2,723 matches
-
cea mai vizibilă expansiune. Diversitatea, eterogenitatea comunităților izolate spațial nu era luată în calcul în mod serios nici de cei mai toleranți și mai izolaționiști, era cel mult o concesie temporară sau expresia unei resemnări. Istoria utopismului e saturată de fantasma „contagiunii” ordinii perfecte: dacă institui un falanster perfect, toată lumea se organizează, spontan, ca falanster 19. Pe de altă parte, cele mai multe modele ale societății bune (numele mai modest, uneori doar tactic ipocrit, al societății perfecte) tind să se reproducă și să
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
sfințenia vacilor) într-adevăr orizontul etic ultim? Nu e acesta orizontul ultim al eticii postmoderne, în care, fiindcă referința la orice formă de adevăr universal este descalificată ca formă de violență culturală, ceea ce contează până la urmă e doar respectul pentru fantasma celuilalt?” („What Is Wrong with Tolerance?”, în Jörn Rüsen școord.ț, Jahrbuch 2000/2001, Kulturwissenschaftliches Institut, Essen, 2001, p. 339; traducerea îmi aparține). Cum să conviețuiești cu diferențele interferente și (potențial) conflictuale, iată marea problemă. O soluție practică e sugerată
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
stângă), fundamentalismul islamic; sunt frecvente demascările „ispitei comunitare”, lucru firesc într-o cultură politică edificată pe referințe iacobine și în care l’idée républicaine, liberalismul francez, respinge net orice formă de antistatism sau orice aparentă resurecție a unor referințe și fantasme regresive, cum ar fi punerea în chestiune a separației Bisericii de stat. Uneori francezii opun „Franța republicană” „Americii comunitariste”. În Québec, pledoariile comunitariste ale unui Charles Taylor (de exemplu, pentru ceea ce el numește „diversitate profundă”) au putut fi apropiate de
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
Distopia lui Huxley, arhicunoscută, e una dintre cele mai sumbre viziuni ale unei lumi viitoare populate de ceea ce astăzi numim clone; reduse la absurd, așa cum am mai arătat în câteva rânduri, comunitarismul și alte viziuni militante despre societatea postmodernă promovează fantasma unei societăți organizate ca federație a comunităților de indivizi identici, „oameni unidimensionali” (auto)definiți printr-o singură trăsătură (homosexualitate, credință religioasă, etnicitate etc.). Vladimir Nabokov ne-a dat în fermecătorul său roman Pnin (1953; citez ediția românească, în traducerea Monei
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
esențial. Plutim într-o lume de ficțiuni și de ficțiuni construite pe ficțiuni ș.a.m.d., într-un univers în care separațiile nete au fost înlocuite de evanescente zone de negociere și contaminare ontologice indecidabile. Reazemul tuturor acestor fabulații și fantasme s-a pierdut. Prin urmare, nu mai poate exista nici exigența minimă a adevărului. Putem spune orice despre orice și despre oricine. Paradoxal și ironic, chiar noțiunea de ficțiune a devenit ininteligibilă. 2. Problemele centrale : un examen critic-hermeneutictc "2. Problemele
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
și Rousseau - cu proiectul descoperirii/fondării Lumii Noi - un început practic; acest dublu adamism se desfășoară pe fundalul grandioasei geografii americane - o admir și eu nespus -, în care sublimul, banalitatea, disperarea sunt încrustate parcă geologic și biologic, precum într-o fantasmă a lui Alexander von Humboldt „revizitată” de Leo Frobenius. Cum spune Bloom însuși, America e „o mare scenă pentru exprimarea marilor gânduri”, teatrul unei confruntări - și, aș spune eu, al unei fuziuni problematice - dintre Locke și Rousseau. Fraze și pagini
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
comentariu extins, sensurile posibile, depuse în text. Gestul poetului și matematicianului român de a scrie o astfel de reflecție asupra creației și cunoașterii poetice ni se pare semnificativ, dintr-un punct de vedere mai profund. Într-o lume urmărită de fantasma unui Adevăr absolut, a unei armonii universale, în care omul să iși regăsească locul, o lume care și-a pierdut, însă, propria imagine - Imago mundi nova, imago nulla 5 - dar pe care mai speră, totuși, să o recupereze, printr-o
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
propria sa societate, trăiește în ea și este fericit, deoarece în sfârșit s-a găsit pe sine însuși: viața pe care o descrie este propria sa viață. „Lumii 516 Definită expresiv de un istoric al religiilor drept „știință a manipulării fantasmelor”, Ioan Petru Culianu, op. cit., p. 16. 517 G. Chaucer, Povestirile din Canterbury, ed. cit., p. 146. 518 Ibidem. 519 Francesco De Sanctis, op. cit., p. 321. 140 lirice, cu extazurile, viziunile și legendele și cu entuziasmul ei, îi urmează lumea epică
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
