2,765 matches
-
sale. În același timp, a fost preocupat de viața duhovnicească a clerului, monahilor și credincioșilor, fiind un duhovnic al multor oameni de vârste și profesiuni diferite. ""Om al rugăciunii, față senină și misionar dinamic, P.S. Gherasim Putneanul rămâne în conștiința monahilor, preoților, ierarhilor și credincioșilor un slujitor vrednic și harnic al Bisericii Ortodoxe Române"", a spus despre el mitropolitul Daniel Ciobotea al Moldovei. S-a dovedit un misionar dinamic și duhovnicesc, păstrător al tradițiilor ortodoxe românești și în același timp deschis
Gherasim Cucoșel () [Corola-website/Science/308456_a_309785]
-
sunt de scurtă durată. Astfel, documentele menționează între anii 1528-1574 un schit de călugări, iar între 1620-1740 sau 1630-1745 este menționat un schit de maici și acesta cu multe întreruperi. În Patericul Românesc din anul 1998, este menționat numele unui monah de la , numit cuviosul Iov Sihastrul, care a viețuit la mănăstire timp de câțiva ani la sfârșitul secolului al XIV-lea, după care s-a retras în pustiu în pădurile seculare de sub Culmea Pleșului, unde a sihăstrit în aspră nevoință peste
Mănăstirea Bogdănești () [Corola-website/Science/308484_a_309813]
-
după ce a fost pusă sub administrarea unei epitropii. La Mănăstirea Hadâmbu au viețuit mai multe generații de călugări greci până la promulgarea legii privind secularizarea averilor mănăstirești închinate (decembrie 1863) de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1859-1866). Ca urmare a acestei legi, monahii greci au fost obligați să părăsească mănăstirea. Complexul monahal a rămas în părăsire timp de peste 70 ani. În primul deceniu al secolului al XX-lea, istoricul N.A. Bogdan găsea aici ""o biserică veche în ruină, cu ziduri mari încunjurătoare, străpunse
Mănăstirea Hadâmbu () [Corola-website/Science/307380_a_308709]
-
ani, originar din Vicovu de Sus (județul Suceava) care, după cum a comunicat un bun cunoscător al locurilor, scriitorul Claudiu Paradais, frecventa de copil mănăstirea, unde, de câte ori venea își îndeplinea, cu mare conștiinciozitate, ascultarea de paracliser, năzuind să devină el însuși monah aici. Toată casa s-a transformat în scrum, inclusiv cărțile și obiectele bisericești adăpostite într-o magazie, cu excepția Icoanei Maicii Domnului, Făcătoare de Minuni. Din cauza drumului greu accesibil, a poleiului de pe drumul forestier și a înclinației pantei, cele trei autospeciale
Mănăstirea Hadâmbu () [Corola-website/Science/307380_a_308709]
-
pentru lărgirea naosului. După distrugerea camerei mormintelor, osemintele ctitorilor s-au strămutat în mormântul domniței Teofana. Lângă peretele sudic, se afla mormântul domnitorului Alexandru Lăpușneanu, deasupra căruia era o lespede cu următoarea inscripție în limba slavonă: ""(Acest mormânt este al monahului) Pahomie, care s-a strămutat din viața de aici, la veșnicile lăcașuri, și a fost îngropat aici, în ctitoria lui cea nouă, în anul 7076 luna mai 5"" (1568). De-a lungul aceluiași perete se afla mormântul domniței Teodora, o
Mănăstirea Slatina () [Corola-website/Science/302367_a_303696]
-
a încetățenit pentru păcatele grele, precum: idolatria, uciderea și adulterul. Penitenții își spuneau păcatele cu voce tare în fața obștii creștine, apoi urmau o perioadă de post și încercare, iar la sfârșitul perioadei, episcopul le dădea dezlegarea, reintegrându-i în Biserică. Monahii irlandezi au început în secolul al VI-lea a practica "mărturisirea auriculară", adică nepublică, pentru ca penitenților să nu le fie rușine să se pocăiascä. Au început să se scrie îndreptare de spovedanie, dintre care cele mai multe erau pseudoepigrafe, reclamându-se de la
