2,841 matches
-
SANDA SFICHI CARTEA BINELUI - POEZIE ȘI PROZĂ - ANTOLOGIE Cică odată trecea printr-o pădure un Vrăjitor. Avea ochii adânci, străluciți de ceva nelumesc. Țop, țop...îi ieși în cale un iepuraș ce nu se mai dădu dus. Se-mprieteniseră la cataramă. Au stat de vorbă, au mâncat, și-au
Cartea binelui : poezie şi proză : antologie by Sanda Sfichi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/544_a_723]
-
Ford. Fata se sprijinea de brațul tânărului. Era palidă și-și ținea mâna la gură. — A... ați văzut? Pur și simplu a dispărut. Mașina l-a... — Ne scuzați, a intervenit tânărul. Îmi spune c-a văzut un accident sau așa ceva. Cică un băiat... — Vezi? am strigat către Gioconda, În timp ce mă străduiam să deschid capota. — Eu? Tu ești cel care are vedenii. Nu sunt singurul, i-am spus, arătându-i-o pe fată. Unde-a dispărut băiatul cu șapcă albastră? — De unde-a
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
caii la căruțe și fugeau noaptea din sat. Patru tudureni au trecut și prin Dobrina, dar i-a pus meliția la popreală; două zile au stat căruțele în conovăț la școală; le-au dat drumul numai după ce au iscălit cererea. Cică și la Buda au picat, măsa-n cur de unde veneau, de pe la Focuri, patruzeci de haidamaci. Dormeau pe podele în școală, unde li se așternuse paie, și mîncau, din cutie, conserve. Vai de steaua lor, toată ziua umblau prin sat. De-o
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
nici ei nu mai au cui să se supună întru totul. Din păcate autoritatea s‑a dus pe apa sâmbetei. Hans înfulecă mai multe tartine cu margarină și‑și studiază o buclă de păr în vechea oglindă de bărbierit, care cică ar fi aparținut tatălui asasinat. Nu începe iar cu poveștile tale despre lagăre de concentrare, că mi‑ai împuiat capul. Vizavi, patroana magazinului cu articole de mercerie a tras deja pe jumătate obloanele, în spatele cărora o clientă, deja aplecată, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
două. Ca să faci carieră trebuie să fii o persoană de încredere, or Hans a făcut deja acest prim pas, fiindcă Sophie are încredere în el. Iar al doilea pas urmează îndată. Câteodată Rainer se dă mare cu un pistol care cică ar aparține tatălui său, dar pe care poate să‑l ia și el ori de câte ori vrea, ceea ce e de asemenea o lăudăroșenie, că doar îl cunoaștem pe Rainer. Pe de altă parte, taică‑său îl lasă uneori să conducă fără carnet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
asemenea lucruri, în loc să se cufunde și mai fervent în rugăciune și să ignore lumea din jurul lui. Biserica ia de unde apucă și păstrează, fără să dea mai departe acolo unde este nevoie; Rainer n‑are nevoie de lovituri, ci de dragoste. Cică Dumnezeu îl iubește, dar el nu simte decât palmele. Totuși tata îl împinge în fiecare duminică, cu piciorul care i‑a mai rămas, spre sacristie, ca să‑și pună pe el veșmintele și să se producă - în mijlocul corului de copii voioși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
Rainer nu se gândește niciodată la fotografiile alea porcoase cu mama sa, care chipurile există și pe care, din câte se aude, le‑ar fi făcut niște bărbați necunoscuți. I‑au ieșit din minte la fel de repede cum i‑au intrat. Cică ar fi și niște poze cu organele ei genitale, luate de aproape, dar ceea ce nu se vede nu există. Tata mănâncă aproape singur tot compotul, deși copiii sunt încă în creștere, iar tăticul a crescut deja și a fost și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
sa ca s‑o întrebe dacă Sophie n‑ar vrea să plece pentru un an în America, cu o bursă. Ea nu vrea și într‑un fel i se pare și cam nedrept, pentru că Anna are note mai bune. Dar cică în străinătate trebuie să știi să te comporți deosebit de frumos, pentru că nimeni nu te cunoaște și nu știe de unde vii. De‑aia țin cont și de origine și de altele asemenea, ceea ce e pur și simplu absurd într‑o țară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
