66,018 matches
-
sunt scrise într-un stil aproape eseistic), iar aluziile culturale și referințele cele mai diverse sunt și ele numeroase. Toate converg însă către aceeași obsesie - destinul individului excepțional: "Aceasta a fost soarta tuturor marilor artiști, eretici, îndrăgostiți care au sensibilizat cerul într-atât încât i-au citit gamele și arpegiile îngerești ca pe niște litere într-un abecedar, având însă în stânga și în dreapta abisuri înfricoșătoare. Șerpi, păianjeni, mlaștini, jar, dar mai ales nebuni cu dinți de oțel și gheare de fier
Universuri paralele by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/17351_a_18676]
-
taie-mă să curgă sîngele cuvintelor peste/ îngerul de zăpadă care trimite teama de frig să ne vadă iar tu/ înger de aur poleiește-mi teama de zorii zilei cu roua ta de/ înger care ne trece în cele trei ceruri ca pe orbi strada" (Chemarea îngerilor). De altminteri, prezența bardului Necuvintelor se simte adesea în filigranul stihurilor în discuție, care, în pofida acestui fapt, știu să evite, în ansamblu, capcana epigonismului: "zidului îi dai nume de zid/ și te întorci spunînd
Înfășurat în "mantia damnării" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17350_a_18675]
-
tristețea unui furnicar/ și desfrîul minții// apoi șterge urmele/ celor plecați să aducă/ smerenie/ apoi urlă plînge pentru/ moartea nebunului/ mare cît tot cartierul// mai sînt și alte cuvinte/ cu miros de bălegar de urină/ care își așteaptă/ înălțarea la cer/ ca nevăzutul călător!// oare cîtă viață au zilele anii/ de cînd mă sfidez?// atît mai spun: am fost aici/ înainte de a mă naște" (Nevăzutul călător). Vasile Proca e un autor care, înveșmîntat în "mantia de împărat" a damnării, își compune
Înfășurat în "mantia damnării" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17350_a_18675]
-
centrul lumii prin o mie de locuri?/ Cine să hotărască locul Austerlitzului meu?// am strîns aici cărți cu tot aurul pămîntului/ cîte odăi sînt la fel cu aurul lor și cu felul lor/ de-a auri lucrurile/ cum se oglindește cerul cu stelele într-un bob/ de rouă/ odăile sărace ale lumii/ adîncesc cerul înstelat din noi" (Odaie cu bătălia de la Austerlitz). În discursul său, George Vulturescu pornește de la sine spre a se întoarce la sine, circular. Poetica sa inconfortabilă e
O energie neagră by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17329_a_18654]
-
am strîns aici cărți cu tot aurul pămîntului/ cîte odăi sînt la fel cu aurul lor și cu felul lor/ de-a auri lucrurile/ cum se oglindește cerul cu stelele într-un bob/ de rouă/ odăile sărace ale lumii/ adîncesc cerul înstelat din noi" (Odaie cu bătălia de la Austerlitz). În discursul său, George Vulturescu pornește de la sine spre a se întoarce la sine, circular. Poetica sa inconfortabilă e una a modelării textului de către ființă. Așa cum lichidul ia forma paharului ce-l
O energie neagră by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17329_a_18654]
-
al/ verbului agonic?// Nimic de la zei, nimic pentru/ zei în scrisul agonic:/ doar omul. Doar pentru ospățul său./ Și pentru tine, tulpinile de crin/ ale literelor, Doamnă, care-mi șoptești:/" Mai credibil este paharul tău/ decît pocalul de aur din ceruri./ Mirosul lui de myrt va putea înăbuși/ duhoarea cărnii mele? Cu ce vom/ atinge acest pahar dacă buzele mele/ vor fi scrum, pulbere?"// Cu dinții, tîrfă, cu dinții. În tîrfa/ asta de viață crinii sînt albi/ doar în noaptea paharelor
O energie neagră by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17329_a_18654]
-
