2,818 matches
-
aromânii, meglenoromânii și istroromânii. Cuvântul pare a fi de origine germanică dar sunt și opinii că ar fi originar din Imperiul Roman de Răsărit, unde apare pentru prima dată denumirea Blachernae utilizată începând cu secolul al VI-lea În limbile germanice e vorba de forma "Walha" cu care vechii germani își denumeau vecinii celtici, probabil derivat din numele unui trib cunoscut de romani ca Volcae (în scrierile lui Iulius Cezar), iar de greci ca "Ouólkai" (Strabon și Ptolemeu). Această folosire este
Etimologia cuvântului vlah () [Corola-website/Science/298369_a_299698]
-
sau "Bloche" sau "Bleche"). Cum celții (galii) au fost romanizați, cuvântul și-a schimbat înțelesul în acela de "popor romanic", așa cum este el păstrat azi în numele valon în Belgia. Acest cuvânt, care desemna popoarele romanice, a fost împrumutat de la goții germanici (ca *walhs) de către slavi. Mai apoi, înțelesul acestui substantiv în limbile slave a evoluat diferit, după cum se arată mai jos: De la slavi, cuvântul a trecut și la alte popoare: la unguri ("olah") și la greci ("vlachoi") și a fost folosit
Etimologia cuvântului vlah () [Corola-website/Science/298369_a_299698]
-
lui Genesios și pe Lexiconul Suidas. Chiar și denumirea cartierului Blachernae (Vlaherne) din Constantinopol vine tot de la vlahi, care au avut o colonie lângă capitală, aproximativ în secolul al VI-lea Gherghel sugerează că răspândirea cuvântului în spațiile slave și germanice s-a realizat prin intermediul varegilor (vikingilor). Opinia lui Gherghel este reluată și de Lisseanu Istoricul F. Pintescu a scris despre utilizarea numelui Blakumen de către varegi atunci când se refereau la valahi Această opinie sprijină ipoteza lui Gherghel. Istoricul S. Brezeanu consideră
Etimologia cuvântului vlah () [Corola-website/Science/298369_a_299698]
-
romani", în timp ce T. J. Winnifrith nu șovăia să afirme că: "..."dacă vrem să vorbim despre aromâni (vlahi), trebuie să începem cu Olimpia și Filip ai Macedoniei"". Vlahi a fost un termen folosit în Evul Mediu timpuriu ca un exonim de origine germanică ("walh", mai târziu "welsh") pentru toate popoarele romanice (și chiar unele celtice: "Wales"), inclusiv pentru populațiile romanice din răsăritul Europei și din Balcani, dar, în zilele noastre, este folosit în mod normal (în special de către greci) numai pentru aromâni, românii
Aromâni () [Corola-website/Science/298373_a_299702]
-
130.000 au supraviețuit bătăliei. În următoarele zile a ordonat trupelor să urmărească ce mai rămăsese din armata adversă; se pare că au fost uciși încă 20.000 de oameni. Aproape în același timp, la sfârșitul lui 59 î.Hr., liderul germanic Ariovistus, căpetenie a tribului Suebi, a condus o invazie a Galiei prin atacuri asupra regiunii granițelor, însă Cezar a înăbușit situația la acel moment, aranjând o alianță cu germanii, la începutul anului 58 î.Hr. A forțat retragerea germanilor înapoi în
Iulius Cezar () [Corola-website/Science/298363_a_299692]
-
au fost trimiși înapoi la Roma, ca sclavi. Odată cu înfrângerea rezistenței galice, Cezar și-a îndreptat atenția dincolo Canalul Mânecii. Totuși, cucerirea nu era atât de completă pe cât părea. Cezar a fost nevoit să se confrunte mai întâi cu alte incursiuni germanice, înainte de a putea traversa către insulă. Și, în ciuda încrederii sale, triburile galice nu erau nici pe departe atât de subjugate pe cât credea el. Pentru moment, însă, Cezar s-a reîntors în Galia Cisalpină pentru a se ocupa de problemele politice
Iulius Cezar () [Corola-website/Science/298363_a_299692]
-
