2,756 matches
-
să organizeze aripa drepta a defensivei germane, bazându-se în principal pe Aramata I de parașutiști. În centul frontului, pentru apărarea regiunii Ruhr, fusese repartizată Grupul de Armată B (Armata a 15-a infanterie și Aramta a 5-a Panzer). Flancul sudic era apărat de Grupul de Armată G (Armata a 7-a infanterie și Armata I infaterie) de sub comanda lui Paul Hausser. După cucerirea regiunii Ruhr, Eisenhower plănuia să continue avansarea spre răsărit peste câmpiile din nordul Germaniei până la Berlin
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
mai târziu pe 22 martie. În aceeași zi, Bradley i-a ordonat lui Patton ca Armata a 3-a, care acționa cu succes în regiunea Saar-Palatinate, să efectueze cât mai rapid cu putință traversarea Rinului. Aceasta ar fi asigurat apărarea flancului Armatei I și suplimentarea forțelor aliate pe malul estic al fluviului. Patton a primit exact ordinele pe care le dorea. Generalul considera că, dacă o forță suficient de puternică ar fi forțat cursul fluviului și ar fi obținut succese importante
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
pod a întărit capacitatea ofensivă a aliaților, Simpson a fost mult mai interesat să trimită Corpul XIX să traverseze podurile de peste Wesel, în conformitate cu indicațiile lui Montgomery, și, folosindu-se de drumurile mai bune de la nord de Lippe, să ocolească prin flanc inamicul din fața Diviziei a 30-a. Din păcate pentru aliați, presiunea germanilor din zona de nord a capetelor de pod a Armatei a 2-a a făcut ca britanicii să își finalizeze cu greutate podurile de pontoane de la Xanten. În
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
Paderborn, pentru ca să facă joncțiunea cu Armata a 9-a. Toate cele trei corpuri ale Armatei I au participat la atac, care în prima zi a fost dat de cinci divizii de infanterie și două de blindate. Corpul VII SUA de pe flancul stâng a avut cea mai grea sarcină datorită concentrării de trupe germane de la nordul capului de pod. În ciuda greutăților, tancurile americane au reușit să înainteze în prima zi 19 km. Corpul III din centru nu și-a implicat în luptă
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
tancurile americane au reușit să înainteze în prima zi 19 km. Corpul III din centru nu și-a implicat în luptă tancurile din prima zi, dar a reușit cu toate acestea să înainteze aproximativ 6,5 km. Corpul V din flancul drept a înaintat aproximativ 13 km, suferind pierderi minime. Începând cu a doua zi, diviziile de tancuri ale celor trei corpuri de armată au transformat aceste succese inițiale într-o străpungere de proporții, dezorganizând defensiva și punând în primejdie spatele
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
prizonieri germani în acest timp. Înaintarea americanilor părea că nu poate fi oprită în niciun punct al frontului. Pe 29 martie, Armata I a schimbat direcția de atac spre Paderborn, la cam 130 km nord de Giessen. În timpul acestei manevre, flancul drept al Armatei I a fost protejat de Armata a 3-a, care reușise să atace cu succes dinspre capetele de pod deținute și se îndrepta spre Kassel. O unitate de șoc din cadrul Diviziei a 3-a blindată SUA din cadrul
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
Ruhr, principalul efort de război urma să fie făcut de Grupul de Armată XII comandat de generalul Bradley, care acționa în centrul frontului, în defavoarea forțelor din nord comandate de Montgomery. Grupul XXI comandat de Montgomery trebuiau acum să asigure securitatea flancului nordic al lui Bradley, în vreme ce Grupul de Armată VI comandat de Devers urma să apere flancul drept al forței principale de atac. Mai mult chiar, obiectivul principal al atacului nu mai era cucerirea Berlinului, ci a Leipzigului, unde urma să
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
generalul Bradley, care acționa în centrul frontului, în defavoarea forțelor din nord comandate de Montgomery. Grupul XXI comandat de Montgomery trebuiau acum să asigure securitatea flancului nordic al lui Bradley, în vreme ce Grupul de Armată VI comandat de Devers urma să apere flancul drept al forței principale de atac. Mai mult chiar, obiectivul principal al atacului nu mai era cucerirea Berlinului, ci a Leipzigului, unde urma să să se facă joncțiunea cu trupele sovietice. În acest fel, forțele germane ar fi fost rupte
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
au capitulat oficial în dimineața zilei de 20 aprilie. Până la sfârșitul aceleiași zile, unitățile care cuceriseră Leipzigul s-au alăturat restului Armatei I pe malul râului Mulde, unde primiseră ordin să se oprească. Între timp, Armata a 3-a de pe flancul sudic al Grupului de Armată XII înaintase constant, cucerind orașele Erfurt și Weimar. Pe 12 aprilie, după o înaintare de 48 km, militarii americani au străbătut câmpul bătăliei de la Jena din 1806. În acea zi, Eisenhower i-a dat ordin
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
punct de vedere geografic și să evite ciocnirile accidentale dintre forțele aliate care tindeau să facă joncțiunea. În vreme ce Armata a 3-a și-a aliniat cea mai mare parte a forțelor de-a lungul văii râului Mulde pe 13 aprilie, flancul său sudic a continuat să înainteze spre sud-est împreună cu Grupul de Armată VI pentru ca să elimine rezistența germană din sudul țării și să intre în Austria. După cucerirea orașului Coburg, americanii au cucerit orașul Bayreuth pe 14 aprilie. Capacitatea de rezistență
