4,786 matches
-
Rugului aprins”. Maestrul spiritual în tradiția răsăriteană (1996), Despre isihasm (2003) -, dialogul religiilor, experiența lecturii vii a pasajelor din Scriptură - Comentariu la Evanghelia după Ioan (2003). Inserțiile memorialistice despre grupul de la mănăstirea Antim, despre prezența și influența în viața intelectuală bucureșteană a călugărului Ioan cel Străin însoțesc în chip de ornament retoric lămuriri profunde asupra unei „metode” existențiale al cărei scop de parcurgere nu este nici informativ, nici limitat la rafinamente culturale, ci devine un mod direct de a trăi credința
SCRIMA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289578_a_290907]
-
al lui Dumitru Scurtu, agricultori. Urmează clasele primare în localitatea natală, apoi învață la Filioara și la Târgu Neamț. Frecventează Facultatea de Filologie a Universității din București, absolvită în 1978. Funcționează ca profesor de limba și literatura română la liceele bucureștene „I. L. Caragiale”, „Grivița Roșie”, „Tudor Vianu” și „Gh. Lazăr”. Între 1991 și 2002 este inspector de limba și literatura română în cadrul Inspectoratului Școlar al Municipiului București. Își susține doctoratul în 1999, cu teza Reviste literare conduse de Mihail Dragomirescu între
SCURTU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289586_a_290915]
-
localitate de lângă Cernăuți (Regimentul 3 Grăniceri). În aprilie-mai 1944 se află la Bârlad, iar în aprilie 1945 este lăsat la vatră și redevine corector și colaborator la „Timpul” (până la sfârșitul anului 1946). Cunoscuse, mai înainte, în timp ce lucra în redacțiile ziarelor bucureștene, o tânără femeie, N. S., soția altui gazetar. Are cu ea o legătură de aproximativ zece ani. S-au păstrat circa șaptezeci de scrisori, extraordinar de importante, din această perioadă. Se află aici, notată cu o sinceritate maximă, psihologia unui
PREDA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289000_a_290329]
-
fatalități, greu de prevăzut și greu de definit. De ce ratează acești tineri făcuți să fie triumfători și fericiți în viață? Intrusul reia tema într-un roman mai substanțial. O istorie simplă: un tânăr, Călin Surupăceanu, ucenic vopsitor într-o mahala bucureșteană, ajunge pe un șantier. La îndemnul inginerului Dan, se califică, devine electrician, ajută la ridicarea unui oraș nou și se pregătește, după o complicată poveste sentimentală, să se stabilească în mijlocul unei lumi venite de peste tot. Omul este sociabil, se împrietenește
PREDA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289000_a_290329]
-
din București, secția estetică filosofică (1934-1938), urmează, în paralel, cursurile Facultății de Drept, al cărei licențiat devine în 1939. Activează în grupul studenților de stânga, sub conducerea Uniunii Tineretului Comunist. Va absolvi și Seminarul Pedagogic (1939), fiind profesor la liceele bucureștene „Matei Basarab” și „Gh. Lazăr”. Între 1948 și 1951 funcționează ca director la Biblioteca Academiei RPR, iar din 1949 predă istoria esteticii la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, unde ține și cursuri de artă universală, istoria criticii
SCHILERU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289554_a_290883]
-
1908, București - 9.X.1976, București), gazetar, traducător și dramaturg. Este fiul Sofiei și al lui Leonard Salmen, pictor. Frecventează Liceul „Gh. Lazăr” din București, absolvit în 1926, și urmează doi ani la Conservatorul de Artă Dramatică. Angajat al librăriei bucureștene „C. Dobrogeanu-Gherea” (1926-1927), ulterior este funcționar la Editura Naționala - Ciornei, redactor la „Adevărul”, secretar de redacție la „Dimineața” (din 1928) și, mai târziu, redactor la „Facla” (1937-1940). Temându-se de legionari, până în 1946 se află în refugiu în URSS. Revenit
SEBASTIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289593_a_290922]
-
sociologică, o formă în tipologia criticii literare (1980). Lucrează ca preparator (1966), asistent (1969), lector (1970) și conferențiar (1990) la Catedra de teoria literaturii, din 2000 devenind profesor la Departamentul de studii culturale europene de la Facultatea de Litere a Universității bucureștene. Între 1991 și 1996 a fost lector de limba și literatura română la Universitatea din Pisa. Debutează cu un studiu despre Tudor Vianu la „Gazeta literară”, la 1963. E prezent ulterior și „Viața studențească”, „Limbă și literatură”, „Tribuna”, „Cahiers roumains
