5,243 matches
-
în ochii mei De un cutremur tainic al tinerei femei Și viețile-amîndoror s-amestecă-n întreg Când înțeles de tine, eu însumi mă-nțeleg. Să treacă înflorirea de-un vânt al recii ierne, Să-nceți a fi icoana iubirii cei eterne, Cu marmura cea albă să nu te mai asameni, Să fii ca toată lumea - frumoasă între oameni, {EminescuOpIV 437} Să-ncete-acea simțire ce te-au făcut o zee, Să fii - încîntătoare - dar numai o femee, Ș-atunci să-mi zici; Privirea ce-atît
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ridică negura rosă, Mureșanu se vede dormind pe o brazdă de flori, într-o câmpie minunată - în [a] cărei fund se vede o dumbravă verde și munți verzi. În avanscenă se ridică, încunjurat de tufișe dese și sălbatice, ruina de marmură a unui monument roman. În timpul acesta, melodia cea dulce urmează, pe care o cântă nevăzuți încă: SILFII DE LUMINĂ Somnia regină combină-arbitrară Tristeță cu râs, Vrăjește vis de-aur în noaptea amară În suflet închis; Alături c-o umbră lumina
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
prin raze apare Un sânt meteor. (: In timp ce cântecul durează, Mureșanu [doarme]. - Fața sa se descompune ca de-o fericire suprapământească - și asupra frunții sale, în toată ființa sa, plană seninul inspirațiunei. In momentul acela apare din ruina de marmură: ) LUMINA (Albă și surâzândă. In păru-i blond ard stele - într-o mână crinul luminei - în cealaltă o coroană de lauri de argint). Tu care treci prin lume străin și efemer Cu sufletu-n lumină, cu gîndurile-n cer, Poet gonit
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
munte-ntreg le fu a lor sicriu? Durerea care nu găsia cuvinte Aflat-a semne mari, care o știu. ? Tu, taină mută, de zidiri mărime - Vorbesc dureri, ce nu pot să suspine. Ah, ce-i cuvântul, ce-i coloare, sunet, Marmura ce-i, pentru ce noi simțim? O coardă-atinsă imiteze-un tunet, Un ah! să spue cum ne chinuim Nu, nu... Și fie forma cât de nudă N-ajunge-n veci durerea noastră crudă. De bate-o inimă sub alba haină, Abia se mișcă
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
stelele tremur și apele sună, Răsai, Lumină de lună! Pătrunde-n ungherul duioasei odăi, În luciul oglinzii, o lună, coboară, Văpăi Vărsând pe covoare. Privind-o smerită cum șade culcat, Demonic zîmbi-vei, cu luna vei trece În pat Pe-o marmură rece. Privind-o o noapte întreagă tu taci - Privește cum sânii se bat și suspină S-o-mbraci C-un giulgiu de lumină. Și ochiului celui în basme îi minți Să-i pară că ese din arc de pilastri Un
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
frigiderul istoriei. Nu țăranul este de vină dacă mămăliga istoriei rămâne crudă sau are cocoloașe. Istoria ne avertizează că sultanul poate face oricând dintr-un pașă un eunuc. Secolul al XX-lea și-a cam bătut joc de blocul de marmură care i-a fost repartizat. Nu putem lăsa trecutul fără sicriu dar nici viitorul fără leagăn. Eroii sunt cariatide ale istoriei. În istorie există foarte puține perioade de sleire a conflictelor. Mă tem că istoria simulează căutarea adevărului. Marile decizii
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
de cealaltă. Martirii găsesc și morții un sens. Până la moartea noastră, cei dragi sunt în noi. Apoi, pășim ușor spre dânșii. Moartea e ca securitatea comunistă : tot timpul e cu urechile pe noi. Unii și cavoul și-l fac din marmură furată. Am impresia că marile revelații vin în pragul morții când nu mai pot fi povestite. Misterul încearcă să mascheze întunecimea și vidul de dincolo. Moartea stopează foamea de timp. Până și moartea este o ieșire. Dar din viață. Viața
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
clădire - ctitoria locotenent colonelului Constantin Langa, pe a cărui moșie se afla - era gata. A donat-o Casei Școalelor împreună cu mobilierul necesar și 3339 metri pătrați de teren în jur. Și acum să citim ce scrie pe aceste plăci de marmură ce se află de ambele părți ale intrării. Sub numele eroilor căzuți în războiul din 1877 sunt săpate cuvintele: „Numele lor să fie cetit cu respect de către școlari și considerați ca apărători și salvatori ai României. Să fie în veci
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
și țară”. Familiile Mavrocordat și Sturza au ridicat și biserica din curtea palatului. Să intrăm în biserică, să vezi ce minunăție au putut să facă mâinile prințesei-sculptor Olga Sturza. Intrăm. Ieșeanul rămâne cu ochii larg deschiși fixați pe monumentul de marmură aflat pe peretele sudic al bisericii. După un timp, îmi mărturisește: Nu mi-am putut imagina că într-o biserică poate exista un asemenea monument! Dar ce nu face o fiică iubitoare pentru tatăl ei? Partea cea mai însemnată a
