3,116 matches
-
din Iași, anatomia patologică s-a dezvoltat în mod armonios, progresiv, ținând pasul cu evoluția cunoașterii contemporane. Colaboratori ca profesorii L. Wasserman, eminent didact și cercetător, Șerban Brătianu sau Max Leibovici și alții, care se află încă în viață, au configurat o adevărată școală de anatomie patologică la Iași. Cunoscută, mai recent, ca "morfopatologie", această școală a ilustrat învățământul medical românesc, în paralel cu cealaltă catedră, de profil apropiat, histologia, care, datorită eminentei dr. Gioconda Dobrescu, a dublat în mod armonios
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
Acum găsea iarăși, în sine, resurse de trăire poetică și un elan al decomprimării care-i impunea, literar vorbind, o formulă pe care n-o mai cultivase: aceea a poemului aluvionar, de vaste cuprinderi, discursiv cu intenție, astfel cum se configurează în ciclul amintit al Aventurilor lirice. Încă purtătoare ale unei figurații care aparținea epocii anterioare („macaralele“, „șantierul“, „cărbunele“, „turbinele“, „moara de lumină“ ș.a.), acele poeme au produs totuși, la apariție, senzația că înlătură niște canoane, măcar în plan formal, prin
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
printre altele, Polivalența necesară, Printre cărți sau Volume). Marea revelație a anilor recluși sunt însă romanele lui Paul Georgescu, târzia lui carieră impunătoare de prozator. Cele zece romane ale sale, dacă am numărat bine, precedate de două culegeri de nuvele, configurează un ținut sufletesc și social cu inconfundabile trăsături proprii, evocat cu extraordinară plasticitate, dar și cu diavolească ironie, în reprezentări care conjugă insolit realismul cu fantasticul. Iar dacă este să numesc și o carență a prozei lui Paul Georgescu, aceasta
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
cineva ș.a.m.d. Îmi consemnasem acolo, fără menajamente, neizbutirile, ezitările, stângăciile, comoditățile, delăsările etc. etc., până când odată, recitind de la un cap la altul cele cam o sută de pagini adunate, mi-am dat seama că insistența în această direcție configura un personaj care se autoponegrea: ale mele erau acele slăbiciuni, defecte, într-adevăr, dar nu eram făcut numai din ele. Aveam și unele părți bune, ce Dumnezeu, însă despre acestea nu suflam nici o vorbă în jurnal. Fapt este că după acea
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
iluminează cu prisosință, întrucât "această carte debordând de viață, entuziasme și tristeți, de-o fatalitate soră cu norocul și moartea [...] nu propune nimic nou la modul zguduitor. Ea adaugă, nuanțează dar, la urma urmei, nu afli nimic de natură să configureze un alt Eminescu, să smintească definitiv lucrurile, să răstoarne relațiile erotice sau politice. Nu se revelează cine știe ce secrete arzătoare, vreo Veronică lesbiană, vreun Mihai impotent, vreun avort, vreun Eminescu agent secret al Vienei ș.a.m.d. Atunci, de unde totuși beatitudinea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
fetei de împărat" și a lui Cătălin), pe de o parte, și lumea cealaltă, a Luceafărului (și a Demiurgului), pe de altă parte. Prin intenție expresă, cartea mea argumentează, dimpotrivă, cu o largă aparatură conceptuală, că lumile celebrului poem se configurează bipolar abia prin opoziția Luceafăr Hyperion și că dualitatea semantică a simbolurilor poemului poate fi înțeleasă, pe deplin, doar din unghiul sciziunii profunde în însăși natura eului principal. Conform acestei interpretări, sensul global al textului este creat prin instituirea în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
cu toate energiile de care dispun, în realizarea unor opere vibrând de patosul dragostei de țară și de partid care să îmbogățească patrimoniul național. Călăuzit de acest însuflețitor crez artistic, m-am străduit, la rându-mi, în activitatea componistică, să configurez, cu mijloacele specifice muzicii, acele elemente și trăsături morale care dau consistența profilului spiritual al omului nou.“ (Informația Bucureștiului, august 1976) DUMITRESCU Ion „Trebuie să-mi mărturisesc cu această ocazie emoția, dar în același timp satisfacția și bucuria că trăiesc
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
comuniste, al tradițiilor revoluționare.“ („Glorioase tradiții de luptă, sub conducerea Partidului“, Era socialistă, mai 1987) NICULESCU Mihai „Martori la izvoarele acestui timp eroic, constructori și cronicari ai acestor decenii de împliniri deosebite, talentații creatori și interpreți cuprinși în Cântarea României configurează - prin fapta, talentul și visul lor - o adevărată constelație a valorilor pe acest străbun pământ al patriei. În aceste expresii ale frumosului, ale inventivității, în aceste ritmuri creatoare deslușim expresia încrederii și a dragostei cu care națiunea urmează partidul, pe
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