SERBAN-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289630_a_290959]
-
Tot o femeie, inginera Alexandrina, luptă aici cu birocrația, comoditatea și scleroza, ridicându-i împotrivă pe toți neputincioșii și intriganții din întreprindere, care organizează împotriva ei o cabală, dejucată în cele din urmă. Pensiunea doamnei Olimpia înfățișează o ambianță feminină bucureșteană în 1944. O patroană se zbate pentru ca pensiunea ei să reziste, în tot mai insuportabilele condiții ale războiului, fiind imaginată în ultimele scene a transporta manifeste și arme pentru forțele patriotice antinaziste etc. Piesele lui Ș., conformiste ideologic, nu excelează
SERBAN-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289629_a_290958]
-
condus de Tudor Opriș. Publică primele versuri în antologiile cenaclului și în revista „Amfiteatru”. Colaborează cu tatăl său la realizarea spectacolului Groapa, după romanul lui Eugen Barbu. Din 1972 studiază engleza și româna în cadrul Facultății de Limbi Germanice a Universității bucureștene. Conduce cenaclul literar al facultății. Între 1976 și 1978 este profesor de limba engleză la Liceul „Aurel Vlaicu” din Breaza. Până în 1990 va trăi din traduceri și colaborări, unele sistematice, la „Secolul 20”, dar și la „Familia”, „Viața românească” și
SERBAN-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289633_a_290962]
-
din Iași (pe postul rămas vacant prin transferarea lui Charles Drouhet în capitală). Titularizat prin concurs în 1922, funcționează aici până în 1942. Începând însă din 1940 se străduiește, fără succes, să fie numit titular la Catedra de franceză de la Universitatea bucureșteană, dar îi este preferat Basil Munteanu. După o demitere de scurtă durată a lui Basil Munteanu de către ministrul Traian Brăileanu, acesta este repus în funcție, iar Ș. trebuie să aștepte toamna lui 1944 pentru ca Ion Petrovici, noul ministru, să îl
SERBAN-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289632_a_290961]
-
-le la ,,Moise Nicoară” din Arad, tatăl său fiind transferat în interes de serviciu. Ultimul an de liceu îl face însă la București, unde în 1927 obține diploma de bacalaureat. Se înscrie la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității bucureștene, absolvită în 1931, cu licența în istorie și geografie. Debutează cu poeme în perioada adolescenței, la ziarul ,,Tribuna nouă” din Arad (1924-1925), în același timp fiind corespondent al rubricii „Mișcarea culturală” a bilunarului „Foaia tinerimii” și frecventând cenaclul literar arădean
SICLOVANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289664_a_290993]
-
corespondent al rubricii „Mișcarea culturală” a bilunarului „Foaia tinerimii” și frecventând cenaclul literar arădean, alături de Aron Cotruș, Al. T. Stamatiad, Al. Constantinescu, Tiberiu Vuia, Al. Popescu-Negură. A mai colaborat la „Revista Liceului «Sf. Sava»” și la „Revista literară”. În perioada bucureșteană Perpessicius îl încurajează, publicându-i versuri în ,,Universul literar” (1925-1927), de asemenea e prezent în cenaclul lovinescian. Gazetar profesionist, membru al Sindicatului Ziariștilor din București, parcurge treptele acestei cariere de la corector până la secretar de redacție și redactor la periodice precum
SICLOVANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289664_a_290993]
-
Liceul „Mihai Eminescu” din Chișinău, iar între 1929 și 1939 la Liceul Național din Iași, ulterior fiind transferat la Liceul „Mihai Eminescu” din București. În perioada 1942-1946 este conferențiar de filologie romanică la Facultatea de Filosofie și Litere a Universității bucureștene, apoi cercetător științific la Institutul de Lingvistică al Academiei Române, unde colaborează la Dicționarul limbii române și la Dicționarul limbii române moderne (1958). Publică în „Revista filologică” (Cernăuți), „Arhiva” (Iași), „Romania” (Paris), „Revue internationale des études balkaniques” (Belgrad), „Annuaire de l
SIADBEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289662_a_290991]
