16,849 matches
-
așa cum era obiceiul. Bai n-a putut să-l refuze. După ce a băut, a început să se simtă foarte rău și nu se mai putea ține pe picioare. Xu a ajutat-o să se culce și a plecat apoi la bucătărie să-i facă o supă pentru a-și reveni. Când a venit cu supa, a găsit în pat un șarpe alb uriaș. De groază, lui Xu i-a cedat inima. După ce s-a trezit, Bai Suzhen și-a dat seama
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
avea chiar până la trei niveluri, în timp ce altele au două sau chiar trei rânduri de camere dispuse circular. În mijlocul clădirii se află o curte, de regulă cu o fântănă. Pentru toată construcția există doar o singură ieșire. La parter sunt amenajate bucătăriile, dar fără ferestre către exterior. La etaj se găsesc magaziile de cereale și de unelte. Nivelele superioare sunt destinate dormitoarelor. În interiorul clădirii există un balcon circular comun spre care se deschid ușile și ferestrele fiecărei camere. Construirea unei astfel de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
și armata sa de teracotă 120 Palatul Imperial de Iarnă din Beijing 122 Templul Cerului din Beijing 125 Palatul Potala din Tibet 126 Valea Jiuzhaigou (Valea Celor Nouă Sate) 129 Wulingyuan 130 Regatul urșilor panda din provincia Sichuan 132 4. Bucătăria chinezească 133 Cele opt școli ale bucătăriei chinezești 133 Capitolul V NAȚIONALITĂȚI ȘI RELIGII 139 1. Naționalitățile Chinei 141 Naționalități a căror populație depășește cinci milioane de locuitori 142 Naționalități cu populație sub 100.000 de locuitori 148 Politica Chinei
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
Imperial de Iarnă din Beijing 122 Templul Cerului din Beijing 125 Palatul Potala din Tibet 126 Valea Jiuzhaigou (Valea Celor Nouă Sate) 129 Wulingyuan 130 Regatul urșilor panda din provincia Sichuan 132 4. Bucătăria chinezească 133 Cele opt școli ale bucătăriei chinezești 133 Capitolul V NAȚIONALITĂȚI ȘI RELIGII 139 1. Naționalitățile Chinei 141 Naționalități a căror populație depășește cinci milioane de locuitori 142 Naționalități cu populație sub 100.000 de locuitori 148 Politica Chinei privind naționalitățile componente 154 Promovarea valorilor umane
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
Primăverii la etniile minoritare 454 Sărbătoarea Duanwu 455 A 7-a zi din a 7-a lună a calendarului tradițional chinezesc 457 Sărbătoarea Chongyang 458 Sărbătoarea Laba 459 2. Obiceiuri populare 460 Solstițiul de iarnă 460 Sărbătoarea Qingming 461 Zeul Bucătăriei 461 Obiceiuri de căsătorie la chinezi 462 3. Obiceiuri culinare 463 Tradiția ceaiului 463 Bețișoarele pentru mâncare 465 Obiceiurile culinare ale chinezilor 466 Bucătăria chineză cu efect terapeutic 467 Preparate speciale cu ocazia unor sărbători 468 Capitolul XIV OPERA TRADIȚIONALĂ
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
458 Sărbătoarea Laba 459 2. Obiceiuri populare 460 Solstițiul de iarnă 460 Sărbătoarea Qingming 461 Zeul Bucătăriei 461 Obiceiuri de căsătorie la chinezi 462 3. Obiceiuri culinare 463 Tradiția ceaiului 463 Bețișoarele pentru mâncare 465 Obiceiurile culinare ale chinezilor 466 Bucătăria chineză cu efect terapeutic 467 Preparate speciale cu ocazia unor sărbători 468 Capitolul XIV OPERA TRADIȚIONALĂ 471 1. Opera în stil Beijing 473 Măștile Operei Beijing 473 Roluri din Opera Beijing 475 Istoria Operei Beijing 475 2. Opere locale 477
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
blană, cuvertura de pe pat... Dictatura Tovarășului combina teroarea Securității cu chilele de carne date prin spate, propaganda și cenzura erau ucigătoare, dar parcă niciodată n-am tresărit mai tare decât la vederea pepenelui verde despicat, în decembrie, pe masa din bucătăria reședinței din Primăverii. Cei care năvăliseră în Casa Diavolului, în loc să fi scuipat pe luxul înfiorător, înghițeau și băgau în buzunare, ducând cu ei germenul minciunii hoațe. De acolo, el a cuprins toată țara. În cei 13 ani scurși ca apa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
plutește peste aceste plăcinte pestrițe de beton placate pe fundalul munților Gutâiului - în ele nu locuiește nimeni! Dincolo de porțile grele, de fier negru, e neantul. Proprietarii stau în căsuțele lor vechi, aflate în spatele vilei sau, cel mult, se bagă în bucătărie. Nici măcar nu le închiriază unor turiști străini cu dare de mână, în ipoteza fericită că aceștia ar căuta în Ardeal nu specificul local, ci oglindirea grotescă a reședințelor lor din Occident... Certezenii sunt români, nu țigani. Nu sunt hoți, banii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