o ține așa, cu fronda avangardistă pînă în 1936, cînd, prin placheta Scrisori către plante, se îndreaptă decis spre lirica tradiționalistă, pentru ca, imediat, să adere la programul estetic gîndirist (Carte pentru domnițe, 1937 și Frunzișul toamnei mele, 1938, Scară la cer, 1940). Cum de un frondeur avangardist a optat, direct, pentru gîndirism e unul dintre secretele poetului. A urmat după război (în 1942 a publicat volumul Poeme de pe front) o lungă perioadă de interdicție, în care vreme a avut parte și
Evocări verosimile by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17354_a_18679]
-
să fiu trist, și nici de ce. Poate fiindcă tot ce privești în cadrul picturii este a-spațial, a-temporal, și pînă și pasărea ce pare să se lase din văzduh, nu întîmpină legea nici unei gravități, căderile fiind libere și egale, ca și cum cerul ar fi o cupolă înaltă de cristal albastră, în care domnește vidul. Cred că acum știu de ce eram eu de fapt trist în ziua aceea de 12 august 1991. Eram trist, - dacă se poate spune așa, - de prea multă grandoare
San-Giovanni in Laterano by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/17361_a_18686]
-
și de aceea neglijabilă, dar e o șansă autentică. "Primăvara la Fialta" e, poate, cea mai memorabilă dintre nuvelele din acest generos volum, printr-o suavă insinuare a tragicului epic în cadența regulată a unui descriptiv aproape de poezie. Fialta, cu cerul ei alb și încercănat, cu aburii ploii zăbovind în aer și pe pleoape, cu silueta încețoșată a muntelui St. George și opacitatea unei mări netulburate de vînturi, devine în această nuvelă toposul unor întîlniri fabuloase între un bărbat și o
Gangsteri de mucava și exilați romantici by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17362_a_18687]
-
mai puțin crispată, producția ei pare a-și fi cîștigat dreptul la mărturia "naturală", egală cu sine. Dramatismul condiției personale pe care s-a altoit dramatismul provinciei vitregite generează un astfel de tablou vizionar: "Zboară niște gheare fără păsări pe cerul disperării,/ se apropie în unghi ascuțit de Ochiul Albastru./ Îl vor sparge sau vor trece pe alături? se întreabă orbii.// Nebunii își rod unghiile în timpul rugăciunii,/ orfanii care au ajuns milioanri le aduc daruri de Crăciun,/ ologii își visează picioarele
Ironie și patetism by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17368_a_18693]
-
credinței la viitorul apostol Pavel, inițial om al Legii și prigonitor al adepților creștinismului. În spiritul textelor sacre, Biblia este foarte laconică privitor la această schimbare la față: "Dar pe când călătorea el și se apropia de Damasc, o lumină din cer, ca de fulger, l-a învăluit deodată./ Și, căzând la pământ, a auzit un glas, zicându-i: Saule, Saule, de ce Mă prigonești?(...)/ Și el, tremurând înspăimântat fiind, a zis: Doamne, ce voiești să fac?(...)/ Și s-a ridicat Saul de la
Un nou Saul by Simona Drăgan () [Corola-journal/Journalistic/17410_a_18735]
-
cu fata. Europa a fost divinizata după moarte. Frumoasele povești care au legănat copilăria omenirii! După imemorialele vremuri preschimbate în legende, iată omenirea ajunsă la o răscruce istorică, stăpînita de "o idee supranaționala (care) strălucea pentru prima oara triumfator pe cerul Europei". Poporul visat, națiunea europeană, va fi un ideal al aristocrației spirituale, pînă cînd visul va deveni, cu greu, încetul cu încetul, realitate... Ștefan Zweig își scrie cartea prin deceniul trei sau patru, al secolului prezent, cu absolută obiectivitate, insă
Cel dintîi european by Mihai Stoian () [Corola-journal/Journalistic/17887_a_19212]
-