materială 41. J. Wunenburger consideră că imaginea mentală, in praesentia, ca produs al senzațiilor și percepțiilor (imaginea perceptivă), imaginea a posteriori, amintirea (imaginea mnezică) și imaginea alegorică, în lipsa obiectului (imaginea anticipatoare) constituie punctul de plecare pentru formarea "prismei imaginilor" 42: fantasma, visul, imaginea hipnogogică (imaginea inconștientă), figurile de limbaj (imaginea verbală), cifru, enigmă, criptograma, ideograma, hieroglifa, arhetipul, tipul, prototipul, stereotipul (imaginea matricială), imaginea-artefact (imaginea materială). Această interacțiune a imaginilor valorifică un imaginar polimorf, dar care acționează unitar: imaginar științific, magic și
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
ușura, tocmai fiindcă o socotești ușoară”. „Judecata oamenilor este o părticică din soarta lor.” (W. Shakespeare) Nu e de mirare acest fapt cînd „judecata” unor oameni este, de exemplu, excesiv de orgolioasă (de subiectivă În raport cu sine), a altora, dominată de Închipuiri/fantasme, de anxietăți și de neîncredere În sine, iar a altora, dimpotrivă, este impregnată de bun-simț, de realism, de vitalitate și optimism. Există cîteva proverbe care sintetizează, În mod expresiv, sensul adînc al reflecțiunii lui Shakespeare: „Cum Îți așterni, așa vei
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
etapă presupune să acceptăm în sinea noastră furia care ne încearcă, să-i cuprindem toată amploarea și să nu facem comerț cu ea. Este o etapă fundamentală: aceea de a recunoaște că suntem furioși și că acceptăm toate viziunile și fantasmele care ne bântuie, că acceptăm imaginile violenței care ne trec prin minte: să le aruncăm pe fereastră, să le călcăm în picioare, să le strivim sub roțile mașinii etc. "Acceptarea în sinea noastră a acestor imagini ale violenței are efectul
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
ia parte. În această stare emoțională, orizontul persoanei geloase se îngustează foarte mult, încremenește. De regulă, gelozia nu se prea împacă cu viziunea largă, clară, detașată, lucidă, flexibilă. Ușa scrie cercetătoarea germană rămâne larg deschisă pentru un noian eterogen de fantasme proiective, așa încât de multe ori se creează impresia că gelosul se ocupă mai mult de cea de-a treia persoană decât de însuși partenerul" (2008, p. 69). În marea majoritate a cazurilor, el are un comportament asemănător celor al toxicomanilor
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
vechii greci propovăduiau ceea ce ei numeau sophrosyne, temperanța). Această necesară filosofie susține faptul că "dorința de reușită este legitimă și sănătoasă, dar că ea nu trebuie să degenereze în obsesie a reușitei. Ea ne încurajează să ne autodepășim, respingând totodată fantasma unei vieți nelimitate"; ea ne îndeamnă "să lucrăm la perfecționarea personală, fără să ne lăsăm prinși în capcana perfecționismului, să ne acceptăm slăbiciunile și insuficiențele"; să acceptăm ca de la sine înțeles faptul că suntem failibili, finiți, imperfecți (Lacroix, 2009, p.
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
care par a fi radical diferiți în raport cu gândirea noastră, iar pe de altă parte, pentru a-i condamna, ca prin tocmai nebunia lor să ne rezolve prin excludere, prin îndepărtare, prin „precise” taxinomii nosografice temerile iraționale, frica de propriile noastre fantasme angoasante. Din fericire, instrumentele raționalității, și anume îndoiala carteziană și gândirea critică, ridică voalul de deasupra unei astfel de obtuzități și îi determină pe G. Deleuze și F. Guattari să afirme că omului i se îngustează tot mai mult, odată cu
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
o reapariție a războaielor religioase, de excluderea din spațiul public a tot ceea ce ține de religios. Extrema stângă se teme de interzicerea oricărei forme de militare politică în școli etc. Intrăm aici într-un domeniu care nu este străin de fantasme. Or, în realitate, majoritatea celor care se pronunță în favoarea acestei legi și a celor care sunt împotrivă urmăresc același scop: coabitarea pașnică, pe termen lung, a populațiilor de origine culturală și religioasă diferită. Opoziția se referă la mijloacele folosite: rigoarea
by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
produce un hiatus între a fi dotat cu rațiune și acțiunea de a gândi conform rațiunii. Bunul-simț și rațiunea se leagă. Totul s-a spus, de la Cervantes încoace: antinomia Don Quijote/Sancho Panza ilustrează cum nu se poate mai bine opoziția fantasmă/realism, a fi cu capul în nori/a fi cu picioarele pe pământ. Am văzut un desen care reprezenta doi măgari legați unul de altul, fiecare având de partea sa o traistă cu fân îmbietor. Fiecare trăgea de funie pentru
by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
ales când autorul știe că personajul se află în centrul credinței a milioane de oameni și că, prin aceasta, îi jignește profund? Creștinismul nu este un anasamblu de credințe și o istorie cu care orice autor poate face orice, în funcție de fantasmele și de fantezia sa. La fel, Coranul este "de nefolosit" în scopuri literare, care îl trădează (cazul lui Salman Rushdie, între altele). E normal ca aprecierile să varieze, pentru a trasa frontiera între admisibil și inadmisibil. E ușor să fii