nas în clipa-n care am deschis ușa șifonierului din dormitorul soților Ștefănescu și i-am găsit înăuntru, îmbrățișați, pe ea și pe Cezărică; m-am comportat rezonabil, nu vă îngrijorați, am alergat și i-am scuipat pe peretele din stânga bucătăriei, pti-un-doi-trei Alexandra, pti-un-doi-trei Cezărică, doar nu era să fi rămas stană de piatră și să-i las să iasă dintre rochiile, fustele și pardesiele alea și să mă scuipe ei pe mine; pe Cezărică l-am scuipat ultimul, ca să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
în jurul acelui vis. Știu doar că m-am trezit buimac (asta v-am spus), cu pâlpâirile alea de neoane și draci încolăciți în minte, am luat o carte cu poze și text puțin, Albă ca Zăpada, și am intrat în bucătărie. Mama prăjea pâine pe plită, iar mirosul acela și becul aprins (era tare mohorât afară) făceau, nu știu cum să zic, ca bucătăria să pară primul și ultimul loc de pe pământ, singurul de a cărui existență nu te puteai îndoi, ca și cum Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
încolăciți în minte, am luat o carte cu poze și text puțin, Albă ca Zăpada, și am intrat în bucătărie. Mama prăjea pâine pe plită, iar mirosul acela și becul aprins (era tare mohorât afară) făceau, nu știu cum să zic, ca bucătăria să pară primul și ultimul loc de pe pământ, singurul de a cărui existență nu te puteai îndoi, ca și cum Dumnezeu crease, mai întâi de toate, nu lumina, apele sau uscatul, ci bucătăria asta a noastră din Drumul Taberei și pe mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
era tare mohorât afară) făceau, nu știu cum să zic, ca bucătăria să pară primul și ultimul loc de pe pământ, singurul de a cărui existență nu te puteai îndoi, ca și cum Dumnezeu crease, mai întâi de toate, nu lumina, apele sau uscatul, ci bucătăria asta a noastră din Drumul Taberei și pe mama înăuntru prăjind pâine, ca apoi să mă cheme și pe mine din somn cu o carte de povești în mână. Nu știu ce rost avea cartea acolo, nu i-am aruncat nici o privire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
că asta m-am întrebat și eu. Și așa, ca o împletire firească între un răspuns la o întrebare logică și un miracol cu miros de pâine prăjită, fără ca mama, întoarsă cu spatele, să bănuiască măcar ce se întâmplă în bucătăria apartamentului 40, au apărut pe lume cei doi prieteni nedespărțiți, tovarășii de nădejde ai copilăriei mele, Știm și Ștam. Nu am chiuit de bucurie și nu am chiuit nici de groază, becul nu a pâlpâit ca neonul din baie, fereastra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
rele și nici nu se postește, tata s-a întors de la fabrică să ia un dosar uitat și m-a găsit în fața blocului. Nu spărsesem yala, nici n-o descuiasem cu un șperaclu. Pur și simplu ieșisem pe fereastra de la bucătărie, bucătăria noastră mică, cu butelie, de la etajul doi. N-a fost ideea mea, recunosc, mă învățase Cerasela să leg două cearceafuri și mă așteptase pe copertina de la intrarea în bloc (a fost, în fond, primul rapel din viața mea, unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
și nici nu se postește, tata s-a întors de la fabrică să ia un dosar uitat și m-a găsit în fața blocului. Nu spărsesem yala, nici n-o descuiasem cu un șperaclu. Pur și simplu ieșisem pe fereastra de la bucătărie, bucătăria noastră mică, cu butelie, de la etajul doi. N-a fost ideea mea, recunosc, mă învățase Cerasela să leg două cearceafuri și mă așteptase pe copertina de la intrarea în bloc (a fost, în fond, primul rapel din viața mea, unul premonitoriu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
ca mierea, până urnea sania din loc, asta era mai greu, după aia alerga ca o nebună, cu gura deschisă și cu limba atârnând într-o parte, în vânt, auzeam cum ne bat inimile, cum ticăie ca două ceasuri de bucătărie, cum își potrivesc încet, încet cadențele până se aude un singur ticăit, cine mai avea de la Valea Ialomiței până la Valea Argeșului așa un câine?, nimeni, vă zic precis, nimeni. Miracolul D: D13, cu patru scări, cu patru etaje, cu patruzeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
