3,297 matches
-
Analele Universității București”, „Manuscriptum”, „Limbă și literatură”, „Caiete critice”, „Euresis”, „Luceafărul”, „Adevărul literar și artistic” ș.a. Participă la realizarea unor lucrări colective: Dicționar de literatură română (1980), Sinteze de literatură română (1981). Axată pe epoca interbelică și specializată în zona modernismului, Z.-F. aduce, într-un teren al tuturor experimentelor artistice și al suprainterpretărilor critice, observația minuțioasă și argumentația cercetătorului autentic. Ca și cursurile sale, care au format generații de studenți, studiile propriu-zise și comentariile din edițiile critice îngrijite (scrierile lui
ZAHARIA-FILIPAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290686_a_292015]
-
N. Iorga („Sămănătorul” și „Neamul românesc literar”), Simion Mehedinți („Convorbiri literare”), Ovid Densusianu („Vieața nouă”), Mihail Dragomirescu („Convorbiri critice”), E. Lovinescu, C. Rădulescu-Motru („Noua revistă română”), N. D. Cocea („Facla” și „Viitorul social”). Aceștia îi imputau poporanismul și „țărănismul”, respingerea modernismului, a „intelectualizării” și „urbanizării” literaturii române, dar acuzau concomitent „americanismul” sau „mercantilismul” (plata colaborărilor). Apogeul manifestării lui polemice în V.r. se înregistrează în reprimanda aplicată lui Duiliu Zamfirescu pentru opiniile din discursul de recepție la Academia Română. Contribuțiile lui G.
VIAŢA ROMANEASCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290534_a_291863]
-
pentru calitatea funcțională și estetică a acestui mediu, precum și conservarea pădurilor și a spațiilor verzi urbane, periurbane și rurale. Habitatul uman modern este artificializat, devenind o concentrare de volume și spații din beton, ziduri, asfalt, mașini și alte elemente ale modernismului care au „alungat” în mare măsură natura. Microclimatul urban se caracterizează prin următoarele particularități: temperaturi mai ridicate, umiditate atmosferică mai scăzută, reducerea curenților naturali de aer și intensificarea vârtejurilor artificiale (datorită construcțiilor), poluarea aerului și a solului ș.a. (după Iliescu
ARHITECTURA PEISAJULUI CURS PENTRU LICENŢĂ by SANDU TATIANA () [Corola-publishinghouse/Science/328_a_625]
-
Israel, adică este mediat istoric. Numai că acest adevăr nu este epuizat în prezent, căci el indică mereu către viitor, atunci când va fi dezvăluit pe deplin sau, cum zice Apostolul, "față către față". Refuzând dihotomia subiect-obiect, fapt-valoare, eveniment-interpretare patentată de modernism, Pannenberg arată că fiecare eveniment are un sens diferit pentru fiecare subiect, care nu poate fi descoperit decât în contextul istoriei universale. Cu cât este mai temeinică cunoașterea contextului istoric tradițional al unui eveniment, cu atât acesta este înțeles mai
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
spațiu alb. Comunicarea însăși este ruptă. Ceea ce nu îl oprește, totuși, din drum pe acest scriitor, pasionat căutător și reformator. El reușește să descopere o nouă bifurcație, scriind În dulcele stil clasic și oferind tensiunii și presiunii spre zero a modernismului o supapă postmodernă. În 1970, cu aproape un deceniu înainte ca primii noștri postmoderniști autorizați să-și fi făcut apariția. Poezia se întoarce, într-o buclă autoreferențială, către vârstele ei anterioare, recuperând, recondiționând și mixând limbaje, jucându-se cu parafraze
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2167_a_3492]
-
Priveau mult la televizor încă din vremea șahului. Dar, zi după zi, imaginile străine furnizau noi arme rebelilor. În timp ce șahul, care apărea prea frecvent pe ecrane, se vedea lipsit de misterul său de drept divin. Iar imaginea sa modernistă, asociată modernismului vătămător al Occidentului, se degrada în mod supărător. Totul se explică, ne spune Ravault, prin puterea rețelelor de "coer-seducție" făcute din coerciție și seducție. Ele sînt cele care acaparează al doilea mesaj, care devine armă de luptă. Ravault întărește aici
Comunicarea by Lucien Sfez () [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
