2,549 matches
-
sau despre obiectele folosite - devine formă de rezistență la legile gravitației. A fi în lume înseamnă pentru La Ribot a cădea în lume, a se solidariza cu starea de sol</em>, cu principiile verticalizării supuse transformării. Tensiunea căderii este tensiunea dialecticii „în picioare-culcat”, expresie a stadiilor de existență reversibile, vizibile în sintaxa coregrafei. În spațiul Galeriei Modern Tate, în Panoramix</em>, podeaua este acoperită de o suprafață netedă de carton galben-maroniu, pe care sunt așezate, din loc în loc, scaune pliate, o
Vulnerabilitatea corpului de cursă lungă. La Ribot și Vera Mantero () [Corola-website/Science/296124_a_297453]
-
la configurarea căruia iau parte scriitori veniți din mai multe direcții estetice. O prelungire, mai întâi a suprarealismului (Gherasim Luca, Virgil Teodorescu, Gellu Naum), în încercarea de a uni, după modelul lui Louis Aragon și Paul Eluard, dicteul automatic cu dialectica marxistă în poeme sistematic dificile, apoi, tendința de a moderniza miturile într-o lirică programatic clară și muzicală, vizibilă în creațiile poeților grupați în Cercul Literar de la Sibiu și inaugurată în jurul revistei "Albatros" și alte publicații de tinerii poeți contestatari
Ion Caraion () [Corola-website/Science/297588_a_298917]
-
cunoașterii care alături de opera lui Ludwig Wittgenstein și de filosofia sa a acțiunii, de linia fideistă din filosofia teologică a unor Søren Kierkegaard sau Karl Barth, și chiar alături de nihilismul filosofiei lui Nietzsche. Metoda lui Michel Foucault de a aplica dialectica lui Hegel gândirii despre corp este considerată o altă bornă importantă. Deși se întâmplă arareori să poți stabili cu exactitate care sunt originile unei asemenea schimbări sociale majore, e destul de probabil să presupunem că postmodernismul reprezintă acumularea deziluziilor în fața proiectului
Postmodernism () [Corola-website/Science/297646_a_298975]
-
adoptată și în doctrina partidelor, care pretindeau că evreii erau factori de rezistență împotriva autorităților politice și culturale ale Românilor. Iorga nu a optat niciodată pentru un antisemitism religios în locul celui rasial, crezând că originea civilizației „iudeo-creștine” se trage din dialectica între valorile creștine și iudaism. A mai sugerat că antisemitismul românesc era conjunctural, defensiv, și mai degrabă segregaționist decât destructiv, și în mai multe rânduri, că xenofobia nu făcea parte din identitatea națională românească, idee apreciată de Oldson ca fiind
Nicolae Iorga () [Corola-website/Science/296583_a_297912]
-
Iliada" și "Odiseea". Deși există diferite datări istorice, ele apăruseră deja pe la 800 î.e.n. sau puțin după. În perioada clasică au apărut multe dintre speciile literare occidentale: poezia lirică, oda, pastorala, elegia, epigrama; teatrul de comedie și tragedie; istoriografia, retorica, dialectica filosofică, și tratatul filosofic au apărut toate în această perioadă. Cei mai mari poeți lirici au fost Sappho și Pindar. Dintre sutele de tragedii scrise și jucate în perioada clasică, s-au păstrat doar nu număr restrâns de piese ce
Grecia () [Corola-website/Science/296848_a_298177]
-
În 1877 a completat studiul termodinamicii, luând în considerare structura corpusculară a sistemelor fizice și mișcarea dezordonată a moleculelor și astfel a fundamentat pe cale cinetico-moleculară principiul al doilea al termodinamicii. S-a ocupat cu teoriile lui Maxwell și cu teoriile dialecticii. A stabilit constanta universală în fizică "k" (numită ulterior constanta Boltzmann), egală cu raportul dintre constanta gazelor perfecte, R și numărul de atomi/molecule dintr-un mol (numărul lui Avogadro, N). De asemenea, Boltzmann este cunoscut pentru lucrările sale asupra
Ludwig Boltzmann () [Corola-website/Science/298264_a_299593]
-
