4,975 matches
-
cu totul surprinzător Într-un studiu „științific”: pasiunea. Perturbatoare prin excelență, sentimentele, subiectivitatea, expresivitatea involuntară a textului scot mărturisirea de sub constrângătoarele interdicții auctoriale. Acționând Însă În spațiul literaturii, scriitorul proiectează niște false imagini, care Îl trimit În zona artelor plastice. Consistența autoportretului provine din posibilitatea de a fi anexat unui domeniu cu claritate delimitat. Portretistica plastică, blindată În propriile-i legi bine sedimentate În timp, prezintă avantajul unei raportări clare și rapide. Din păcate, ea nu este și o raportare pe
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
imposibile identități provine din impedimentul sau, cum scrie Béatrice Didier, din dificultatea „autoreprezentării fizice”13. Refugiul În autoportretul psihologic sau intelectual nu e, așadar, decât consecința teoretică a unei imposibilități practice. Ceea ce se pierde În precizie se câștigă astfel În consistență. Delegându-și competențele, scriitorul trece obligația reconstituirii autoportretului către cititor. În felul acesta, jurnalul acceptă jocul complex al ieșirii din sine. Mai Întâi, prin transferul și izolarea autoportretului psihologic În afara regulii notației zilnice (pentru că autoportretul este suma unor fragmente diseminate
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
El este obligat să se recunoască dacă nu În ceea ce a spus despre sine, cel puțin În ceea ce citește (și felul În care citește) aventurile conștiinței dornice să se mărturisească. Instantaneității și solidității autoportretului din artele plastice, jurnalul le opune consistența moale, suavă, a unei țesături dintr-un material vaporos. O țesătură-capcană, În care autorul de jurnale intime se proiectează ca vânător, dar În care sfârșește ca vânat. Aceasta e probabil contradicția majoră a unui procedeu, dar, În același timp, punctul
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Că, mai mult, el poate fi echivalat, pe anumite porțiuni, cu Însăși viața. Sau, cel puțin, cu literatura ca formă a existenței. Pe de altă parte, nu pot fi neglijate mecanismele de autoreglare ale autoportretului. Ele se ordonează și dobândesc consistență nu atât În funcție de voința scriitorului (pentru că atunci autoportretele n-ar fi decât banale apologii), cât pulsiuni structurante ale textului de jurnal. Prin urmare, autoportretul este o formă retrospectivă de organizare a textului literar. Scriitorul nu are o putere mai mare
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
ambele capete: atât spre lumea ficțiunii, a dezirabilității pure, cât și spre aceea (Încă vag aproximată) a realului. E faza jurnalului-clepsidră. În această etapă, structura sa e oricând reversibilă. O simplă răsturnare de sens a fluxului creator poate schimba complet consistența discursului. Pentru că și În acest caz, ca și În cazul discursului postmodernist, prea marea permisivitate creează inconsistență. Alunecarea dinspre problemele de fond spre cele de structură pot să-i fie fatale jurnalului. Să nu uităm că el e rezultatul compromisului
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
de o reprezentare inteligibilă a "timpului trăit"273 în diferite segmente cronologice sau de o adevărată "ucenicie a timpului"274, așa cum bine a înțeles Neagu Djuvara. Mai precis, trebuie creată o diferențiere între cronologie și temporalitate, între simpla succesiune și consistența sa. Istoria are tendința de a opera transformarea unor unități de timp convenționale în cadre, iar cadrele în corpuri cu o existență autonomă. "Ne vine greu să nu concepem un secol ca pe o ființă vie, să nu recunoaștem asemănarea
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
neutru, "obiectiv", inalterabil, ci o sumă de versiuni ale memoriei colective care animă, la un moment dat, societatea. În ceea ce ne privește, fără a analiza un repertoriu complet de manuale, putem considera că demersul nostru nu și-a pierdut astfel consistența, fiecare dintre volumele selectate având o certă reprezentativitate pentru cultura istorică la care se raportează. Urmând regula "o țară, un manual", respectăm o schemă epică tradițională care, de mai bine de două secole. modelează narațiunea istorică după tiparul statului-națiune conferindu