de provocarea științei cu mult mai serios decât provocarea iubirii pământene... "Basarabia", nr. 7, iulie 1993 Eugen TODORAN Trebuie reținută de la început originalitatea studiului lui Th. Codreanu și cuprinderea întregului orizont al poeziei lui Eminescu din perspectiva modernității, după un modernism opus prin definiție tradiționalului romantism. În acord cu metodele moderne ale studiului literar: structuralism, semiotică, psihocritică etc., analiza critică se bazează pe o informație impunătoare prin diversitatea direcțiilor gândirii contemporane, identificate în viziunea poetică a lui Eminescu, metodologic deschisă în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Ivănescu manifestă o ostilitate evidentă împotriva postmodernismului pe care, în repetate rânduri, îl numește prostmodernism. Poetul de care se ocupă Theodor Codreanu are toate semnele unui antimodern care nu cade niciodată în tradiționalism. Antoine Compagnon definise antimodernismul prin sintagma de modernism critic. Întemeietor al textualismului e considerat Roland Barthes care, după 17 ani doar, adică în 1977, se declară antimodern. Spre deosebire de teoreticianul francez, Cezar Ivănescu a adoptat de la bun început antimodernismul lui Eminescu și, mai mult decât atât, a reușit să
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
după opinia mea, incarnează noua paradigmă a spiritualității europene: o spiritualitate cu adânci rădăcini naționale, plurilingvă și deschisă spre știința luminată de filosofie și religie" (p. 117). Transmodernismul pornește, pentru Cezar Ivănescu, "tocmai de la recuperarea Tradiției, prezență vie în toate modernismele" (p. 118). În Doina eminesciană, Cezar Ivănescu a descoperit arheul ființei românești. În termeni eminescieni, Cezar Ivănescu este "un arheu jignit". El și-a conturat un idiom poetic inconfundabil, greu de imitat. Intrarea sub "teroarea istoriei" (Mircea Eliade) e primul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
și realitățile acelea atotcuceritoare) în perspectiva transmodernității depășire a abia răposatului postmodernism (vezi Transmodernismul, 2005). Nefiind peste tot biruitor, postmodernismul s-a răzbunat îndeobște pe tradiție, apoi a pedepsit în special ceea ce el însuși a preluat, însă ca istovire, din modernismele secolelor 19 și 20. Pe scurt, sfârșitul postmodernismului este anunțat (prietenul nostru Ion Bogdan Lefter, cunoscătorul absolut al fenomenului, a fost acolo!) la Stuttgart, în 1991, chiar de către constructorii săi: Ihab Hassan, John Earth, Bradbury ș.a. Ar fi urmat, din
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
sine, ca una de proză, voi încerca o povestire cât se poate de prescurtată a lor. Deci: Civilizația umană a cunoscut, de-a lungul istoriei, trei paradigme culturale (adică trei modalități de proiecție a lumii obiective în conștiința omului): tradiționalismul, modernismul/postmodernismul și transmodernismul. Prima a fost paradigma oamenilor vechi și clasici. Sistemul lor de valori se baza pe antropocentrism coroborat cu divinul în calitate de catalizator al lumii, legile sacre erau și legile naturii, inclusiv ale firii omenești. Modernismul a continuat să
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
conștiința omului): tradiționalismul, modernismul/postmodernismul și transmodernismul. Prima a fost paradigma oamenilor vechi și clasici. Sistemul lor de valori se baza pe antropocentrism coroborat cu divinul în calitate de catalizator al lumii, legile sacre erau și legile naturii, inclusiv ale firii omenești. Modernismul a continuat să numească divinul. Dar omul modern este însă din ce în ce mai puțin evlavios, spiritul lui curios se avântă în cercetare, apar științe de tot felul, specializări în varii domenii, preocupări care aduc laude personalității umane, dar care tind să submineze
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