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
din zid între 1657-1682... pe un loc al mănăstirii Aron Vodă, vechea sinagogă din Iași pare în toate inspirată de regulile clasice ale artei religioase din Polonia contemporană. În 1762, ea a fost renovată în forma ei de astăzi>”. Pe marmura de pe zidul lăcașului citim, însă: “Sinagoga... terminată în 1671 este urmașa Sinagogii din 1580”. Dar lucrurile nu se opresc aici. În lucrarea autoarei Aurora Fecheci: “Monumente arhitectonice ieșene” citim: “Sinagoga Mare de pe strada Sinagogilor, zidită în stil baroc târziu, între
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
și nebună, crudă și dulce Ei, dragă mătușă. Că eu am fost cu tine, da' tu n-ai fost cu mine. Apoi măcar tot haide. Se-neca spuind la minciuni nu alta. Nu osos și aspru, ci format ca din marmură vânătă, un adevărat nas de ceară *. 1040 {EminescuOpXV 1041} COMENTARII {EminescuOpXV 1044} VOLUMUL VIII TEXTE DECEBAL (p. 41) Și de-l lovești, de te repezi asupră-i, De îi atingi tot ce-i mai sfânt în el, De vrei răbdarea
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
28 Rugați cerul ca să ia nourii din capetele omenimei sorbindu-i în capul său - - spre a-i vărsa pe pământ în mană și vin. (p. 257) 29 Vântul trece pe lângă palat sif aruncă umbra sa gândul * său pe ziduri de marmură, tu ești gândul său astfel *** Galiția vestește rău și-ntinsă câmpia unei robii-ndobitocite (p. 257) 30 înfige-n umeri brațele cruce, nu rugă lui Dumnezeu, ci - pecete urei Să se stingă astă ură în pieptul meu? Nu! Căci am închis
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
aveam de gând să dorm mai mult de o noapte, după planul inițial, chiar dacă aveam plătită toată săptămâna. Asta până le-am văzut pe fete în hol și mi-am calculat direcția în așa fel, printre stâlpii ăia uriași de marmură care sprijineau holul, încît să mă ciocnesc cu una din ele, atât cât să-mi sară pașaportul pregătit pentru cazare înțelegi, dar de ce și cele câteva sute de dolari, asta poate vă prindeți voi, că eu n-o să recunosc niciodată
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
să le vizualizez, să-mi dau seama de unde vin, dacă-s amintiri ale unor vise, ale unor momente reale sau ale unei vieți anterioare (o pictură de Claude Lorraine înfățișînd o radă în care pătrunde o corabie, și construcții de marmură, arcuri și colonade, pe mal, apa înflăcărată și arhitectura transparentizată de răsăritul de soare, mi-a dat întotdeauna certitudinea leșinătoare că am fost odată acolo), iar noaptea vedeam mai clar locuri pe care le uitasem de mult, locuințele unde stătusem
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
vizualizam în atâtea detalii încît mai târziu mi se părea că eu l-am visat. De multe ori, după ce o conduceam acasă, ca de obicei, serile, după ultimele seminarii, intram în holul casei ei și ne așezam pe treptele de marmură, într-o penumbră în care abia ne vedeam ochii. Atunci aprindea o țigară și începea să povestească. Ochii îi străluceau, sub genele încîr-ligate, ca în scena din barul pustiu, din "Citizen Kane". Un vis al ei dura, povestit, cel puțin
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
proprietății intelectuale - absența copyright-ului pe vise - ca să-i fur cele mai fermecătoare și mai articulate viziuni, cele mai mistice decoruri, cele mai discrete treceri de la real la ireal și halfway back. Al ei a fost visul cu palatul de marmură invadat de fluturi din "Orbitor" - în general, fluturii, acolo, sânt fluturii ei -, de asemenea al ei cel despre imensa incintă-cavou în care Măria rătăcește săptămâni în șir pe dale dulci de calcedonie și malachită. De fapt, am acum impresia că
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
spune Herodot, / Pe vremuri vase lungi, cartagineze / Lăsau în goană țărmuri și faleze" etc, ne înfiorăm, nu pentru că poetul ne comunică miezul miezului a ceea ce a înțeles el trăind, asemenea moderniștilor, ci fiindcă ne conduce către un mare portal de marmură pictat iluzionist pe un zid și ne arată, sub acel portal, marea, de asemeni pictată, pe care corăbii pictate simt imposibilitatea mișcării, așa cum o postula Zenon. Simțim încremenirea, blestemul timpului zenital, viețuirea în aceeași lumină spectrală de amiază a lui
