5,195 matches
-
-vă acum și arătați că sunteți cea mai bună cavalerie a Europei! În numele Domnului și al Moldovei, la atac!!! - Moldovaaaa!!! se prăvăli strigătul de luptă al călărimilor care țâșniră din negurile codrilor, coborâră Într-un galop nebun dealurile Ilișeștilor și izbiră frontal detașamentele de spahii. Forța atacului fusese mai mare decât se așteptase Stefan. În ea era nu doar viteza cailor și panta dealurilor, care erau condiții pur strategice, ci era mult mai mult. Era sufletul și speranța nebună a fiecărui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
din spate. Lovește de sus cu sabia. Un achingiu parează cu iataganul și se rotește, Îl atacă pe Alexandru jos, lateral... Alexandru blochează cu buzduganul, face un pas la stânga, lovește cu spada, nimerește În platoșă, rotește brațul stâng... - Așa, copile... - Izbește cu buzduganul... din capul achingiului nu mai ramâne nimic... creieri Împrăștiați pe jos... - Are copilul ăsta o forță În brațe... absolut inexplicabilă... - Poate de la pictură... Încercă să glumească Erina. - Da... așa spunea și el... - Un grup de câteva zeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
putea duce singură Întreaga bătălie. Cu repeziciune, mintea căpitanului elimină datele necunoscute. Rămaseră cele clare. Totul se derula pe două niveluri. Primul, o strategie sclipitoare și un curaj nebun. Cinci sute de mongoli și o mie cinci sute de Cuceritori izbeau cu o putere sălbatică un dispozitiv de cincizeci de mii de otomani. Și reușeau să provoace haosul. Al doilea nivel era cel invizibil. Apăruse o comunicare ciudată, din care mai lipseau doar cuvintele. Știa ce are de făcut. Era În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Nu-și puneau Întrebări. Respectau ordinele fratelui celui dispărut știind că el poate da peste cap orice forță. Încet, Însă, aripile ienicerilor se Închideau În jurul acelei mici armate de nebuni care Își imaginau că ar putea ajunge la sultan. Apărătorii izbiră flancul stâng al ienicerilor cu o putere de nestăvilit. Caii călcau În copite trupuri, săbiile retezau capete. Vârful de lance condus de Oană pătrundea adânc În dispozitivul turcesc, căutând celălalt vârf de atac, condus de Ștefănel. Între ei se aflau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
foc aprinsă de Apărători Îi derută cu totul. Otomanii din fața acelei linii căzură repede sub forța atacului condus de Marele Maestru. Cei aflați În spatele focului Începură retragerea spre flancul stâng, care părea stabil. Dar În câteva clipe, flancul stâng fu izbit de oștenii Scutului și Spadei. În acel moment, de la comandamentul sultanului se auzi semnalul mult așteptat. Retragerea. Pentru prima oară În campania din Moldova, Mahomed ordona retragerea tuturor trupelor. Din culmea luminișului, se vedeau limpede două șuvoaie puternice croindu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
oaspe nou: necazul; dar înlocuise cugetarea cu alta tot așa de banală, dar mai exactă: necazul trăiește cu oamenii în pace și într-o zi nu mai vrea pacea și izbucnește; atunci începe răscoala înăuntru, până când nu mai încape și izbește ușile în lături ca să iasă la văzul și auzul tuturor, să se amestece și să se încurce cu zvonul și răutatea lumei. Se mai deschid porțile și pentru ca să intre bieți oameni nevinovați ca Mini, și să se necăjească și ei
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
o luase razna pentru totdeauna. Lina se speriase așa de tare că nu fusese bună de nimic și trebuise neapărat să vie și doctorul de plasă, cu toată rușinea. Noroc că toate contracțiile fuseseră nervoase și leziunile superficiale. Lenora se izbise cit putuse cu capul, cu trupul, de tot ce găsise ia îndemînă și dase foc cu spirt patului. Nemaipomenit! Mini socoti că scena asta, care buimăcea pe Lina, nu era chiar o abatere de la un drum parcurs destul de logic de
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
vedeau picioarele cu ghete boxe ale unui domn inexistent: Drăgănescu-Hallipa, bărbatul ei. . . . . . Lică Trubadurul trecea șfichiuind motorul unui auto cu bastonașul-cravașă, și, desigur, fluierând pe sub mustața lui sfidătoare către portul ras, obligatoriu. Acolo, la o casă peste drum, unde ploaia izbea un geam, după brise-bise, Lina încerca să pună lui Rim comprese de in (ca maică-sa la Tecuci), în loc să-i aplice electricitate. . . Erau oameni în mers, oameni după ziduri, aceia sau alții. . . Locuitori ai Cetăței vii, sosiți de pretutindeni, încetățeniți
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