by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
operația care altădată era inimaginabilă sau, cel puțin, în caz de eșec, a intenta un proces și a cere despăgubiri. Acum putem pune cunoștințele moderne în slujba unui proiect care ne are în centru, pe noi, dorințele noastre și, câte-odată, fantasmele noastre. A devenit un drept. Refuzul finitudi-nii se găsește deci la confluența exigențelor individualismului contemporan și a puterii tehnico-științifice cu care suntem dotați. Prin urmare, credem că avem dreptul la sănătate (și nu doar la îngrijiri), la fericire (și nu
by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
Care sunt drogurile ușoare și ce efecte au ele? Mare parte dintre noi ar face bine să se documenteze înainte de a se implica într-o discuție pe aceste subiecte. Elemente străine de dezbatere Iată o frumoasă și nobilă maximă: "Toate fantasmele dispar în fața adevărului și toate nebuniile dispar în fața rațiunii". Dacă este așa, de ce nu se acceptă argumentele convingătoare și de ce, după o discuție, toată lumea rămâne pe poziția inițială? Nu există separare perfectă între psihologia omului și rațiune. Prima o poate
by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
Anxietatea este o stare de neliniște psihopatologică care se poate defini în trei moduri: a) Ca sentiment al unui pericol iminent, nedeterminat obiectual, a unui pericol neprecizat care ar urma să se producă. Acest sentiment se însoțește de elaborarea de fantasme care amplifică totul ridicând situația la proporțiile unei drame. b) O atitudine de așteptare în fața unui pericol, cu caracterul unei veritabile stări de alertă care invadează individul în totalitatea sa, asociat cu impresia unei catastrofe imediate. c) Convingerea unei imposibilități
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
individului. H. Personalitatea narcisică Acest tip de personalitate psihopatică se caracterizează prin exagerarea până la grandomanie a propriei sale importanțe în detrimentul celorlalți, tulburări de relații interpersonale care merg de la exploatarea celuilalt până la tulburări de aprecierea valorii sau a sentimentelor acestuia. Exhibiționism, fantasme sau atotputere, sentimentul de a avea orice drept, oscilația caracteristică între pozițiile extreme de idealizare și de devalorizare a celorlalți. Psihobiografia personalităților psihopatice Caracteristicile personalităților anormale de tip psihopatic, presupun un anumit mod sau stil de viață al acestora și
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
următoarele trăsături: îngustarea câmpului conștiinței și apariția unei personalități secundare. Pentru majoritatea specialiștilor este vorba de o exagerare a unor trăsături psihice anterioare constituirii bolii, dar care trec neobservate clinic. Pitres le caracterizează ca având „un caracter mobil, înclinat către fantasme, romantic, influențat de impresiile de moment”. Ele sunt instabile și imprevizibile. De regulă, din punct de vedere psihopatologic, în cadrul manifestărilor clinico-psihiatrice ale nevrozei isterice se disting simptome somatice, simptome psihice intermitente cu caracter de crize paroxistice, tulburări durabile de caracter
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
și stările de inhibiție, refulări și frustările individului din cursul fazei orale de dezvoltare libidinală. Aceste pulsiuni se vor manifesta clinic prin tulburări somatice (ulcer gastric sau duodenal, constipație, diaree). J. Bastiaans vede o legătură între diaree și constipație și fantasmele nevrotice infantile. Pentru H.M. Fox există un raport strâns între tulburările clinice intestinale și dezvoltarea emoțională din prima copilărie. F. Deutsch susține că orice tulburare somatică de origine psihică este de fapt, o conversiune. În cazul conversiunii un „eveniment psihic
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
psihopatologie, anticipația anunță direcția și forma de dezvoltare viitoare a unei tulburări psihice. Anxietate: frică patologică, stare de afect neplăcută resimțită ca o neliniște interioară inexplicabilă, adesea lipsită de un obiect precis, sentimentul unui pericol iminent, dar nedeterminat, însoțită de fantasme tragice. Apatie: stare de indiferentism psihic și somatic, absența interesului, a motivației pentru o acțiune. Aprosexia: incapacitatea bolnavilor psihici de a-și putea concentra și orienta atenția asupra unui obiect, persoană sau situație. Apsihia: stare de pierdere a conștiinței. Arierație
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
întreagă lume de coșmar: Bătălie la poartă, soro: pistoale, puști, tunuri, Leonido, țipete, chiote, lucru mare, de am sărit din somn! Iată că rolurile se schimbă, printr-o răsturnare dramatică de mare maestru, căci Leonida cel atât de amator de fantasme pare convertit la realism: Mițule, nu-i nimica; știi cum ești dumneata nevricoasă, unde am vorbit toată seara de politică, te-i fi culcat și cu fața-n sus și ai visat cine știe ce. (Actul I, Scena III) Importantă și decivisă
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]