6,113 matches
-
au cîștigat-o în decembrie 1989, apoi în iunie 1990, în momentul în care puterea face apel la avangarda muncitorească, la mineri, pentru a veni să-i terorizeze pe studenții și intelectualii din București. Regimul Iliescu și guvernul Iliescu-Roman făceau cunoscut disperaților revoluției că ei nu erau poporul: poporal alesese, în mai 1990, reforma nu revoluția. Această aură conferită de intelectualitatea occidentală și de tribunii drepturilor omului reprezintă avantajul Vestului, dar nu fără a crea în interior un resentiment împotriva acelor privilegiați
Istoria Românilor by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
a rezolvat cestiuni mari. Asta deja cată a se considera ca un mare merit, căci prin aceasta țara a trecut, fără zdruncinări tocmai mari, prin timpi grei, pentru a reintra pe calea normală însă aceste apropieri patriotice a unor elemente disperate cari, într-un moment dat, sânt necesare, ba salutare chiar pentru mersul afacerilor, devin, dacă vor ținea mai mult, în timpi normali mai cu seamă, o cauză de necontenite hărțuieli. Iată cum ne explicăm noi criza care e în acest
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
mai dinainte a istoriei gândire ... Cine ești?" (Memento mori), sau: " Cine-i acel ce-mi spune povestea pe de rost...?" (Melancolie). Iar în privința "sensibilității religioase" omul eminescian în credința sa cere doar semnul "față către față". Avem imaginea profund umană, disperată precum a lui Iisus părăsit pe cruce în aceste versuri ce scutură de dogmă chipul rămas doar idol, golit de sens, fără semnele pe care credința le cere: Oamenii au făcut chipuri ce ziceau că-ți seamăn ție, Te-au
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
străini. Mai întîi, ochii: atinși de un strabism invers, lugubru prin lipsa focalizării și prin exoftalmie, doar unul își îndreaptă sensul spre noi, celălalt caută, rătăcit, în altă parte. Automat, îm vine să împart, cu palma, fața aceasta de Ianus disperat, s-o împart în două. Descopăr întîi o jumătate, apoi cealaltă. Reiese o schismă înfricoșătoare. Schisma blestemului aruncat, cui?, aș vrea să cred, celor care i-au înnegurat sfîrșitul. Și încă ceva: feței răvășite de tragism i se adaugă pumnul
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Odată retușul dispărut, fața, cu destule și adînci riduri, era pusă, neiertător, în crudă lumină. Presă dură, cotrobăind cu plăcere perfidă în pliurile unui abdomen care n-a cunoscut atîția ani higiena. Literatură, încă precară, scormonind derizoriul. Artele toate? Căutînd, disperate, un liman pierdut. Complăcîndu-se adesea, conștient? iconștient? ca reflex al unui național-comunism rezidual, în defăimarea subtilă a nobilului regat al României. E adevărat, toate astea, toată cruzimea asta obstinată... dar... dar... cu ce regăsită forță expresivă! Contrapunctînd crud fastuos: cuvioșenia
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
înțelege îngăduința regelui în favoarea individului care-și are ascendenți în cei ce l-au detronat acum jumătate de secol! A celui care, cu haitele lui securiste, l-a hăituit noaptea pe șosele în momentele fumegoase ale unei țări ce încerca disperat să se desprindă de dictatură. Sigur, fiind una din ultimele figuri eroice europene, încă în viață, nu putea rămîne în umbra anonimatului resemnat; în fond, se aflase la originea modificării cursului conflagrației, rămăsese pe cît de tînăr, pe atît de
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
oricînd să fie amețite). Să nu ne înșele, cumva, dragostea devoratoare pentru cultură a fostului ștab al Editurii Tehnice și deci aureolarea confraternă a celor ce-și consumă caloriile în aceeași cultură. Să fim serioși: totul e doar propagandă. Și disperată confecționare de imagine. Dar, în fond, pe cine-i are în vedere oacheșul mecena atunci cînd ține Cotroceniul în interminabile firitiseli decorative? Sînt cîteva categorii care și-au verificat cu vîrf și-ndesat virtuțile obediente în dictatură. Cu plusul de
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
deși evoluția evenimentelor (slăbiciunea rusă, amenințarea otomană, defecțiunea Toma Cantacuzino etc.) conduc spre această alternativă. Se știe că acea campanie a fost prost pregătită, într-o precipitare riscantă și neconcordantă amploarei scopului. „Acest marș împotriva turcilor a fost făcut prea disperat”, am fost rugați de domnitorii români „să mergem cât e posibil mai repede, dacă nu se poate cu tot corpul principalei noastre oștiri, cel puțin să fie trimisă cea mai mare parte a ei”, stă scris în jurnalul și instrucțiunile
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