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
experiență stranie și traumatică pentru germani, cei care au resimțit cel mai acut absurditatea "războiului rece". Manualul în discuție se remarcă prin modul în care urmărește istoria vieții de zi cu zi, pornind de la premisa că expunerea câștigă astfel în consistență, veridicitate și accesibilitate. Fiind și un domeniu istoriografic favorizat în spațiul german, cu aplicare predilectă la istoria recentă și la didactica istoriei ("Alltagsgeschichte"), s-a dovedit a fi și o manieră de abordare mai puțin politizată a unei epoci expuse
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
opinii (jurnaliști, părinți, scriitori, istorici, artiști, politicieni etc.) sau, cel puțin, să îi concureze cu succes. Negocierile care se nasc din aceste interferențe sunt adesea difuze, cu rezultate fluctuante și impredictibile. Reperele lor sunt totuși destul de vizibile, dacă urmărim circuitul, consistența și frecvența reprezentărilor colective. Ele au capacitatea de a satisface cognitiv și afectiv o diversitate largă de opinenți și, deopotrivă, de a răspunde nevoii lor de înscriere într-o continuitate temporală. Reperele identitare capabile să adune laolaltă legitimări istorice, deziderate
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
procedurile de analiză și a-și interdefini conceptele. Generată de o "tradiție de rigoare" (structuralismul lingvistic al lui Saussure, antropologia structurală a lui Claude Lévi-Strauss în Franța, logica peirciană și behaviorismul morrissian în America), semiotica oferă un teritoriu de coerență, consistență, științificitate, compatibilizînd științele umane cu științele naturii și cele logico- matematice. "Bazîndu-ne pe experiența personală în domeniul marketingului și comunicării, considerăm că semiotica poate reprezenta o valoare adăugată reală, în trei tipuri de producere sau transformare: cînd trebuie obținut un
Semiotica, Societate, Cultura by Daniela Rovenţa-Frumușani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
leagă de regulile de funcționare, de raporturile elementelor, pentru că morala structuralismului (lingvistic în primul rînd) este solidaritatea elementelor ce compun sistemul. Sistematizării îi urmează transformările prezidate de un set de reguli, în virtutea cărora elementele nu contează unul cîte unul (prin consistența proprie), ci în rețeaua interdependențelor. Structuralismul trebuie pus în legătură cu schimbările de paradigmă ale secolului al XX-lea ( La mort de l'homme la M. Foucault, rimbaldianul Je est un autre, nuclearizarea limbajului ca model epistemologic general). Totalizarea structurală înseamnă o
Semiotica, Societate, Cultura by Daniela Rovenţa-Frumușani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
a unor halucinații îl face să devină circumspect, de unde și brusca sa hotărâre să se organizeze, să-și administreze "noua proprietate" insulară, dobândită involuntar. Acesta e de fapt momentul în care intențiile de parodist ale lui Michel Tournier capătă și consistența unor episoade memorabile, alcătuind o parabolă a cărei morală neagă, în final, obișnuita percepție asupra misiunii educației. Temându-se să nu-și piardă mințile de singurătate, Robinson mimează, "maimuțărește", asemenea lui Don Quijote odinioară, ordinea socială, a cărei artificialitate e ridiculizată
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
ficțiunea ordonează faptele bine stabilite și datate. În acest caz, ficțiunea nu este un refugiu împotriva realului sau un refuz al realului, ci un mod de organizare a acestuia, pentru a putea fi comunicat. Ea susține artistic realul, îi dă consistență și concretețe. "Strigătul" lui Soljenițîn, sublimat în literatură, vine tocmai din spaima că minciuna ar putea să se impună definitiv ca adevăr și lumea nu va ști niciodată că a existat și o altă dimensiune a realității vizibile. Capitolul 3