spre geamurile prea înalte. Ploua din nou. Se sculă pentru plecare. Elena o invită să aștepte până încetează, sau până se pregătește autoul. Nory nici nu se gândea să plece. Bine că era la adăpost! Dar Mini, cu cât picăturile izbeau mai tare, cu cât zgomotul acela de grăunțe răsturnate se întărea, cu atât era mai grăbită. Va lua tramvaiul chiar dinaintea casei. Elena și cu Nory o conduseră până la scară. în al doilea vestibul Elena aprinse becul pentru a-i
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
fiecare amânare este motiv de sărbătoare. Înghite încă o pastilă de opiu, simțind gustul amar al rășinii pe limbă. Ca în fiecare an, vântul a bătut constant dinspre sud-vest, purtându-și încărcătura de aer cleios peste câmpie, pentru a o izbi apoi de primul versant. Timp de zile întregi, săptămâni, aerul s-a înălțat ca fumul, răcindu-se pe măsură ce se ridica, împletindu-se în coloane uriașe de condens deasupra piscurilor. Iar acum, aceste grădini suspendate de nori s-au copt destul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
un dâmb să se uite în jur. Numai deșert, brăzdat în spirală de văi și creste, ca buricul degetelor. Nu se vede nici un adăpost. Vântul îi smucește tupi-ul și trăsnetele se bifurcă, împărțind cerul în segmente, iar pe el îl izbește gândul că, probabil, a făcut o greșeală. Lumea lui roșiatic-maronie până atunci a devenit cenușie, cu perdele compacte de apă întunecându-i orizontul. Iar el se află aici, chiar în mijlocul ei, unde nu există nici măcar un copac. E singura proeminență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
din condei o coloană de cifre, se îneacă. Toată lumea lui ține de-acum de domeniul trecutului. Asta ar trebui să fie totul. Dar micile miracole se întrețes mereu în tiparele oricăror evenimente grandioase. Forrester se împiedică de ceva. Apa îl izbește în piept, dar capul îi rămâne deasupra și poate respira pe gură și pe nas. O pereche de mâini mici îl prind de încheieturi și-l ridică din vâltoare, iar el încetează să mai înțeleagă ce i se întâmplă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
enervante, aspre, ale papagalilor, care se certau prin copaci. Nimic altceva. Nimic uman. Curând, apăru o servitoare aducând o lampă cu gaz, pe care o puse pe masa din fața lui. Ca la un semn, fluturii de noapte începură să se izbească de sticla acesteia. — S-a născut copilul, zise servitoarea cu un zâmbet ciudat, triumfător pe chip. E băiat. Mama însă, a murit. Astrologul înclină din cap resemnat. Apoi se uită la ceas, deschise caseta, scoase hârtie și creion și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
a tocat bame, și-l târăște spre locul în care se află tatăl său. Bate la ușă. Un lipăit amenințător de aude de cealaltă parte. — Stăpâne? Stăpâne, ești acolo? Nici un răspuns. Impacientată, femeia încearcă zăvorul și ușa se deschide. O izbește o duhoare atât de puternică de ceapă, încât încep să-i curgă lacrimile. Pandit Razdan este în al treizecilea ceas de baie. Acum este, fără nici o urmă de îndoială, bolnav, nădușind și tremurând, scuturat de frisoane, ca un om în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
prin cătarea puștii, luptându-se cu niște impulsuri nu tocmai englezești. În jurul și dedesubtul ei, vânătoarea continuă, dar scopul nu mai există. Charlie se simte ultimul bastion al ordinii în acest loc, o insuliță în marea haosului, o stâncă singuratică izbită de valuri, acoperită de steagul britanic zdrențuit. În cele din urmă, fotograful slăbește pasul, iar Pran aude mugetul vițeilor speriați. Au ajuns în la locul vânătorii. Privesc printre frunze luminișul, unde se află cele trei nefericite animale, care se vânzolesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
de pieile-roșii. Din machan-ul soției sale răspunde o altă rafală. Minty și nababul se adăpostesc de alte gloanțe care pare să vină din direcția lui sir Wyndham. Cineva urlă de durere. Imelda țipă, fuge să se adăpostească și cade fulgerată, izbindu-se de trunchiul unui copac. Totul este oribil. Toți intră în panică. Pran urmărește scena cu gura deschisă. În spatele lui, fotograful își ține respirația, apoi, în mod inexplicabil, face un salt înainte, poate se gândește chiar să facă o fotografie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
