4,059 matches
-
59/99/0 drac: rău (127); diavol (61); iad (60); răutate (48); negru (44); coarne (41); înger (29); roșu (25); demon (24); necurat (24); urît (23); împielițat (16); satana (14); frică (12); păcat (10); dușman (5); întuneric (5); copil (4); infern (4); ispită (4); mort (4); necuratul (4); rac (4); satană (4); cu coarne (3); malefic (3); mare (3); Michiduță (3); sfînt (3); strașnic (3); (2); afurisit (2); basm (2); chin (2); coadă (2); cruce (2); de copil (2); durere (2
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
arzînd; asemănare; atracție; august; babă; boală; căldura; camping; cercetași; chibrituri; curățare; da; dar; DEMON; dezastru; diavol; dorință; drac; dragoste; dușman; emoții; energie; etern; fenomen; fierbător; fire; flacăra; flamă; flamură; foc; forță; frig; frumos; fulgere; gaz; greu; Guță; Hefaistos; iarna; incinerare; infern; inimă; la inimă; iute; încins; lăuntric; limbi; liniștit; lumînare; lup; mașina; mic; mistuire; moale; de neînvins; nestins; noroc; pace; pai; pe paie; de paie; pană; panică; și pară; patimă; pădure; pămînt; perfecțiune; piele; pierzanie; plasmă; plăcut; plîns; ploaie; poluare; pompier
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
3); decădere (3); etaj (3); fîntînă (3); înalt (3); întuneric (3); mormînt (3); pălăria (3); rece (3); scară (3); (2); abis (2); abrupt (2); asfalt (2); casă (2); coboară (2); cobor (2); gravitație (2); greu (2); haine (2); iarbă (2); infern (2); interior (2); început (2); mai jos (2); josnic (2); mizerie (2); moarte (2); nivel (2); parchet (2); pălărie (2); pivniță (2); la podea (2); pe podea (2); rău (2); scund (2); sol (2); urît (2); la vale (2); acolo
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
casă; castaniu; ceai; ca cenușa; cenușă; cimitir; cinism; cioară; ciocolată; color; confortabil; copil; corb; costum; cravată; cruce; culcare; culoare închisă; culoare, rece; curcubeu; dacă; dantelă; deces; demon; Diavol; fain; fermecător; floare; frumos; funerar; furie; furnică; geacă; geantă; hain; hamal; iad; infern; infinit; de invidie; încredere; înfiorător; întristat; întrucît; întunecime; întunecos; lacrimi; lapte; lipsă de culoare; loc; lumină; luptă; magie; mahon; malefic; mantou; mare; mașină; măgar; mic; mîhnire; mohorît; murdar; negativ; negură; neîngrijit; neplăcut; nesfîrșit; nevăzut; nimic; noaptea; ca noaptea; noroi; nostalgie
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
celui devastat de insomnie. Ei bine, acum câțiva ani mi-a spus că Ă pradă unei frici prea puțin metafizice Ă a aruncat în foc toate elucubrațiile mele epistolare. Astfel avea să dispară singurul document capital despre anii mei de infern. Cele cinci cărți pe care le-am scris în românește în acei ani îmi sunt mai mult sau mai puțin străine și mi se par deopotrivă vii și ilizibile. În fond, cărțile sunt accidente; scrisorile Ă evenimente: de aici și
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
acei ani îmi sunt mai mult sau mai puțin străine și mi se par deopotrivă vii și ilizibile. În fond, cărțile sunt accidente; scrisorile Ă evenimente: de aici și suveranitatea lor”. Astfel, de ce n-am căuta în scrisori documente pentru infernul pe care îl întruchipează Cioran însuși? El însuși interesat de propriul trecut, de reconstituirea unei ființe pe care altfel n-o regăsește, Cioran ar identifica în scrisori dovezile, nefalsificatoare, ale ființei. Ar vrea, în fond, să vadă cum se ilustra
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
e numai o aparență, mască fiind. Figură emblematică, poate, a secolului XX, Cioran e, în fond, omul problematic, care se caută și deopotrivă se neagă cu disperare pe sine, știind că nimic nu-l reprezintă, deși totul ia înfățișarea propriului infern. O ființă care ar vrea să se salveze prin suferință, chiar dacă suferința nu mai poate ilumina. Că e o suferință mimată? Că ea e generată poate de cuvântul scris? Abia așa devine cu adevărat elocventă, căci exprimă o nevoie profundă
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
salvează, masochist aproape, tocmai prin explorarea și perpetuarea stării de criză; un masochism al cinicului care se ascunde în orice epicureu. Tocmai de aceea, Cioran nu suferă de înstrăinare decât într-un fel exterior. Firește, Parisul e pentru el un infern, nostalgiile nu-i dau pace; e ca și cum am recunoaște că a trăi în prezent a devenit, și pentru Cioran, o iluzie. În fine, e înstrăinat de limba pe care a încercat să o tot ucidă; va fi fost înstrăinat mai
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
