12,206 matches
-
adevărat, replică Dante cu un aer indiferent, scuturându-și În continuare marginea vestei cu palma. Arrigo nu reacționase În nici un fel la cuvintele lui. Părea liniștit, așteptându-l să continue. - Îl chema Guido. Guido Bigarelli. - Adevărat? Filosoful Își menținuse atitudinea liniștită, ca și când numele acela i-ar fi fost complet necunoscut. Sau ca și cum ar fi cunoscut deja adevărata identitate a mortului. - Și te afli pe calea cea bună În găsirea vinovatului? Îl Întrebă, așezându-se la adăpostul unui zid. Dante ridică din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ocheade iuți, tot spațiul din jur. Taverna respecta Întocmai promisiunile meșterului Menico. O mare Însuflețire părea să-i stăpânească pe toți, un vârtej de glasuri și de râsete, o mișcare legănată de trupuri rătăcitoare precum valurile unei mări În aparență liniștite, dar sub a cărei suprafață mișunau monștri urcați dinspre adâncimi necunoscute. Toți acei bărbați, grupați doi câte doi, iar uneori chiar În hidoase grupuri de câte trei, se pipăiau fără nici o reținere, trăncănind și șoptindu-și vorbe dulci la ureche
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
câțiva saci de cânepă, din care Întocmiră un giulgiu improvizat, În care poetul porunci să fie Învelit omul, având grijă ca, În timpul operațiunii, chipul să Îi rămână ascuns. Abia când cadavrul fu strâns legat cu niște frânghii, se simți mai liniștit. Măcar pentru câteva ceasuri, vestea morții lui Brandan avea să rămână secretă. Poate că era mai bine să nu știe decât el despre această Întâmplare, pentru un timp. - Duceți-l la Santa Maria. Comuna se va ocupa cu Îngropăciunea, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
și ieși În puțul din For. În spate se ivi și tovarășul lui gâfâind din greu. Era leoarcă de sudoare. Se uita În jur rătăcit, căutând să-și recapete suflarea. - Unde suntem? Întrebă el buimăcit. Dante recunoscuse balta de apă liniștită de la picioare. - În vechiul puț roman, zise el, arătând către rampa Îngustă de trepte care ducea la aer liber. Aici ar trebui să fim În siguranță. - Blestematul... - Cu cine te cerți, Cecco? - Călăul acela de bătrânul... Taică-meu. E vina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
în casa din parc. Tăcu, așteptă, părea o fiară care ar fi izbit cu o lovitură puternică gardul unui parc sau trunchiul unui stejar gros. Procurorul nu răspunse nimic. Privea prin vitraliul ușii de la intrare silueta ușoară care se plimba liniștită înainte și înapoi, apoi îi dădu de înțeles primarului că dorea să o vadă pe tânără, iar ușa se deschise și Lysia Verhareine intră. Aș putea broda pe marginea acestui episod, n-ar fi prea greu, dar la ce bun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
început, după primele lupte, ni s-a părut amuzant să-i vedem sosind pe toți acești flăcăi de vârsta noastră care se întorceau cu chipul remodelat de exploziile obuzelor și trupul ciopârțit de rafalele de armă. Noi stăteam la cald, liniștiți, ducându-ne viețile noastre strâmte. Bineînțeles că auzeam războiul. Văzusem anunțurile de pe afișele cu mobilizarea. Citeam despre el în ziare. Dar, până la urmă, îl fentam, reușeam să îl păcălim, cum facem cu visele urâte și cu amintirile amare. Nu prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
fără încetare pe chipul lui Adălaïde, spun bine fără încetare, pot să jur. Oamenii buni se duc repede. Toată lumea îi place, inclusiv moartea. Numai ticăloșii au pielea groasă. Aceștia crapă la bătrânețe, în general și, câteodată, chiar în paturile lor. Liniștiți și împăcați ca niște prunci. Ieșind din biroul judecătorului Mierck, după ce am lăsat-o acolo pe Josăphine, nu eram prea mândru de mine. Am pierdut vremea puțin prin V., cu mâinile-n buzunare, murdărindu-mi pantalonii de noroiul care băltea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
mă mai surprinde nimic. Dacă ați fi văzut ce am văzut eu, de luni întregi, ați ști că orice e posibil. Frumoasă frază, nu? Și poc! în nasul judecătorului, care începe să se înroșească. — Negați? țipă judecătorul. — Recunosc, răspunde celălalt liniștit. — Ceee? urlă bretonul apucându-l de guler pe amicul său. Ai înnebunit, ce spui, nu-l ascultați, eu nici nu-l cunosc, suntem împreună doar de ieri seară! Nu știu ce-a făcut el, ticălosule, ticălosule, de ce faci asta, spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