unei case din partea bună a parcului Regent. Jonathan se trezește cu picioarele învelite în pânză albă. Deja i-a transpirat mâna cu care ține racheta. Jocul este un dezastru. Se aruncă după minge, alergând după ea la dreapta și la stânga, izbind cu putere în plasă, fără a întoarce vreuna din loviturile lui Muskett. După o vreme, tânărul blond cercetează chipul asudat al celuilalt și folosindu-se de gura sa expresivă pentru a-și exprima din nou disprețul, îl întreabă dacă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
femeii se înșurubează în el ca două butoane negre. — Bună ziua, reușește să spună. Mătușă. — Mătușă Berthilda, mormăie mătușa, lipsită de emoții, dar și de farmec. Nu mă ții minte. Vino să mă săruți. Se apleacă asupra obrazului pudrat și este izbit de un miros oribil de mucegai care se ridică din hainele ei. Fără să vrea, își imaginează că femeia se mumifică treptat în ele, un strat de substanță verde întins peste cel existent, care se subțiază de fiecare dată. — Jonathan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
trimis în acel loc. Acesta este modul englezesc de a acționa; drept, progresiv, rostogolindu-se înainte peste rotițele tradiției și bunelor maniere. Urmează indicațiile și vei pluti la nesfârșit, binecuvântat de o mișcare socială perpetuă. Ignoră-le și te vei izbi de pereți. Cererea lui Paul Gertler de a studia la Cambridge este din păcate respinsă. Jonathan pornește cu el pe o cărăruie acoperită cu gheață de lângă râu și Gertler îi spune pe îndelete că nu contează, pentru că universitățile vechi sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
uitat de Dumnezeu, nu-i așa? Întinde mâna. Marchant. George Marchant. Se fac prezentările. Gittens îl încurajează pe profesor să le explice „cum se prezintă situația“ când apare o altă figură pe terasă. Toți se întorc spre el. Nu sunt izbiți de înălțimea lui, deși trebuie să se aplece ca să intre pe ușă. Este cu totul altceva, acel ceva care le ucide conversația. — Bună seara, domnilor, zice omul. Are o voce fără inflexiuni, egală. Marchant întinde mâna cu un gest larg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
pe celelalte benzi li se părea că incongruentul culoar ai vitezei maxime explodează la un moment dat, expectorând pe rând o mulțime de coleoptere. De fapt, toate au aterizat cu bine în exteriorul megarutei. Doar cabina lui Homer s-a izbit de aceea țâșnită în urma sa. Impactul a fost teribil. Ochii Barbarei ieșiră din orbite, apoi se întunecară. Mintea care o invocase avu fulgerător senzația dezagregării. În coliziunea celor două aparate, avariată a fost capsula lui Homer: spre nenorocul său (dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85062_a_85849]
-
tristă și amară Durerile se adâncesc Și plâng pe strune de vioară? De ce să ne-amăgim? Sfârșit! Din lacrimi, vorbe și ranchiună, Azi, sufletul e părăsit, Cuprins de vifor si furtună... Monolog Când gânduri curate-și iau zborul Spre țărmuri izbite de val, în suflet, timid e fiorul, Boboc de jasmin, sideral. Când totul clamează tăcere, Să uiți, vrei, dureri indigo. Speranța e doar adiere, Tu joci în veșmânt domino. Când ploaia e-n lacrimi oculte, Genunchiul ți-l pleci și
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
piatră Și ducă-se ... până devale Ocol să-i picteze Pământul. Mă sting între stâncile goale. Prin baia de culori O frunză îmbracă vorba caldă Ce în apus o răstignește Pe buzele de dor uscate. Un bici de jale o izbește Și din Sibilă cum era Un galben pal o amuțește. Cu pete sângerii din soare Ce în apus domol coboară Se crede frunza iarăși floare Plutind cu visele-i, ușoară, Și uită că un ger sticlos îi arde vorba pentru
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
lumineze pasului calea ... Puzzle si roșu de sânge în zorii zilei de foc mă trezește cântec de pescăruși; mă îndrept năucă spre fereastră, sigură că peisajul marin e acolo, încerc să despic zarea : nu-mi iese, ca un bumerang mă izbește imaginea veche de beton, deasupra - doar o bucată de azur, o bucată de soare și pescărușii... piese rătăcite, probabil, din puzzle ul unei fetițe alergând pe câmpii betonate în drum spre mare. în urmă triluri de păsări rătăcite și coroane
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
afundă. Nu vrea să-mi vândă nicio fărâmă de secundă. Neobosit, le caută pe cele abandonate să le parcurgă când izgonit va fi-n eternitate. Adun petale de crini M-am așezat la marginea unei secunde când, șireata, m-a izbit în hăul alteia. Atunci am început să mă joc cu nuanțe de existență cerându-le crinilor să înflorească doar pentru a-mi goli durerea-n ei. Pe dinafară, în nervuri de emoții, le-a germinat osânda-n feciorie. S-au
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]