4,214 matches
-
fortificată pentru cina din seara aia. — Scumpa mea, abia ciugulești, parc-ai fi o pasăre. Să nu-mi spui că nici măcar n-o să guști din manti-ul meu! s-a jeluit mătușa Varsenig cu un linguroi În mână și cu o dezamăgire atât de adâncă În ochi, Încât a făcut-o pe Armanoush să se Întrebe dacă nu cumva era vorba despre ceva mult mai vital decât un castron de manti. — Nu pot, mătușă, a răsuflat cu greutate Armanoush. Mi-ai umplut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
amite că ai deja nouăsprezece ani. — Mda, vârsta la care m-ai născut din flori, a croncănit Asya, știind că nu ar trebui să fie atât de dură, Însă neputându-se abține. Stând În cadrul ușii, mătușa Zeliha privind-o cu dezamăgirea unui artist plastic care, după ce a băut și a lucrat toată noaptea la o operă de artă, adoarme mulțumit doar pentru a se trezi târziu a doua zi dimineața și a fi pus În fața ororii pe care a creat-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
fugit cât de repede a putut de toate chinurile care Îi urmăreau sufletul. CAPITOLUL OPT Semințe de pin — Cum de doarme Încă? a Întrebat Asya făcând semn din cap În direcția dormitorului ei. Când se Întorsese de la aeroport descoperise, spre dezamăgirea ei, că mătușile puseseră un al doilea pat chiar vizavi de al ei și transformaseră singurul spațiu care Îi aparținea cu adevărat sub acel acoperiș În „camera fetelor“. Făcuseră asta fie pentru că erau mereu În căutare de noi mijloace de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Mătușa Banu a clipit, complet nedumerită. — Și o funie, o funie groasă și rezistentă cu un laț la unul din capete, ceva ca un lasou. Voi două veți fi strâns legate una de cealaltă... Văd o legătură spirituală... Spre marea dezamăgire a fetelor, mătușa Banu nu a mai spus nimic. S-a oprit din citit, a pus ceașca pe farfurioară și a umplut-o cu apă rece, ca desenele să intre unul Într-altul și să dispară Înainte ca altcineva, bun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
plânge-n somn fără să știe de ce, Un suspin de dor Înăbușit și totuși nesfârșit Ce nu poate fi mângâiat Astfel tânjesc după tine,... — E o poezie, l-a Întrerupt sergentul, accentuând ultimul cuvânt cu o intonație ce aducea a dezamăgire. — Da, a Încuviințat din cap Hovhannes Stamboulian, deși nu era sigur dacă ăsta era un lucru bun sau rău. Însă lucirea pe care a zărit-o În ochii sergentului nu părea atât de ostilă. Poate că-i plăcuse. Poate că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
atunci - fusese entuziasmat de secvența În care un fachir reconstituie doar prin forța privirii o vază spartă În mii de cioburi. Luase cu el În cameră castronașe și farfurii și le spărsese fără să facă zgomot, dar, spre marea lui dezamăgire, castronașele și farfuriile rămăseseră tot cioburi În ciuda privirilor supărate pe care le ațintea asupra lor. La doisprezece ani, reușise să-l Întîlnească pe Sabu care, după ce cunoscuse celebritatea În lumea Întreagă, fusese pînă la urmă nevoit să se producă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
aproape că o invidia, el care era singur și care spera că la Întoarcerea lui Delphine vor avea din nou același program. Nu mai făcea dragoste: fără Îndoială că nu trebuia să caute prea departe cauza actualei sale blazări, a dezamăgirii, a disperării... A derutei, a degringoladei...Se Întrebă dacă nu cumva fusese conectat În timp ce dormea la un dicționar de sinonime cenzurat de tot vocabularul care ar mai fi putut să-i ridice cît de cît moralul. Dacă i s-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
în esențialul vieții tale?... Ai văzut aceste cuvinte? Am vrut să le împart cu tine... * Dacă tot am vorbit de iubire, de miracol, de dăruire, de iluzii, de speranța precum un cer albastru și senin de primăvară, de entuziasm, de dezamăgiri și dezolare, de fericire și amintiri, de viitor și evoluție, de soarele afectiv, nu pot să nu mă gîndesc adeseori la certitudinea aceea, sentimentul acela inconfundabil, la imaginea clară și limpede, infinit de senină, a adevărului iubirii pe care am
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