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
să rupă în două forțele lui Hitler.. Ziua de 25 aprilie a devenit cunoscută ca „Ziua Elbei”. În vreme ce Grupul de Armată XII înainta spre est, Grupul de Armată VI de sub comanda generalului Denvers avea două obiective de îndeplinit: să protejeze flancul Grupului XII și să elimine orice încercare a germanilor de organizare a unei ultime rezistență în Munții Alpi din sudul Germaniei și Austria de vest. Pentru îndeplinirea celor două obiective, Armata a 7-a comandată de generalul Alexander Patch a
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
rezistență în Munții Alpi din sudul Germaniei și Austria de vest. Pentru îndeplinirea celor două obiective, Armata a 7-a comandată de generalul Alexander Patch a trebui să atace sub formă de arc, mai întâi spre nord-est, de-a lungul flancului trupelor lui Bradley, după care să vireze spre sud alături de Armata a 3-a pentru cucerirea orașelor Nürnberg și München și, în cele din urmă, să intre în Austria. Armata I franceză comandată de generalul Jean de Lattre de Tassigny
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
Dunării către Linz și spre sud către Salzburg și Austria centrală, el a ordonat și Grupului de Armată VI SUA să execute o schimbare asemănătoare a direcției de atac în sudul Germaniei și vestul Austriei. Avansând pe această direcție nou, flancul stâng al Armatei a 7-a a cucerit rapid orașul, aflat la aproximativ 160 km est de Rin, și s-a îndreptat spre Nürnberg, 50 km mai spre sud Atunci când americanii un ajuns la Nürnberg pe 16 aprilie, Armata a
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
Divizia a 12-a blindate SUA s-a îndreptat spre cursul Dunării, pe care a traversat-o pe 22 aprilie. În zilele următoare, restul unităților Corpurilor XXI și XV au traversat la rândul lor fluviul. Între timp, Corpul VI de pe flancul drept al Armatei a 7-a a înaintat spre sud-est împreună cu Armata I franceză. Francezii au cucerit pe 21 aprilie printr-o mișcare de dublă învăluire orașul Stuttgart, pentru ca a două zi, militarii francezi și cei americani ai Corpului VI
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
I franceză. Francezii au cucerit pe 21 aprilie printr-o mișcare de dublă învăluire orașul Stuttgart, pentru ca a două zi, militarii francezi și cei americani ai Corpului VI să atingă malurile Dunării. În mod similar, Armata a 3-a de pe flancul stâng al Grupului de Armată VI SUA a înaintat rapid fără să întâmpine o rezistență puternică, elementele sale înaintate atingând malurile fluviului pe 24 aprilie. După ce Grupul de Armată VI și Armata a 3-a finalizaseră înfrângerea centrelor principale de
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
încheie în Europa. În vreme ce forțele aliate din sud înaintau spre Alpi, Grupul de Armată XXI a avansat spre nord și nord-est. Aripa dreaptă al Armatei a 2-a britanice a ajuns la Elba la sud de Hamburg pe 19 aprilie. Flancul său drept a luptat timp de o săptămână pentru cucerirea orașului Bremen, care a fost ocupat în cele din urmă pe 26 aprilie. Trei zile mai târziu, britanicii au traversat Elba, sprijiniți și de Corpul XVIII aeropurtat. Capul de pod
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
sprijiniți și de Corpul XVIII aeropurtat. Capul de pod a fost extins rapid, iar pe 2 mai au fost ocupate Lubeck și Wismar, la 80 km est de Elba. În acest fel, Iutlanda a fost separată de restul Germaniei. Pe flancul stâng al Grupului de Armată XXI, unul dintre marile unități ale Armatei I canadiene a ajuns pe malul Mării Nordului pe 16 aprilie în dreptul frontierei olandezo-germane, în vreme ce un alt corp canadian a înaintat prin Olanda centrală, prinzând în încercuire forțele germane
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
mijlocași centrali, mai mult orientați pe acțiuni defensive. Astfel avantajul în zona centrală o deține adversarul, iar dezvoltarea pozițională a atacurilor prin centrul terenului devine dificilă. După preluarea mingii apărătorii pasează balonul atacanților, fie mingea este transmisă înainte prin zona flancului liber. De fapt, echipa construiește jocul pe contraatacuri. Preferențială este o înaltă performanță fizică a tuturor jucătorilor, fără excepție, și o viteză mare a mijlocașilor de flanc. Din partea atacanților este necesară o capacitate de a juca un fotbal dificil, dar
Formație (fotbal) () [Corola-website/Science/335629_a_336958]
-
preluarea mingii apărătorii pasează balonul atacanților, fie mingea este transmisă înainte prin zona flancului liber. De fapt, echipa construiește jocul pe contraatacuri. Preferențială este o înaltă performanță fizică a tuturor jucătorilor, fără excepție, și o viteză mare a mijlocașilor de flanc. Din partea atacanților este necesară o capacitate de a juca un fotbal dificil, dar și agresiv, să primească și păstreze mingea în condiții de opoziție puternică, fiind într-o inferioritate numerică în domeniul său. Această schemă este considerată clasică fotbalului englez
Formație (fotbal) () [Corola-website/Science/335629_a_336958]
-
să primească și păstreze mingea în condiții de opoziție puternică, fiind într-o inferioritate numerică în domeniul său. Această schemă este considerată clasică fotbalului englez, dar are propriile sale caracteristici: o abundență a luptei fizice, executarea unor pase aeriene de pe flancul drept în direcția unui atacant înalt.
