula balcanică, a cotropit cu desăvârșire tot teritoriul romanizat, în special pe cel românesc, din peninsulă. Iar migrația românilor în direcțiile în care ea a avut loc n-a putut fi atrasă decât de un gol... Cel mai vădit gol a fost
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
migrații românești chiar înainte de secolul VI... Teritoriul acesta vast, peste care s-au lățit dacoromânii, fusese și cel mai de demult și mai complect golit de slavi, căci este cel mai îndepărtat de ținta finală a năvălirii slave, de peninsula balcanică... Schimbul complect al celor două teritorii de la un neam la altul a avut loc de abia la începutul secolului XIII” (II, 404 urm.). Luând ca bază dacoromâna, Philippide prezintă în trei capitole (p. 407 555) celelalte dialecte ale limbii române
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
vorbească de „învățăturile trase din istoria formelor limbii române pentru originea românilor”. Prin aceasta el ajunge din nou la încheierea că fonetica, formele și cuvintele limbii române indică „locul de obârșie al poporului român” care este „teritoriul romanizat din peninsula balcanică”. Cea mai mare greutate în rotunjirea, cum necum, a concepției sale o reprezintă pentru Philippide limba albaneză, principala piedică a limitării spațiului romanizat în favoarea grecizării. Urmărind un scop anume, el modifică istoria evoluțiilor etnolingvistice din Balcani. Mai întâi el declară
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
în limba albaneză, iar nu latinesc” (II, 763). Revolta lui Philippide împotriva latinității limbii albaneze decurge din credința lui că „în cea mai mare parte neamurile care ocupau în vechime actualul teritoriu albanez se aflau pe teritoriul grecizat al peninsulei balcanice”. Iar dacă lucrurile stau așa „cum se face atunci că albanejii au fost supuși numai romanizării, iar grecizării de fel? De grecizarea antică nu se pomenește în limba albaneză. Chiar dacă se vor fi găsind în limba albaneză câteva cuvinte antice
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
limbile albaneză și thracă... Dacă nu sânt nici thraci, nici illyiri, nu pot fi altceva decât panoni. Poate chiar portul lor, îmbrăcămintea lor ni-i arată ca panoni...” (II, 799 urm.). Fermă în opera lui Philippide rămâne doar grecizarea peninsulei balcanice. Am văzut mai sus că el se îndoiește de faptul că cineva va putea identifica vreodată baza fiziologică și psihologică care a determinat constituirea limbii române. Ajuns la cercetarea dialectelor, el constată contradicția între spațiul foarte mare pe care s-
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]