Crassus și Pompei au reușit cu greu sa stabilizeze situația. Cezar s-a întors în grabă în Galia pentru a pune pe picioare prima invazie romană în Britania. Înainte ca Cezar să-și poată concentra atenția asupra Britaniei, o invazie germanică de-a lungul Rinului, în teritoriul ubian i-a întors atenția asupra Germaniei. Invadatorii au trimis ambasadori către Cezar spunând că doreau pace, însă Cezar le-a cerut mutarea de pe teritoriul Galiei și a ordonat mobilizarea legiunilor sale pentru a
Iulius Cezar () [Corola-website/Science/298363_a_299692]
-
ordonat mobilizarea legiunilor sale pentru a înfăptui acest lucru. Înainte ca Cezar să pornească atacurile, cavaleria sa a fost atacată prin surprindere, 78 de romani fiind uciși în luptă. Un asalt la scală majoră a fost lansat apoi asupra taberei germanice și, conform lui Cezar, 430.000 oameni germani rămași fără lider, femei și copii au fost adunați laolaltă. Romanii au măcelărit fără discriminare, trimițând masa de persoane către Rin, unde mulți alții au sucombat înecându-se. Nu se știe care
Iulius Cezar () [Corola-website/Science/298363_a_299692]
-
fost hunii, conduși de Attila, care uneori au făcut alianță cu Imperiul Roman, acesta folosindu-i în luptele împotiva galilor. După moartea lui Attila în 453 a urmat dezintegrarea militară a hunilor. Au fost apoi definitiv înlăturați de către gepizi, triburi germanice, care au pus stăpânire pentru circa o sută de ani pe estul acestui teritoriu. Aceștia au dominat Bazinul Panonic la est de Dunărea de Mijloc de-a lungul Tisei și nord-vestul Transilvaniei (Someșul de Jos). Ei vor fi înlăturați în
Ungaria () [Corola-website/Science/297060_a_298389]
-
de Mijloc de-a lungul Tisei și nord-vestul Transilvaniei (Someșul de Jos). Ei vor fi înlăturați în 567 de către avari și longobarzi, avarii fiind o populație turcică asiatică veniți peste Carpați pe calea Nistru - Pasul Verețki - Tisa, iar longobarzii, triburi germanice venite din nord (regiunea slovacă). Avarii vor avea aici, centrată pe regiunea „Dunărea de Mijloc - Tisa”, o formație statală până la sfârșitul sec. VIII (anul 796), când francii vor distruge taberele principale avare dintre Dunăre și Tisa. După dezintegrarea "Imperiulul Roman
Ungaria () [Corola-website/Science/297060_a_298389]
-
regiunea „Dunărea de Mijloc - Tisa”, o formație statală până la sfârșitul sec. VIII (anul 796), când francii vor distruge taberele principale avare dintre Dunăre și Tisa. După dezintegrarea "Imperiulul Roman de Apus" la 476 (data căderii ultimului împărat, Romulus Augustus), triburile germanice au stăpânit doar temporar Câmpia Panonică. În această perioadă au continuat prin zonă migrațiile și invaziile diferitelor popoare migratoare, asiatice și europene. În această perioadă triburile slave au migrat din Nordest-Europa în partea sudică a Europei, frecvent având tangență și
Ungaria () [Corola-website/Science/297060_a_298389]
-
un conținut de argint de câteva procente; acesta era ușor de extras prin cupelație. Minele ateniene au continuat să fie operate și de către Imperiul Roman, deși cea mai mare cantitate de argint roman provenea din Spania. În Evul Mediu, minele germanice au devenit cel mai important furnizor de argint din Europa. Și civilizațiile antice ale Americii Centrale și Sudice au exploatat argintul, însă schimbul cu acest metal s-a făcut după cucerirea spaniolă. Depozite importante s-au descoperit în anul 1535 la
Argint () [Corola-website/Science/297156_a_298485]
-
balcanică. Sub influența Imperiului Roman de Răsărit, alanii s-au convertit la creștinism. Majoritatea alanilor s-a deplasat în epoca marii migrații a popoarelor (sec. IV-VI) spre vest, intrând în alianțe cu alte popoare migratoare, în principal cu vandalii germanici, cu hunii și avarii, secole mai târziu cu pecenegii și cumanii, ajungând să fie colonizați pe teritoriul Imperiului Roman. Au fost frecvent folosiți ca mercenari alături de legiunile romane. Principalele triburi alane s-au aliat cu triburile germanice ale vandalilor și