în esențial un vid care nu-mi spune nimic. Și astfel, nesimțindu-mă în nici un fel bine în lume, port obsesia paradisului ca singură obsesie vitală” (dec. 1935 Ă 552). Astfel, Cioran își hrănește vitalitatea din angoase și paradisul din infern. Pentru că are obsesia esențialului, transformă chiar ceea ce este esențial în iluzie și aparență. Nici o surpriză, astfel, ca în România să fie preocupat de vid; nici o surpriză ca, la Paris, să instituie vidul ca spațiu care-i permite să exploreze în
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
a mutat în miezul aparențelor. „Parisul ăsta blestemat” (9 iunie 1967) îl copleșește. „Un oraș în care totul e un coșmar. Deja ziua nu mai poți circula pe jos. Eu mă plimb numai seara târziu, deseori după miezul nopții. E infernul poleit” (13 martie 1971 Ă 158). „Oraș de saltimbaci”, cum spune cu altă ocazie. Îi scria tot fratelui: „Ca să-ți faci o idee despre coșmarul pe care-l trăim noi la Paris, îți trimit în plic un fel de broșură
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
din nefericire, locuiește („Adu-ți aminte de toate astea atunci când te simți descurajat”). Însă, dincolo de o astfel de ipoteză, nu cu totul străină spiritului cioranian, știm bine, Cioran preferă să rămână cu iluzia paradisului recuperat sau recuperabil și să locuiască infernul. Casa demonului e Infernul. Dar această complementaritate nu-i face strigătul mai puțin autentic. Dimpotrivă, el însuși ascunde o boală. După ce fusese invitat în casa de la țară a lui Eugen Ionescu, exclamă: „E așa de splendidă, că te scârbește definitiv
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
-ți aminte de toate astea atunci când te simți descurajat”). Însă, dincolo de o astfel de ipoteză, nu cu totul străină spiritului cioranian, știm bine, Cioran preferă să rămână cu iluzia paradisului recuperat sau recuperabil și să locuiască infernul. Casa demonului e Infernul. Dar această complementaritate nu-i face strigătul mai puțin autentic. Dimpotrivă, el însuși ascunde o boală. După ce fusese invitat în casa de la țară a lui Eugen Ionescu, exclamă: „E așa de splendidă, că te scârbește definitiv să te mai întorci
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
E așa de splendidă, că te scârbește definitiv să te mai întorci în Parisul acesta mai coșmaresc ca niciodată. Nu mai e un oraș, ci un Babel înspăimântător, cu care m-am obișnuit așa cum ești silit să te obișnuiești cu infernul” (26 decembrie 1975 Ă 291). Occidentul? „E putred... de bunăstare, de nerușinare, de pornografie, de droguri și celelalte. ș...ț Câteodată mă gândesc că omul e o ființă prea slabă și prea perversă ca să suporte libertatea. Asta îl omoară, pur
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
de-acasă află că Parisul e un coșmar. Că este coșmarul din care Cioran se hrănește e deja o altă poveste. Dincolo de ea, ce-i opune Cioran coșmarului fără de care el însuși ar fi altul? Ce opune el acestei apocalipse, Infernului care a luat locul visului?! Aparent, proiectul, iluzoriu, al unei reveniri la matcă, la origini, în miezul propriei ființe. De fapt, cu nostalgia extazului, în miezul ființei. În realitate, proiect irealizabil, suplinit însă de evocarea locurilor prin care a trecut
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
că munca l-ar fi putut „salva”. Dar ce înseamnă pentru Cioran a se salva? Numai că, până la urmă, experiența de la Dieppe e dezamăgitoare și poate instructivă. Își dorește la țară o casă, ca o insulă de primitivitate într-un infern al civilizației. Odată terminată, totul îl dezamăgește. „Cât timp am bricolat la Dieppe, îmi plăcea acolo; acum când totul e gata, mă duc în silă” (6 februarie 1979 Ă 361). Așadar, numai munca e eliberatoare Ă nu și momentele de
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
de care eu nu mă mai simt capabil. În fond, noi suntem pedepsiți de a nu fi cunoscut încercările prin care ați trecut voi (și care, din păcate, ar putea reveni!). Speranța, orice ar spune Dante, nu trăiește decât în infern; toate raiurile (dacă-mi este îngăduit pluralul) sunt demoralizate fiindcă nu mai au nimic de așteptat. Cam asta ar fi drama lumii de aici” (8 septembrie 1968 Ă 427). Marile încercări prin care ai săi, de-acasă, au trecut constituie
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Mă gândesc, între alții, la Noica. La fel ca dumneata, e plin de speranță și de încredere” (25 februarie 1970 Ă 485). Explicația pe care Cioran o găsește e de aceeași natură. „Cred că ghicesc de unde vine această vitalitate. Fără infern nu există iluzii. În schimb, eu care am trăit aici oarecum lipsit de griji mă simt bătrân, uzat, decăzut, în vreme ce, dacă ar fi trebuit să mă lupt cu un destin potrivnic, aș fi dobândit și forța de a-l înfrunta