Spovedanie () [Corola-website/Science/302095_a_303424]
-
personalul "Episcopiei Râmnicului și Argeșului" în baza decretului 410/1959. În anul 1975 se revine la statutul de "schit" în subordinea "Mănăstirii Cozia", datorită demersurilor făcute de "ieromonahul Teoctist Dobrin". Acesta reușește să adune în jurul lui un grup de tineri monahi dând viață nouă așezării mănăstirești. De asemeni legătura așezământului cu drumul național se îmbunătățește prin construirea unui pod peste Olt la punctul "Lotrișor" și totodată a primului drum de acces. Anul 1988 reprezintă evenimentul de seamă al locașului: revenirea la
Mănăstirea Turnu () [Corola-website/Science/302115_a_303444]
-
liturghiei bizantine constituie diferite reforme liturgice, dintre care cele mai multe ne vin dintre secolele al IX-lea și al XI-lea. Pe lângă acestea, există multe diferențe de mici amănunte ceremoniale între ramurile grecească, slavă, melkită, românească, și altele. Pentru prima dată, monahii de la Mănăstirea Chevetogne au publicat diferențele dintre greci și slavi în slujirea liturghiei, în cartea de slujbe « La Prière des Églises de rite byzantin», precum și în manualele de slujbă ulterioare - liturghier, arhieraticon, etc - alcătuite de arhidiaconul Denis Guillaume. Între timp
Liturghia ortodoxă (bizantină) () [Corola-website/Science/302130_a_303459]
-
precum și în manualele de slujbă ulterioare - liturghier, arhieraticon, etc - alcătuite de arhidiaconul Denis Guillaume. Între timp, parohiile și mănăstirile de rit bizantin din Occident au adoptat uzajuri diferite, dintre care cele mai multe au restaurat obiceiuri liturgice vechi de dinainte de reformele liturgice. Monahii de la Mănăstirea Cantauque, de aparteneță ortodoxă română însă de tradiție melkită, au publicat un liturghier în două ediții, în care prezintă, sub formă de note finale, cele mai mici detalii între greci, slavi, melkiți și români, precum și diferite specificități din
Liturghia ortodoxă (bizantină) () [Corola-website/Science/302130_a_303459]
-
nu s-a mărginit doar la scopuri pioase privind acele teritorii, ci a elaborat și strategia necesară pentru a le lua în posesie. Primul episcop din Livonia, Meinardo, provenea din Germania septentrională, o regiune de frontieră cu mănăstiri faimoase datorită monahilor instruiți în mod deosebit (știau pe din afară textele Sfintelor Scripturi și subtilitățile limbii latine ciceroniene). În anul 1186, Meinardo ajunge până la Uexküll, construește aici prima biserică și o fortificație, ambele din piatră. Livonienii încearcă să le distrugă, trăgându-le
Cruciadele Nordice () [Corola-website/Science/302202_a_303531]
-
și alți comandanți turci îi trimiteau la Rusciuc" . IPS Dosoftei, mitropolitul Țării Românești, a eliberat la 1 iulie 1809 lui Manuc un certificat , "îndreptând fierbinte rugăciuni pentru eliberarea patriei nenorocite, de sub jugul Turcilor, îndrăznind a crede, că mărețul și generosul monah, ilustrul Alexandru, va răsplăti și a apăra pe Manuc- binefăcătorul țării noastre". Manuc s-a ocupat de intervenția cu trupe a pașei din Rusciuc pentru a salva Bucureștiul de trupele lui Pasvant-Oglu și de aprovizionarea cu alimente a oștirilor rusești
Manuc Bei () [Corola-website/Science/302608_a_303937]
-
legii mozaice, ci și cinci limbi - greaca, latina, ebraica, siriaca și copta -, lucru rar în acea epocă. La moartea părintelui său adoptiv, Sfântul Epifanie a moștenit toată averea acestuia. Puțin timp după aceea, el a văzut într-o zi un monah creștin, Lucian, care vorbea cu un sărac. Cum nu avea bani, monahul a dat săracului haina ce o avea pe el. Mișcat de gestul călugărului, Sfântul Epifanie a îmbrățișat creștinismul, primind Botezul de la episcopul locului, împreună cu sora sa vitregă. Mai
