4,874 matches
-
răspuns e că Jeff e nevinovat, dar dorea să-l ajute pe criminal. Și singura persoană pe care minciuna lui Jeff ar fi ajutat-o ești tu, Rachel. Ochii ei mari și negri mă priveau fără să clipească de pe chipul calm, În vreme ce Îi dădeam Înainte: — Dar tu nu aveai nici un motiv. Ideea că Linda a fost ucisă pentru ca sala să rămână În proprietatea Consiliului local a fost, de la bun Început, trasă de păr. Și, spre deosebire de Jeff, tu nu ești genul care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
subliniat eu, adăugând apoi pe un ton tăios: — Ce păcat că nu-l poți incrimina și pe Derek În felul ăsta. Rachel redeveni retrasă și nemișcată, așa cum fusese la Începutul conversației noastre. — Mai ai ceva de spus? se interesă ea calmă. Pentru că mă cam obosește toată chestia asta. Am fost deja interogată suficient. — Nu. Nu mai am absolut nimic de spus. Mi-am Împins scaunul, care scârțâi oribil pe podea. În ultimele douăzeci de minute, mă concentrasem atât de puternic asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
Abu Taher rostește această frază enigmatică de Întâmpinare: — E o onoare să-l primesc În acest loc pe ilustrul Omar Khayyam din Nishapur. Nici ironic, nici afectuos nu e cadiul. Nici cea mai mică urmă de emoție. Ton neutru, voce calmă, turban În formă de lalea, sprâncene zbârlite, barbă cenușie, fără mustață, nesfârșită privire scrutătoare. Primirea este cu atât mai ambiguă cu cât Omar se afla acolo de un ceas, În picioare și cu veșmântul În zdrențe, pradă tuturor privirilor, zâmbetelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
XXIX Cu corabia cu pânze până la Trapezunt, Marea Neagră e liniștită, prea liniștită, vântul suflă slab, contempli ore În șir același punct de pe coastă, aceeași stâncă, același boschet anatolian. N-aș fi avut motive să mă plâng, aveam nevoie de vreme calmă, dată fiind misiunea arzătoare pe care trebuia s-o Împlinesc: să memorez o carte Întreagă de dialoguri persano-franceze scrisă de dl Nicolas, traducătorul lui Khayyam. Căci Îmi făgăduisem să mă adresez gazdelor mele În propria lor limbă. Nu nesocoteam faptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
precis că transpiră în ei și face bășici. Ofițerul se apropie și duce mâna la șapcă, în semn de salut. Tata își drege glasul și așteaptă în spatele mașinii. Se reazemă de un colț al remorcii. Vocea ofițerului e profundă și calmă. El răsfoiește pașapoartele. „Italia, asta e o țară frumoasă”, observă el. „Michelangelo, Leonardo și așa mai departe. Am acasă o carte despre ea.” Tata și mama își încrucișează privirile pentru o secundă. „Da, fără îndoială că e frumoasă”, încuviințează mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
luat-o de la Început pe un drum periculos, și rezultatul s-a văzut, un dezastru, Cineva a deviat-o Într-acolo, dar n-am fost eu acela, Vina a fost În Întregime a mea, În general sunt o persoană echilibrată, calmă, Nu mi-ați părut nici, una nici alta, Poate că sufăr de dublă personalitate, Atunci trebuie să fim la fel, eu Însumi sunt câine și om, Ironiile nu sună bine În gura dumneavoastră, presupun că urechea dumneavoastră muzicală v-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
i-l mai văzusem de atâta vreme, zâmbetul pe care îl păstrează numai pentru străini și pentru cei care îl însoțesc plini de devotament în drumețiile sale. Ce s-a întâmplat, întreabă ei, iar el le spune pe un ton calm, ca și când s-ar fi resemnat deja, nu îmi simt picioarele, nu le pot mișca, iar mâinile, cu dificultate, și ei îl privesc neîncrezători, observându-i forma fizică, pare a fi un sportiv îmbrăcat în hainele acestea. Când a început totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
lipsisem ore în șir, atât de mult avansase boala care îl cuprinsese. Acum aparține deja acelui loc, în ciuda aspectului său tineresc, în ciuda hainelor sale sport, iar eu o privesc plină de ostilitate pe sora aceea medicală elegantă, care se plimbă calmă printre bolnavi, de parcă m-ar fi învins deja într-o bătălie pentru inima lui. Hai să îți scoatem termometrul, hârâie vocea mea, a trecut destul timp, dar el își clatină capul în semn de protest, încăpățânat, numai când va spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