toate lumile posibile"". Această teză optimistă, de fapt o judecată sintetică "a priori", a fost la vremea sa ridiculizată de Voltaire în romanul său ""Candide"" (1759), în care Leibniz este prefigurat de personajul ""Doctor Pangloss"". Leibniz este unul din precursorii dialecticii germane, el a susținut ideea continuității și evoluției naturii. În teoria cunoașterii, Leibniz se situează pe pozițiile raționalismului, pe care încearcă să-l îmbine cu elemente de empirism. Împărțind adevărurile în "raționale" și "faptice", el consideră că primele, având un
Gottfried Wilhelm von Leibniz () [Corola-website/Science/298292_a_299621]
-
a fost primul dascăl de gramatică"), pentru că "ne învață să declinăm Dumnezeu la plural." (în aceeași notă, un alt contemporan al sfântului Damiani, anume Manegoldus din Lautenbach, care a fost unul dintre primii profesori de teologie creștină, respingea și el dialectica citându-l în sprijin pe Cicero, care alegea în cursurile lui de retorică drept exemplu de propoziție irecuzabilă afirmația "dacă a născut, înseamnă că s-a culcat cu un bărbat" - "si peperit, cum viro concubuit" ), fapt care contravenea dogmei creștine
Renașterea () [Corola-website/Science/298285_a_299614]
-
specifice anumitor oameni în anumite activități.Mișcarea gândirii după obiectul gândit cere adecvarea formelor de gândire la structurile obiectului ceea ce determină apariția logicilor speciale.Pentru gândirea unui anumit obiect se cere o anumită gândire logică. Logica dialectică Termenul de logică dialectică a fost utilizat cu înțelesuri diferite.Din totalul înțelesurilor în contextul logicii considerăm înțelesul de teorie a compoziției, structurii și funcționării operațiilor logice unice ale spiritului uman în situații epistemologice în care întemeierea formală extensională devine inoperantă fiind necesară o
Logică () [Corola-website/Science/297515_a_298844]
-
și ulterior elaborate. Specifice acestui grup de dialoguri sunt ideile platonice despre imortalitatea sufletului, justiție, și cunoștințe. Pentru prima dată, Platon exprimă ideea că cunoștințele vin din înțelegea formelor (sau esențelor) neschimbătoare ale lucrurilor, astfel elaborând binecunoscuta „teorie a formelor”. Dialectica este metoda prin care se ajunge la cunoașterea ideii, obiectul cunoașterii adevărate (episteme); procedeul prin care se ajunge din lumea sensibilă în lumea suprasensibilă; în cunoașterea metafizică intervine intelectul analitic (dianoia) și intelectul pur (nous). "Mitul peșterii" este o imagine
Platon () [Corola-website/Science/296741_a_298070]
-
misterul de la mănăstire și astfel să obțină o dimensiune a adevărului. Eco a afirmat că în timpul Evului Mediu a existat un conflict între „o schemă geometrică rațională a ceea ce ar trebui să fie frumusețea și viața artei, fără intermediar, cu dialectica sa, de formă și intenție”. Eco folosește mai multe dialoguri și evenimente pentru a face legătura dintre aceste idei și dorința de a rezolva conflictul aparent dintre spiritualitate si religia structurată. El descrie mai multe conflicte filozofice în cadrul romanului: adevărul
Numele trandafirului () [Corola-website/Science/317768_a_319097]
-
Muntean, „România, Filosofia în” din "Enciclopedia Routledge de filosofie", 2004) Primele texte filosofice atestate pe teritoriul românesc sunt scrierile patristice. Din aceste culegeri de texte, care sunt traduceri în slavona bisericească, cele mai importante sunt lucrările lui Pseudo-Dionisie Areopagitul și "Dialectica" de Sf. Ioan Damaschin. De asemenea, au circulat extrase din filosofii antici. Singurul produs indigen notabil al epocii este "Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie", scris în jurul lui 1521. Cartea este o compilație de surse biblice și patristice
Filosofie românească () [Corola-website/Science/318807_a_320136]
-
intro"), ține nu doar de o cuprindere spațială: ea indică o desfășurare, o mișcare atât către ceva, cât și în interiorul acelui ceva, adică o mișcare de participare. Metodologic, Noica poate fi considerat, în mod paradoxal, un hegelian anti-hegelian. El revizuie dialectica hegeliană, acuzată explicit de Noica că este dominată de „ethosul neutralității”. În logica hegeliană, susține Noica, Hegel însuși trebuie să intervină ca să dea conceptelor impulsul necesar pentru mișcarea lor. Ele nu au în ele însele puterea de mișcare în mod