Epifanie de Salamina () [Corola-website/Science/302641_a_303970]
-
lucru rar în acea epocă. La moartea părintelui său adoptiv, Sfântul Epifanie a moștenit toată averea acestuia. Puțin timp după aceea, el a văzut într-o zi un monah creștin, Lucian, care vorbea cu un sărac. Cum nu avea bani, monahul a dat săracului haina ce o avea pe el. Mișcat de gestul călugărului, Sfântul Epifanie a îmbrățișat creștinismul, primind Botezul de la episcopul locului, împreună cu sora sa vitregă. Mai apoi, el a renunțat și la toată averea sa, făcându-se călugăr
Epifanie de Salamina () [Corola-website/Science/302641_a_303970]
-
de către frații Iordache și Mihail Curchi, care la început au construit un modest schit din lemn, iar mai târziu au zidit primele biserici din piatră. Despre cei doi frați se știe că au îmbrățișat apoi viața monahicească, purtând numele de monah de Ioan și, respectiv, Manasie. Așezarea mănăstirii Curchi e de o frumusețe rară, datorită livezilor și pădurii ce o înconjoară, dîndu-i tonul verde, din care apar bisericile și clădirele albe ca niște puncte strălucitoare, atrăgând privirile tuturor trecătorilor și vizitatorilor
Mănăstirea Curchi () [Corola-website/Science/302742_a_304071]
-
religios de peste două veacuri, mănăstirea Curchi se califică printre cele mai însemnate monumente ale arhitecturii moldovenești. Acest loc sacru a fost mereu un focar de cultură și de viată duhovnicească. Anii grei a încercărilor fac ca în 1944 circa 40 monahi se refugiază în România, la mănăstirile Cernica și Căldărușani. Însă în 1958 puterea sovietică a izgonit călugării rămași, a distrus numeroase icoane, a ars literatura religioasă și artistică de circa 4 mii de volume. Bisericile de pe teritoriul mănăstirii, au fost
Mănăstirea Curchi () [Corola-website/Science/302742_a_304071]
-
născut în Banat în localitatea Ciacova, dintr-o familie de sârbi. De mic a învățat atât limba sârbă, cât și limba română. După moartea părinților, rămâne în grija unchiului, care vrea să-l facă preot. Tânărul visează însă să ajungă monah și așa ajunge să fugă cu un călugăr călător spre Turcia, dar este prins și întors acasă, de unde este trimis la Timișoara. După numai un an, fuge din nou și ajunge în august 1757 la mănăstirea Novo Hopovo. Aici devine
Dositej Obradović () [Corola-website/Science/302817_a_304146]
-
sa Despre feciorie, alcătuită la 370 sau 371 la îndemnul fratelui său Vasile (devenit episcop la 370), își exprimă regretul că n-a rămas necăsătorit ca să poată ajunge „la culmea fecioriei”. La această convingere și la hotărârea pentru viața de monah trebuie să fi ajuns amândoi soții cu destul timp înainte de alcătuirea scrierii Despre feciorie (poate cu mulți ani înainte). Timpul acesta l-a petrecut Sfântul Grigorie la mănăstirea Iris, din Pont, unde Sfântul Vasile se retrăsese dinainte de 358. De acolo
CONCEPTUL DE EPECTAZĂ. INFLUENŢA SFÂNTULUI GRIGORIE DE NYSSA ASUPRA GÂNDIRII TEOLOGICE A SFÂNTULUI MAXIM MĂRTURISITORUL by Liviu PETCU [Corola-other/Science/127_a_436]
-
aducerea lor la Constantinopol, în vara anului 653. Procesul care li s-a făcut, în 655, s-a sfârșit cu exilarea lui maxim la Bizya, în Tracia și cu exilarea lui Anastasie la Perberis. În 662, Maxim, ucenicul său, Anastasie monahul, și un alt ucenic, Anastasie apocrisiarul, exilat încă din 646, au fost readuși la Constantinopol unde au fost din nou judecați, cerându-li-se să renunțe la învățătura lor că în Hristos sunt două voințe. Refuzând aceasta, ei au fost
CONCEPTUL DE EPECTAZĂ. INFLUENŢA SFÂNTULUI GRIGORIE DE NYSSA ASUPRA GÂNDIRII TEOLOGICE A SFÂNTULUI MAXIM MĂRTURISITORUL by Liviu PETCU [Corola-other/Science/127_a_436]