printre ele, așteptându-i întoarcerea. Un scaun de lemn pătat de vopsea, cu șezătoarea roasă de nenumărate șederi, era aruncat lângă o masă de joc rabatabilă, acoperită cu o mușama deșirată și pătată. Samovarul de pe ea părea cuprins de o dezamăgire îndoliată, iar cănile ciobite erau împrăștiate împrejur fără scop. Fierăstrăul era aruncat pe podea, lângă o grămadă de cărămizi și bușteni, iar fundul unui butoi era sprijint de unul din pereții magaziei. Viața se maă făcea simțită numai în pânzele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Rataziaiev a fost găsit pe un document cu referire la Virginski. ă Nu am auzit niciodată de Virginski. ă Mulțumesc pentru asta. Porfiri flutură fotografia distrat. Ne va fi de folos, sunt sigur, mai spuse acesta cu umerii căzuți a dezamăgire și deja privind mult dincolo de Prințul Bikov. § ă Alexei Spiridonovici Rataziaiev, actorul dispărut, spuse Porfiri în timp ce așeză fotografia pe biroul lui Nicodim Fomici. Inspectorul șef luă fotografia. ă Mi se pare că l-am văzut jucând în ceva. Cu mulți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
pe Rataziaiev? Fața prințului Bicov străluci a așteptare încrezătoare. Emoția prințului îl stânjenea pe Porfiri, care îi făcu semn prințului să se așeze. ă Nu, spuse așezându-se în spatele biroului. Își întoarse privirea pentru a nu fi nevoit să urmărească dezamăgirea care inevitabil va umple fața prințului. Dar am dat de urma lui Constantin Chirilovici Govorv. Vă amintiți că v-am întrebat despre el? Prințul Bicov se încruntă la auzul acestui nume. ă Va spus ce i s-a întâmplat lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
masa unde stomacul gol zăcea în lichidul propriu. Cu o mișcare ageră și precisă, întoarse stomacul pe dos, dând la iveală musculatura brăzdată din interior. ă Suprafața stomacului nu prezintă nicio urmă a unei acțiuni corozive, spuse doctorul Pervoiedov cu dezamăgire. ă Asta exclude acidul cianhidric? întrebă Porfiri nerăbdător. Doctorul Pervoiedov se întoarse către martorii oficiali, ca și cum ar spune: De ce nu îi întrebi pe ei?' Dar își controlă resentimentul ă Nu, nu. Chiar deloc. Deși exclude aproape orice altă otravă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
ă Nu, nu este, obiectă Nicodim Fomici iritat. Nu cred că stoicismul este o caracteristică rusească. O deplor! ă Trebuie să îmi dau toată silința în a-l ajuta pe prokurorul Liputin la descoperirea criminalului. Acesta este prioritatea mea acuma. Dezamăgirile mele personale sunt irelevante. După un moment, Porfiri adăugă: Cine se face responsabil de crimele astea este cu sigurnață în stare să omoare din nou. ă Exact! De aceea trebuie sa te ocupi de caz până îl rezolvi. Ușa se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
mai fi atât de dornică să se mărite cu dumneavoastră dacă ar cunoaște adevărul, dacă ar fi în stare să vadă cu adevărat cine sunteți? Iar, dacă ar anula nunta, nu-i așa, Osip Maximovici, că asta ar constitui o dezamăgire imensă pentru dumneavoastră? ă Despre ce vorbiți? Bineînțeles că aș fi dezamăgit. Dar de ce sunteți așa de scârbit? ă Fiindcă nu vă căsăstoriți cu Anna Alexandrovna pentru ea. O luați în căsătorie pentru fiica ei. De aceea a scris Goriancikov
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
am spus că vin, zise el zâmbind grav. Se uită În jur cu o privire de expert. Interesante filme, despre ce sunt aceste scene? Kitty Începu să-i povestească despre arta video a lui Desert Rose, Încercând să-și ascundă dezamăgirea sub cuvinte. El Îi răspundea firesc, deși soția sa Îi tot dădea târcoale cu un sentiment de proprietate, izvorât din nemulțumirea că el stătea de vorbă cu „chestia“ aia mai tânără și mai drăguță decât ea. Kitty se tot trăgea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
jucase acest joc de sute de ori. Ochii lui albaștri rămaseră ațintiți asupra ochilor ei migdalați, așteptând. Mă conduci, te rog, În camera mea? Cea din aripa separată pe care mi-ai promis-o? zise ea zâmbind și ascunzându-și dezamăgirea. Sunt obosită, n-am dormit deloc noaptea trecută. Am nevoie de un somn bun. Matthew o conduse prin grădina interioară spre o altă aripă a casei, complet separată, așa cum Îi promisese. Descoperi acolo o cameră de zi mică, decorată cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
