9,442 matches
-
date pentru o psihanaliză de tip existențialist care, în accepția noastră, nu poate fi aplicată în opera camilpetresciană decât dinspre textele cu tentă autobiografică (jurnalul, fragmente disparate din Doctrina substanței, ca și confesiunile din câteva interviuri și conferințe) spre lumea ficțiunii. Notele zilnice ne apar de o aparent dezarmantă monotonie, notațiile alternând între privațiuni materiale și idiosincrazii literare. Lectorul avizat nu poate trece cu vederea o serie de amănunte dintre cele mai bizare. Însemnările au un caracter discontinuu, luni și chiar
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
valorile colective, acordând totodată individului maxima libertate posibilă, are șanse de viață durabile."28 (s. a.) În ultima sa parte, definiția explică într-o oarecare măsură, semnificația titlului romanului Patul lui Procust. Chiar dacă au parcurs etapele firești ale individuației, eroii din ficțiune sunt nivelați, uniformizați de o societate ale cărei valori n-au fost cristalizate în mod corespunzător. Pentru a fi mai expliciți, vom considera componenta absconsă, inconștientă din interiorul sinelui ca fiind increatul, iar individuația un tip specific al creatului. Creatul
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
decât focul, element mai constant care reverberează cu forțe omenești mai ascunse, mai simple, mai simplificatoare."40 Căutând cu obstinație autenticul, Camil Petrescu recurge, mai ales în romanul Patul lui Procust la nenumărate comparații, ca o încercare de racordare a ficțiunii sale în real. De foarte multe ori, comparația include elementul acvatic și, contrar intenției, efectul narativ este invers: în loc de o conversie a "lumii ficționale" la realitatea concretă se resimte o glisare a povestirii către imaginar. Am precizat deja avertismentul dat
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
din realitate, care se apropie până la a se confunda cu personajul, este Cecilia Constantinescu. Bizar lucru însă, pe aceasta o va cunoaște abia după doi ani de la apariția romanului. Nu este aici un argument pentru o utopie a cărții? Cartea, ficțiunea, marile pasiuni dezlănțuite în operă sunt superioare vieții, devansând-o. Unde este locul Emiliei Răchitaru într-o rețea atât de vastă? S-a văzut că, în contextul Animei, imaginea mamei concordă cu vârsta de aur pierdută și regăsită (ne referim
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
-se pentru a treia oară într-un sanatoriu din străinătate. Asemeni lui Leonardo, dar, cu alte preocupări și parcă pentru a-și reabilita Supraeul, Camil Petrescu era convins că Doctrina substanței reprezintă apogeul spiritualității sale, ignorând multă vreme opera de ficțiune. Coincidențele (aparent!) bizare merg chiar până la balada populară. Ca și soția din povestirea lui Edgar Poe, Ana se stinge pe măsură ce mănăstirea câștigă în verticalitate. Un anumit aspect din biografia lui Camil Petrescu vine să încununeze câmpul mitic al Meșterului Manole
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
trimitere în afara-textului. Este o retorică, aparent tipic realistă, ce urmărește să creeze iluzia realității și să întemeieze ficțional opera (subiect/intrigă, personaje, decor, instanță narativă). Stricto senso, deosebirea dintre ceea ce, îndeobște, se numește "real" și ceea ce reprezintă mit/legendă/ficțiune (depinde de context) o sesizează cititorul experimentat. "...orice element transversal, orice fapt ce stânjenește acțiunea, orice notă secundară care poate interveni în evenimentele și motivele principale, tot ce este nehotărât, frânt și șovăitor și deviază mersul drept al acțiunii și
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
