4,544 matches
-
mic și foarte îngustat în partea de mijloc. Chitara clasică modernă a apărut în jurul anului 1850, când spaniolul Antonio Torres a modificat forma și proporțiile instrumentului, oferindu-i o acustică îmbunătățită, un ton deosebit de plăcut și, totodată, o structură rezistentă. Chitara clasică a lui Torres a devenit standard și de atunci până în ziua de azi a rămas neschimbată. În paralel cu Torres, imigranții germani ajunși în Statele Unite ale Americii, pentru a obține un sunet mai puternic, respectiv un ton mai percusiv
Chitară () [Corola-website/Science/302376_a_303705]
-
lui Torres a devenit standard și de atunci până în ziua de azi a rămas neschimbată. În paralel cu Torres, imigranții germani ajunși în Statele Unite ale Americii, pentru a obține un sunet mai puternic, respectiv un ton mai percusiv decât al chitarei clasice, au început să folosească corzi de oțel, care exercitau o presiune mai mare asupra gâtului și corpului chitarei. A fost găsită soluția la această problemă, structura interioară suferind unele modificări (era adoptată structura de susținere in forma literei X
Chitară () [Corola-website/Science/302376_a_303705]
-
imigranții germani ajunși în Statele Unite ale Americii, pentru a obține un sunet mai puternic, respectiv un ton mai percusiv decât al chitarei clasice, au început să folosească corzi de oțel, care exercitau o presiune mai mare asupra gâtului și corpului chitarei. A fost găsită soluția la această problemă, structura interioară suferind unele modificări (era adoptată structura de susținere in forma literei X). Astfel apărea chitara "western", ce a primit, prin retronimie, denumirea de „chitară acustică”. La sfârșitul secolului XIX, Orville Gibson
Chitară () [Corola-website/Science/302376_a_303705]
-
început să folosească corzi de oțel, care exercitau o presiune mai mare asupra gâtului și corpului chitarei. A fost găsită soluția la această problemă, structura interioară suferind unele modificări (era adoptată structura de susținere in forma literei X). Astfel apărea chitara "western", ce a primit, prin retronimie, denumirea de „chitară acustică”. La sfârșitul secolului XIX, Orville Gibson experimenta noi forme de chitară, cu elemente preluate din înfățișarea violoncelului. În anii 1920, Lloyd Loar s-a alăturat lui Orville Gibson, cei doi
Chitară () [Corola-website/Science/302376_a_303705]
-
presiune mai mare asupra gâtului și corpului chitarei. A fost găsită soluția la această problemă, structura interioară suferind unele modificări (era adoptată structura de susținere in forma literei X). Astfel apărea chitara "western", ce a primit, prin retronimie, denumirea de „chitară acustică”. La sfârșitul secolului XIX, Orville Gibson experimenta noi forme de chitară, cu elemente preluate din înfățișarea violoncelului. În anii 1920, Lloyd Loar s-a alăturat lui Orville Gibson, cei doi construind prima chitară jazz, cu efuri decupate pe tabla
Chitară () [Corola-website/Science/302376_a_303705]
-
la această problemă, structura interioară suferind unele modificări (era adoptată structura de susținere in forma literei X). Astfel apărea chitara "western", ce a primit, prin retronimie, denumirea de „chitară acustică”. La sfârșitul secolului XIX, Orville Gibson experimenta noi forme de chitară, cu elemente preluate din înfățișarea violoncelului. În anii 1920, Lloyd Loar s-a alăturat lui Orville Gibson, cei doi construind prima chitară jazz, cu efuri decupate pe tabla de rezonanță (în locul obișnuitei rozete). Chitara electrică a luat naștere la inventarea
Chitară () [Corola-website/Science/302376_a_303705]
-