având pentru oricine un cuvânt bun, era cea cu inima plină de fiere și de durere. Scrisorie ei exprimau tot mai mult dezgustul ei de-ai vedea pe bărbații din oraș, pe toți cei care mergeau la Uzină, curați, odihniți, liniștiți. Scria în același fel chiar și despre răniții de la clinică, ce umblau pe străzi: îi numea norocoșii. Dar, dintre toți, cel despre care scria cel mai defavorabil, eram eu. A fost un mic șoc să citesc scrisoarea în care era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
mers să-l caut pe doctor, pe Hippolyte Lucy, pentru a-i spune că micuțul nu mai respira. A venit cu mine. A intrat în cameră. Copilul era așezat pe pat. Încă avea expresia inocentă din timpul somnului, acea expresie liniștită și monstruoasă. Doctorul l-a dezbrăcat. Și-a apropiat urechea de gura lui închisă. I-a ascultat inima care încetase să bată. Nu a spus nimic. Și-a închis geanta și s-a întors spre mine. Ne-am privit, multă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
fericit și greu peste buruieni, via urca pe copaci, până spre vârf. Florile, troscotul, pătlagina și mușețelul creșteau la fel de sălbatic spre soarele păsărilor de sus. Dincolo de merii de când lumea, spre margine, alunecând peste pietrele verzi, un pârâu curgea atât de liniștit, încât părea că ascultă, iar apa saluta ținutul ca și cum s-ar fi închinat celei mai frumoase femei dintr-un burg. Era o libertate strălucitoare în grădina frumoasă doar prin sălbăticia ei pură. Noii stăpâni ai pământului s-au gândit că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
povestea e mare?, povestești ca să câștigi timp? Am să mă gândesc la asta, își spusese tânăra, acuma, n-am timp de cărți. Loredana nu prea citise în viața ei de până acum, dar asta n-o împiedica să se uite liniștită la lume, cu o senină nepăsare, privea în ochii tăi fără să clipească, fără vină și fără rușine, era pur și simplu senină. Îi intrase un anumit teatru în sânge. Sau se născuse cu el. Cum își încarcă oamenii mintea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
plecat în Grecia, e mai civilizat. Îți place mai civilizat? (Ea este aproape knock-out, a lovit-o cu dreapta, parcă a căzut la podea și asta nu-i place deloc.) Poate-aș fi plecat. M-ai fi așteptat (zice el liniștit, îi scoate fustița, tricoul și Triunghiul Bermudelor Alb. Ea îl trage spre pat, îl ia de mână și-l duce direct spre patul lui). Nimic nu mai poate fi întors... (Pe ecran se poate arăta scena, tipul are instalată pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
Tonul Emmei e dezinteresat, vorbește doar așa...) Tu de ce crezi că înșală o femeie?, vorbesc de o femeie serioasă... să nu mă întrebi ce înseamnă o femeie serioasă, că nu știu, cum ajunge soția aia care e femeie de casă, liniștită și preocupată de prăjituri, să-și înșele bărbatul? Greu. Cum greu? Când o femeie înșală, ceva nu-i în regulă în viața ei, poate ar vrea să se simtă iubită, să trăiască în lumina începutului, femeii îi place chestia asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
nu beau eu de acolo nici o picătură, nu mă ating, nu-mi trebuie, Frumoasă Neli, nu vreau apă, chiar nu vreau nimic, doar să vină Maestrul acasă, asta mi-ar da siguranță. — Să văd și eu minunea, adică să rămâneți liniștită, ați obosit, se vede, v-ați consumat grozav... nu vă supărați, dar chiar ați îmbătrânit puțin, degeaba v-ar judeca cineva, contează doar povestea... Și grădinăreasa face o pauză, continuă împletitul cepelor, apoi, o secundă, se uită lung la tânăra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
să spun că sunt grele, grele povești, obositoare. Aia cu toată căsătoria și chiloții de sub pernă m-a amărât. Cum de-ați făcut asta? Sunt lucruri care nu se fac, mă scuzați că vă spun... Dar povestiți. Poate vă mai liniștiți. Și cu Tina cum a fost?, că atâta m-ați învâtit în jurul femeilor domnului Iacob, cu mamă, cu naștere, cu femei și neveste, că nu mai ajungem odată la subiect. VI. POVESTEA TINEI — Lăsați-mă-n durerea mea cu urâta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
a oprit pe Maestru pe holul facultății (că mi-a mâncat sufletul cu școala aia a lui, dacă n-ar fi fost și profesor, să se întâlnească el cu atâtea pipițe din astea de azi, aș fi fost mult mai liniștită) sau el a oprit-o pe ea, nu știu, îți dai seama că nu știu de unde a apărut vaca asta, numai ei doi pot să știe, mie așa mi-a povestit el, că eu atâta știu, atâta vă spun. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