ușă, mami, tati, unde sunteți. Scotocește adâncurile ghiozdanului asemenea unui vânător în căutarea prăzii, iat-o, o scoate ușurată, intră în casa goală, nici un bilețel nu o așteaptă pe masă, nici o farfurie de mâncare în frigider, iar eu o urmăresc calmă, să vedem ce faci acum, copila mea răsfățată. Ce se petrece cu mine, dintr-odată parcă am devenit de piatră, el are picioarele paralizate, iar mie mi-a paralizat sufletul, iată-l și pe el trezindu-se, gura lui se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
iar eu mă uitam neputincioasă la grămezile de haine, nu-i nimic de făcut, un blestem a fost aruncat asupra acestui trio, asta suntem noi, un trio, nu o familie, nu reușim nici măcar să ieșim împreună din casă, mă întind calmă pe patul ei, urmărindu-i indiferentă eforturile, deodată reușisem și eu să mă moderez, nu mai sunt responsabilă pentru tot ceea ce se petrece aici, nu sunt decât una din trei, cât de fericiți fuseserăm în copilărie, ne înlănțuiam mâinile murdare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
ai simți, acum ia acest sentiment și transferă-l către el, dar deja resping vorbele ei, Doamne ferește, nici măcar nu vreau să îndrăznesc să mi-o imaginez pe Noga într-o astfel de situație, iar ea îmi spune pe un ton calm, greșești, Naama, un astfel de gând nu poate decât să o elibereze și să o ajute, încă nu ai înțeles cât este de măreață și atotputernică lucrarea compasiunii, îi binecuvântează pe toți aceia care sunt parte din ea, pe toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
culcă cu un bărbat și a dat afirmativ din cap. Nu mai înțelegeam nimic. Crezusem că o făcuse cu Kizuki cât au fost împreună. Am intrat adânc și am rămas nemișcat, mângâind-o multă vreme. Când am simțit-o mai calmă, am început să mă mișc ușor, ușor, încercând să amân momentul culminant... În cele din urmă, brațele ei m-au cuprins strâns și vocea ei străpunse liniștea din jur cu cel mai dureros geamăt de orgasm pe care l-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
în camera mea și să ascult muzică în tihnă. Problema cea mai mare este că o dată ce ajungi să trăiești aici, nu mai ai chef să pleci sau, mai bine zis, îți este teamă să pleci. Cât ne aflăm aici, suntem calmi și liniștiți. Metehnele le luăm ca atare și chiar avem impresia că ne-am vindecat oarecum, dar nu suntem siguri că dacă ieșim în lume, vom fi acceptați așa cum suntem. Doctorul meu spune că a sosit momentul să iau legătura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
dar aerul general era al unei femei mature - o femeie frumoasă. Asprimea de pe vremuri, care se ascundea undeva în spatele frumuseții - o asprime ca o lamă subțire de sabie, care-i îngheța pe cei din preajma ei - cedase treptat locul unor trăsături calme, liniștitoare. M-a impresionat mult această nouă frumusețe a ei, o frumusețe aleasă și eram uimit de faptul că o femeie se poate schimba atât de mult în doar o jum\tate de an. Mă atrăgea mai mult ca oricând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
putut întâlni toți patru. Ne-am fi îmbătat și ne-am fi schimbat iubitele între noi, spuse Nagasawa. — Termină cu prostiile! zise Hatsumi. — Care prostii? Watanabe te place, spuse Nagasawa. — N-are nici o legătură cu ceea ce spuneam eu, replică Hatsumi, calmă. Watanabe nu e așa cum vrei tu să insinuezi, el e sincer și știe să aibă grijă de ceea ce îi aparține. Oricine își poate da seama de asta și de aceea vreau să-i prezint o fată. — Da, așa e, ține
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
părea evident încântată de sunetele pe care le scotea chitara. Când cânta la chitară, Reiko arăta ca o fetișcană de șaptesprezece-optsprezece ani, care își admira o rochie nouă. Ochii îi străluceau, iar buzele ușor țuguiate se conturau într-un zâmbet calm. După ce-a terminat de cântat, s-a rezemat de stâlpul verandei și a privit cerul, dusă pe gânduri. — Pot să te întreb ceva? — Da, te rog, răspunse Reiko. Tocmai mă gândeam cât îmi e de foame. Nu ai de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
și i-o arătĂ fetei, apoi mai văzură niște auseli cu cap rubiniu care vînau insecte și-i lăsau să se apropie mult de ei, după care zburau brusc și delicat În cedri. Mai văzură și niște waxwings, atît de calmi și blînzi și distinși, cum zburau cu eleganță, arătÎndu-și minunatele modele de pe aripi și de pe cozi, și Piticot spuse: — SÎnt cele mai frumoase, Nickie. Pur și simplu nu se poate să mai fie păsĂri atît de frumoase. — SÎnt la fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
