2,722 matches
-
Moore - se dovedește, de cele mai multe ori, contrară soluțiilor democratice: aristocrația moșierească. Este aceeași aristocrație care, în Franța și Anglia, își asumă poziții politice moderate fiind, însă, foarte slăbită. În țările din Europa de Nord, un factor extern (un război, de exemplu) accelerează democratizarea. Astfel, chiar și în Suedia, după 1918, conservatorii acceptă sufragiul universal și un regim parlamentar cu menținerea monarhiei. În aceste țări, precum și în Belgia și Olanda, care au alianțe sociale similare și o slabă reprezentare a marilor proprietari funciari, societatea
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
care au alianțe sociale similare și o slabă reprezentare a marilor proprietari funciari, societatea civilă (care se secularizează) permite fundamentarea unor ideologii egalitare [Rueschemeyer, Huber Stephens și Stephens, 1992, cap. 4]. O analiză empirică, punctuală, a principalelor exemple de primă democratizare evidențiază, deci, existența a două modele diferite ale democrației, parțial defazate temporal. Pe de o parte, există regimuri democratice pe care Luebbert [1991] le definește ca fiind liberal-democratice. Acestea sunt regimuri instaurate în Anglia, Franța, dar și, cu unele variații
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
religiile taoistă și budistă (Filipine, Coreea de Sud, Singapore și Taiwan). Dacă primele două (China și Vietnam) nu sunt democratice, celelalte (Japonia și Filipine) sunt țări cu democrații instalate de mult timp. Un al treilea grup (Coreea de Sud, Singapore, Taiwan) prezintă procese de democratizare avansată. Într-o religie complexă precum cea confucianistă, există un spațiu pentru secularizare. Sunt 47 de țări în care totalitatea (sau majoritatea populației) este de religie musulmană. Doar una dintre ele, aflată la periferia lumii musulmane, Mali, se află în
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
vezi Lipset, Seong și Torres, 1993]. Există o creștere a probabilității instaurării democrației începând cu un nivel scăzut de dezvoltare; apare, apoi, o inversiune de tendințe și diminuarea probabilității (cu niveluri intermediare). O nouă inversiune, cu probabilitate foarte mare de democratizare și cu un nivel ridicat de dezvoltare, se manifestă la final; • corelația variază în timp (adică nu este stabilă). Alți autori au ajuns la concluzii similare. De exemplu, Vanhanen [1997] a dezvoltat un indice de "distribuire" a resurselor, compus din
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
și aceaste trei modele democratice, grupate în categoria mai amplă a democrațiilor defectuoase, sunt, în realitate, "hibride", (ca și cele deja descrise în primul capitol, alineatul 4 definite ca democrații limitate sau protejate). Regimurile respective nu depășesc pragurile minime de democratizare, fapt ușor de detectat empiric. În cadrul analizei asupra democrației "bune" se insistă asupra democrației delegate (O'Donnell, 1994) sau a democrației populiste, despre care vorbesc alți autori. În acest tip de regimuri, de obicei majoritare, au loc "alegeri curate", "partidele
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
politicile regimului autoritar anterior. În al treilea rând, o moștenire implică întotdeauna continuitatea cu un fenomen preexistent, dar care, în termeni generali, ar putea fi văzută ca o reacție la fenomenul pe care l-a precedat. În acest sens, arhitecții democratizărilor percep clar nevoia de a diferenția noul regim de cel anterior. Această reacție specifică duce la o oarecare discontinuitate, fiind o formă de "moștenire". Un bun exemplu este reprezentat de Constituția italiană. După cum se poate observa din discuțiile din cadrul comisiei
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
temă clasică a filosofiei politice și una din temele cele mai importante ale acestor analize; pe de altă parte, studiul empiric al "bunei" democrații (sau al îmbunătățirii calității regimurilor democratice) se află încă în fază incipientă. Fără îndoială, procesul de democratizare din ultimii ani face posibilă utilizarea unui material empiric care, înainte, nu exista pur și simplu, și, prin urmare, sperăm în dezvoltarea analizei. Acest lucru implică faptul că "obiectul" empiric al acestui tip de analiză este reprezentat de țările cu
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
țări din America Latină - la activitatea excelentă a lui Peeler (1998), la studiile lui Mainwaring, O'Donnell și Valenzuela (1992), ale lui Linz și Stepan (1996) și la cercetarea privind partidele, realizată de Mainwaring și Scully (1995). 57 Printre cercetările privind democratizarea și de consolidarea în Europa de Est putem semnala: Grilli (1997), Bartolc și Grilli (1981, Linz și Stcpan (1996), Pridham și Vanhanen (1994), Pridham și Lewis (1996), Dawisha și Parrott (1997), Zielonka (2001), Pravda și Zielonka (2001). 58 Datele din sondaje și
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
