4,107 matches
-
și, dacă te mai dai la ea vreodată, te omor. N-o face târfă. E femeie. Și ai mare noroc că-ți e soție. — O fac cum îmi vine la gură, boule. Iar ăsta - a continuat el, apucând colierul și legănându-mi-l sub nas - rahatul ăsta n-ai decât să-l mănânci mâine la micul dejun. L-a apucat cu ambele mâini și, dintr-o smucitură scurtă a încheieturilor, a rupt lanțul de aur în două. O parte a pietrelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
maimuței: Montagne Russe e ultima amintire pe care o păstrez dintr-o existență anterioară, dinainte de operația pe care am suferit-o la opt ani. Într-o mașinuță din acelea, ținut bine între sânii de fată mare ai soră-mii, mă legănam inconștient între înălțimea solară și fundul iadului, murmurând referenele pionierești ale epocii... A doua zi m-am internat în spitalul Fundeni pentru intervenția chirurgicală pe aortă fără de care, după cât se pare, aș fi fost mort de mult.) Pe patul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
grădinari sau de cuțitari. În seara când l-am prins cu chef de vorbă, stătea să-și usuce la soba electrică scurta din blană artificială, de un verde-smarald deprimant. Pe trupul pe care scurta abia îl îmbracă, aproape plesnind, își leagănă tot timpul capul mare, probabil sub efectul greutății care nu-l lasă să stea drept. În barba ondulată de mizerie, ca de Neptun din cărțile copilăriei, Viner vorbește deloc mormăit, surprinzător de clar: Ați fost la Tulcea vreodată?... E ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
a tras mașina lui bărbatu-său sau ce-o fi, habar n-am dacă sunt luați cu cununie. Ăla și-a tras deci mașina pe trotuar, aproape mușcând cu aripa din zidul coșcovit, și a intrat în băruleț cu pas legănat de stăpân al locului. Salut! una mică dă-mi și mie și ia-ți și ție tot așa! După ce-a așteptat, bătând cu inelul de pe deget în tablă, să-i măsoare fata una mică, bărbatul iese cu paharul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
când îl aud. Așa că rămân aici, pe jumătate plângând, pe jumătate râzând și las să se adune o baltoacă la lacrimi pe fusta mea, fără măcar să mă obosesc s‑o șterg. O, Doamne, vreau acasă. Stau vreme îndelungată pe podea, legănându‑mă înainte și înapoi și lăsându‑mi gândurile să mi se rotească în minte. Revăd mereu totul în minte, iar și iar. Cum am putut fi atât de tâmpită? Cum am să mai îndrăznesc vreodată să dau ochii cu cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
mamei, fata se vede pe ea însăși, își vede picioarele cum sunt înfășate. În cadru e și o vază antică, delicat sculptată, cu un buchet de iasomie proaspătă în ea. Parfumul e puternic. Pendulul unui vechi ceas de pe perete se leagănă cu un sunet rustic. Casa e tăcută. Celelalte concubine își fac siesta, iar slugile sunt la bucătărie, desfac în liniște teci de fasole. Fruntea mamei se brobonește de sudoare, care începe să-i curgă pe obraji ca un șirag rupt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
călimara preferată a bunicului, și-a folosit economiile și s-a dus grăbită în oraș, cu picioarușele-lotus, ca să cumpere alta să o înlocuiască pe cea spartă. O face în tăcere și o ador. Bunicul continuă cu educația. Capul i se leagănă în cercuri. Fac și eu la fel. Când e în toane bune, mă duce la opere. Nu la cele bune - nu își permite biletele -, ci la imitațiile prezentate în bordeluri. În timpul spectacolelor izbucnesc adesea bătăi între bețivi. E dorința bunicului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
că Templul lui Confucius este un loc vizitat de fantomele părăsite - fantomele care au nesocotit tradiția în timpul vieții și au fost pedepsite. Nici un templu nu le vrea. Se zice că dacă după lăsarea serii iarba înaltă din curtea goală se leagănă, vor cădea cărămizi de la colțurile streșinilor. Statuile lui Confucius și ale celor șaptezeci și doi de discipoli ai săi vor prinde viață. Le vor ține morală fantomelor și le vor ajuta să-și găsească drumul înapoi. Statuia lui Confucius este cea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