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
săturase de Ta Kemet. Oamenii rome erau harnici și cumsecade, dar săraci. Chiar bogații stăpâni din ținut nu se puteau asemui cu stăpânitorii Atlantidei. Aici, în Ta Kemet, nu erau nici palate sclipind de fildeș și oricalc, nici băi de marmură, nici locuri de petrecere sau grădini minunate ca în Țara Apelor, pe care acești oameni rome o numeau, aproape necrezând în ființa ei și nici știind prea bine încotro se află, Ta Nuter, Pământul din Basme. Singura îndeletnicire mai plăcută
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
pomii pe care putea să-i adăpostească pământul Atlantidei, îngrijite zi și noapte de zeci de grădinari. La vreo sută de pași de podiș, Auta descălecă. De aici încolo drumul era făcut din trepte șlefuite de granit, între parapete de marmură trandafirie. Sclavul merse acum singur. Sandalele lui loviră cu sunet plăcut uriașele lespezi. Le privea, cu toate că de atâtea ori le mai văzuse. Un zid de marmură neagră înconjura curtea palatului. Muchea zidului, sus, era îmbrăcată în plăci de argint. Palatul
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
De aici încolo drumul era făcut din trepte șlefuite de granit, între parapete de marmură trandafirie. Sclavul merse acum singur. Sandalele lui loviră cu sunet plăcut uriașele lespezi. Le privea, cu toate că de atâtea ori le mai văzuse. Un zid de marmură neagră înconjura curtea palatului. Muchea zidului, sus, era îmbrăcată în plăci de argint. Palatul era larg, rotund din față, în spate drept, arătând de sus asemenea unei jumătăți de cerc. Îl țineau temelii mari de granit care, cât ieșeau de
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
de cerc. Îl țineau temelii mari de granit care, cât ieșeau de aproape cinci colți deasupra pământului, erau învelite în foi mari de aramă bătută, având la depărtări egale semnul soarelui încrustat din argint și oricalc. Zidurile palatului erau de marmură albă. Aici nu mai erau podoabe, luciul marmurei albe se înfățișa curat, și numai streașina se sprijinea pe un șir de statui cât omul de înalte turnate unele în aur, altele în argint. Acoperișul neted și rotund, învelit în solzi
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
care, cât ieșeau de aproape cinci colți deasupra pământului, erau învelite în foi mari de aramă bătută, având la depărtări egale semnul soarelui încrustat din argint și oricalc. Zidurile palatului erau de marmură albă. Aici nu mai erau podoabe, luciul marmurei albe se înfățișa curat, și numai streașina se sprijinea pe un șir de statui cât omul de înalte turnate unele în aur, altele în argint. Acoperișul neted și rotund, învelit în solzi de fildeș, sclipea odihnitor pentru ochi la lumina
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
înțelepciune și o cunoaștere a deprinderilor și firii omenești cu care nu se putea lăuda nimeni. Aducîndu-și aminte de această întîmplare, la urma urmei hazlie, Auta râse în sine și ridicîndu-se pe ultima treaptă de sus trecu pe sub arcul de marmură al porții palatului. Intră într-o sală rotundă pardosită cu lespezi pătrate, albe și negre, și înconjurată de stâlpi negri și albi. După stâlpii din fund se ridicau treptele unei scări de piatră verde. Auta urcă acea scară și ajunse
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
stătea o măsuță din același lemn negru, cu unelte de scris și foi de papirus curate. Marele Preot al Atlantidei, știutorul tuturor celor văzute și al celor nevăzute, citea. La câțiva pași de el, Auta, îngenunchind, își lipi fruntea de marmura rece a pardoselii și rămase astfel, tăcut și nemișcat, un oarecare răstimp. Marele Preot citea cu multă luare aminte, totuși i se păru că auzise un foșnet și-și ridică privirea rotindu-și-o prin încăpere. Abia atunci îl zări
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
a unui zeu. Globul de argint sună prelung și îndată se ivi în ușă un slujitor și în genunchi așteptă porunca stăpânului. Bătrânul zise: - Până când nu voi suna iarăși, nu intră nimeni aici, oricine ar fi. Slujitorul atinse cu fruntea marmura pardoselii, se sculă și ieși închizînd ușa ușor. Marele Preot se așeză mai bine în jilțul său și își puse o mână pe umărul sclavului: - Spune mai departe Auta. Te ascult. CAPITOLUL XI Puarem era din ce în ce mai mulțumit de Iahuben, care
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]