Subțire, înaltă, cu plete ca grâul. Blugi, teniși, tricou. Intră în Secretariatul Catedrei, nimeni, doar computere, telefoane, fișete, ceasul atârnat pe un perete. Toate oprite, și computere, și ceas, și telefoane. Liniște. E bine că nu-i nimeni. Ea, mai liniștită ca liniștea de acolo - nu-i plăceau oamenii, mai bine zis, nu-i plăcea curiozitatea lor. Să te întrebe fiecare ce mai faci, ce-ați cumpărat, de ce e atâta liniște la dumneavoastră? Ce porcării și ce tâmpiți... Deschide ușa Profesorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
de tot. A căutat-o pe Anita în celelalte femei cu o forță sexuală teribilă, toate gângureau, transpirau, țipau, se întindeau fericite în așternuturi, sexul!, le cânta el la ureche, fă sex și trăiești o sută de ani, carnea trebuie liniștită, fă-o fericită, capul tău e totul, spiritul, în rest, nimic nu mai contează, fetițo!!! Era asul din mâna lui. Măiestrie absolută în cucerirea femeilor. — Am sunat-o atunci pe maică-mea și i-am zis: mamă, a murit Ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
m-a mai liniștit, dar bocetul era teribil: Omule-pomule/ Nu te milui,/ Nu te jelui,/ Bucură-te, bucură/ Că rădăcina ta,/ murind în pământ,/ A prins în cer și în lutul tău,/ S-a încurcat/ De unde a venit,/ În vis liniștit,/ Bucură-te, bucură/ Și tu, și ceilalți/ Oamenilor-pomilor,/ Femei și bărbați,/ Beți și mâncați,/ Cântați și jucați/ Că Ana n-a răpus,/ E numai dus, e numai întors/ În lumea ce-a fost... M-a mângâiat pe creștet și pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
decât ca actanți ai unei succesiuni apostolice. Îi făcea plăcere să știe că arhitectura gotică, aspirând spre Înălțimi, era cu osebire potrivită pentru universități - idee pe care și-a Însușit-o, făcând-o personală. Peticele tăcute de gazon verde, clădirile liniștite ale colegiilor, cu câte o singuratică lumină scolastică ce arsese Întreaga noapte, puneau stăpânire pe imaginația lui, iar castitatea turlelor a devenit, În concepția sa, un simbol. — Dracu’ s-o ia! a șuierat Amory cu putere, udându-și palmele În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
o persoană. Restul pentru ceilalți. Amory a mâncat puțin, Întrucât Își adjudecase scaunul de pe care vedea cel mai bine marea și aproape că simțea legănarea ei. După ce au terminat de mâncat, s-au lăsat pe spătarele scaunelor și au fumat liniștiți. Cât avem de plătit? Unul dintre ei a parcurs nota de plată cu privirea. — Opt douăzeci și cinci. — Jaf curat. Le dăm doi dolari și Încă unul bacșiș pentru chelner. Kerry, adună mărunțișul. A venit ospătarul, iar Kerry i-a Înmânat grav
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
cu orchestrele și corurile lor și În corturi s-au ținut mari reuniuni, sub flamurile negru-oranj ce fluturau și se-nvolburau În vânt. Amory a privit Îndelung o clădire ce purta numărul 69. Acolo, câțiva bărbați cărunți ședeau de vorbă, liniștiți, În timp ce studenții treceau pe lângă ei, ca o defilare a vieții. SUB ARCUL DE LUMINĂ Pe urmă ochii de smarald ai tragediei l-au pironit dintr-o dată pe Amory din marginea lunii iunie. În seara de după plimbarea cu bicicletele la Lawrenceville
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
lăsa imaginația să zboare, ca un nor neformat, suflat de vânt. Calitatea cea mai puternică a personalității ei era aerul radios pe care-l degaja. Așa cum focul din cămin proiectează Într-o cameră Întunecată luciri romantice sau patetice pe fețele liniștite ale celor din preajmă, Își arunca și ea luminile și umbrele personale În Încăperile În care zăbovea, până când a făcut din prozaicul ei unchi bătrân un om de un farmec excentric și meditativ, iar pe băiatul de la telegraf l-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Aici, afară, spațiul este atât de vast, atât de mângâietor pentru spirit... - Panta lungă a unui deal lung. - Și luna rece rostogolind pe ea lumină de lună. - Și tu cu mine, ultima și cea mai puțin importantă imagine. Noaptea era liniștită. Drumul drept, urmat de ei până sus, pe muchia stâncii, n-a răsunat de pași decât de câteva ori. Numai câte o baracă de negri, de un cenușiu argintat În clarul de lună vârstat de stânci, mai spărgea linia lungă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]