Filosofie românească () [Corola-website/Science/318807_a_320136]
-
Noica că este dominată de „ethosul neutralității”. În logica hegeliană, susține Noica, Hegel însuși trebuie să intervină ca să dea conceptelor impulsul necesar pentru mișcarea lor. Ele nu au în ele însele puterea de mișcare în mod dialectic. Noica consideră că dialectica este circulară și tetradică. Schema teză - antiteză - sinteză, este înlocuită de el cu schema rivală temă - anti-temă - teză - temă (regăsită). Spiritul, spune Noica, începe nu cu o teză, ci cu un orizont tematic în care el se mișcă, și în
Filosofie românească () [Corola-website/Science/318807_a_320136]
-
în care el se mișcă, și în care el sapă în mod repetat, deplasându-se din ce în ce mai mult spre natura lăuntrică a acestui orizont. Unele dintre conceptele paradoxale și specifice ale lui Noica, ce îi permit să-și articuleze viziunile asupra dialecticii, sunt greu de înțeles și pretind multă simpatie de la cititor: „limitarea nelimitată”, „închiderea deschisă” etc. Filosofia lui Noica se concentrează de asemenea pe problema rațiunii și pe problema individualului. El redefinește rațiunea ca consecință a intrării în existență. Filosoful vrea
Filosofie românească () [Corola-website/Science/318807_a_320136]
-
a categoriilor prin intermediul logicii formale. După 1989 a publicat lucrări despre filosofia românească și cea speculativă. Volume notabile sunt "Pentamorfoza artei" și "Gândirea speculativă". Alexandru Surdu este, ca și Noica, un hegelian anti-hegelian. Așadar, îl critică pe Hegel pentru „absolutizarea” dialecticii triadice, îl critică de asemenea pe Noica pentru absolutizarea dialecticii tetradice și își propune propria versiune, cea a dialecticii pentadice. El susține, totuși, că diferite domenii de experiență trebuie să fie investigate de diverse dialectici, binară, triadică, tetradică sau pentadică
Filosofie românească () [Corola-website/Science/318807_a_320136]
-
despre filosofia românească și cea speculativă. Volume notabile sunt "Pentamorfoza artei" și "Gândirea speculativă". Alexandru Surdu este, ca și Noica, un hegelian anti-hegelian. Așadar, îl critică pe Hegel pentru „absolutizarea” dialecticii triadice, îl critică de asemenea pe Noica pentru absolutizarea dialecticii tetradice și își propune propria versiune, cea a dialecticii pentadice. El susține, totuși, că diferite domenii de experiență trebuie să fie investigate de diverse dialectici, binară, triadică, tetradică sau pentadică. Filosofia sa continuă epistemologia facultăților, discreditată de mult timp, pe
Filosofie românească () [Corola-website/Science/318807_a_320136]
-
Pentamorfoza artei" și "Gândirea speculativă". Alexandru Surdu este, ca și Noica, un hegelian anti-hegelian. Așadar, îl critică pe Hegel pentru „absolutizarea” dialecticii triadice, îl critică de asemenea pe Noica pentru absolutizarea dialecticii tetradice și își propune propria versiune, cea a dialecticii pentadice. El susține, totuși, că diferite domenii de experiență trebuie să fie investigate de diverse dialectici, binară, triadică, tetradică sau pentadică. Filosofia sa continuă epistemologia facultăților, discreditată de mult timp, pe care o complică vorbind de cinci facultăți de gândire
Filosofie românească () [Corola-website/Science/318807_a_320136]
-
critică pe Hegel pentru „absolutizarea” dialecticii triadice, îl critică de asemenea pe Noica pentru absolutizarea dialecticii tetradice și își propune propria versiune, cea a dialecticii pentadice. El susține, totuși, că diferite domenii de experiență trebuie să fie investigate de diverse dialectici, binară, triadică, tetradică sau pentadică. Filosofia sa continuă epistemologia facultăților, discreditată de mult timp, pe care o complică vorbind de cinci facultăți de gândire. Așadar, avem: intelectul, intelectul rațional, rațiunea, rațiunea speculativă și speculația. Categoriile de filosofie sistematică determinate de