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
pe care se întemeiază o mistificare? Greu de spus. „Bolnav de caducitatea universală”, „otrăvit cu ea” (III, 17), Cioran crede că are misiunea de „a-i trezi pe oameni din somnul lor”, de a-i muta din Paradisul privirii în Infernul înțelegerii care eșuează și, deci, în acela al suferinței. O face „știind totodată că astfel comit o crimă și că ar fi de-o mie de ori mai bine să-i las să doarmă mai departe, de vreme ce oricum, când se
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
de autocunoaștere, fie și prin tortura de sine. „Nici un om lucid n-ar trebui să scrie Ă decât dacă-i place să se autotortureze” (I, 84), pentru a continua în același paragraf: „Să te cunoști pe tine însuți Ă un infern pe care nici oracolul, nici Socrate nu l-au intuit” (idem). Cioran coboară permanent în acest infern, se autotorturează, retrasează granițele unei identități care se dovedește a fi de fiecare dată alta. Tocmai pentru că e în permanență altul, autocunoașterea e
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
decât dacă-i place să se autotortureze” (I, 84), pentru a continua în același paragraf: „Să te cunoști pe tine însuți Ă un infern pe care nici oracolul, nici Socrate nu l-au intuit” (idem). Cioran coboară permanent în acest infern, se autotorturează, retrasează granițele unei identități care se dovedește a fi de fiecare dată alta. Tocmai pentru că e în permanență altul, autocunoașterea e un infern. „Am o nesfârșită capacitate de a converti totul în suferință, sau mai curând de a
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
care nici oracolul, nici Socrate nu l-au intuit” (idem). Cioran coboară permanent în acest infern, se autotorturează, retrasează granițele unei identități care se dovedește a fi de fiecare dată alta. Tocmai pentru că e în permanență altul, autocunoașterea e un infern. „Am o nesfârșită capacitate de a converti totul în suferință, sau mai curând de a-mi adânci orice suferință. / Zămislire a durerilor” (I, 33). O suferință care devine ură de sine. Explorarea de sine nu lasă loc nici unei utopii și
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
și genuin, al faptei? Merge în Jardin des Plantes și este din ce în ce mai „fascinat de reptile”. „Nu există animal, spune el, mai misterios, mai depărtat de «viață»” (I, 33). Cert este că, aflat în afara Paradisului, nu-i rămâne decât să exploreze Infernul, să producă, adică, suferință: „Am o nesfârșită capacitate de a converti totul în suferință, sau, mai curând, de a-mi adânci orice suferință. / Zămislire a durerilor” (I, 33). Ura de sine capătă, astfel, forma unei întemeieri. Îi urăște pe cei
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
totul, iar uneori cunosc acest tot” (I, 25). Cum am văzut, muzica îi dă sentimentul paradisului; și nu e aceasta singura cale, nici singurul „antidot” Ă toate vor face obiectul unor explorări ulterioare Ă care îl scoate pe Cioran din Infernul prezenței pentru a-l proiecta în trăirea extazului. Căci Paradisul, crede și el, este posibil. Altfel, cum ar putea să simtă „dorul de Paradis. Și poate Ă ca să ne reamintim că Cioran trăiește în plin umor Ă de Spania” (I
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
și Binele. De aceea crede că „Răul, ca și Binele, este o forță creatoare. Dintre cele două, Răul e totuși cel mai activ. Căci prea adesea Binele trândăvește” (I, 34). Oricum, preferă angelicului demonicul. De ce, atunci, n-ar prefera Paradisului Infernul, din moment ce, mărturisește, “în primele veacuri ale erei creștine aș fi fost maniheist” (I, 35)?! Undeva, cu referire la sine însuși, precizează: „Un bogomil al secolului XX” (III, 69). Recitindu-și Demiurgul cel rău, spune același lucru: „Sunt bogomil și budist
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Un bogomil al secolului XX” (III, 69). Recitindu-și Demiurgul cel rău, spune același lucru: „Sunt bogomil și budist” (III, 34). Oricum, în momentele de disperare, deși, cum vom vedea, uneori caută rugăciunea sau are nostalgia ei, Cioran face apologia infernului. Îndoiala, mai mult decât credința, l-ar salva: „Îndoiala are rădăcini tot atât de adânci ca rugăciunea.// În infern, se mai poate încă spera; în paradis însă, nu mai e loc pentru speranță, nu mai e loc pentru nimic. Iată de ce nimic
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]