Formație (fotbal) () [Corola-website/Science/335629_a_336958]
-
peste munți vor opri operațiile"”. Forțele române erau reprezentate de Grupul Prahova (comandant general de brigadă Arthur Văitoianu), ocupând un dispozitiv de luptă centrat pe șoseaua Ploiești - Brașov, cu Divizia 10 Infanterie (comandant general de brigadă Emanoil Manolescu Mladian) în flancul drept și Divizia 21 Infanterie (comandant general de brigadă Dimitrie Lambru) în flancul stâng. Ambele divizii făcuseră parte din gruparea de forțe destinată operației de la Flămânda și fuseseră aduse pentru a înlocui resturile Diviziei 4 care se retrăseseră în debandadă
Bătălia de pe Valea Prahovei (1916) () [Corola-website/Science/335640_a_336969]
-
general de brigadă Arthur Văitoianu), ocupând un dispozitiv de luptă centrat pe șoseaua Ploiești - Brașov, cu Divizia 10 Infanterie (comandant general de brigadă Emanoil Manolescu Mladian) în flancul drept și Divizia 21 Infanterie (comandant general de brigadă Dimitrie Lambru) în flancul stâng. Ambele divizii făcuseră parte din gruparea de forțe destinată operației de la Flămânda și fuseseră aduse pentru a înlocui resturile Diviziei 4 care se retrăseseră în debandadă după pierderea bătăliei de la Brașov. După cum arăta istoricul Constentin Kirițescu: "Din fericire, abandonarea
Bătălia de pe Valea Prahovei (1916) () [Corola-website/Science/335640_a_336969]
-
sosirea iernii „"când zăpezile mari ce vor cădea peste munți vor opri operațiile"”. Forțele române erau reprezentate de Grupul Oituz (comandant general de brigadă Eremia Grigorescu), ocupând un dispozitiv de luptă centrat pe valea Oituzului, cu Divizia 15 Infanterie în flancul drept și Divizia 2 Cavalerie (comandant general de brigadă Nicolae Sinescu) în flancul stâng. Ulterior, forțele române au fost întărite cu Brigăzile 15 și 37 Infanterie din cadrul Diviziei 8 Infanterie , aflată în rezerva Armatei de Nord, la Piatra Neamț. Pentru atacul
Prima bătălie de la Oituz (1916) () [Corola-website/Science/335679_a_337008]
-
Forțele române erau reprezentate de Grupul Oituz (comandant general de brigadă Eremia Grigorescu), ocupând un dispozitiv de luptă centrat pe valea Oituzului, cu Divizia 15 Infanterie în flancul drept și Divizia 2 Cavalerie (comandant general de brigadă Nicolae Sinescu) în flancul stâng. Ulterior, forțele române au fost întărite cu Brigăzile 15 și 37 Infanterie din cadrul Diviziei 8 Infanterie , aflată în rezerva Armatei de Nord, la Piatra Neamț. Pentru atacul pozițiilor românești, comandamentul german destinase forțele principale ale Armata 1 austro-ungară: Divizia 71
Prima bătălie de la Oituz (1916) () [Corola-website/Science/335679_a_337008]
-
sprijinită de 22 de baterii de artilerie. Comandanți ai Armatei 1 Comandanți de divizie Comandant al Armatei 9 Comandanți de divizie Planul de operații german prevedea fixarea de front în pasurile Vâlcan și Surduc și executarea unei duble învăluiri la flancurile dispozitivului românesc. În același timp, Divizia 6 Cavalerie trebuia să treacă peste dealul Arcanului și să înainteze spre câmpie, fără a ține cont de rezultatul luptelor din munți, pentru a deschide drumul trupelor care dădeau atacul frontal. Ideea de bază
Prima bătălie de pe Valea Jiului (1916) () [Corola-website/Science/335655_a_336984]