a primit, prin retronimie, denumirea de „chitară acustică”. La sfârșitul secolului XIX, Orville Gibson experimenta noi forme de chitară, cu elemente preluate din înfățișarea violoncelului. În anii 1920, Lloyd Loar s-a alăturat lui Orville Gibson, cei doi construind prima chitară jazz, cu efuri decupate pe tabla de rezonanță (în locul obișnuitei rozete). Chitara electrică a luat naștere la inventarea primelor doze electromagnetice la sfârșitul anilor 1920, însă s-a bucurat de succes doar după 1936, când Gibson a introdus modelul ES
Chitară () [Corola-website/Science/302376_a_303705]
-
Orville Gibson experimenta noi forme de chitară, cu elemente preluate din înfățișarea violoncelului. În anii 1920, Lloyd Loar s-a alăturat lui Orville Gibson, cei doi construind prima chitară jazz, cu efuri decupate pe tabla de rezonanță (în locul obișnuitei rozete). Chitara electrică a luat naștere la inventarea primelor doze electromagnetice la sfârșitul anilor 1920, însă s-a bucurat de succes doar după 1936, când Gibson a introdus modelul ES 150, făcut celebru de chitaristul de jazz Charlie Christian. Odată cu creșterea posibilităților
Chitară () [Corola-website/Science/302376_a_303705]
-
la inventarea primelor doze electromagnetice la sfârșitul anilor 1920, însă s-a bucurat de succes doar după 1936, când Gibson a introdus modelul ES 150, făcut celebru de chitaristul de jazz Charlie Christian. Odată cu creșterea posibilităților de amplificare a sunetului, chitara electrică a captat atenția multor muzicieni și, bineînțeles, a creatorilor de chitare, fapt care a declanșat o adevărată cursă pentru perfecționarea lor. Când o coardă este făcută să vibreze, ia naștere imediat și o undă staționară. Înălțimea notei produse depinde
Chitară () [Corola-website/Science/302376_a_303705]
-
bucurat de succes doar după 1936, când Gibson a introdus modelul ES 150, făcut celebru de chitaristul de jazz Charlie Christian. Odată cu creșterea posibilităților de amplificare a sunetului, chitara electrică a captat atenția multor muzicieni și, bineînțeles, a creatorilor de chitare, fapt care a declanșat o adevărată cursă pentru perfecționarea lor. Când o coardă este făcută să vibreze, ia naștere imediat și o undă staționară. Înălțimea notei produse depinde de lungimea corzii și de tensiunea acesteia. Când cântă la chitară, muzicianul
Chitară () [Corola-website/Science/302376_a_303705]
-
de chitare, fapt care a declanșat o adevărată cursă pentru perfecționarea lor. Când o coardă este făcută să vibreze, ia naștere imediat și o undă staționară. Înălțimea notei produse depinde de lungimea corzii și de tensiunea acesteia. Când cântă la chitară, muzicianul apasă corzile pe tastieră pentru a le scurta lungimea efectivă. Apăsând o coardă la jumătatea lungimii ei, se obține o frecvență de vibrație de două ori mai mare decât cea a întregii corzi, adică o octavă mai înaltă decât
Chitară () [Corola-website/Science/302376_a_303705]
-
corzi, adică o octavă mai înaltă decât frecvența fundamentală a corzii. Ca să poată fi auzit, sunetul produs de o coardă trebuie amplificat. Aceasta se face de obicei cu ajutorul unei cutii de lemn, numită cutie de rezonanță și care formează corpul chitarei. În anii 1930, chitariștii din fomațiile de muzică de dans și cei din bandele de jazz au început să își amplifice instrumentele, pentru ca acestea să poată fi auzite mai bine de către spectatori. Un traductor electromagnetic (o doză electromagnetică) este amplasat
Chitară () [Corola-website/Science/302376_a_303705]
-
fi auzite mai bine de către spectatori. Un traductor electromagnetic (o doză electromagnetică) este amplasat în spatele corzilor, transformând variația distanței față de coarda în mișcare în semnale electrice care pot fi amplificate și reproduse la volumul dorit de către un difuzor. Multe din chitarele moderne sunt special construite pentru a profita de această tehnică. În cazul lor, importanța corpului chitarei scade simțitor, deci el poate fi construit din material masiv. Chitara standard (în forma ei binecunoscută) a primit, prin retronimie, denumirea de chitară acustică