E în costum, o vestă roșie cu o fustă-pantalon verde. Ridică o vâslă imaginară, prefăcându-se că e într-o barcă, și își începe încălzirea, pășind într-un ritm de un pas înainte, unul înapoi și unul lateral. Se balansează, legănându-și brațele dintr-o parte într-alta. Zgomotul aplauzelor îi spune că au sosit liderii și membrii lor de cabinet. Ajutoarele din culise îi zoresc pe artiști să meargă în spatele cortinei. Bătaia tobelor se întețește de la o clipă la alta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
țiuie. Brusc, totul se pornește să plutească fără nici un zgomot în fața ochilor ei. Prizonierii cad, împrăștiați în toate direcțiile. Unii dintre ei se desprind de stâlpii de lemn. Funiile rupte de gloanțe cad în țărână. Lotus aleargă spre Fairlynn. Își leagănă trupul, cu bărbia spre cer. În spatele ei, norii s-au prăbușit la pământ, rostogolindu-se ca niște ghemotoace de bumbac. Șeful plutonului de execuție strigă ultimul ordin. Într-o tăcere deplină, Fairlynn vede cum se fărâmă fața lui Lotus. Sângele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
făceau dragoste. Mao stătea pe canapea, iar Shang-guan Yun-zhu era în poala lui. El se distra cu fotografii din filmele ei, rolurile pe care le jucase. Ești o perlă. Ea zâmbi și se aplecă. O crenguță de iasomie i se legănă de după urechi. El o apucă și începe să o dezbrace. Ea îl simte și simte iubirea ei pentru el. Nu fi tristă, o să fac să meargă, într-o zi, îi zice el. Ea scutură din cap. Mi-este frică. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
ai putut să faci o asemenea neghiobie? Când mi-ai spus că ai de gând să vorbești cu el și să-i ceri ceva, ți-am interzis, e adevărat, spune? Deci, În momentul imaginat, sufletul pătimaș al mamei-Casandra se va legăna Între dorința ei normală de femeie-furnică-soldat de a căra În cuib-mușuroi ceea ce soarta i-a aruncat În față și obișnuința petrificată În cinci milenii de conviețuire de a considera orice interdicție a tatei ca funcționând sub regim de lege marțială
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
cum oare? - să-l convingă pe porumbel să se ducă la paznicul care așteaptă lângă platoul cu grăunțe, trecându-și greutatea de pe un picior pe altul. Stă pe loc și-l privește Încântată cum se Îndreaptă spre locul bine știut, legănându-se greoi, ca o găină prea domesticită. — Nu Înțeleg de ce a putut să te enerveze! Ai făcut din bietul porumbel, inofensiv, metafora nemulțumirilor față de cei din țara ta? — Ți-am mai spus că aceea nu este țara mea. Și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
covor de omăt. Numai fulgii care nimereau în vâlvătăile jarului din marile masalale de tombac suflat cu aur, înfipte printre tufele albe de trandafiri și hortensii, se evaporau spontan, piereau cu un sfârâit scurt. În curte, doi platani uriași își legănau cerceii țepoși pe ramurile lor golașe. Între ei, slugile ridicaseră un cort deasupra unui podium acoperit de covoare. Mai multe ghirlande din brad, merișor și crenguțe de vâsc, zeci de buchete din siminoc și flori-de-paie viu colorate înveseleau interiorul cortului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
uitat-o.” Vorbea ținându-și în continuare palmele peste față. Nu-i vedea decât buzele. „Emanuel, eu n-am fost și n-am cum să fiu la fel de frumoasă. De altfel, am și multe defecte. Sunt slabă, nu știu să-mi legăn șoldurile, iar genunchii mei arată ca doi cartofi mari și noduroși. În schimb, am altfel de calități. Pot să vorbesc tăcând, pot să pătrund un om fără să-l descos, știu să primesc suferința unei inimi în sufletul meu ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
aniversare îl poate aduce în rezolvarea unor mari necazuri din dragoste. La lumina unei lumânări, Guibert curăța un pistol cu meticulozitatea de care poate fi capabil doar un medic. Dante Negro stătea pe masa lui de laborator și îl urmărea, legănându-și alene piciorul. ― Și... cu cât ziceai că ai cumpărat informația asta? ― Nu m-a costat nici un ban. ― Haida-de! Chiar vrei să te cred? ― Să zicem că am aflat-o... printre altele... ― Chiar așa? ― Păi, nu mai departe decât ieri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
roșu, gene cusute și, între ele, doi nasturi mari, holbați către mulțimea adunată în jur. ― Dansează, Geamala! Râzi, Geamala! Joacă, Geamala! îi strigau tare flăcăii în chiotele și hohotele mulțimii. Păpușa părea bleagă, deșelată, chiar moartă. Apoi se cutremură prelung, legănându-și volanele la stânga și la dreapta ca și cum ea, păpușa, s-ar fi rușinat să danseze în fața atâtor spectatori. Își ridică timidă capul după care, cu mânecile zvâcnite în sus, își îmbățoșă deodată pieptul cu țâțele enorme. Încurajată de ritmul tobelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