Filosofie românească () [Corola-website/Science/318807_a_320136]
-
recunoscută de papa Inocențiu al III-lea, care studiase acolo, prin bula din 1215, confirmată printr-o alta de către papa Grigore al IX-lea, în 1231. Organizarea învățământului în patru facultăți - drept canonic, medicină, teologie și „arte liberale” (gramatica, retorica, dialectica, aritmetica, geometria, muzica, astronomia) - provine din arbitrajul papal din 1213. Cazarea studenților ("școlarilor") și organizarea corpurilor se face în sânul fundațiilor pioase numite «colegii». "Universitatea din Paris" este un "studium" general, adică un centru de învățare a tuturor disciplinelor. În
Universitatea din Paris () [Corola-website/Science/320280_a_321609]
-
cantină lagărului de prizonieri din Giessen, atât viitoarea să teza de doctorat, cât și memoriile sale de război, cuprinse în lucrarea "Carnete de război". Își susține teza de doctorat în filosofie la finele anului 1921, la Sorbonne, având ca teme "Dialectica lumii sensibile", tema susținută în fața profesorului Léon Brunschvicg, și "Percepția vizuală a profunzimii", tema susținută în fața profesorului Léon Robin. Numit profesor la Strasbourg, la Liceul Fuștel de Coulanges, va juca un rol important în organizațiile sindicale ale profesoriilor din Alsacia
Louis Lavelle () [Corola-website/Science/316847_a_318176]
-
sănătate nu erau importante pentru el. Victima unei anghine pectorale, Louis Lavelle se stinge din viață, în noaptea de 31 august spre 1 septembrie 1951. Louis Lavelle este autorul celui mai vast sistem de metafizica al secolului al XX-lea. "Dialectica eternului prezent", lucrare nesfârșita, este compusă din patru volume: "Despre ființă"(1928), "Despre act"(1937), "Despre Timp și despre Eternitate"(1945) și "Despre Sufletul Uman"(1951). Acestea, însumate, trebuiau să conțină un al cincelea și ultim volum, "Despre Înțelepciune", care
Louis Lavelle () [Corola-website/Science/316847_a_318176]
-
o temă centrală a ontologiei dialectice a lui Lavelle: "a participa" înseamnă a lua parte intru ființă cu ajutorul activității noastre de reflecție. Acest concept de participare se regăsește, la Lavelle, încă din prima sa lucrare "La Dialectique du monde sensible" -"(Dialectica lumii sensibile)", în care propune un studiu sistematic al calitațiilor sensibile: dăruirea, forța, întinderea, etc. Arată, de asemenea, că numai printr-o confruntare cu "lumea vizibilă" activitatea creatoare, si mai precis, cea a spiritului este revelata: Prin actul de participare
Louis Lavelle () [Corola-website/Science/316847_a_318176]
-
și intelectual printre bolșevici”". Lunacearski a fost considerat că un cunoscător al artei și un critic perspicace. În perioada cât a fost student a fost interesat de filozofie, fiind atras de ideile lui Fichte, Nietzsche, Richard Avenarius, nu numai de dialectica marxista. Lunacearski citea în șase limbi moderne și în două limbi moarte. A corespondat cu figuri importante ale culturii mondiale precum H. G. Wells, Bernard Shaw și Romain Rolland. Pentru a onora personalitatea lui Lunacearski, astronomul sovietic Nikolai Cernîh a numit
Anatoli Lunacearski () [Corola-website/Science/322697_a_324026]
-
să se întrebe ce este acest „eu” și dacă se poate ajunge la o definire a „eu-lui” pornind de la îndoială. Hegel respinge filozofia carteziană, presupunând că noi nu ne îndoim întotdeauna și că nu suntem întotdeauna conștienți. În faimoasa lui dialectică stăpân - sclav, Hegel încearcă să arate că spiritul / mintea (Geist) devine conștiință numai atunci când întâlnește un alt spirit / minte. Un Geist tinde să-l controleze pe celălalt deoarece până în acel moment nu a întâlnit decât unelte pentru propriul folos. Urmează
Identitate (științe sociale) () [Corola-website/Science/322688_a_324017]