Proza lui Alexandr Soljenițin. Un document artistic al Gulagului by Cecilia Maticiuc () [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
același sens are și faptul că Ivan Denisovici își scoate căciula când mănâncă, în timp ce majoritatea nu o fac). Această lingură era făcută de el însuși dintr-un cablu de aluminiu și purta inscripția "Ust-Ijma, 1944". Inscripția este un semn de consistență a memoriei, fixând dureroase coordonate spațio-temporale din viața personajului, care, înainte de a ajunge în lagărul Ekibastuz, fusese deținut la Ust-Ijma, un lagăr mult mai dur. Acest obiect, pe care Ivan Denisovici îl poartă cu sine peste tot, este legat de
Proza lui Alexandr Soljenițin. Un document artistic al Gulagului by Cecilia Maticiuc () [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
fost introdus Stalin, dar cuvintele utilizate pentru aceasta sunt perfect opuse. În vreme ce viața lui Stalin este caracterizată de absența oricărei restricții, de excese și de vid spiritual, Sologdin este asociat cu limitări severe, cu lipsuri multiple, dar și cu o consistență spirituală străină liderului comunist. Dintr-o perspectivă istorică, romanul Primul cerc îl plasează pe Stalin în opoziție cu Lenin. Soljenițîn nu face o analiză istorică sau politică în cazul lui Stalin, dar se concentrează pe rezultatul final, marcând distanța între
Proza lui Alexandr Soljenițin. Un document artistic al Gulagului by Cecilia Maticiuc () [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
și montaniștii atingeau același scop: eliberarea de structurile ecleziastice, libertatea vieții religios-morale și interpretarea subiectivă a paginilor biblice. Gnosticii abuzau de învățătura Apostolului Paul (cf. îndreptățirea prin credință) corupând-o și ajungând la disprețul faptelor meritorii, golindu-le de orice consistență morală. În paralel, în Biserica dătătoare de legi, montaniștii vedeau o deviere și o trădare a conformității genuine și integrale a legii evanghelice, care dezicea viața militară și războiul considerate repugnante și antitetice principiilor umanității, fraternității și pacifismului predicate de către
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
pe de o parte, și din edictele lui Decius, lui Valerian și ale lui Dioclețian pe de alta. Din porunca sa au fost desemnate comisii locale pentru înfăptuirea legislativă a edictului. Acesta a fost semnalul unei persecuții care, prin extensie, consistență ți cruzime, le-a depășit pe toate cele precedente. A fost prima persecuție care s-a extins în tot Imperiul și a produs cel mai mare număr de martiri, decât orice altă persecuție de până atunci. Când se suspecta o
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
orală, potrivit mărturiilor unor panegirice pronunțate de Ioan Crisostomul (354-407), de Augustin (354-430), de Grigore din Nazians (329-390), și scrierile și mai ales imnurile lui Ambroziu (339-397) și ale lui Vasile cel Mare (329-379). De o anumită valoare istorică, datorită consistenței faptelor narate, sunt și Acta S. Sebastiani, Gordius, Ferreolus, Victor, Alexander, Felicianus și Longinus și ale celor 40 de martiri din Sebaste (Armenia). Din aceste Patimi aflăm că informațiile primitive erau mult mai ample, iar hagiografii au putut trece la
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
creștinism după moartea acestuia. Libanius (314-393) îl considera un sofist mizerabil, unul dintre atâția oportuniști; au fost și mulți soldați apostați care se întreceau în aducerea de sacrificii; expresia sa este mai mult hiperbolică. Nefiind satisfăcut de numărul și de consistența apostaziilor, la care se mai adăugau și aceea că un grăunte de tămâie și un pumn de bani nu erau suficienți pentru a crea trădători, la un moment dat Iulian s-a gândit să se elibereze complet de militarii creștini
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