Diamond (1999: 161 urm.). 59 Aceasta este o definiție simplă a sistemului de partide. Sartori (1995: 53) vede în înlocuirea partidului de masă cu partidul format din notabilități, indicatorul principal al nivelului structurării partinice. 60 Pentru analiza cazurilor din prima democratizare mă refer, în special, la contribuția lui Stephens [în Rueschemeyer, Huber Stephens și Stephens, 1992, cap. 4]. 61 Într-o perspectivă parțial diferită, am tratat acest punct și în capitolul 4. A se vedea și Huntington [1991]. 62 Amintesc aici
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
67 Elementele empirice pentru acestă dezbatere sunt tratate de 2001 Freedom House Survey [Karatnycky, Motyl și Graybow, 2002]. 68 Este ceea ce fac Rueschemeyer, Huber Stephens și Stephens [1992] în cap. 4, 5 și 6, în care își extind analiza fundamentelor democratizării la multe țări din afara Europei. 69 Legitimitate și ancorare. 70 Fac o observație similară celei lui Diamond [1992: 127] la condițiile și precondițiile democrației. 71 Przeworski et al. [2000]. 72 O atentă revenire asupra rolului culturii politice la nivel de
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
modelul democrației rămâne deschisă (v. Mattina și Pappalardo, 1999). 91 Putnam [2000, cap. 21] explică foarte bine cum radicalismul unora și non- participarea altora sunt conectate (în democrațiile actuale), ilustrând astfel declinul angajamentului civic în Statele Unite. -------------------------------------------------------------------------2 1 DEMOCRAȚIE ȘI DEMOCRATIZĂRI 2 5 Introducere DEMOCRAȚIE ȘI DEMOCRATIZĂRI Cuvânt-înainte 18 19 Introducere Democrație, democrații, cvasi-democrații 310 311 Alternativele nedemocratice De la democrație la autoritarism De la autoritarism la democrație Între consolidare și criză În căutare de explicații Democrație fără calitate? Concluzii DEMOCRAȚIE ȘI DEMOCRATIZĂRI
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
și Pappalardo, 1999). 91 Putnam [2000, cap. 21] explică foarte bine cum radicalismul unora și non- participarea altora sunt conectate (în democrațiile actuale), ilustrând astfel declinul angajamentului civic în Statele Unite. -------------------------------------------------------------------------2 1 DEMOCRAȚIE ȘI DEMOCRATIZĂRI 2 5 Introducere DEMOCRAȚIE ȘI DEMOCRATIZĂRI Cuvânt-înainte 18 19 Introducere Democrație, democrații, cvasi-democrații 310 311 Alternativele nedemocratice De la democrație la autoritarism De la autoritarism la democrație Între consolidare și criză În căutare de explicații Democrație fără calitate? Concluzii DEMOCRAȚIE ȘI DEMOCRATIZĂRI Referințe bibliografice
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
DEMOCRATIZĂRI 2 5 Introducere DEMOCRAȚIE ȘI DEMOCRATIZĂRI Cuvânt-înainte 18 19 Introducere Democrație, democrații, cvasi-democrații 310 311 Alternativele nedemocratice De la democrație la autoritarism De la autoritarism la democrație Între consolidare și criză În căutare de explicații Democrație fără calitate? Concluzii DEMOCRAȚIE ȘI DEMOCRATIZĂRI Referințe bibliografice
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
publicat în 1992 o broșură de sinteză a reflecțiilor și propunerilor. Edgar Morin, René Passet, Joël de Rosnay și Jacques Robin fac parte din această asociație 127. Alături de alte rețele europene, Europe 99 contribuie la Conferințele intercetățenești, inițiativă ce vizează democratizarea procesului de revizuire a tratatelor Uniunii europene început în martie 1996. La fiecare doi ani, Întîlnirile de la Par-tenay își propun să contribuie la apariția unei "democrații participative" adevărate. La prima întîlnire se hotărîse să se definească mai bine acest concept
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
principiile universale pot fi înțelese și pot fi transformate în norme, legi și comportamente individuale sau ale autorităților. Politica trebuie astfel să încurajeze educarea oamenilor, pentru ca ei să fie capabili să-și înțeleagă propriile interese, dar trebuie să încurajeze și democratizarea sferei politice. Aceste asumpții au determinat dezvoltarea unei concepții aparte asupra relațiilor internaționale și a politicii externe. Ea era diferită de diplomația tradițională și, mai tîrziu, de realism, prin modul în care înțelegea ceea ce am putea numi cauzele "obiective" și
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
realitate. Prin urmare nu sistemul, ci guvernele sînt responsabile pentru izbucnirea războaielor. Guvernele sînt cele care pornesc războaiele, împotriva intereselor propriilor cetățeni. Guvernele nedemocratice, sau cel puțin nelegitime, sînt una dintre principalele cauze ale războiului. Războiul poate fi evitat prin democratizarea politicii, începînd de la nivelul local pînă la cel național și, în fine, la cel internațional. În mediul internațional nedemocratic al secolului al XIX-lea, egoismul se transformase în naționalism și condusese inevitabil la război. Cît despre cauzele subiective ale războiului
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
Morgenthau a derivat puterea, deci și caracteristicile esențiale ale oricărei politici, inclusiv războiul, din natura umană, el ținea seama și de celelalte două imagini. El a demonstrat că războiul caracteristic teribilului secol al XX-lea a fost un rezultat al democratizării și, prin urmare, al naționalizării politicii internaționale. Așa a numit el trecerea la societățile de masă, ai căror lideri trebuiau să fie răspunzători în fața mulțimii de alegători. Aceasta este o explicație bazată pe cea de a doua imagine. Și în