-
afirma ca un „muncitor al scrisului zilnic” - cum se autodefinea -, dovedindu-se un gazetar talentat și pasionat, prob și de largă deschidere intelectuală. Colaborator devotat al publicațiilor ieșene, apropiat de cercul de la „Viața românească”, e prezent masiv și în periodicele bucureștene. Scrie în „Mișcarea”, „Gândul nostru”, „Rampa”, „Libertatea”, „Lumea” (1926-1936), „Politica”, „Pagini moldovene”, „Manifest”, „Chemarea”, „Opinia”, „Teatrul”, „Adevărul”, „Dimineața”, „Jurnalul”, „Revista română”, „Curierul”, „Dreptatea”, „Momentul”. Era redactor la unele - „Gândul nostru”, „Lumea”, „Dreptatea” - și se implică în redactarea revistei „Lumea copiilor
SERGHIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289643_a_290972]
-
latine de la Seneca tatăl la Iuvenal. În 1965 devine cercetător științific la Institutul de Lingvistică din București, din 1973 e secretar științific al Asociației de Studii Orientale, iar din 1975 trece la Catedra de limbi clasice a Facultății de Filologie bucureștene, unde va fi profesor din 1993. Este ales vicepreședinte al Comisiei Naționale de Limba Latină (1990), director al Seminarului de Latină Medievală din București (1996) și numit director al Centrului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni (1997). Debutează în 1965
SLUSANSCHI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289727_a_291056]
-
iar mai târziu la „Astra”, „Argeș”, „Tomis”, „Orizont”, „Familia”, „Clopotul”, „Tribuna”, „Presa”, „Muzica”, „Arta și tehnica grafică” ș.a. Conduce, ca redactor, revistele „Îndreptar” (ianuarie-aprilie 1936) și „Da și nu” (martie-decembrie 1936), e redactor-șef la „Orfeu”, revista studenților de la Conservatorul bucureștean. Cărții de debut a lui S., Mișcarea sămănătoristă (1933), unde autorul se ferește în mod declarat „să intre în domeniul critic”, i se reproșează „un anumit aer apologetic, ce cadrează mai puțin cu strictețea istoriografului”, de asemenea o „oarecare incertitudine
SMANTANESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289729_a_291058]
-
pe teme culturale, conferințe, o amplă anchetă referitoare la posibilitatea unei înțelegeri culturale între români și unguri etc. În interval îi iese de sub tipar romanul Romanță fără note (1932). Mai colaborează la „Gazeta de Vest” și trimite „corespondențe” bihorene ziarelor bucureștene „Universul”, „Curentul” ș.a. Admis în 1936 în Societatea Scriitorilor Români, activează, de asemenea, pentru înființarea Societății Scriitorilor Români din Ardeal, fiind ales vicepreședinte în 1937. În urma Dictatului de la Viena se mută în capitală, unde rămâne și după 1945. A încercat
SAMARINEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289453_a_290782]
-
fiul Elenei Săndulescu (n. Panaitescu), profesoară de istorie, și al lui Vasile Săndulescu, jurist. Urmează liceul la Brăila și este licențiat al Facultății de Filologie, secția limba engleză, a Universității din București (1969). Până în 1980 lucrează ca profesor la liceele bucureștene „Mihail Sadoveanu”, „I. L. Caragiale” și „George Coșbuc”, ulterior fiind redactor la „Viața românească”. În 1985 pleacă în Statele Unite ale Americii. Se stabilește la New York, unde este profesor în învățământul public. Debutează în 1969, la „Luceafărul”, cu povestirea Al doilea musafir
SANDULESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289468_a_290797]
-
se concentrează în jurul protagonistului narator Mihai Vancu, tânăr intelectual cu multe date biografice ce trimit la autor. Preocupat de studierea relațiilor umane, ca și de clarificarea propriilor sentimente și îndoieli (moartea/ sinuciderea tatălui, iubirea pentru adolescenta Nadia), Vancu părăsește anturajul bucureștean, unde era bine ancorat, și se refugiază la Brăila, în casa unchiului Eugen Norșa, importantă personalitate locală. Aici, în orașul adolescenței, reconstituie din fragmente istoria familiei, întâlnește vechi cunoștințe și face altele noi. Retrospecția și introspecția - mai toate personajele, intelectuali
SANDULESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289468_a_290797]
-
