4,202 matches
-
nu poate intra. Căci el este pămîntean al pămîntului la fel ca toți ceilalți. Modelat din același lut, respirînd același aer, trăind aceleași spaime și nutrind aceleași speranțe ca toți oamenii, pășește singur pe străzile aglomerate ale vieții - străzile veșnic inundate de valul celor de statură medie. Pășește pe aceste străzi mereu singur, mereu străin, neavînd alt pămînt, altă viață, altă cale, În afară de acestea, devorîndu-le cu ochi de foc, cu inima plină de dor și de o foame insuportabilă, și totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
descurajeze persoanele de vârsta a treia și a patra, pentru că tocmai ele au multe lucruri de spus și de împărtășit tinerelor generații. f) Invitația la interdependență între generații. Nimeni nu poate trăi de unul singur, dar individualismul și protago-nismul invadent inundă, acoperă și întunecă acest adevăr. Cei vârstnici, căutând compania, contestă o societate în care cei mai slabi sunt deseori lăsați singuri, atrăgând atenția asupra naturii conviviale a omului și asupra necesității de a reface rețeaua raporturilor interpersonale și sociale. Generațiile
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
spațiul între pământ și Venus. Prima tresărire în sus puse fiecare placă sub tensiune. Mișcarea se făcu continuă. Peste zece minute erau dincolo de atmosferă și luau viteză. După alte zece minute, ieșeau din conul de umbră al planetei, iar soarele inunda sala de pilotaj. În placa retrovizoare, imaginea lumii Yalerta apăru aidoma unei farfurii de lumină garnisită cu o mare bulă de pâclă întunecată. Gosseyn întoarse spatele acestei scene și-l privi pe Oreldon. Ofițerul albi când Gosseyn îi împărtăși planul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
lungă a Consiliului. Constată că stătea în stânga amiralului. Rapid, ochii înregistrară și restul scenei. Încăperea era încă și mai mare decât crezuse. Află ce anume îl făcu să se înșele. Pereții constituiau o adevărată planisferă a spațiului. Fiecare hartă era inundată de lumini, iar pe fiecare perete, până la trei metri deasupra planșeului se găseau șiruri de casete în care scânteiau numere fugitive. Una dintre ele avea numere roșii și indica cifra 91 308. Se schimbă în timp ce Gosseyn o privea și sări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
Nefiind în propriul corp, se gândea că i se va cere, de cum va sosi, explicația mesajului către căpitanul Free. Era pregătit pentru asta, de altfel. Pregătit pentru multe lucruri, conchise îndreptându-se spre ferestrele cele mari din capătul încăperii. Erau inundate de soare. Dimineață? se întrebă privind afară. Soarele părea mai sus pe cer decât la prima vizită la palatul lui Errro. Tulburător. Atâtea planete, în atâtea locuri ale galaxiei lor, care se învârteau în jurul sorilor lor cu viteze diferite. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
Nu-i nimic dincolo de copaci în afară de ferme și cîmpii. Și, la urmă, Anglia. Marea cenușie și scînteietoare era prea vie ca să nu-i dea crezare. I se luptă în minte cu imaginea unor ferme și cîmpuri, pînă păru că le inundă. Arătă spre dealurile de dincolo de Blackhill și întrebă: — Dincolo e marea? — Nu, e lacul Lomond și apoi vin munții. Doamna Thaw nu-i mai aranjă haina, o săltă pe Ruth pe brațul stîng și se uită lung spre Cathkin Braes
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
mare de răspîntire. — Dar de ce nu degajați dumneavoastră dezastrul? întrebă Lanark pierzîndu-și răbdarea. Nu aveam costume de protecție. Fără ele nimic nu poate trăi pe o arie de șaizeci de metri în jurul acestor obiecte. — Sînt grele? insistă Lanark. Nu puteți inunda drumul și pe ele odată cu asta? — Furtune acționate electric, îi spuse Grant lui Sludden. Deschideți un dren și ordonați unei brigăzi de pompieri să curețe mizeria cu furtune acționate electric. — Imposibili! răcni Gow. Chiar dacă Unthank este amenințat cum sugerați, ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Membrii comitetului sînt linșați, Sludden a fugit, tu stai cu Rima pe culmea necropolei și urmărești turme de guri care mătură străzile ca umbrele unor păsări uriașe, devorînd populația pe măsură ce trec. Brusc se produce un cutremur. Dintr-odată orașul e inundat de mare, vărsîndu-se prin alei pe coridoarele consiliului și institutului, scurcicuitînd totul. îPare confunz - nu am aranjat încă detaliile). Oricum, în cele din urmă, închizi ochi avînd în față statuia lui John Knox - simbol al tiraniei gîndirii, simbol al acelei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