varii domenii, preocupări care aduc laude personalității umane, dar care tind să submineze poziția divinului. Alături de științe se dezvoltă artele. Adevărul este pus în slujba națiunilor. Există o preocupare permanentă pentru emanciparea mulțimilor prin știință de carte, pentru iluminarea popoarelor. Modernismul n-a pierdut orice legătura cu tradiționalismul și clasicismul, fiindcă amândouă paradigmele aveau un numitor comun: sacrul. Înfierbântat de succesele sale științifice, omul modern se simte tot mai strâmtorat de Ideea că divinul stăpânește lumea și-atunci, prin nihilismul lui
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
cu politicile iresponsabile. Autorul cărții zăbovește mult asupra apelativelor. Specialiștii în domeniu au utilizat diverși termeni: postmodernism, paramodernism, globmodernism, post-postmodernism, paradoxism, premodernism, transmodernism. Th. Codreanu face lumină în acest hățiș și pune lucrurile la punct. Unii autori separă postmodernismul de modernism, considerând că el reprezintă o epocă distinctă, deoarece propune o nouă paradigmă culturală a omenirii. Alții, printre care și Codreanu, consideră postmodernismul o fază a modernismului, care nu reușește să impună o paradigmă, din cauza privirii în opacitatea lumii, și nu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
lumină în acest hățiș și pune lucrurile la punct. Unii autori separă postmodernismul de modernism, considerând că el reprezintă o epocă distinctă, deoarece propune o nouă paradigmă culturală a omenirii. Alții, printre care și Codreanu, consideră postmodernismul o fază a modernismului, care nu reușește să impună o paradigmă, din cauza privirii în opacitatea lumii, și nu în transparența acesteia, dar și pentru că filozofia precară a postmodernismului s-a lăsat ideologizată, devenind politica oamenilor slabi, care vor să domine lumea cu orice mijloace
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Hassan, Malcolm Bradbury, John Barth, Raymond Federman, William Gass. (Aflat acolo, românul Ion Bogdan lefter "s-a arătat nedumerit de un asemenea generic [al seminarului] tocmai când în România postmodernismul se afla pe culme, biruitor..."). Urmează Hipermodernismul "o radicalizare a modernismului", "o formă de divizare în sânul postmodernismului" și Para-modernismul, care "nu pretinde o depășire a modernismului, ci are în vedere efectele văzute și nevăzute ale acestuia". Nașterea conceptului de transmodernism ar putea fi datată prin anii '80, când "a început
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
a arătat nedumerit de un asemenea generic [al seminarului] tocmai când în România postmodernismul se afla pe culme, biruitor..."). Urmează Hipermodernismul "o radicalizare a modernismului", "o formă de divizare în sânul postmodernismului" și Para-modernismul, care "nu pretinde o depășire a modernismului, ci are în vedere efectele văzute și nevăzute ale acestuia". Nașterea conceptului de transmodernism ar putea fi datată prin anii '80, când "a început să fie folosit, cu totul sporadic", substituit inadecvat postmodernismului (ex. Cristian Livescu, 1985). Însuși Theodor Codreanu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
lui Basarab Nicolescu s-a "decis că e timpul consacrării termenului de transmodernism ca marcă a noului secol XXI". Așadar, care să fie acoperirea acestuia? O cale este aceea propusă de Ziauddin Sardar: "Spre deosebire [de postmodernism], transmodernismul trece dincolo de modernism, se ridică deasupra modernismului și se duce în altă stare de existență. Astfel, spre deosebire de postmodernism, transmodernismul nu este o proiecție liniară. Îl putem înțelege mai bine cu ajutorul teoriei haosului. În toate sistemele complexe societăți, civilizații, ecosisteme ș.a. multe variabile independente
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
a "decis că e timpul consacrării termenului de transmodernism ca marcă a noului secol XXI". Așadar, care să fie acoperirea acestuia? O cale este aceea propusă de Ziauddin Sardar: "Spre deosebire [de postmodernism], transmodernismul trece dincolo de modernism, se ridică deasupra modernismului și se duce în altă stare de existență. Astfel, spre deosebire de postmodernism, transmodernismul nu este o proiecție liniară. Îl putem înțelege mai bine cu ajutorul teoriei haosului. În toate sistemele complexe societăți, civilizații, ecosisteme ș.a. multe variabile independente interacționează în numeroase moduri