Alani () [Corola-website/Science/297182_a_298511]
-
principal cu vandalii germanici, cu hunii și avarii, secole mai târziu cu pecenegii și cumanii, ajungând să fie colonizați pe teritoriul Imperiului Roman. Au fost frecvent folosiți ca mercenari alături de legiunile romane. Principalele triburi alane s-au aliat cu triburile germanice ale vandalilor și suebilor și și-au continuat migrația în vest, spre provincia romană Galia. Grigore de Tours descrie, în "Liber Historiae Francorum", bătălia din 31 decembrie 406, când vandalii și alanii (aceștia din urmă sub regele Respendiol) au pătruns
Alani () [Corola-website/Science/297182_a_298511]
-
de locuitori. Cultura tradițională bulgară constă în principal din tradiții slave, tracice și bulgare, împreună cu influențe grecești, latine, otomane, persane și celtice. Urme de cultură gotică au apărut în antichitate, așa cum arată Biblia Wulfila—prima carte scrisă într-o limbă germanică, scrisă la Nicopolis ad Istrum în secolul al IV-lea.. Bulgaria cuprinde un mare număr de situri arheologice ; numărul lor total este al treilea din Europa după Italia și Grecia. În 1972 a fost descoperită într-o necropolă lângă Varna
Bulgaria () [Corola-website/Science/297174_a_298503]
-
un teritoriu de 30.528 km² și are o populație de aproximativ 10,5 milioane de locuitori. Belgia se învecinează cu Țările de Jos, Germania, Marele Ducat al Luxemburgului, Franța și Marea Nordului. Belgia este situată pe frontiera ce divide Europa germanică de Europa latină iar cele două mari regiuni ale țării marchează acest lucru. Regiunea de limbă neerlandeză Flandra, situată în jumătatea de nord a țării, are 58% din populație iar regiunea de limbă franceză Valonia, situată în jumătatea de sud
Belgia () [Corola-website/Science/297190_a_298519]
-
culturale asociate acesteia sunt reflectate în istoria politică și în sistemul complex de guvernare Numele 'Belgia' este derivat din numele provinciei romane "Gallia Belgica", situată în extremitatea nordică a Galiei, locuită inițial de către belgi, un amestec de popoare celtice și germanice. Aceștia sunt menționați de către Iulius Cezar în Commentarii de Bello Gallico, numindu-i drept cei mai puternici dintre gali: ""Horum omnium fortissimi sunt Belgæ"". Numele de „Belgia” provine din "Gallia Belgica", numele unei provincii romane din nordul Galiei care, înainte de
Belgia () [Corola-website/Science/297190_a_298519]
-
mai puternici dintre gali: ""Horum omnium fortissimi sunt Belgæ"". Numele de „Belgia” provine din "Gallia Belgica", numele unei provincii romane din nordul Galiei care, înainte de invazia romană din 100 î.e.n., era locuită de "Belgae", un amestec de populații celtice și germanice. O migrație treptată a francilor germanici în secolul al V-lea a adus zona sub dominația regilor merovingieni. Schimbarea treptată a echilibrului puterilor în secolul al VIII-lea a dus la evoluția regatului franc în Imperiul Carolingian. Tratatul de la Verdun
Belgia () [Corola-website/Science/297190_a_298519]
-
fortissimi sunt Belgæ"". Numele de „Belgia” provine din "Gallia Belgica", numele unei provincii romane din nordul Galiei care, înainte de invazia romană din 100 î.e.n., era locuită de "Belgae", un amestec de populații celtice și germanice. O migrație treptată a francilor germanici în secolul al V-lea a adus zona sub dominația regilor merovingieni. Schimbarea treptată a echilibrului puterilor în secolul al VIII-lea a dus la evoluția regatului franc în Imperiul Carolingian. Tratatul de la Verdun din 843 a împărțit regiunea în