fie mai puțin ciudată. Deși aproape goală, galeria vibra de muzică relaxantă, ritmată. Pe cerul înnoptat de dincolo de fereastră, petalele unor crizanteme uriașe cu vîrful înmuiat în roz se desfăceau din corolele aurii împrăștiate printre stele și coborau spre stadionul inundat de lumină, în care figuri minuscule se înghesuiau pe terase și se adunau pe cele două ringurile de dans, fiecare la cîte un capăt al terenului din mijloc. Crizantemele păliră și o scînteie stacojie zbură printre ele, urmată de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Se opri din nou și adăugă: ― Îmi pare rău. Apoi se îndepărtă fără să mai întoarcă capul. Se îndreptă spre o ușă care se deschise înainte ca ea s-o fi atins. O fracțiune de secundă se zări un vestibul inundat de lumină, apoi ușa se închise. Se scurseră cinci sau zece minute. În sfîrșit, un bărbat cu un nas coroiat ca un cioc de vultur apăru pe o altă ușă și-l cântări din ochi pe Gosseyn. Tonul cu care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
său sfârâitul grăsimii. Și în cele din urmă, mâncă cu poftă șunca, tartinele, ceaiul și niște fructe proaspete venusiene. Își termină micul dejun, dar era în continuare singur. Ieși din bucătărie și mai inspectă o dată, în grabă, apartamentul. Livingul era inundat de soarele care strălucea prin ferestrele imense. În afară de camera sa, niciuna dintre celelalte nu fusese folosită; deschise ușa care ducea spre interiorul arborelui gigantic și intră în hrubă. Era la fel de întunecată ca în ajun. O clipă șovăi, gândindu-se dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
asta frapa cel mai mult, grija cu care examina armele. Ce urmă fu mult prea rapid pentru ca Gosseyn să poată interveni. Prescott se duse la X și-i trase un glonț în ochiul drept. Un mic vulcan de sânge izbucni, inundându-i fața. Prescott se întoarse; lipindu-și țeava armei de fruntea lui Hardie, trase din nou și apoi, mergând aplecat, trecu pe lângă fiecare gardian, trăgând cu amândouă mâinile. Tocmai se pregătea să se ocupe de Thorson când se opri. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
o spun de față cu domnul Prescott, nu? Mai ales că am de gând să-mi scot pantofii cu indicatorul de poziție înainte de a ieși din oraș. Cinci minute mai târziu, erau afară. Gosseyn privi ceața groasă și se simți inundat de o mare bucurie. Scăpau cu adevărat. 18 Gosseyn se instală comod în fotoliu și-l privi pe dr. Kair, ochii psihiatrului erau deschiși, dar el părea că este gata să ațipească. Îi zise: ― Doctore, cum este pe Venus? Orașele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
spațiul între pământ și Venus. Prima tresărire în sus puse fiecare placă sub tensiune. Mișcarea se făcu continuă. Peste zece minute erau dincolo de atmosferă și luau viteză. După alte zece minute, ieșeau din conul de umbră al planetei, iar soarele inunda sala de pilotaj. În placa retrovizoare, imaginea lumii Yalerta apăru aidoma unei farfurii de lumină garnisită cu o mare bulă de pâclă întunecată. Gosseyn întoarse spatele acestei scene și-l privi pe Oreldon. Ofițerul albi când Gosseyn îi împărtăși planul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
lungă a Consiliului. Constată că stătea în stânga amiralului. Rapid, ochii înregistrară și restul scenei. Încăperea era încă și mai mare decât crezuse. Află ce anume îl făcu să se înșele. Pereții constituiau o adevărată planisferă a spațiului. Fiecare hartă era inundată de lumini, iar pe fiecare perete, până la trei metri deasupra planșeului se găseau șiruri de casete în care scânteiau numere fugitive. Una dintre ele avea numere roșii și indica cifra 91 308. Se schimbă în timp ce Gosseyn o privea și sări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
Nefiind în propriul corp, se gândea că i se va cere, de cum va sosi, explicația mesajului către căpitanul Free. Era pregătit pentru asta, de altfel. Pregătit pentru multe lucruri, conchise îndreptându-se spre ferestrele cele mari din capătul încăperii. Erau inundate de soare. Dimineață? se întrebă privind afară. Soarele părea mai sus pe cer decât la prima vizită la palatul lui Errro. Tulburător. Atâtea planete, în atâtea locuri ale galaxiei lor, care se învârteau în jurul sorilor lor cu viteze diferite. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