catalogată ca truism. Camil Petrescu era conștient de rolul său inovator, iar numeroasele fragmente adăugate impun evident cititorului a nu mai lăsa intrepretarea la un prim nivel de lectură, anume în impas și diletantism. Se mizează pe jocul contrapunctic dintre ficțiune și realitate. Dedublarea instanței narative, a limitelor consacrate ale textului, au implicații diverse. Notele de subsol ale autorului se constituie într-o hors d'œuvre, care instituie comunicarea între planul narațiunii și cel al comentariului. Întrerupând, constant și ferm, nota
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
Petru Creția vorbea chiar de o "nedesăvârșire esențială" în opera lui Eminescu. Îl putem include aici și pe Camil Petrescu, în sensul că Patul lui Procust dobândește aspectul unei "simfonii neterminate". Suntem de acord cu cei care au inclus această ficțiune în categoria "romanelor cu final deschis". Am fi extrem de împăcați cu sine dacă, la finalul lecturii, un cititor avizat ar exclama în maniera lui Nicolae Iorga: "Un nou Camil Petrescu se ivi." BIBLIOGRAFIE I OPERA 1. Petrescu, Camil, Doctrina substanței
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
București, Compania, 2003, 535 p. [27] COMANESCU, MARIA. Cartea literelor / Maria Comănescu. - Pitești, Carminis Educational, 2003. [28] CONSTANTINESCU DOBRIDOR, GH., Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române pentru elevi, E.D.P., București, 2003. [29] CORCHEȘ HORIA, Lupta pentru teritorii a ficțiunii cu realitatea, Revista Perspective, nr. 2/2003, [Cluj], p.17-23. [30] COSTACHE, ADRIAN; COSTACHE GEORGETA, Limba română. O gramatică stilistică (prntru învățământul preuniversitar), Ed. Art, București, 2003. [31] COSTEA, MONICA I., Experiment didactic interdisciplinar: caligramele, Revista Perspective, nr. 2/2003
Bibliografie signaletică de didactică a limbii şi literaturii române : (1757-2010)/Vol. 1 : Sistematizare după criteriul apariţiilor lucrărilor : ordonare cronologică şi alfabetică by Mihaela Secrieru () [Corola-publishinghouse/Science/440_a_1359]
-
le finiseze. Și omul părea altul, încât s-ar putea afirma că P., cel cunoscut din cărțile lui, este în bună parte un produs al scrisului său. Conștiința artistică are pentru P. înălțimea și intensitatea unei religii. Ca autor de ficțiune, el se înscrie pe linia flaubertiană, adică îl preocupă mult mai mult scrierea însăși și mai cu seamă construcțiile operei decât sensurile ce se degajă din ele. Profunzimea nu decurge din mesaj, ci din stringența alcătuirii care, atunci când e dusă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288790_a_290119]
-
de origine călinesciană. De pe acest trunchi se ridică propria desfășurare, uneori de o acută modernitate, încât tradiția prozei interbelice și ecoul sau chiar inițiativa căutărilor înnoitoare se îmbină cu mult firesc. Această coexistență se evidențiază în principalele sale opere de ficțiune: romanele Matei Iliescu și Ce se vede (1979) ori celelalte proze, Didactica nova, Sinuciderea din Grădina Botanică, În Efes, incluse într-un volum din 1971, ca și O singură vârstă (1975). Romanele pun o problemă de a cărei rezolvare depinde
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288790_a_290119]
-
Scriitori, IV, 260-291; Holban, Literatura, 152-163; Papahagi, Cumpănă, 115-118; Adriana Babeți, În arhivă, O, 1990, 8; I. Negoițescu, Opera lui Radu Petrescu, VR, 1990, 12; Alexandru George, Radu Petrescu și Școala de la Târgoviște, RL, 1991, 21; Mihai Dragolea, În exercițiul ficțiunii. Eseu despre Școala de la Târgoviște, Cluj-Napoca, 1992, 34-40, passim; Grigurcu, Peisaj, I, 93-95; Ioan Ilieș, Posteritatea lui Radu Petrescu, Târgu Mureș, 1993; Simuț, Incursiuni, 156-160; Negoițescu, Scriitori contemporani, 342-345; Lovinescu, Unde scurte, III, 248-253; Costache Olăreanu, Bérénice, în gară la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288790_a_290119]
-