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
fie modernă, fie postmodernă, pentru că acestea "propovăduiesc o mistică a științei și a experienței, adică "se încearcă înțelegerea unei ființe infinite cu mijloace finite". Așadar, transmodernismul deschide calea cunoașterii speciale, prin revelație, iar nu prin "complexele de cultură" asumate de modernism și de postmodernism, în lumina relativismului care însoțește orice schimbare de paradigmă culturală". Demonstrația lui Theodor Codreanu curge convingător, firesc, precum o curățire a grădinii de buruieni și plante uscate în vederea unei noi însămânțări. Autorul amendează fără complexe "un caz
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
timpul regimului Constantinescu) . După o asemenea intrare în forță pe terenul controlat de rețeaua postmodernistă românească (autorul o definește ca o adevărată rețea Al-Qaeda), câteva precizări se cer făcute. Și Theodor Codreanu le face. Apărut ca o reacție postindustrială la modernismul industrial, postmodernismul s-a instalat prin 1976 în ochii opiniei publice internaționale, mai ales europene, prin cartea lui Jean Francois Lyotard, La condition postmoderne. Rapport sur le savoir, și "a ispitit mai mulți reprezentanți ai modernismului înalt, între care Derrida
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
o reacție postindustrială la modernismul industrial, postmodernismul s-a instalat prin 1976 în ochii opiniei publice internaționale, mai ales europene, prin cartea lui Jean Francois Lyotard, La condition postmoderne. Rapport sur le savoir, și "a ispitit mai mulți reprezentanți ai modernismului înalt, între care Derrida, Gilles Deleuze, Michel Foucault, Baudrillard, Nancy, în Franța, Gianni Vattimo, în Italia, Jürgen Habermas, în Germania, Richard Rorty, în America ș.a." (op. cit., p. 74). Deși mediatizat puternic prin scandal și diversiune, focul postmodernist euro-atlantic s-a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Vattimo, Lyotard, cel care cerea "rescrierea modernității"), pentru a nota că problema-cheie este transcendența. Nu ignoră nici semnalele autohtone, fișând conștiincios revoluția poetică optzecistă, noul antropocentrism, paradoxurile postmodernității românești. Conceptul cu pricina, atingând clasicizarea (epuizarea, de fapt), suportând presiunea altor modernisme (hiper-, paraetc.), a deschis calea transmodernității, declară ferm criticul. Și observă că, în 1988, Radu Enescu contrapunea (e drept, fără consecințe) cei doi termeni. În hățișul noului ev cultural, în plin haosmos, într-o lume opacă, cucerită de spiritul schizoid
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
consistență termenului, a renunțat la el, creatorul termenului a renunțat la el, pronunțându-se pentru "rescrierea modernității". Postmodernismul consideră că ființa ca "Dasein" nu mai are nevoie de nici un fel de transcendență care să o susțină. Departajându-se de tradiționalism și modernism, exegetul a încercat să propună un temei antropologic nou, omul concret bacovian, trăind într-un "gol istoric", într-un vid sufletesc, pândit de nebunie. Or, am putea recurge la sintagma "omul recent" propusă de H.-R. Patapievici, pentru a dezvălui
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
desăvârșire spirituală. Theodor Codreanu nu uită să ne readucă aminte că toate marile nenorociri ce s-au abătut asupra Europei au venit "din trădarea creștinismului" care înseamnă în primul rând comunitate dialogică, înainte de a fi ontologică. Ceea ce reproșează gânditorul român modernismului, dar mai ales, postmodernismului, ar fi încetarea dialogului cu Divinitatea, într-o lume care treptat "și-a pierdut transparența", s-a opacizat. Acesta este motivul pentru care Theodor Codreanu adoptă modelului propus de D. Stăniloae, construit pe trei niveluri ontologice
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]