Scrisoarea e un document excepțional despre atmosferă acelor oribili ani și despre umorul disperat al atît de atasantului I.D. Sîrbu: "...în disperările mele, de aici, din exilul meu barbar, între acești valahi semigloti, de fiecare dată cînd ridic mîinile spre cer și încep a urlă a neputința, a pustiu, si aia-măsii, mă tot aștept că, de după nouri, să văd apărînd zîmbetul calm și îndelung-răbdător al lui Blaga și să-i aud vocea lancrămă spunîndu-mi: pass-mal auf, Gări - jetzt kommt der ăfututză
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/17901_a_19226]
-
ochii noștri trecea convoiul mortului spre cimitirul Ghencea. Ce noroc să locuiești aproape de cimitir! Dricul cu cai, fanfara cu pîlniile alea mari, aurii, obrajii umflați și roșii că racul ai suflătorilor. Și pe urmă, lumea plîngînd, femei leșinate, țipete spre cer. Toți în negru. Iar mai pe urmă, cosciugul și mortul. El era personajul principal. Uneori ne plăcea, alteori nu. Ne îngăduiam să fim foarte pretențioși: aveam o adevarată cultură. Văzusem sute, mai mult, de morti în cosciug. Comentam ca niște
Cursul bancar by Maria Luiza Cristescu () [Corola-journal/Journalistic/17962_a_19287]
-
Kalevalei și al unor mari nume ale liricii universale, prozator, scriitor de literatură pentru copii și un poet ușor de recunoscut prin epura lirica în care Ion Barbu, Dan Botta și murmurul incantatoriu al lui Emil Botta se oglindesc așa cum cerul se oglindește în profunzimea vierzuie a apei. Elev direct al lui Ion Barbu, la îndemnul căruia a și început să scrie poezie, Barbu Brezianu este un intelectual complex, o natură artistică în primul rînd, din specia rară a foștilor săi
Un adolescent: Barbu Brezianu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17972_a_19297]
-
slavă -/ mii de glasuri/ într-un singur glas// Ard în albe potire/ peste oraș în somn și cimitire/ ard pe piept și pe buze/ ard clare, difuze/ ard pentru veșnică îndoială/ și pentru veșnicul adevăr/ ard pe pământ și în cer" (Ard mii de sfeșnice). Nu întâmplător, procedeul poate fi identificat și la alți poeți - Ioan Alexandru, Cezar Ivănescu - care vor să transmită cititorilor o ardoare mistica. Nichita Danilov îl folosește însă într-un mod distant, astfel încât nu atinge același dramatism
Al doilea Nichita al literaturii române by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17963_a_19288]
-
a lucrurilor". Obiecte, ființe, evenimente, impresii, umori se regăsesc pe același plan al scrumului încă fierbinte, inca inocent, deci tinzînd spre imuabil, a ceea ce a fost: Cînd parcă de nimic/ nu-mi mai pasă/ cartea se strînge între coperți/ cu cerul gurii închis// pereții devin ape îmbătrînite/ lampă aruncă spre mine/ cocoloașe de aur// vietăți triste/ sînt lucrurile/ de nume proprii lipsite// neputința clipei/ mă strînge la piept" (Numitorul comun). Factorii materiei comunica parcă într-o deruta ce intervine imediat după
Tigara care arde cum o candelă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17946_a_19271]
-
căreia amănuntele nu se mai disting cu ușurință. Fluidul e copleșitor, absorbant și vuitor că o cascadă, ale cărei mici șuvițe se succed, se împletesc și se substituie atît de iute, încît n-ai timp a le analiza: Cîntă în cer abisul cu trandafiri și arme./ O, templul, în el cărămidă mă încinge,/ Brațele tale, sora pecetluind/ Pleiadele pe carnea crepusculara/ care mi-e scînteie și fum./ Un doliu trece sacramental peste convoaie/ Într-o incinta de codru unde ard/ Sub
Un rimbaldian român by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17982_a_19307]
-
în cenușă,/ Numai cucul într-un vis de copil cheamă/ Fecioara să se-nfiripe din nămeți./ Vuiește monstrul la porțile cu lame/ Și vocea-i sugrumata ar vrea să fie o intrare/ Pentru tot ramul pregătit de muguri." (Cîntă în cer abisul). Începînd prin a dezarticula, a sfărîmă, a anula, fantezia ajunge a compune, a ordona, a întemeia. Dar reordonarea e aci relativă, deoarece se-ntemeiază pe stratul de lavă pasional, pe acea stihială manifestare a personalității pe care am menționat