Se opri din nou și adăugă: ― Îmi pare rău. Apoi se îndepărtă fără să mai întoarcă capul. Se îndreptă spre o ușă care se deschise înainte ca ea s-o fi atins. O fracțiune de secundă se zări un vestibul inundat de lumină, apoi ușa se închise. Se scurseră cinci sau zece minute. În sfîrșit, un bărbat cu un nas coroiat ca un cioc de vultur apăru pe o altă ușă și-l cântări din ochi pe Gosseyn. Tonul cu care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
său sfârâitul grăsimii. Și în cele din urmă, mâncă cu poftă șunca, tartinele, ceaiul și niște fructe proaspete venusiene. Își termină micul dejun, dar era în continuare singur. Ieși din bucătărie și mai inspectă o dată, în grabă, apartamentul. Livingul era inundat de soarele care strălucea prin ferestrele imense. În afară de camera sa, niciuna dintre celelalte nu fusese folosită; deschise ușa care ducea spre interiorul arborelui gigantic și intră în hrubă. Era la fel de întunecată ca în ajun. O clipă șovăi, gândindu-se dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
asta frapa cel mai mult, grija cu care examina armele. Ce urmă fu mult prea rapid pentru ca Gosseyn să poată interveni. Prescott se duse la X și-i trase un glonț în ochiul drept. Un mic vulcan de sânge izbucni, inundându-i fața. Prescott se întoarse; lipindu-și țeava armei de fruntea lui Hardie, trase din nou și apoi, mergând aplecat, trecu pe lângă fiecare gardian, trăgând cu amândouă mâinile. Tocmai se pregătea să se ocupe de Thorson când se opri. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
o spun de față cu domnul Prescott, nu? Mai ales că am de gând să-mi scot pantofii cu indicatorul de poziție înainte de a ieși din oraș. Cinci minute mai târziu, erau afară. Gosseyn privi ceața groasă și se simți inundat de o mare bucurie. Scăpau cu adevărat. 18 Gosseyn se instală comod în fotoliu și-l privi pe dr. Kair, ochii psihiatrului erau deschiși, dar el părea că este gata să ațipească. Îi zise: ― Doctore, cum este pe Venus? Orașele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
în ale cărei ape s-a scufundat tot orașul. 3 N-aș avea curaj să ies acum în oraș, mă rătăcesc și când e vreme bună, darămite acum, cu ceața asta care parcă s-a revărsat din mine și a inundat strada. În schimb, nu-mi vine să cred că am dormit adânc, un somn fără vise, că azi-dimineață m-am trezit pur și simplu mai limpede și că nu mă gândesc la întrebările care-mi rod din suflet. Când am
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
cuvântul "polițist" folosit de el. Însemna că oamenii ei, oricine ar fi fost această ea, erau polițiști și că ușa le era potrivnică și nu le permitea să intre în acest magazin de arme. McAllister își simți mintea golită. Fu inundat de un fel de simțământ al abisurilor nesondate, având prima convingere uluitoare că nu toate lucrurile stau așa cum trebuie. Acum fata vorbea cu ceva mai multă asprime: - Vreți să spuneți că habar n-aveți de toate acestea, de faptul că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
doar un intrus acolo. Se afla la jumătatea drumului spre ușă când simți privirea femeii ațintită asupra lui. - Domnule colonel, mormăi el, vă mulțumesc pentru onoarea... Glasul său suna dezgustător chiar și pentru propriile-i urechi. Se întrerupse, rușinat. Îl inundă un val de nesiguranță, nevenindu-i să creadă că așa ceva i se întâmplase tocmai lui. Aruncă femeii o privire ca și cum, timp de o clipă, i-ar fi pus la îndoială identitatea. Medlon vorbi în același moment. - Asta-i tot, domnule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
acela rarefiat. Cayle nici măcar nu întoarse capul. Se mișcă... asta fu reacția lui la insulta și infamia la care fusese supus. Mergea mai departe, păstrându-și locul în șirul respectiv, și, cu fiecare pas pe care-l tăcea, frigul îi inunda întreaga ființă. În plămâni îi pătrundea aerul rece. Dinaintea lui, alți oameni simțeau aceeași constrângere. Începură să fugă. Treceau rapid pe lângă el, răsuflând zgomotos, răgușit, cu ochii scoși din orbite, cu trupurile reacționând destul de stângaci la gravitația mult mai mică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
era să se întâlnească în pustiu, lângă dakhma-ul Manji, imediat după miezul nopții. Se înfioră de imaginea bătrânului înfășurat într-un giulgiu și cărat pe furiș, din răcoarea Tabrizului, în nisipuri. Se opri în plin vânt și ochii i se inundară de lacrimi. Sau poate că era de la praf. Următorul autobuz către Yazd pleca într-o oră și stătu în autogara golită, holbându-se pe pereți. Bău un ceai pe aproape, luă peronul în lung și în lat, apoi ațipi și
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]