stolnicul Cantacuzino. Este adevărat că nici unul din cei amintiți mai sus nu „suferea” de naivitate, dar cineva a făptuit o mare eroare, și acesta a fost Petru I. Citim în jurnalul țarului: „acest marș împotriva turcilor a fost făcut prea disperat, mai mult pentru a asigura pe hospodarul muntean, care [se credea la noi că] îndeamnă pe hospodarul rosienesc din motive creștinești, promițându-i a-i ajuta nu numai cu armatele sale, dar și cu cele sârbești și altele, și [afirmând
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
tratat de alianță. De îndată rușii au trimis întăriri escadrei lui Lazarev și au așezat un puternic desant militar pe malul asiatic al Bosforului. Poarta, spunea un domnitor otoman, s-a agățat de Rusia ca înecatul de pai. Grație situației disperate a Porții și a temporizărilor diplomației apusene, țarul dobândea pe cale politică ceea ce nu obținuse vreodată Rusia pe calea armelor. Firește punctul culminant al momentului l-a constituit tratatul de la Unkiar Iskelessi (8 iulie 1853) pentru care țarul a accedat din
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
structurată pe multiple niveluri, fundament al speranței și al verticalității noastre. "Ce este realitatea?" se întreabă Charles Sanders Peirce 32. El ne spune că, poate, nu e nimic din ce ar corespunde noțiunii noastre de "realitate". Poate că tentativa noastră disperată de a cunoaște generează această ipoteză nejustificată. Dar, ne spune în același timp Peirce, dacă există cu adevărat o realitate, atunci ea consistă în aceea că lumea trăiește, se mișcă și are în ea însăși o logică a evenimentelor care
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
ternarului. I-am spus că nu înțelegeam de ce, chiar și în plan simbolic, un număr oarecare ar fi mai important decît un altul, de o manieră absolută și definitivă. În fața argumentelor mele, scepticismul lui Abellio era politicos, dar limpede. Aproape disperat, am recurs atunci la unele rezultate matematice care permit înțelegerea comportamentului particulelor elementare și i-am expus pe îndelete, în acest context, teorema lui Peirce. Am văzut atunci în privirea lui Abellio aprinzîndu-se deodată acea lumină intensă și de nedescris
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
sumbrul Sanhedrin, Să uneltească împotriva Lumii lui Los și sfîșiata celor patru vînturi Pe Enitharmon să o dea, de-a viitorului nădejde părăsita. Tot viitorul Pare-nțesat de nimicire fără capăt care nicicînd nu va putea fi izgonita; Prezentul e-nghițit de disperată remușcare într-o turbare de nestins. 100 Uimit și îngrozit privit-a Urizen cum bătălia lua o-nfățișare Pe care nu o plănuise: hermafrodita Umbră, neagră și opaca; Soldații o-au numit Satan, dar era încă ne-ntocmit și vast. Hermafrodita
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
târziu, pe Mercadante și pe Donizetti. Verdi s-a preocupat atent de alegerea textului și de schițarea libretelor utilizate. El și-a definit foarte devreme tipul vocal de bază, în Ernani de pildă: baritonul hotărât, tenorul - ardent, curajos și uneori disperat, basul sever; printre femei există o mai mare diversitate. “Anii de galera” au marcat o culme a lor prin trei importante opere - cele mai populare între anii 1851-53. Prima dintre ele, Rigoletto, reprezentată la Veneția (după o lungă disputa cu
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
Merelli. Acesta va fi momentul când marile probleme aveau să apară: fiul său, Icilio, să îmbolnăvit la începutul lui Aprilie, doctorii nu au fost în stare să-și dea seama care este natura bolii astfel că fiul moare în brațele disperatei mame. Și asta nu a fost tot: puține zile mai târziu fetiță să, Virginia, se îmbolnăvește și ea iar boala ei se dovedește a fi una fatală! Iar lucrurile nu se opresc aici: în primele zile ale lunii Iunie, soția
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
moarte (Oh mes amis, mes frères d’armes). După aceea îi distrug rând pe rând coiful, scutul și sabia de cavaler pe motivul că acesta le-ar fi dezonorat. Cruciații stabilesc că execuția să aibă loc a doua zi. Gaston, disperat, cere să-i fie curmata viață pe loc. Act IV. Tabloul 1. Cortul lui Roger. În Valea Josafat, Hélène ajunge în cortul unde era deținut Gaston. Adhémar cere pustnicului să-l asiste pe condamnat. Pustnicul, care în realitate este Roger
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
