20,803 matches
-
dreptate, dar comitea numai nedreptăți. Machiavelli laudă tot ceea ce lumea disprețuiește la el. Machiavelli invocă, apoi, exemplul lui Bernard de Milano, pentru a le arăta principilor ce trebuie să recompenseze și să pedepsească exemplar, astfel încît acțiunile lor, toate, să capete un aer de măreție. Principilor generoși nu le va lipsi reputația, mai ales cînd mărinimia lor este o urmare a largheței sufletești, și nu a amorului propriu. Bunătatea inimii îi poate face mai mari decît orice altă virtute. Cicero îi
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
principilor] În lume sînt două feluri de principi: cei care văd totul cu propriii lor ochi și guvernează statele ei înșiși, și cei care se lasă în seama bunei-credințe a miniștrilor lor și se lasă conduși de aceia care au căpătat ascendent asupra lor. Suveranii din prima categorie sînt sufletul statelor lor; sarcina guvernării atîrnă pe umerii lor, ca Pămîntul pe umerii lui Atlas: ei sînt aceia care reglează afacerile interne, ca și pe cele externe, ei îndeplinesc, în același timp
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
calități sufletești, să aflăm în el capacitatea de a se achita de deloc ușoarele îndatoriri ale funcției sale. Se întîmplă cu această funcție la fel ca și cu toate celelalte; oamenii, oricare ar fi slujba pe care o îndeplinesc, nu capătă niciodată încrederea celorlalți dacă nu sînt drepți și luminați; chiar și cei mai corupți își doresc întotdeauna să aibă de a face cu un om de bine, la fel cum cei incapabili de a se conduce se bizuie pe cel
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
feluri de temperament, cel de o vioiciune plină de îndrăzneală și acela de o lentoare circumspectă; și cum aceste cauze morale au o cauză fizică, e aproape imposibil ca un principe să fie atît de stăpîn pe sine încît să capete, după voie, toate culorile, aidoma cameleonului. Există secole ce favorizează gloria cuceritorilor și a acestor oameni îndrăzneți și întreprinzători, care par a fi născuți pentru a face schimbări extraordinare în univers: revoluții, războaie și, mai ales, nu știu ce spirite ale amețelii
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
cap, cu cerga deasupra și cu picioarele obligatoriu spre centrul barăcii. De gătit, aveau să-și gătească singuri la cazan pe seama a ceea ce li se va pune la Îndemînă: cartofi, fasole, alte legume, făină de porumb, slănină uneori, oase. Vor căpăta și pîine bine drămuită, În funcție de cum se vor strădui să muncească. — Ăștia-s meșterii voștri, ascultați-i ca pe Dumnezeu. De raportul lor la comandament depinde soarta voastră. Aveți datoria... Ați Înțeles? — Înțeles. — Are, a lófaszba, de pus careva vreo
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
din primul război. — Ptiu! izbucni Clara, dînd cu ele de toți pereții. Plec În America! Din clipa aia, Weisz nu a mai văzut-o, iar la cei din preajma lui nu a ajuns niciodată vreo știre despre ea. Chiar dacă o fi căpătat vești cu timpul, le-a Închis sub peceți grele. Omul s-a ținut de cuvînt căsătorindu-se cu Maria, iar fetei care s-a născut În anul următor i-a pus tot numele de Clara, ca dova dă că nu
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
doi sîntem nevoiți să ne mișcăm mai Încet ca să nu ne expunem primejdiei. Știam de asemenea că, În locul ochiului meu stîng și-n locul piciorului său drept, sînt montate niște proteze, a mea de sticlă, a lui de lemn. O căpătasem Înainte de a ajunge la școala pentru orbi din Cluj și de aceea poate cea dintîi comuniune de simțire pe temeiul infirmității, una deosebit de stranie pentru că e rară și solitară, am Încercat-o față de bătrînul Weisz. Niciodată nu i-am știut
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
mai vedea niciodată, Îmi mărturisea moșu’, tulburat pînă la lacrimi cînd Își amintea de neaua ce căzuse atunci din cer asupra mulțimii, ca o binecuvîntare din noaptea Sfîntului Andrei. Poate de la acel miracol al Unirii, poate de la Întîmplările primului război, căpătase un simț original al mersului lumii. Deși fusese la Alba sau poate tocmai de aceea, susținea, spre supărarea multor ardeleni, că România Mare o făcuseră Fer dinand și Brătianu, nu Maniu, iar cînd comuniștii l-au amenințat că-i dau
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
planul său: femeii Îi va găsi ceva de făcut În local. Ungurul să mai dea pe acolo, va primi plată pentru asta, ca să mai aibă Floare cui să-i spună păsurile pînă o prinde un strop de limbă. Ceasornicarii vor căpăta bani ca să meargă la Chicago și să-l găsească pe „Mr. George, Mrs. Flory’s husband“, domnul George, soțul doamnei Floare, pe care să-l aducă la New York să-l cunoască și el, domnul Bailey, pe capul perechii de nebuni