și ochelarii de pe nas. Pe urmă, în seara în care mama prăjea cartofi și nu bănuia că o barză își va face cuib în burta ei și-l va cloci pe Matei, Filipul mic a scris pe-un șervețel, în bucătărie, că vrea să ajungă argitect și gebul. Or, ce s-a ales? Argitect în nici un caz, asta e clar, în familia noastră doar o mătușă s-a aplecat deasupra planșetei, cu pasiune, după ce toată copilăria, ca elevă într-o școală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
același ADN și cu un singur înger păzitor, numai noi cunoaștem semnificația unui cuvânt necuprins în dicționare ori în nomenclatorul meseriilor. N-o să mă joc, n-o să vă mint și o să vă destăinui și vouă, așa cum el a mărturisit în bucătărie pentru mama, că gebul vroia să însemne handbalist. La capătul micului puseu de schizofrenie (convins că dedublarea seamănă cu o mașină de spălat - curăță omul, dar îl stoarce ca pe-o cârpă, până la ultima picătură), recunosc că eu, Filipul unic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
40 (tot Drumul Taberei, sector 6), blocul lui Uca de patru etaje, ticsit de pensionari, mai buni - doamna Buzescu, doamna Sandu - și mai răi - domnul Buzescu, domnul Sandu -, în care garsoniera ei cu oglinzi adăpostea atâtea și atâtea minunății: o bucătărie în care se dădeau pasiențe și jucam tabinet (nu știu de ce, dar câștigam întotdeauna), o baie cu vitralii și un pahar cu castelul Peleș în care se odihneau o periuță, un pieptene și un tub de pastă de dinți Cristal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
priza de pe hol, de lângă ușa de la baie, a susținut trei-patru ani că nu primește curent, că trebuie să fie vreun fir întrerupt în perete. Ca să pornească mașina de spălat, mama se chinuia cu un prelungitor pe care-l întindea până-n bucătărie, unde anula ștecherul frigiderului. Pe urmă, într-o după-amiază, când a avut el nevoie, tata a înlocuit priza stricată în cinci minute. Faptele lui, la drept vorbind, erau neprevăzute. Când aveam musafiri (și cam aveam), ba înflorea, făcea glumițe și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
la primul lui drum pe aleea Băiuț, dar n-am izbutit. Mă ținea de mână (așa cum îl ținuse probabil și pe băiețelul cu care se alesese la divorț), îi arătam cu degetul ferestrele noastre de la patru, din D 13, la bucătărie chiar era lumină, iar el îmi explica enervat că nu locuim acolo, ci în blocul de peste stradă, tot la ultimul etaj și tot pe colțul nordic. M-a târât pe scări până sus, în D 14, nu l-a clintit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
ca mierea, până urnea sania din loc, asta era mai greu, după aia alerga ca o nebună, cu gura deschisă și cu limba atârnând într-o parte, în vânt, auzeam cum ne bat inimile, cum ticăie ca două ceasuri de bucătărie, cum își potrivesc încet, încet cadențele până se aude un singur ticăit, cine mai avea de la Valea Ialomiței până la Valea Argeșului așa un câine? nimeni, vă zic precis, nimeni“); odată, după Paște, a dibuit prin iarbă un craniu de miel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
în comă, a mai deschis o singură dată ochii, mari, uriași, înghețați, ne-am întâlnit pupile în pupile când medicul i-a înfipt seringa cu stricnină în inimă și când inima ei n-a mai ticăit ca un ceas de bucătărie. Tata strângea fise de trei lei într-o sticlă de lapte. Dar mai strângea el și alți bani, de care noi nu știam mare lucru, pentru că nu s-a prea bucurat când o barză ciudățică s-a oprit la mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
făcut nimic altceva decât să-mi apăr moșia și nevoile și neamul. Tovarășa Stănescu, mama noastră a tuturor, a susținut întotdeauna cu strășnicie că un asupritor nu poate avea altă soartă decât să stea închis tot restul zilei într-o bucătărie. Dreptatea a fost făcută. Iar eu am îmbrățișat din tot sufletul și fără să stau prea mult pe gânduri cea mai frumoasă meserie dintre toate meseriile lumii. Aceea de legendă vie. Aceea de Atoatestăpânitor și Întâilegiuitor în hotărârile, treburile și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
un obiect aproape mistic, care îmi trezea tot felul de stări contradictorii, de la venerația cea mai înaltă, până la disprețul cel mai negru. Acel obiect se numea chipiu. Mai încolo de el, pe undeva prin sufragerie și de multe ori în bucătărie, cu o sticlă de ceva în față, poate vodcă, se afla un nene. Chipiul era al lui. Nenea era militar. Și servea Patria, adică stema aia cu stea, munți și brazi și holde atârnată în cuierul nostru. Asta era meseria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]