o să conteze. Textul o să fie important. Cu textele trebe să ne batem capul. Că le dăm oricum anonime. (Privește În jur, un pic nesigur de ipoteza avansată). Nu-i așa? Într-adevăr, Florin a priceput mai multe. A venit pregătit. Cică: noi suntem un grup, gherilă literară, cum Îi spune el, artiști urbani care scriu și selectează texte pe care le lipesc clandestin prin tramvaie, mă rog, autobuze, ce-or fi. Și nu doar ca să le citească vreun sculer-matrițer ori vreo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
trimitem texte la „Anunțuri gratuite“. Luăm Vând și cumpăr, completăm talonul, semnăm tot Celebrul animal și vedem ce iese. Poate ne sună careva. Careva: pe care dintre noi? Cine pune la bătaie un număr de telefon? Se oferă Leac. Lui, cică, nu-i e rușine. Nici n-ar avea de ce, Îl asigură Cătă. Fiindcă, zice el, trebuie să trimitem ceva aparent inteligibil, oarecum adecvat. Cătă are dreptate. Îl ajut și eu: - Și nici prea liric să nu fie. Nu ne putem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
l-a apucat literatura, arta În general. Pentru taică-său era bun numai de trimis cu oile. Moromete? Nici măcar. Pe Vasile l-a zvântat În bătaie când l-a prins cioplind un lemn. Ce faci, bă? Sculptez! Leac se pregătea cică să meargă la Arte, la Cluj. El e de undeva din Bistrița. N-a ajuns la Cluj, a mâncat bătaie, de sculptat a sculptat ceva-ceva În exil, aici În Arad. Nici cu cărțile nu stătea mai bine. I le arunca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
din pricina manifestului vegetarian, se refugiase În grădină. M-am luat după ea, nu imediat, am avut totuși timp să particip la reconvertirea politică a Celebrului animal, așa că se poate spune că am dat de ea Întâmplător, fără vreun gând ascuns, cică. Mă dau mare, nu eram eu capabil de gânduri ascunse. Poate să-mi fi trecut prin cap că aș fi un bun consolator? Aveam antecedente. Cu vrăjitoarea tot cam așa Începuse. Avusese, sărmana, parte de o dramă, m-am pomenit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
La casa lui Falcă ajungem repede, punem scrisorile, nu ne vede nimeni. Plecăm. Unde să mergem acum, e Încă devreme, nici măcar după-amiază. - Hai, să mai pedalăm! Până la pădure. Mergem la Ceala, mâncăm mici, bem o bere... Eu mă sclifosesc. Că cică-s cam obosit, că mătușa Clara mă așteaptă cu masa. De fapt, Îmi vine să urlu de bucurie. Așa că accept. Ea o ia Înainte, aproape că nu pedalează, fiindcă boxerul simte apropierea sălbăticiei și aleargă nebunește. Eu rămân, mai chinuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
Leac reîncepuse să scrie poezie, a venit Într-o zi cu un teanc de versuri să-i fac eu selecția, Își dorea să le prezinte la cenaclul lui Mincu. L-am certat, ce faci, te duci la oficiali? A râs, cică eram de-a dreptul habotnic, nu era chiar așa, dovadă că i-am și ales vreo zece poeme, din cele din care nu Înțelegeam mai nimic. Au avut succes. Cătă se reapucase și el de scris, nu de poezie, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
o vorbă, dacă ăla n-a făcut altceva decât s-o prindă de fund, Încă nu-i mare lucru, o simplă bârfă de la locul de muncă. Dar mai bine nu cer amănunte. Degeaba: - Îl știi și tu, e ăla care cică s-a simțit amenințat cu moartea. I-ați trimis nu știu ce scrisoare. Pârvu, boul ăla! Așa deci. Din nou Pârvu, securistul dracului. Interesant. Foarte interesant. Pârvu se Întoarce. Poate că e momentul să-l introduc cum se cuvine. Așadar: Scurt istoric
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
spre o terasă incredibilă, uriașă și ea, cu vedere spre turla catedalei catolice, peste acoperișuri de case vechi și nobile. Mi-a ghicit uimirea, m-a invitat să ies, să iau loc pe un șezlong de bambus, s-a dus, cică, să-mi prepare ceva de băut, n-a mai venit. Am stat acolo, vrăjit de lumina moale a răsăritului, răcorit de aerul dimineții. M-am Întors În cele din urmă Înăuntru, nu era În prima cameră, am găsit-o În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
N-am primit Înapoi nimic. Dar bănuiala persista, din pricina pauzei făcute de dispeceriță. N-am făcut nici un fel de investigații, deși eram teribil de stârnit și de chestia cu cauciucurile: Întâmplător, un compartiment al portmoneului era plin de prezervative. Eram, cică, oricând gata și dispus la orice. Și-mi Închipuiam taximetriștii glumind pe seama portomoneului meu doldora de prezervative. Deși despre cauciucuri niște șoferi puteau discuta oricând la propriu. Dar n-am stat să le găsesc circumstanțe atenuante taximetriștilor. Și de n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