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
ori de cîte ori Îmi retrăgeam mîna de pe trupul ei. M-a rugat chiar să nu-i mai caut șuvița galbenă de pe frunte. Nu mai avea cum să se găsească acolo, iar părul, În răstimpul de două decenii și jumătate, căpătase o culoare ceva mai Închisă. Eu trebuie să fi avut cel mult zece ani cînd o zărisem pentru ultima oară. După ce vederea mi-a dispărut, am mai petrecut cîteva vacanțe la Rătești. Mă simțeam la largul meu acolo, aveam prieteni
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
răzvrătiții devastaseră totul În cale. Oscilațiile În opțiunile politice și religioase aveau o oarecare vechime În familia Károlyi, răsplătite Însă de Habsburgi ori de cîte ori le erau favorabile. Astfel, cu un secol mai Înainte, În 1609, bunicul lui Sándor căpătase din partea Împăratului titlul de baron, fiindcă fusese singurul nemeș ungur din zonă Întors la catolicism după o aventură calvină. Urmașii lui și-au păstrat loialitatea față de Împărat și de Vatican, iar În 1703, Sándor Károlyi Încă mai era convins că
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
structură. Dar cleștarele sînt acolo și Închid În ele crîmpeie de lume. Priveliști care au fost și nu mai sînt, Însă de care el leagă anume identități. Peisajele nu sînt tocmai cele de altădată, s-au alterat cu timpul, au căpătat patine și scînteieri proprii de la regimul lor recluzionar, alimentat numai de inten si tatea amintirii, nu de contactul cu modelul. Lanțurile de cris tale rupte, Împrăștiate, așchiile, pulberile, lăcrămările lor rănite, oglindind un cer de demult, conțin nu tocmai culori
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
te smulge și din ușa bisericii... Lui Gheorghe Pomean i-a venit ordin urgent de recrutare, Însoțit de o somație de prezentare imediată, fiindcă era dator de cîțiva ani cu slujba la Împăratul. Pașaportul de familie valabil pentru amîndoi Îl căpătaseră. Puteau să plece fie Împreună, fie numai unul dintre ei. S-au resemnat prin urmare ca Gheorghe să meargă la garnizoană, iar Floare, cu dolarii pe care-i mai aveau, să ia drumul Adriaticii. Pornea tot singură, dar de data
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
me nii formară din nou ciorchini În jurul ei. PÎnă În vara următoare, Floare primi trei scrisori de la Gyuri din garni zoanele pe unde se perinda. De fapt, Îi erau retrimise de părinți, numai prin ei puteau să țină legătura. Mai căpătă un plic după aprinderea războiului. Pomean se arăta tare necăjit, temător de viitor și cu Încrederea În soartă mult slă bită. Nu-și dădea seama Încotro Îl va mîna focul. Nădăjduia, ca toți ceilalți, că-i vor frînge iute pe
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
raporteze dacă nu cumva clienții ei polonezi meșteresc arme pentru Anglia. Estimp, de la Pomean nici o veste. Părinții căutau s-o Încurajeze În scrisorile lor cum că trăiește ori se bate pe undeva, că, dacă ar fi mort, familia ar fi căpătat carte cu pecete roșie și chenar negru de la Împărăție. Poate-i prins, poate-i fugit În Regatul României asemenea altor bărbați tineri. Se teme să scrie de acolo ca să nu le facă lor vreun rău. La mai bine de doi
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
au ba la Chicago. De cînd se dăduse prins, nu mai avea nici o știre despre ea. De acasă nu primea nici o scrisoare. Încercase să-i scrie Floarei folosindu-se de numele domnului O’Leary, dar nici dinspre partea asta nu căpătase vreun semn. Lucra Împreună cu bărbații locului atunci cînd se putea, fiindcă, iarna, dacă lovind o rangă de o piatră vedeai că fierul se frînge Însemna că e atît de frig, Încît nu se poate face nimic. Dormea toată fami lia
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
astfel, după un răstimp pe care tocmai l-am pomenit de trei ori, jocul de-a ochii albaștri cu Eva, Lia și Erica s-a Încheiat. Aștept acum ca, dincolo de linia orizontului, vederea mea să devină ideală, iar irișii să capete culoarea cerului Înalt de vară din lumea asta pe care n-au avut-o ei niciodată. E limpede că nu toate funcțiile trupului pămîntesc au nevoie să fie transferate În organismul energetic: foamea și setea nu au motive să existe
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