și al lui Miron Costin, reclamă satisfacție. E amintit Lecomte de Nouy, restaurator al Trei Ierarhilor și al ctitoriei ștefaniene "Sf. Neculai Domnesc". Modul sintetic e caracteristic acestor pagini. Aproape în spiritul lui Ibrăileanu, în capitolul Lumină din lumină se configurează pledoaria pentru specificul culturii românești. Dincolo de influențele din afară, acesta și-a afirmat, spre onoarea lui, linia proprie: "Marele merit al poporului român constă în modul cum a folosit aceste influențe, cum și-a asimilat și adaptat cultura străină, cum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
ziarul Flacăra Iașului, 31 august 2007 „...Fără a avea o anume tematică, expoziția în discuție iese în evidență prin diversitate, printr-o anumită obsesie a artistului de a ipostazia faptul banal, însă îmbălsămat într-o suită de elemente ce îi configurează noi și noi meta/sub/sensuri. De la chipurile bătrânilor, ce poartă înscrisă pe ele brazda de plug a trecerii timpului, la peisaje de o rară frumusețe, de la „zoom"-area detaliată a realității, la perspective ample ce cochetează cu irealul, de la
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
nu-i citesc opera, pentru că Lumea lui Caragiale a devenit parte din lumea în care trăim, s-a mulat pe reflexele noastre mentalitare, ne-a modelat gesticulația coti- diană, atât în spațiul public, cât și în cel privat, și a configurat o stilistică particulară, un indelebil profil identitar. Ce e de făcut ? Să ne privim cât mai adânc în această oglindă, să ne cunoaștem mai bine, să ne lăsăm posedați de geniul lui Caragiale, să devenim caragialieni, adică înțelepți, buni și
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
cu oamenii epocii sale și cu epoca sa. Formulat cu titlu de paradox, gradul cel mai profund de alienare al scriitorului se definește în raport cu timpul său. Înstrăinat de lumea sa, de spiritul epocii sale și de toate acele identificări care configurează un complex identitar, Caragiale se autoexilează la Berlin nefiind nici vorbitor de limbă germană și cu atât mai puțin german, în țara care cel puțin aparent reprezintă gradul maxim de alteritate față de civilizația românească, Germa nia. În rest, conținuturile operei
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
situează în contemporaneitate nu mai e decât un pas. „Caragialesc” a devenit mai mult decât un atribut al operei, el a dobândit semnificație ontologică, și chiar mai mult decât atât a intrat în chimia complexă a acelor identificări esențiale care configurează un complex identitar românesc. Mai mult chiar, în afirmația cu valoare de concluzie, „identitatea românească este o identitate de tip personaj Caragiale”. Horia- Roman Patapievici sintetizează viziunea lui Emil Cioran despre identitatea românească pornind de la opul acestuia, Schimbarea la față
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
conotație a cuvântului „umbră” care desemnează pe cineva dispărut, un spectru. Termenul în franceză, „revenant”, ca spirit al unui defunct, este încă mai util discuției. Ceea ce revine permanent, ceea ce este prezent spectral în opera scriito- rului conduce la identificările care configurează „caragia- lismul identității românești”. Este, spre exemplu, ceea ce „De ce trag clopotele, Mitică ?”, filmul-sinteză al lui Lucian Pintilie după opera lui Caragiale redă : nu figura luminoasă a epocii lui Caragiale pe care o relevă comedia și râsul eliberator însoțite de happy
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
care o exprimă verbiajul și agitația lumii caragialești, implicit a lumii românești care a atins vârsta primei sale moder- nități. În plus, ceea ce ne interesează în acest volum este nu doar identificarea a ceea ce are excesiv lumea operei, cum se configurează dezechilibrul și care sunt resorturile sale intime, ci mai ales a valorii de întrebuințare care i se conferă excesului în economia simbolică a interpretării, a deformărilor ulterioare ale operei. Un ultim popas cu această temă, o lectură a cărții lui
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
și transformarea criminalului într-un gigant sunt cele două expresii ale funcționării dispozitivului optic care ne confruntă cu mon- struosul. Imaginea este introiectată și conferă detaliului proporții terifiante. Imaginea se formează în „creier”, subli- niază naratorul, un creier bolnav care configurează imagini deformatoare după același principiu al exorbitării, codificat de expresia „simț enorm și văz monstruos”. Naratorul adaugă un amănunt important : „Ceea ce se petrecea în acel creier ieșea din sfera gândirii umane”, adică din sfera rațiunii, sfera în care proporțiile sunt
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
abia reținută. Mitică urmează să joace rolul soțului încornorat, venit să-și ia revanșa pe câmpul de luptă. Într-adevăr, scena pare decupată fidel din commedia dell’arte cu seria de încurcături, travestiuri, farse, ciomăgeli, brutalități etc. pe care o configurează canovaccio, scenariul. De altfel, rapor- tul ministerial stabilește calitatea de scandalagii a împri- cinaților, exonerându-i însă de consecințele tragice ale farsei pe care au organizat-o. Derizoriul se regăsește și în acest final care dizolvă responsabilitatea celor implicați. Dincolo de