creștină antică, referitor la conciliația dintre apartenența la Biserica lui Cristos și la serviciul militar între secolele II-III p.Chr. Începând cu secolul IV p.Chr. situația creștinilor se schimbă complet: problematica creștinismului militarilor capătă anumite puncte fundamentale în direcția consistenței numerice a prezenței creștine în armata romană. Dacă la începutul domniei lui Constantin creștinismul militarilor avea o stabilitate destul de fragilă, nu același lucru putem să-l spunem ulterior când situația se modifică complet, datorită creșterii numărului barbarilor înrolați în armata
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
al României, unde provoca nenumărate și diverse acte „teroriste, de sabotaj, de spionaj”. De multe ori, pe toată durata perioadei dintre cele două războaie mondiale, pe „frontul invizibil”, serviciile speciale și militare românești s-au confruntat cu cele din Ungaria. Consistența și violența acțiunilor rețelelor maghiare s-au manifestat cu precădere în anii premergători celui de-al doilea conflict mondial și în perioada de neutralitate a României (anii 1938-1940). Cele mai multe acțiuni, până la dictatul din 30 august 1940, au avut loc mai
Serviciile secrete ale României în războiul mondial (1939-1945) by Cezar MÂŢĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100955_a_102247]
-
ivite sau inteligența valorificării optime a contextului favorabil conturat (din alte motive). Este aici o problemă de adaptare strategică rapidă la schimbările realității (favorabile sau nu), se fac alte alegeri, alte adaptări, dar cu respectarea criteriilor de etică, flexibilitate, căutare, consistență internă. Etapa identificării și comparării alternativelor apoi conturate exprimă potențialul de optare în rezolvarea unei probleme, după criteriul oportunității și al avantajelor oferite. Aceasta se face după ce au fost analizate condițiile problemei, ale contextului, care sunt limitele și avantajele la
Metodologia educației. Schimbări de paradigme by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
un plan de dezvoltare profesională în timp și cuprinde și acțiunea de cercetare, nu numai programe oficiale de formare continuă, cu acumularea de date pentru luarea de decizii științific, climat de participare democratică. Metoda analizei conceptuale • Pentru a găsi valoarea, consistența diferitelor cercetări în problemele necunoscute, critice ale practicii. Dimensiuni pentru analiză critică ai cercetării și acțiunii practice: finalități, funcții • Aparține cercetării calitative: indică primele strategii de culegere a datelor (interviu, observare, analize documente, convorbiri ș.a.), presupune flexibilitatea, interpretarea datelor, adaptarea
Metodologia educației. Schimbări de paradigme by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
de includere în teorie, în generalizări. • Analizează ce decizii poate lua pentru reglarea acțiunilor, pentru dezvoltarea individuală a educaților. • Exersează practicarea discursului pedagogic științific. Indicatori • Fezabilitatea (posibilitatea testării unei ipoteze). Dubla coerență (prin sistematizare cognitivă). • Rigoarea științifică (fidelitate, validitate, pertinență, consistență, transferabilitate, obiectivitate). Validitatea cercetării pedagogice este dată de posibilitatea aplicării la practica educatorilor: îi ajută să instrumenteze, să interpreteze dificultățile activității lor, să rezolve problemele după constrângeri și priorități, să utilizeze • Practicianul formulează interpretări particulare prin exemplificări, cu caracter local
Metodologia educației. Schimbări de paradigme by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
pe care îl are un actor social față de grupul său de apartenență, deci în definirea identității sale (vezi și Tajfel, 1974). Toate interacțiunile umane, între indivizi, grupuri, indivizi și grupuri presupun asemenea construcții mentale. Ele se prezintă ca având o consistență proprie, ca produse ale acțiunii și comunicării. Reprezentările sociale "constituie o parte a universului individual al fiecăruia dintre noi, existând sub formă de idei, concepte, categorii sau motive, sub forma unor sentimente colective și a unor expresii ale emoțiilor fixate
Schimbare socială și identitate socioculturală: o perspectivă sociologică by Horaţiu Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]