43, 44; Mircea Bențea, Radu Petrescu. Farmecul discret al autoreflexivității, Cluj-Napoca, 2000; Dicț. esențial, 651-655; Maria-Luiza Cristescu, Politici ale romanului românesc contemporan, București, 2001, 73-79; Dicț. analitic, III, 39-42, 184-185, IV, 634-636, 682-684; Manolescu, Lista, II, 111-121, III, 184-186; Simion, Ficțiunea, III, 321-339; Carmen Mușat, Strategiile subversiunii, Pitești, 2002, 221-226, passim; Gheorghe Crăciun, Doi într-o carte (fără a-l mai socoti pe autorul ei). Fragmente cu Radu Petrescu și Mircea Nedelciu, Cluj-Napoca, 2003; Ion Bogdan Lefter, Primii postmoderni. „Școala de la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288790_a_290119]
-
Cotidianul comunisttc "Cotidianul comunist" Aurora Liiceanutc "Aurora Liiceanu" „L’expérience est presque toujours une parodie de l’idée.” (Goethe) Ori de câte ori o amintire, o experiență personală sau colectivă este scrisă, trecută în text, ea devine atât un document, cât și o ficțiune. Fascinați de bogăția destinelor individuale și în același timp incapabili de a stăpâni singularitatea ireductibilă a vieții unui individ, istoricii au abordat recent problema biografică în maniere diferite, optând pentru analiza stilului propriu al unei epoci, lăsându-le altora acea
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
iubit. Unii chiar au intrat în jocul magic al mistificării, simptomatic pentru comportamentul lor: fecioare exaltate, trubaduri pletoși, barzi cu chitară, vrăjiți irecuperabil de urgența exprimării de sine. În acest fel, ordinea lucrurilor ce se petreceau în spațiul public, o ficțiune secretată de ierarhi, avea o existență paralelă celei în care oamenii își trăiau cotidienitatea. Conștientizarea acută a acestui fapt mi s-a produs la o serbare a șoimilor patriei la care picasem din senin, venind să-mi iau copilul de la
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
din Urziceni era instalația pentru folosirea apei reziduale menajere în vederea extragerii alcoolului metilic și a producerii energiei electrice, iar cel mai cutezător proiect tehnic de perspectivă la Oltenița și Buftea(!) erau sistemele de transformare a valurilor în energie electrică, mecanică. Ficțiunea se referea la întreaga societate, dar avea un limbaj specializat, de lemn, pentru fiecare sector al vieții și al vârstelor. Pentru copii, existau generice speciale, întreceri, lansări, inițiative și, mai ales, chemări. Pionierii se „chemau” între ei continuu, lăsând impresia
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
între ceea ce se auzea în mass-media (se vorbea de o societate multilateral dezvoltată) și ceea ce trăiam noi. Nu-mi puteam explica această contradicție în termeni. Minciuna era evidentă. Ceea ce trăiam noi era real și usturător. Ceea ce ni se spunea era ficțiune... La un moment dat nu mai aveam speranță. Treptat, treptat, începi să te obișnuiești cu această stare de nesiguranță. Revolta era prezentă, iar în subconștient mă gândeam la ziua când lucrurile aveau să se schimbe. Mă simțeam umilită”. 8. Amintirile
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
multe ori, rezultatele colaborării erau lipsite de interes operativ. O altă metodă de recrutare, la fel de frecventă și la fel de veroasă, era „legendarea”. „Candidatul” sau potențialul colaborator, câtuși de puțin prevenit asupra condiției sale, era contactat sub un pretext bine ales, o ficțiune adaptată victimei, personajul său principal. Evident, se preferau poveștile cu substrat patriotic: spionajul, sabotajul economic sau industrial, atacurile străine de orice fel, dar în lipsa lor funcționau la fel de bine și teme personale, bine documentate. Totul era să se ajungă la semnarea
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