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
enorm și văz monstruos” devine matricea petrecerii cu un mai mult sau mai puțin pronunțat caracter orgiastic. După o observație subtilă a lui Giorgio Agamben, măștile de carnaval scot în evidență o gesticulație care anulează însă toate acele coordonate care configurează un personaj : „On ne comprend rien au masque comique tant qu’on le comprend comme un personnage diminué et indeterminé. Arlequin ou le Docteur ne sont pas des personnages, au sens où Hamlet et Oedipe peuvent l’être : les masques
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
și-l fixează în eternitate. Este vocația monu- mentalului de a lega grandoarea de memorie, de durată, depășind ocazionalul momentului. Momentul apogetic care închide progresia îl reprezintă discursul ținut de Coriolan la statuia lui Mihai Viteazul. Tabloul pe care-l configurează naratorul ca lector in fabula este cel al unui câmp de luptă, unde liderul maxim afișează un comportament eroic în măsură să producă emulație. Dilatarea evenimențialului urmează o dublă cursă. Într-o primă instanță, eroul își fixează modelul exemplar, pe
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
acestea emulează jurnalistul mai mult sau mai puțin con- știent, forma sa de rapt delirant este recuperabilă prin discursul căruia Coriolan îi oferă doar pretextul. Mai tre- buie spus ca Michel Lacroix apropie această estetică a eroicului de resorturile care configurează o estetică particu- lară a acțiunii politice, în cazul analizat de autor, estetica fascistă : „En laissant libre cours à l’expression et son émotion esthétique, dans toute sa fureur, en tentant aussi de faire partager à son lecteur cet intense
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
pudoare a nu-l mai pomeni în coloanele noastre, nu permite nimănui a da ochi cu tânăra victimă a acestui regim de teroare !“ Viziunea aceasta este una proprie marilor crize istorice, al marilor tensiuni politice, în orice caz, cele care configurează niște lieux de mémoire în termenii vehiculați de Pierre Nora. Din nou, naratorul creează un efect de contrast care scoate în evidență mecanismul manipulativ al speculării unor eveni- mente din categoria secundarului. Contraponderea se rea- lizează prin înregistrarea unui dublu
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
alienări ce-i preexistă, căci ce altceva este un gândac uman ale cărui conținuturi afective și cognitive sunt închise într-o carapace, într-un corp străin care nu-i permite comunica- rea articulată. Samsa „simte enorm și vede monstruos”, deformarea configurează universul familiei burgheze ca pe un spațiu, carceral, meschin, cu tulburi complexe sufle- tești, cu o serie de latențe agresive. Ulterior, fiul devenit gândac descoperă o metamorfoză paralelă, tatăl conva- lescent, întreținut de el ca și ceilalți membri ai familiei
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Omul nou al secolului care vine nu îi va mai fi rușine de non-sens, ci îl va cultiva cu obstinație, până la delir și oroare, de la avangardiști la misticii revoluționari. Acest trucaj literar este însă evocat într-un alt text care configurează o estetică prin refuzul alteia, un articol care prin titlu se înconjoară de aparențele modestiei : „Câteva păreri”. Caragiale apelează atât la anecdotă, cât și la exem- plul decupat din textul literar a ceea ce până la el a constituit un model exemplar
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
complicații, com- plicități și compromisuri. Pe un alt nivel al discursului avem o altă formă a exce- sului, una paradoxală care dă seama însă de o accepție interesantă a modernității. Autorul a ceea ce pare o inepție este Nae Cațavencu. Personajul configurează cel mai bine excesul retoric, enormitățile debitate sunt produsul unei retorici și în spațiul ei ia naștere paradoxul la confiniile cu nonsensul. Paradoxul se acordă în orice împrejurare cu ideea de sublim, termenul este utilizat ca atare de retor în
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
că-și conservă supraviețuirea indiferent de reu- șită sau de catastrofă. În cazul reușitei, toți supraviețuiesc, în cazul eșecului unul singur scapă. În cele din urmă, aceste deformări spun mai mult și într-un fel memorabil despre reflexul mentalitar care configurează complexele identitare românești decât apoftegmele sofisticate. Noua Republică, Fiesta și Boborul B în loc de V, B în loc de P, comerțul simbolic al excesului este reprezentat și fonetic la Caragiale. Exploziva ăoclusivaă bilabială B înlocuiește consoana din aceeași categorie P, mai puțin agresivă
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]