amintirile de familie coboară la a treia generație, până la începutul secolului al XX-lea, când Alexandru Norșa, descins din Transilvania, se stabilește în portul dunărean. Dacă desfășurarea narativă își pierde cursivitatea prin numeroase inserții (mulțimea de personaje din mediul academic bucureștean, ca și din spațiul provincial alunecă în digresiuni de tot felul), romanul câștigă în profunzime analitică. Naratorul observă și analizează comportamentul celor din jurul său și destinul lor în plan social, politicul insinuându-se doar pe alocuri. Societatea românească a anilor
SANDULESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289468_a_290797]
-
note bibliografice, comentează stilul gazetelor din București, se ocupă de cele mai vechi poezii satirice românești, scrie un studiu asupra spătarului Nicolae Milescu, compune versuri. Un foileton excelent, intitulat Scene din pasagiu, în care sunt surprinse elemente caracteristice ale boemei bucureștene, pare să fie scris alternativ de Hasdeu, de I. C. Fundescu și Șt. Vellescu. În S. a apărut pentru prima dată poezia Viața la țară a lui Al. Depărățeanu, însoțită de o prezentare a activității poetului, care murise în 1865. O
SATYRUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289511_a_290840]
-
Gheorghe Sântimbreanu, miner. Învață mai întâi la Ghelari, Vețel și Leșnic, urmează Liceul „Avram Iancu” din Brad (1935-1943), Facultatea de Drept (1943-1947) și Facultatea de Filosofie (1944-1951) la București. O perioadă este asistent la Catedra de drept penal a Universității bucureștene (1948-1951) și profesor de istorie la un liceu din București, apoi activează în cadrul Consiliului Național al Organizației Pionierilor (1966-1969), ca director general al Centrului Național al Cinematografiei (1970-1972), șef la Direcția Literaturii din Consiliul Culturii și Educației Socialiste (1972-1974). Din
SANTIMBREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289473_a_290802]
-
contextul unei crize internaționale care părea să genereze o criză dinastică, nesigur gestionată de un cabinet minoritar și al unor alegeri municipale tensionate, Boerescu definea două partide: unul liberal (sau radical) și unul moderat (sau de ordine), configurând spectrul politic bucureștean: „D-lor, sunt În București două partide cari se luptă spre a avea onoarea de a reprezenta capitala. Este partidul care se numește din stânga, partidul radical dacă voiți; este apoi partidul celălalt, mai moderat...” . Este de remarcat faptul că Boerescu
IDENTITĂȚI DOCTRINARE ÎN PRIMA PARTE A DOMNIEI LUI CAROL I: CAZUL VASILE BOERESCU. In: Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by SIMION-ALEXANDRU GAVRIŞ () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1275]
-
justifica detașarea de liderul unui guvern care se afla sub semnul provizoratului. Anul 1877 a coincis cu Încercarea lui Boerescu de a organiza un „partid al centrului”, proiectat Încă din 1875 : la 10/22 martie, Pressa anunța formarea unui club bucureștean al noii grupări ; detașarea de conservatori părea și mai clară prin absența fostului ministru din comitetul electoral comun organizat de „centru” și „dreapta” În vederea alegerilor pentru Senat din luna aprilie . Ca un nou paradox, asumarea conservatorismului În discursul boerescian a
IDENTITĂȚI DOCTRINARE ÎN PRIMA PARTE A DOMNIEI LUI CAROL I: CAZUL VASILE BOERESCU. In: Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by SIMION-ALEXANDRU GAVRIŞ () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1275]
-
conservatoare proferate mai târziu de Barbu Catargiu sau Mihai Eminescu. Din toată moștenirea pașoptistă, Boerescu nu părea să se raporteze favorabil decât la cel mai oscilant, mai enigmatic și mai tradiționalist reprezentant, Ion Heliade Rădulescu (fostul său profesor de la colegiul bucureștean). De altfel, Boerescu avea să intre În curând În contact cu acesta. Ciorna unei scrisori din 18 decembrie 1852, adresată acestuia de către pe atunci necunoscutul tânăr În numele mai multor studenți români din Paris, constituie o probă elocventă . Formule ca „părintele
IDENTITĂȚI DOCTRINARE ÎN PRIMA PARTE A DOMNIEI LUI CAROL I: CAZUL VASILE BOERESCU. In: Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by SIMION-ALEXANDRU GAVRIŞ () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1275]