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
criticarea anistorismului realist (Ruggie 1993). Sigur că realismul nu este complet orb la schimbările ce au redefinit funcția statului. Morgenthau era pe deplin conștient că evoluția către societățile de masă și către legitimarea de către mase a regimurilor, uneori înșelător numită democratizare, a diminuat flexibilitatea politicii externe. Această dezvoltare istorică a introdus concepte și scopuri străine culturii diplomatice tradiționale, ca de exemplu dreptul la autodeterminare națională. Dar Morgen-thau încă mai credea că este posibil ca omul politic, cel puțin omul politic responsabil
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
treceau dincolo de clopotnița satului (clocher). Așadar, țăranii erau foarte atașați de parohie/municipalitate, și, prin urmare, s-a decis ca granițele municipale să nu se modifice în mod semnificativ. Ce s-a schimbat, dar pentru o perioadă scurtă, a fost democratizarea sistemului prin organizarea de alegeri atât pentru consiliile municipale cât și pentru primari. Totuși, acest lucru, ca și alegerile consiliilor departamentale și ale procurorilor generali, nu va supraviețui reinstaurării domniei lui Napoleon, iar experiența democrației locale va trebui să aștepte
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
de la nivel local) au devenit din ce în ce mai complexe și încercau să-și retragă autonomia de sub autoritatea prefectului. Până la înființarea celei de-a Cincea Republici în 1958, rolul acestuia fusese redus considerabil. O a doua constrângere impusă asupra prefectului a fost consecința democratizării departamentului și a municipalității, ca urmare a legilor din 1871 și 1884, care permiteau un consiliu departamental ales și un consiliu municipal ales, care, la rândul său, îl alegea pe primar. Este adevărat că primarul și-a păstrat poziția de
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
această interpretare, prefectul a jucat un rol cheie în crearea unui popor, a unui teritoriu, a unei limbi și a unui stat-națiune unit. Aceasta a fost urmată de o perioadă lungă și lentă de descentralizare politică (însă nu federalizare) prin democratizarea sistemului guvernului local în anii 1870 și 1880. Până la sosirea celei de-a Cincea Republici, de Gaulle credea că efortul multisecular de centralizare ("effort multiséculaire de centralisation") nu mai era necesar 15. A treia perioadă istorică a început în timpul celei
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
relaționate între ele descentralizarea și regionalizarea care vor deveni complete odată cu legile descentralizării din 1982. Rolul prefectului dupa implementarea legilor de descentralizare din 1982 Paul Bernard are dreptate când afirmă că reformele din 1982 reprezintă punctul culminant al procesului de democratizare și regionalizare care a început deja din primele decenii ale secolului al XX-lea. Acest lucru implică un anumit grad de continuitate. Dar în ceea ce privește poziția prefecților, chiar dacă există continuitate legată de dezvoltările anterioare, descentralizarea din 1982 a adus și schimbări
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
administrativă a reformelor. Cele două seturi de reforme nu se aflau neapărat într-o neconcordanță reciprocă, însă unul dintre ele cel referitor la expansiunea statului și a economiei implica o anumită modalitate de abordare a celuilalt: descentralizarea ca modernizare și democratizare administrativă. Până în 1983, guvernul socialist, aflat sub presiunea exercitată de comunitatea internațională, care acum era foarte bine legată de neoliberalism, a suspendat primele reforme, însă a continuat cu descentralizarea. Dar schimbarea tacticii în ceea ce privește politica economică și socială, a implicat și
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
-se împotriva interpretării și afișând o dispersie, o ironie și o retorică acaparatorii. "Antiforma" disjunctivă și deschisă anihilează distanța impusă de opera modernă, impunând participarea receptorilor la săvârșirea produsului cultural. Codul universal al scriiturii moderne este spart în ideolecte, iar democratizarea receptării sale diminuează hegemonia hermeneutică, "cultura elitelor" fiind oarecum înlocuită de "cultura maselor". Cu toate că eroismul dezintegrării este considerat a fi o constantă a culturii începând cu modernismul și multe trăsături sunt comune celor două fenomene culturale, se poate remarca prezența
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
consumului de masă, care începe în jurul anilor 1880 și se termină o dată cu al doilea război mondial. Această primă etapă a consacrat producția în serie și a construit consumatorul modern prin intermediul "triplei invenții": marca, ambalajul și publicitatea, care au contribuit la "democratizarea dorinței" și la dezvoltarea unor noi tipuri de consum: "consumul-distracție" și "consumul-seducție" (consumul nu mai reprezintă doar un act de acoperire a nevoilor, ci un mod de viață și de petrecere a timpului liber). A doua etapă, clasicizată sub denumirea
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]