răspuns la Întrebarea de căpătâi a lumii, a mea: Este Moș Iacob? Iar el răspundea totdeauna prezent, cu icnetul lui răsunător și liniștitor: - Hă! Al doilea moment al zilei: la pârleaz. Urcam pe podișcă, mă apucam de parii laterali și, legănându-mă În față, În spate, ziceam așa: - Ce faaaaci Moș Ia’...? Nu era nici măcar de formă Întrebare, ci mângâierea dinspre mine Înspe el - nu era Moș Iacob al meu? și era de parcă mi-așa fi trecut mâna pe spinarea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
ivirea zorilor, schimbătoare și pâlpâitoare, pârjolind cu răsuflarea ei dogorâtă, căzând din când în când peste Sampath, pe care nu-l trata ca și cum ar fi fost o ființă omenească, așa cum era, împrăștiindu-l ca pe apă... Se simțea imponderabil aici, legănat de lumina jucăușă, mângâiat de puzderia de flori și iarbă, de frunze la fel de bogate ca fructele, încălzit de aromele lor diferite. Peste tot în jurul său, dealurile de ridicau întunecate către un cer care se întindea precum marea, pătat cu alb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
de chirurg ar fi făcut ca veștile să-i ajungă mai repede la urechi. O să se facă bine? a întrebat el cu o expresie care sugera că era pe punctul să vomite. Doctorul și-a țuguiat buzele și s-a legănat înainte și-napoi pe vârfurile degetelor de la picioare. —Ei, asta e întotdeauna o întrebare la care e greu de răspuns în situații din astea, a anunțat el cu prudență. Dar dacă vreți să știți dac-o să moară, atunci vă pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
trebuie să te duc la cumpărături. Uniformele mi se par extrem de sexy. Sigur, când vine vorba de alea ale polițiștilor de la circulație mi se cam taie. Julia a izbucnit în râs, și-a îndreptat spatele și-a început să se legene încet, înainte și-napoi, astfel încât partea interioră a pulpelor să atingă penisul lui James. Bărbatul a închis ochii. —Mmmmm, e minunat! Julia s-a ridicat, s-a împins în spate și-a început să-l sărute pe piept, coborând încet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
bună zi, din cine știe ce motiv, i s-ar fi întâmplat ceva în vreuna din aventurile lui solitare, R’Orab era singura cămilă de pe lumea asta în stare să-l aducă înapoi în tabără, în cea mai neagră noapte. Adesea adormea, legănat de clătinarea lui și învins de oboseală, și nu o dată familia lui l-a luat de la intrarea în jaima ca să-l bage în pat. „Francezii“ spuneau despre cămile că sunt animale stupide, nemiloase și răzbunătoare ce nu ascultă decât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
jurământul de credință și se ascunseseră în fundul mizerabilelor lor cocioabe de cum simțiseră primejdia. Ce înseamnă să fii socialist? îl întrebase Gacel în prima seară, când încă mai aveau chef de vorbit și călăreau unul lângă altul pe cămilele ce se legănau. Să vrei ca legea să fie la fel pentru toți. — Tu ești socialist? — Mai mult sau mai puțin. — Crezi că toți, imohag-ii și servitorii suntem egali? — în fața legii, da. Nu mă refer la lege. Vreau să spun, dacă servitorii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
Și trebuie să te obișnuiești cu ideea că în Adoras, până când nu vor trimite alt ofițer, nimic nu se mișcă fără permisiunea mea. Străbătu încăperea, se așeză în vechiul balansoar în care răposatul Kaleb-el Fasi își petrecea orele citind și legănându-se și se balansă ușor, fără să-și ia privirea de la fată. — Ești foarte frumoasă, spuse în cele din urmă cu o voce puțin răgușită. Cea mai frumoasă tuaregă pe care-am văzut-o vreodată... Câți ani ai? — Nu știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
Nu era totuși genul, așa încât Rafael nu-și dă seama, nu-și închipuie pur și simplu ce femeie ar fi aia care l-a adus în așa hal. Ie dă Doamne ferește, Milică-tată. Ce femeie, ce femeie, ce femeie - Milică își leagănă capul în palme, spunându-i c-ar fi trebuit s-o vadă. Ce să vadă, că nu i-a arătat-o, prostu’ a ținut-o ascunsă. I-o fi fost frică, iar privirea lui Milică ridicându-se, îngustându-se parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]