Poate că lumea Întreagă-i urîtĂ“, se gîndi, „Însă În colțul tău e și mai rău“. — Ai cumva niște țigări? o Întrebă pe fată. Nu știu dacă merge bricheta asta. — N-am Încercat-o. N-am fumat deloc. Atît de calmă am fost. — Doar n-oi fuma doar cînd ești nervoasă, Ă? — Ba cred că da. Mai mult cînd sînt nervoasă. Încearcă tu bricheta. — Bine. — Cine era tipu’ Ăla cu care te-ai căsĂtorit? — Hai să nu vorbim despre asta. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
o parte de pe gît și ochii Închiși, ca și buzele, făceau ca fața ei bronzată să fie și mai frumoasă decît atunci cînd era trează. Observă că pleoapele erau mai pale decît restul chipului, Îi privi genele lungi, buzele dulci, calme, ca ale unui copil care doarme, sînii, așa cum se Întrezăreau pe sub cearșaful cu care se-nvelise peste noapte. Nu voia s-o trezească și-i era teamă că dacă o sărută s-ar putea s-o scoale, așa că se-mbrăcĂ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
slăbiciune. Antrenorul lor este personajul cu pricina. Asemănarea este uimitoare. Ar putea să fie fratele lui mai mare și mai solid. Este brunet, are ochii puțin oblici, pomeți proeminenți, tătărești și păr castaniu strâns în coadă. Atitudinea lui este mereu calmă, dar atentă. Nu caută să provoace scandal cu tot dinadinsul, dar e mereu pe fază. Brațele încrucișate pe piept, picioarele ușor depărtate, musculos, dar sprinten. De asemenea, nu pot să nu remarc aceleași riduri și aceleași gropițe în obraji. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
s-a spus că în State unii participă la întruniri chiar dacă nu sunt alcoolici, doar în scopul de-a cunoaște pe cineva. —Dumnezeule mare! — Așa ziceam și eu! E o nebunie, nu-i așa? Jake e unul dintre cei mai calmi oameni pe care-i cunosc. Nu-și trece mâna prin păr, nu-și răsucește inelele, nu rearanjează tacâmurile. E pur și simplu imperturbabil, în timp ce eu, prin comparație, sunt mereu în mișcare, mă joc cu paharul și împăturesc întruna șervețelul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
stăm și să ne întrebăm ce s-o fi întâmplat și n-am putea să ne concentrăm la discuție. Mă uit admirativ la Jennifer. Se vede că e unul din oamenii aceia tăcuți în împrejurări obișnuite, dar foarte hotărâți și calmi în momente de criză. — Unde locuiește? întreabă Finn, ridicându-se și el și luându-și haina. —În Croydon, răspunde Ben. A, urât! suspină Finn. —Mamă, zic eu, iată și prima excursie cu grupul. Daisy se hlizește. — În Croydon, zice ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
uit pe fereastră. Din când În când ies pe terasă, ca să controlez dacă se apropie cineva urcând pe colină. Mi se pare că sunt Într-un film, ce chin: „Ei trebuie să vină...” Cu toate astea, colina e atât de calmă În noaptea asta de Început de vară. Fusese cu mult mai aventuroasă, nesigură, dementă reconstituirea pe care o Încercam, ca să păcălesc timpul și să mă țin treaz, alaltăieri seară, de la cinci la zece, stând drept, În picioare, În periscop, În timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
că-i detești. Și pe urmă, contele de Saint-Germain, În atâtea secole, a văzut atâtea capete rostogolindu-se și tot atâtea Întorcându-se la loc pe gâturi. Dar iată că sosește mae-de-santo, Ialorixá”. Întâlnirea cu stareța din terreiro a fost calmă, cordială, populară și totodată cultivată. Era o negresă voinică, cu surâsul sclipitor. La prima vedere ai fi zis că-i o gospodină, dar când Începurăm să vorbim am Înțeles de ce femeile ca ea puteau domina viața culturală din Salvador. „Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
soarele, luna, așa-zisul caboclo al cascadelor și caboclo al celor negre. Din linia lui Ogun fac parte Ogun Beira-Mar, Rompe-Mato, Iara, Megé, Naruée... În fine, depinde”. „Hristoase”, zise Amparo. „Se zice Oxalá”, Îi șoptii eu atingându-i urechea. „Fii calmă, no pasarán”. Ialorixá ne arătă o serie de măști pe care niște Învățăcei le duceau În templu. Erau un fel de bautta mari de paie, adică tichii, cu care aveau să se acopere medium-ii pe măsură ce intrau În transă, pradă divinității
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]