devine una, iar spiritele lor se contopesc. Creierele noastre, care de obicei colcăie de conversații neuronale de genul spectacolelor de pe Broadway, țes Împreună un strat nou, ca un așternut de zăpadă neatins ce așteaptă primii pași. Fiecare nouă bucurie și dezamăgire va lăsa urme În această zăpadă, mai Întâi doar o atingere, apoi o cărare și, mai târziu, urme adânci. Neurologii le numesc sinapse, cinicii le numesc capcane, iar pentru poeți ele sunt acea prezență din poeziile lor care te poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
pasiune. Cu aceștia putea să se Întâlnească peste o zi sau peste o săptămână, să Îi placă Încă, dar să-i simtă străini. Niște străini simpatici, dar tot străini. Se Întreba dacă și revederea cu Matthew urma să fie o dezamăgire sau nu. Taxiul opri pe aleea minunată a casei lui, iar Kitty coborî. Matthew ieși s-o Întâmpine, Îmbrăcat În jeanși și Într-o cămașă roz, și pe când venea spre ea cu un zâmbet larg pe buze, Kitty avu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
acele restaurante franțuzești pretențioase, În care oamenii de la mese arătau de parcă tocmai pierduseră milioane de dolari la ruletă, dar nu le păsa prea tare, pentru că mai aveau bani și oricum muriseră de mult. — Așteaptă puțin, zise Bill Blitz simțindu-i dezamăgirea. E un loc foarte interesant, o să vezi... toți bărbații de aici sunt milionari... zise el, făcând aluzie la faptul că și el făcea parte din aceeași ligă. E locul meu preferat, vin aici de două ori pe săptămână. Kitty Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
legătură cu mine. Era mărunt și rotofei, cu o burtă pe care încerca în zadar să și-o ascundă și, fiindcă avea complexul de a fi prea scund, nu suferea oamenii înalți la care trebuia să privească în sus. Prima dezamăgire pe care i-am produs-o a fost, probabil, trupul meu deșirat. Au urmat curând altele. Făcea eforturi vizibile să mă impresioneze, să stimuleze în mine mândria de a avea drept tată un pictor reputat. Fericit de câte ori era lingușit, adulat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mai lipsea decât să mă port pe măsura privirii mele sumbre, mânat de răutatea, otrăvită de gelozie, de a zgândări cicatricea din sufletul tatei, cu atât mai mult cu cât el, comparându-mă probabil întruna cu Dinu, nu-și ascundea dezamăgirea din ce în ce mai adâncă pe care i-o provocam eu. Mă purtam anume ca să nu mai fie posibilă nici o confuzie între mine și cel dispărut. Stricam tuburile cu vopsele sau intram în casă plin de noroi murdărind covoarele. Și de câte ori tata avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
spatele, să doarmă. Noaptea am plâns. Nu credeam în povestea cu scrisorile, eram convins că lunganul scornise totul ca să râdă de mine, să mă jignească, dar în mod curios ea topise aproape întreaga mea înverșunare împotriva tatei. Îi înțelegeam chiar dezamăgirile legate de mine și nu-i mai reproșam decât faptul că se lăsase pus în lanț de Luchi, în loc s-o țină la respect, pe post de menajeră, culcându-se cu ea când avea chef, ca un stăpân. Auzindu-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
cruț nici pe el, întrucât datorită lui, îi reaminteam asta, ajunsesem să-mi petrec anii cei mai frumoși prin școli de corecție și spitale. Crezuse că astfel mă voi domestici? Se înșelase. Îi ceream scuze că-i provocam această nouă dezamăgire. Ferindu-mă de lacrimi, i-am arătat că devenisem totuși mai lucid. Și, ca dovadă, mi-am înșirat eșecurile. Chiar și succesul de a pătrunde la Belle Arte mi se părea un eșec; datorită lui ratasem șansa de a mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
am întâlnit azi. Mi-a explicat: „Îmi ador neputința. Ea e salvarea mea, mă scutește de regrete. Îmi zic «nu pot» și cu asta am terminat, nu mai am nici un reproș să-mi fac. Sunt omul cu cele mai puține dezamăgiri, pentru că am evitat să am speranțe. Îi las pe alții să-și umple viața cu deziluzii”. N-am știut ce să cred. Să-l deplâng? Să-l invidiez? 15 ianuarie În timp ce mă bărbieream, m-am tăiat fără să vreau cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Wakefield semnează cecul și i-l Înmînează, zîmbind. — Prima parte a fost Îndeplinită, și cred că pot să te ajut și cu a doua. Dar la restul trebuie să mă gîndesc. Îi privește chipul În căutarea vreunui semn vizibil de dezamăgire, dar ea doar Îndeasă repezit cecul În geantă și spune cu răceală: — Ne Întîlnim la casa de bilete a Parcului Arhitectural mîine, la zece. Dispare Înainte ca el să apuce să Întrebe de adevărata lor Margot. Ce s-a Întîmplat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]