Un rimbaldian român by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17982_a_19307]
-
o platitudine dezarmanta, în absența artei: "Bătrîn poetul se trage/ Fetus în melc/ Și rostogolește lumea/ Pînă la prăpastie./ La cel mai mărunt uruit al afundului/ Urlă în el fierea măiastra/ Și de pînzele păianjenilor își atîrnă capul./ Pînă la ceruri își vede sfîrșire./ Pînă la Dumnezeu i se deșira limba/ Pe care s-au lipit condurii tăi, amoroaso,/ Cînd ai fugit priveghind luna? (Vreasc). Deși tatuat de sus pînă jos de semnele realului, poetul e condus de viziune, de dureroasa
Un rimbaldian român by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17982_a_19307]
-
exhibiționism al păcatului, ca o provocare la îndemînă. Trupul cu pornirile sale orgiastice, atît de echivoce în raport cu transcendență, alcătuiește locul cel mai vulnerabil al ființei care aspiră spre mîntuire: S-a făcut frumoasă această licoare/ Ce s-a prăbușit din cer,/ Sîngele tău, iubito, băut de crai/ Și peste mine stigmat" (Talita Kumi). Ori: "Numele celei mai mărunte era un miros/ Venit din uterul unei negrese/ Cu părul strîns cu o eșarfă/ Înmuiata în marea din ulcioarele grecești,/ Acolo unde și
Un rimbaldian român by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17982_a_19307]
-
prun/ Îmi înnoiesc picioarele, simt jocul aromind./ Mă bate gîndul că șunt iarmaroc/ Prin care trece scriptură de noroc/ A taurului prăsind tot ce întîlnește,/ Dar fără act. Numai cu suflarea/ Ploii răvășite de atîta spasm/ În patul, pînă la ceruri, din staul" (Din staul). Fertilitatea e sacrala, iar sacralitatea e fertila: "Cenușă mea e serafim în vatra/ Și în tine, Doamne, culcat/ Peste pieptul, ce încă mi-e germinație./ Tu m-ai rănit de mic copil,/ Mi-ai dat să
Un rimbaldian român by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17982_a_19307]
-
de urgență și că nu mai aveam mult pînă să ajung la suprafață. În cîteva minute se opri, îmi făcu loc să trec pe lîngă el, cerîndu-mi să mă uit în sus. Cînd m-am uitat, am clipit orbit. Era cerul albastru intens, senin, al unei radioase zi de mai. Am clipit așa un timp, și cînd am căscat ochii bine, nu l-am mai văzut pe inginer. Pierise jos în infern. Cu ultimele puteri, m-am săltat și am ieșit
Ce naste din pisică... by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/17992_a_19317]
-
mele de demult oferite lui Alin că un epitaf închinat insectei superbe încremenita în spațiu, expusă în atelierul său că o fosilă imemoriala: Epitaf pentru o libelulă: Trăind, credeam natură un vast atelier, Culori scoteam vitralii din soare și din cer, Aripa mea de sticlă, vibrație atentă, În zborul ei facil făcut numai din fenta, Nu cunoștea atunci al amăgelii joc, Și a venit o noapte, nu mai știam ce este, Nu mai era culoare, nu mai primeam o veste, Fricoasa
Putzul lui Babel by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/18028_a_19353]
-
cuceritoare: "Nu sunt tristă./ În timp ce netezesc hârtia/ pe care scriu/ aș vrea/ să mototolesc pereții și tavanul/ să-i prefac/ în cinci ghemotoace albe/ de văr/ să-i arunc la coșul plin de hârtii/ ca să rămân doar/ doar bucurie/ sub cerul liber" etc.). Începând cu același an fast, 1990, publică frecvent articole de critică și istorie literară în cele mai importante reviste ale țării și în special în România literară (din redacția căreia face parte în prezent). O rubrică a sa
Studiu savant, joc literar si poem critic by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/18021_a_19346]