Chitară () [Corola-website/Science/302376_a_303705]
-
transformând variația distanței față de coarda în mișcare în semnale electrice care pot fi amplificate și reproduse la volumul dorit de către un difuzor. Multe din chitarele moderne sunt special construite pentru a profita de această tehnică. În cazul lor, importanța corpului chitarei scade simțitor, deci el poate fi construit din material masiv. Chitara standard (în forma ei binecunoscută) a primit, prin retronimie, denumirea de chitară acustică, apărută după impunerea chitarei electrice (variantă a instrumentului care realizează amplificarea sunetului produs nu prin intermediul unei
Chitară () [Corola-website/Science/302376_a_303705]
-
pot fi amplificate și reproduse la volumul dorit de către un difuzor. Multe din chitarele moderne sunt special construite pentru a profita de această tehnică. În cazul lor, importanța corpului chitarei scade simțitor, deci el poate fi construit din material masiv. Chitara standard (în forma ei binecunoscută) a primit, prin retronimie, denumirea de chitară acustică, apărută după impunerea chitarei electrice (variantă a instrumentului care realizează amplificarea sunetului produs nu prin intermediul unei cutii de rezonanță, ci prin amplificare electrică mijlocită de prezența unor
Chitară () [Corola-website/Science/302376_a_303705]
-
din chitarele moderne sunt special construite pentru a profita de această tehnică. În cazul lor, importanța corpului chitarei scade simțitor, deci el poate fi construit din material masiv. Chitara standard (în forma ei binecunoscută) a primit, prin retronimie, denumirea de chitară acustică, apărută după impunerea chitarei electrice (variantă a instrumentului care realizează amplificarea sunetului produs nu prin intermediul unei cutii de rezonanță, ci prin amplificare electrică mijlocită de prezența unor doze electromagnetice). Există și chitare electroacustice, similare ca aspect cu chitarele acustice
Chitară () [Corola-website/Science/302376_a_303705]
-
construite pentru a profita de această tehnică. În cazul lor, importanța corpului chitarei scade simțitor, deci el poate fi construit din material masiv. Chitara standard (în forma ei binecunoscută) a primit, prin retronimie, denumirea de chitară acustică, apărută după impunerea chitarei electrice (variantă a instrumentului care realizează amplificarea sunetului produs nu prin intermediul unei cutii de rezonanță, ci prin amplificare electrică mijlocită de prezența unor doze electromagnetice). Există și chitare electroacustice, similare ca aspect cu chitarele acustice; diferența este introducerea unui microfon
Chitară () [Corola-website/Science/302376_a_303705]
-
binecunoscută) a primit, prin retronimie, denumirea de chitară acustică, apărută după impunerea chitarei electrice (variantă a instrumentului care realizează amplificarea sunetului produs nu prin intermediul unei cutii de rezonanță, ci prin amplificare electrică mijlocită de prezența unor doze electromagnetice). Există și chitare electroacustice, similare ca aspect cu chitarele acustice; diferența este introducerea unui microfon și (de regulă) a unui egalizator, ambele atașate corpului chitarei. Din punct de vedere al registrației, chitara se înscrie în registrul bas prin limita inferioară a acordajului tipic
Chitară () [Corola-website/Science/302376_a_303705]
-
de chitară acustică, apărută după impunerea chitarei electrice (variantă a instrumentului care realizează amplificarea sunetului produs nu prin intermediul unei cutii de rezonanță, ci prin amplificare electrică mijlocită de prezența unor doze electromagnetice). Există și chitare electroacustice, similare ca aspect cu chitarele acustice; diferența este introducerea unui microfon și (de regulă) a unui egalizator, ambele atașate corpului chitarei. Din punct de vedere al registrației, chitara se înscrie în registrul bas prin limita inferioară a acordajului tipic, anume sunetul mi din octava mare