de pe urma unui astfel de colaborator e unul pur statistic. Nu așa stau lucrurile cu sursa care, după „Angajament”, semnează și note informative. Turnătorul tipic, demonizat deopotrivă de discursul politic și de folclorul civic, nu e deloc un personaj inventat, o ficțiune a imaginarului postrevoluționar. De cele mai multe ori, e un tip „cumsecade”, obedient față de autorități, pe care nu le suspectează niciodată și față de care-și ține promisiunile cu sentimentul datoriei împlinite. Nu are scrupule când își toarnă rudele, prietenii sau colegii pentru că
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
înscrierea într-un model originar și apartenența la o realitate mai cuprinzătoare, nu-i decât confirmarea unei înstrăinări. Sau viceversa: căci înstrăinarea e, la Cioran, un mijloc de a fi mai acut el însuși. Înstrăinarea ca întemeiere nu aparține unei ficțiuni Cioran, chiar dacă în explorarea acestei interogații am avut drept cauză și reper originar nu textul său, la care am ajuns ulterior în mod firesc, ci piesa lui Matei Vișniec, Mansardă la Paris cu vedere spre moarte. Vișniec mărturisește că l-
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Cioran împotriva românilor, care-l agasau la Paris, când și când, și nu de dragul expresivității, ci al exactității nostalgiei, el folosește în corespondența sa, scrisă, de altfel, în franceză, cuvinte românești. Și o face cu o plăcere evidentă. Oricum, o ficțiune, una construită din frânturi, piesa lui Vișniec identifică sigiliul unei ființe roase de obsesia timpului. În fapt, piesa aceasta se construiește chiar pe ideea timpului care se fărâmițează și care, fărâmițându-se, dă tot mai mult consistență golului lăsat de
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
del Rio, / rană în spațiu”, cu trimitere la același topos sibian (Gura Râului e lângă Sibiu), ca și versul shakespearean, abia invocat. Oricum, faptul că Cioran apare în piesa lui Matei Vișniec fără umbră este dovada cea mai sigură că ficțiunea nu minte. Și asta împotriva faptului că, pentru Cioran, ficțiunea Ă literatura, în general Ă devenise un artefact în care el nu mai putea să creadă. De aici convingerea că „adevărul despre un autor e de căutat mai degrabă în
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
sibian (Gura Râului e lângă Sibiu), ca și versul shakespearean, abia invocat. Oricum, faptul că Cioran apare în piesa lui Matei Vișniec fără umbră este dovada cea mai sigură că ficțiunea nu minte. Și asta împotriva faptului că, pentru Cioran, ficțiunea Ă literatura, în general Ă devenise un artefact în care el nu mai putea să creadă. De aici convingerea că „adevărul despre un autor e de căutat mai degrabă în corespondența decât în opera sa”. Or, corespondența lui Cioran, mai
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
stingerii unui suflet otrăvit. E aici o lume letargică, aflată sub pecetea implacabilă a morții. Cartea, impregnată de filosofie thanatică, este romanul unei devorante iubiri și, în același timp, al unei mari farse, măștile și carnavalurile vestind atmosfera teatrală. În interiorul ficțiunii, autorul introduce o altă ficțiune - lunga serie de vedenii ale lui Hrisant Hrisoscelu, prizonier în lumea iluzorie a halucinogenelor, hrănindu-și clipele de supraviețuire cu preparativele pentru moarte. Se vădește aici, în tristul ei spectacol, o viață ireală, vrând să
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285622_a_286951]
-
aici o lume letargică, aflată sub pecetea implacabilă a morții. Cartea, impregnată de filosofie thanatică, este romanul unei devorante iubiri și, în același timp, al unei mari farse, măștile și carnavalurile vestind atmosfera teatrală. În interiorul ficțiunii, autorul introduce o altă ficțiune - lunga serie de vedenii ale lui Hrisant Hrisoscelu, prizonier în lumea iluzorie a halucinogenelor, hrănindu-și clipele de supraviețuire cu preparativele pentru moarte. Se vădește aici, în tristul ei spectacol, o viață ireală, vrând să compenseze ruinarea aspirațiilor fostului eterist
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285622_a_286951]