stat probabil prin preajmă după ce amplasam vreo bombă, ca să vedem carnea sfârtecată, ca să auzim vaietele. Cine știe? La câtă scârbă și mizantropie ne-am permis să acumulăm la un moment dat, nu cred că ipoteza-i exagerată. Dar noi eram, cică, artiști! În fine, nu știu câtă artă au simțit În jocul nostru taximetriștii, sunt sigur Însă că i-am Întors pe dos. I-am văzut cu ochii mei. Și i-am văzut și În filmulețul Andreei, ea umblase cu camera de filmat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
despre complicațiile mele erotice. Așadar, eram Într-o după-amiază de Început de august, Împreună cu cei doi. Într-un fel de acțiune C.a. și pe cale să asistăm la o alta. Umblam prin Miclaca, pe lângă blocuri cu interfon, sunam și spuneam: Cică tanti Suzi de la doi are și ea o piatră la rinichi și: Domnu Vrăbiescu nu s-a spălat pe cap de două săptămâni. Mă rog, mai multe texte, schimbam numele În funcție de ce vedeam pe etichetele interfonului, mai lăsam și un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
e ciudat așadar, dar mamă-sa spunea că vine de pe pământul nostru și, când i-a găsit pe ai noștri care spuneau cu puținele lor vorbe că și ei trăiesc pe pământul nostru, nu-i venise să creadă ce aude. Cică se tot uitase În sus și-și scuturase capul, de parcă ar fi crezut că oamenii din fața ei erau tot cei ce o alungaseră, numai că nu mai era ea În stare să-i recunoască. I se păruse, biata, că i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
venise să-l nască pe pământul nostru, doar pentru că, după aceea, trebuia să mă nasc eu. Cum de se potriviseră lucrurile astfel? Nu știa și, pentru că nu era Încă un Vindecător În deplinătatea puterilor, dădea vina pe Tatăl din Cer - cică Tatăl și numai Tatăl ne adusese față În față. De fapt, doar bănuia că pe mine mă așteaptă. Însă, după ce trecuseră Încă atâtea veri câte degete are o mână, căpătase Încredere că eu eram cel așteptat și nu s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Moru al meu? Să fi ajuns În locul din care trebuia s-o iau spre Apus? M-am așezat. Soarele Începea să coboare așa că, după cum mă Învățaseră oamenii din pădure, trebuia să mă dau cu clisă ca să nu mă ciupească țânțarii. Cică țânțarii se hrănesc cu sânge. Mai demult, oamenii din jurul bălților obișnuiau să se lase mușcați de țânțari ca să lege frăție de sânge Între ei, așa Îmi spusese Moru cel uscățiv. Pe urmă, văzuseră că țânțarii aduceau cu ei friguri și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Enkim după ce pașii lor nu se mai auziră. Am auzit despre ele de la bătrânii noștri, dar nu credeam că sunt atât de aproape de pământul nostru. - O să se stingă repede, am spus, dar Enkim dădu din cap și-mi zâmbi șmecherește. Cică din cauza unor rătăciți ca noi, neamul lor nu se stinsese niciodată. - Sunt pricepute să facă tot soiul de lucruri. Uite, adulmecă el mirosul de levănțică, ai mai simțit vreodată așa ceva? - Nu. Vinas, of, of, am șoptit În minte, lucru care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
crezi că au fost aievea... Cum să nu știu? Între timp, ajunsesem de partea celalată a colinei și am prins să coborâm către o Întindere din aceea dreaptă, acoperită doar de ierburi. Enkim spunea că ai lui Îi spuneau câmpie. Cică auzise de unii oameni, unii care trăiau tare, tare departe, la câteva zile depărtare de satul lui, și care oameni puneau niște sâmburi În câmpie ca să crească de acolo un fel de fructe tocmai bune de mâncat. Apoi, iar aduse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
unu, doi, trei, patru, cinci. Am intrat În vorbă cu el. Neamul lor era tare vechi, mi-a povestit, și se trăgea din bivolii cei mari pe care, tot ei, Îi uciseseră până la unul ca să treacă peste iernile din ce În ce mai reci. Cică veniseră de undeva dinspre Răsărit, de unde ziceau ei că se trag toate neamurile. - Acolo a stat Tatăl, mi-a spus el, clătinând din cap. Tot acolo stă și acum și se uită la noi. I-am spus că Tatăl, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]