Belgia () [Corola-website/Science/297190_a_298519]
-
este un oraș de dimensiune medie cu aproximativ 280,000 de locuitori. este considerată centrul cultural, științific, economic, politic și administrativ al Sloveniei, țară independentă din 1991. Istoric, orașul a fost influențat de poziția sa geografica, la răscrucea dintre culturile germanice, latine și slavice. Istoricii au puncte de vedere diferite legate de originea denumirii orașului. Unii cred că provine din numele vechiului oraș slav "Laburus". Alții cred că provine din latinul "Aluviana" după ce orașul a fost inundat, fapt care se leagă
Ljubljana () [Corola-website/Science/297235_a_298564]
-
utilizat în afara documentelor oficiale și în afara denumirilor de instituții guvernamentale. Arheologii au descoperit în zonă dovezi ale unor așezări preistorice, datând din neolitic. În antichitate, începând cu secolul al III-lea î.e.n., celții, Boii și ulterior în secolul I, triburile germanice ale marcomanilor și quazilor s-au stabilit aici. În Perioada Migrațiilor, în preajma secolului al V-lea, multe triburi germanice s-au deplasat către vest și sud din Europa Centrală. Slavii din zona Mării Negre și a Carpaților s-au stabilit, apoi
Cehia () [Corola-website/Science/297179_a_298508]
-
preistorice, datând din neolitic. În antichitate, începând cu secolul al III-lea î.e.n., celții, Boii și ulterior în secolul I, triburile germanice ale marcomanilor și quazilor s-au stabilit aici. În Perioada Migrațiilor, în preajma secolului al V-lea, multe triburi germanice s-au deplasat către vest și sud din Europa Centrală. Slavii din zona Mării Negre și a Carpaților s-au stabilit, apoi, aici (mișcare ce a fost stimulată și de migrația masivă din Siberia și Europa de Est: hunii, avarii, bulgarii și maghiarii
Cehia () [Corola-website/Science/297179_a_298508]
-
a fost administrată de armata romană, care a menținut o tabără legionară mare denumită Brigantium (Austria) lângă Lacul Konstanz și la Magia (Elveția). Un drum roman trecea prin teritoriu. În 259/260 Brigantium a fost distrus de alemani, un popor germanic care s-a stabilit în zonă pe la 450. În Evul Mediu Timpuriu, alemanii colonizaseră estul platoului Elvețian în secolul al V-lea și văile Alpilor la sfârșitul secolului al VIII-lea. Liechtenstein a format o parte a zonei estice de
Liechtenstein () [Corola-website/Science/298119_a_299448]
-
reprezintă expresia clasică a ordinii feudale. Pentru menținerea ordinii în rândul populației cucerite și pentru înlăturarea răscoalelor s-au înființat ordine militaro-călugărești: Ordinul Ioaniților și cel al Templierilor, organizate la începutul secolului al XII-lea de călugării francezi și Ordinul germanic al teutonilor, spre sfârșitul aceluiași veac. Turcii nu au renunțat la teritoriile pierdute. Căpeteniile selgiucide, pentru o vreme, au pus capăt rivalităților dintre ele și, unindu-se, au început contraofensiva, ajutate fiind de nemulțumirile din rândul populației supuse, care se
Cruciadă () [Corola-website/Science/298175_a_299504]
-
derivă din iliră în vreme ce alții, susțin că provine din daco-tracă. (Ilira și daco-traca ar putea să fie însă chiar limbi strâns înrudite.) La distanțe mai mari, albaneza este adesea comprată cu limbile balto-slave pe de o parte și cu cele germanice pe de altă parte, cu care are în comun o serie de isoglose. Renașterea culturală s-a manifestat în principal prin dezvoltarea limbii albaneze în domeniul textelor și publicațiilor bisericești, în principal în regiunea catolică din nord, dar și în
Albania () [Corola-website/Science/297409_a_298738]