a devenit Elvira. Considerând că anumite modificări erau de neevitat, se poate afirma că libretul urmărește fidel piesa lui Hugo. Diferențele majore privesc deznodământul operei: în scenă finală a piesei lui Hugo îndrăgostiții sorb amândoi otravă, în timp ce Ruy de Silva, disperat, se sinucide. Verdi a dorit, după marea scenă de la mormântul lui Charlemagne, un final mai scurt și mai abrupt, astfel că a optat pentru moartea rapidă a lui Ernani. Hugo a obiectat energic la această schimbare a deznodământului piesei sale
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
declară că Gusmano va muri de mână lui. Actul ÎI. Răzbunarea unui barbar. Tabloul 1. În interiorul fortificațiilor cetății Lima. Spaniolii își sărbătoresc victoria împotriva răscoalei populației peruviene. Zamoro este luat prozonier. Gusmano anunță condamnarea la moarte a lui Zamoro. Alzira, disperată, acceptă șantajul lui Gusmano de a-l elibera pe Zamoro cu condiția ca ea să-i devină soție. Tabloul 2. O peșteră luminată de razele lunii. Otumbo pretinde că el a mijlocit eliberarea lui Zamoro, dar când acesta apare printre
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
Foresto apare, în ciuda pericolului mare care îl amenință. Tânărul este convins că Odabella l-a trădat și o acuza că a uitat de patria lor distrusă, de tatăl ei ucis și de dragostea lor. (Și quell’io son, ravvisami). Odabella disperată, respinge acuzațiile lui Foresto: ea îl asigura că va urma exemplul Juditei care a salvat Israelul prin uciderea lui Holofernes. Aceasta este rațiunea pentru care a acceptat să-l însoțească pe Atilla și pentru care poartă sabie. Cu ea îl
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
surprins de faptul că Mină nu mai poartă pe deget inelul de logodnă și o întreabă unde este inelul: Mină se ferește să răspundă. Briano îl cheamă pe Aroldo în sala banchetului și amândoi părăsesc încăperea. Mină rămasă singură, este disperată și se hotărăște să-i scrie soțului ei o scrisoare (Tosto ci disse!... mio Dio!...perduta sono...). Neobservat, Egberto se strecoară în camer; el înțelege din tulburarea fiicei sale că bănuielile sale în ce îl privește pe Godvino sunt adevărate
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
reconciliere că fiica Mariei să-i fie încredințată, dar Boccanegra îl informează că fiica sa a dispărut de la Pisa, după moartea femeii care o avea în grija și pe care fata o jelise timp de trei zile. Cu toate încercările disperate, Boccanegra nu a reușit să-și mai regăsească fiica. În aceste condiții Fiesco refuză orice fel de împăcare. După plecarea lui Fiesco, Boccanegra bate la poarta palatului și, întrucât nu răspunde nimeni, pătrunde în palat și descoperă trupul neînsuflețit al
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
nimănui, cum educația și-a primit-o în pustietate și cum a fost urmărit de neșansa în dragostea lui pentru Leonora, pe care acum o crede moartă (La vită è inferno . . . O tu che în seno agli angeli). Un strigăt disperat îl smulge din meditație. Sărind în ajutorul celui care a strigat, el reușește să-l salveze dintr-o încăierare inegala. Acesta este nimeni altul decât Carlo, acum adjutantul Generalului, folosind și el un nume fals (Don Felix de Bornos). Cei
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
cine? - întreabă Alvaro. Aflând adevărată identitate a prietenului sau și faptul că Leonora este încă în viață, Alvaro refuză să tragă spadă. O avalanșă de insulte îl determină însă să accepte duelul, dar un grup de soldați îi despart. Alvaro, disperat, se decide să se retragă și el la o mănăstire. Soarele este acum sus pe cer și tabăra este invadată de soldați, călugări și vivandiere în frunte cu Preziosilla. Toți închină un pahar. Un grup de țărani provenind din satele
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
este acum sus pe cer și tabăra este invadată de soldați, călugări și vivandiere în frunte cu Preziosilla. Toți închină un pahar. Un grup de țărani provenind din satele devastate de război apar și cerșesc pâine. Un grup de recruți, disperați și nefericiți, se întorc de la iubitele lor. Preziosilla și vivandierele le oferă un alt fel de dragoste. Dânsul care începe este întrerupt de Fra Melitone care îi mustra printr-o predică fățarnica. Soldații italieni îl amenință, în timp ce soldații spanioli îl
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
al II-lea. Voce : tenor Fach : spinto Loc de desfășurare : o galerie din Mănăstirea Sân Giusto, în Extremadura, 1559 Rezumat : În timp ce tatăl său, Filip, se căsătorește în capelă mănăstirii cu fosta să logodnică, Elisabeta de Valois, Don Carlo se întreabă disperat ce-i mai rămâne de făcut în viață tristă care îl așteaptă. Io l' ho perduta! Io l' ho perduta! O potenza supremă! Un altro... ed è mio padre... un altro... e questi è îl Re, lei che adoro m
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]