Chitară () [Corola-website/Science/302376_a_303705]
-
nu prin intermediul unei cutii de rezonanță, ci prin amplificare electrică mijlocită de prezența unor doze electromagnetice). Există și chitare electroacustice, similare ca aspect cu chitarele acustice; diferența este introducerea unui microfon și (de regulă) a unui egalizator, ambele atașate corpului chitarei. Din punct de vedere al registrației, chitara se înscrie în registrul bas prin limita inferioară a acordajului tipic, anume sunetul mi din octava mare. În ciuda acestui fapt, numele de „chitară bas” s-a consacrat instrumentului derivat, construit începând din perioada
Chitară () [Corola-website/Science/302376_a_303705]
-
prin amplificare electrică mijlocită de prezența unor doze electromagnetice). Există și chitare electroacustice, similare ca aspect cu chitarele acustice; diferența este introducerea unui microfon și (de regulă) a unui egalizator, ambele atașate corpului chitarei. Din punct de vedere al registrației, chitara se înscrie în registrul bas prin limita inferioară a acordajului tipic, anume sunetul mi din octava mare. În ciuda acestui fapt, numele de „chitară bas” s-a consacrat instrumentului derivat, construit începând din perioada interbelică, acordat cu o octavă mai jos
Chitară () [Corola-website/Science/302376_a_303705]
-
microfon și (de regulă) a unui egalizator, ambele atașate corpului chitarei. Din punct de vedere al registrației, chitara se înscrie în registrul bas prin limita inferioară a acordajului tipic, anume sunetul mi din octava mare. În ciuda acestui fapt, numele de „chitară bas” s-a consacrat instrumentului derivat, construit începând din perioada interbelică, acordat cu o octavă mai jos (aflat, în realitate, în registrul contrabas). Există chitare cu de la două până la peste zece coarde. Pentru o chitară „standard” (en. "prime guitar") se
Chitară () [Corola-website/Science/302376_a_303705]
-
inferioară a acordajului tipic, anume sunetul mi din octava mare. În ciuda acestui fapt, numele de „chitară bas” s-a consacrat instrumentului derivat, construit începând din perioada interbelică, acordat cu o octavă mai jos (aflat, în realitate, în registrul contrabas). Există chitare cu de la două până la peste zece coarde. Pentru o chitară „standard” (en. "prime guitar") se folosesc cel mai frecvent șase corzi (acordate astfel, de la grav la acut: mi, la, re, sol, si, mi), dar poate apărea și o a șaptea
Chitară () [Corola-website/Science/302376_a_303705]
-
În ciuda acestui fapt, numele de „chitară bas” s-a consacrat instrumentului derivat, construit începând din perioada interbelică, acordat cu o octavă mai jos (aflat, în realitate, în registrul contrabas). Există chitare cu de la două până la peste zece coarde. Pentru o chitară „standard” (en. "prime guitar") se folosesc cel mai frecvent șase corzi (acordate astfel, de la grav la acut: mi, la, re, sol, si, mi), dar poate apărea și o a șaptea (cea mai gravă, acordată si sub mi) sau chiar mai
Chitară () [Corola-website/Science/302376_a_303705]
-
prime guitar") se folosesc cel mai frecvent șase corzi (acordate astfel, de la grav la acut: mi, la, re, sol, si, mi), dar poate apărea și o a șaptea (cea mai gravă, acordată si sub mi) sau chiar mai multe pentru chitarele construite la comandă. Chitara acustică cu zece coarde, care în ultimii ani se bucură de o popularitate tot mai mare ca instrument de sine stătător, a fost inventată de Narciso Yepes. În schimb, chitarele bas folosesc cel mai frecvent patru
Chitară () [Corola-website/Science/302376_a_303705]