Aflându-se în apropierea crucii, ea vede sânge amestecat cu apă țâșnind din coasta lui Isus, sânge ca dar al iubirii, iar apă ca simbol al Duhului Sfânt. În Sinoptice, ea mărturisește despre reala îngropare a Domnului; aici, mărturia ei capătă adâncime, referindu-se la sensul mistic al morții. Din punctul de vedere al lui De Boer, e normal ca mărturia ei să fie subliniată, dat fiind că este vorba despre mărturia unei femei într-un context machist. 7. Frica în fața
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
invocate alte două mărturii vechi, care contrazic parțial relatarea de mai sus. Să tragem deocamdată o concluzie cu caracter provizoriu. Spre deosebire de Evanghelia după Marcu, unde Iuda apare cu parcimonie, prezentat jurnalistic, cu o anumită detașare, în Evanghelia după Matei el capătă contur, biografie, destin. Matei îl înfățișează ca pe un personaj voluntar (el propune târgul preoților); la Cina de Taină el iese din masa apostolilor, pune separat întrebarea fatală și primește separat răspunsul fatal. După condamnarea lui Isus își schimbă gândul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
fie ucis (mobilul adevărat ne scapă: e „marea taină a trădării”). Moartea nu intrase în calculele ucenicului. Imediat după ce află de condamnare, el înapoiază banii primiți arhiereilor și bătrânilor, dovadă limpede că se dezice de fapta sa, care între timp căpătase cu totul alte dimensiuni. Mai mult, aruncarea banilor în templu, urmată de retragerea (anahoresis) de la locul mârșăviei pune o stavilă între el și complicii săi. Iuda realizează că a fost tras pe sfoară, că arhiereii n-au respectat înțelegerea. El
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
al Templului (nu afirmase El că-l va distruge și-l va ridica în doar trei zile?). Astfel justifică arhiereii arestarea din grădina Ghetsimani: Isus trebuie să fie judecat și condamnat pentru jefuirea Locului Sfânt din Ierusalim. Portretul lui Iuda capătă aici contur și adâncime psihologică. Astuția sa trimite la astuția șarpelui edenic, iar înrudirea apropiată cu marele preot îi explică, îi raționalizează oarecum gestul și comportamentul, dar îl și descalifică moral de la bun început. Iuda nu apare, așa cum e descris
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
revelații, au acces direct la misterele divine. Se poate așadar vorbi, fără a cădea în păcatul paradoxului gratuit, despre o „marcă apocaliptică” implicită a întregii Scripturi. Genul literar apare însă abia în secolul al III-lea î.Hr. și nu va căpăta o denumire de sine stătătoare decât în secolul I d.Hr. Într-adevăr, Apocalipsa lui Ioan este primul text cu acest titlu, iar în urma ei vor fi numite astfel toate scrierile genului, chiar dacă multe dintre ele îi sunt anterioare. Germenii trebuie
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
ale viziunii, atât. Treptat, din cauza imaginilor-șoc folosite în descrierea sfârșitului (eschaton), dar mai cu seamă a faptului că viitorul interesează îndeobște mai mult decât trecutul, iar soarta oamenilor mai mult decât aceea a planetelor ori a îngerilor, termenul „apocalipsă” a căpătat un sens marcat eshatologic. În ceea ce mă privește, susțin punctul de vedere al lui Christopher Rowland, și anume: factorul comun al tuturor scrierilor apocaliptice este „credința că voia lui Dumnezeu poate fi cunoscută prin intermediul revelației care scoate direct la lumină
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
imaginarul iudaic. Reprezentarea străveche era aceea a unei peșteri imense, în care sufletele drepților stau laolaltă cu sufletele păcătoșilor fără a se recunoaște, moartea antrenând o pierdere totală a personalității, a conștiinței de sine, a memoriei. În capitolul XXII, șeolul capătă o cu totul altă configurație. Enoh este călăuzit către vest, unde i se arată un munte din „piatră tare”, foarte înalt. În masa acestui munte se deschid patru peșteri, trei întunecate, una luminată intens. Peșterile sunt sălașurile morților - conform explicațiilor
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
7,9): „El va dezlega legăturile celor puternici și va măcina (sic!) dinții celor păcătoși, îi va alunga pe regi de pe tronurile și din împărățiile lor, întrucât aceștia nu-i aduc slavă și laudă și nu mărturisesc de la cine au căpătat împărăția” (XLVI, 4-5). Fiul Omului există dinaintea creaturilor, dar nu se va revela oamenilor decât la sfârșitul zilelor, ca să judece, altfel spus, să-i aleagă pe drepți de păcătoși, pe buni de răi. „Atunci munții vor sări ca berbecii,/ dealurile
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]