-
Semalion, în apropiere de localitatea Muri de azi. Știința, credința și dârzenia cu care și-a apărat convingerile sale, în special existența a două voințe și a două lucrări în Mântuitorul, i-au adus supranumele de „Mărturisitorul”. A fost un monah dârz care a preferat suferința și moartea, în locul abjurării de la adevărata învățătură privitoare la persoana Mântuitorului Hristos, în care subzistă două naturi, divină și umană, cărora le corespunde două voințe și două lucrări sau energii. Viața sa a rămas o
CONCEPTUL DE EPECTAZĂ. INFLUENŢA SFÂNTULUI GRIGORIE DE NYSSA ASUPRA GÂNDIRII TEOLOGICE A SFÂNTULUI MAXIM MĂRTURISITORUL by Liviu PETCU [Corola-other/Science/127_a_436]
-
de rugăciune în tradiția Ortodoxă, a cărei practicare se numește "hesychazo": "a păstra liniștea". Practicanții sunt Isihaști ("hesychastes"). ul se mai numește și palamism, iar formele sale cunoscute provin din tradiția monastică a Muntelui Athos. Potrivit acestei doctrine, creștinul sau monahul trebuie să trăiască în pace și liniște, împăcând trupul cu sufletul, menținându-se într-o stare contemplativă. Se practica permanent așa-numita rugăciune a inimii sau a minții ("Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul"), o formulă
Isihasm () [Corola-website/Science/303314_a_304643]
-
de la pustnicii Egiptului. Așa cum îl cunoaștem azi, în forma sa sistematizată, Isihasmul este învățătura teologului Grigore Palamas (arhiepiscop al Tesalonicului între 1347 și 1359). Acesta preia și îmbogățește principiile Sf. Grigore Sinaitul, în urma unei provocări a lui Varlaam Calabrezul, un monah ortodox calabrit (italo-grec), probabil influențat de nominalismul occidental. Astfel, curentul isihast se înfățișează ca o dispută începută în 1338, între Palamas și Varlaam, doi teologi importanți ai lumii bizantine. Originea termenului "hesychasmos" și a celorlalți termeni înrudiți ("hesychastes", "hesychia" "hesychazo
Isihasm () [Corola-website/Science/303314_a_304643]
-
comuniunea omului cu Dumnezeu (legătură inițial existentă, dar deteriorată prin păcatul primordial) se poate reface printr-un efort către obținerea purității primordiale, efort ascetic ce presupune două trepte consecutive. Prima este "praxisul", care constă în urmărirea strictă a pildei unor monahi exemplari, stăpânirea propriului eu, supunerea la privațiuni și probe ascetice. Rezultatul era achiziționarea unei bune discipline psihice. "Regenerarea morală" este ținta celei de a doua etape, în cadrul căreia, printr-o supremă concentrare interioiară, prin izolare de lumea exterioară, prin meditație
Isihasm () [Corola-website/Science/303314_a_304643]
-
oamenii nu refuzau atunci cand scăpau de sub sfântă tutela, desfătarea prilejuita de cântecele lumești mai puțin severe, fremătătoare și generoase. Nu putem reconstitui creația folclorica a acestori vremuri, dreptul la notare fiind rezervat doar cantului și priceperea scrierii neumelor nevând-o decât monahii, dar existența unei bogate și variate muzici populare este mai presus de orice îndoială. Antipod al cântării religioase, ea nemulțumea puterea religioasă și aceasta nemulțumire lua violente atunci cand ecoul cântecelor pline de viață ale mulțimii răzbătea până în biserică, amenințând integritatea
Istoria muzicii () [Corola-website/Science/302933_a_304262]
-
Church of England") este o biserică istorică, despărțită de Roma în timpul Reformei protestante, în Anglia, prin ruptura regelui Henric al VIII-lea cu papa Romei. În Scoția și SUA, denumirea oficială e Biserica Episcopaliană. Primii misionari în Anglia au fost monahii celți: irlandezi, scoțieni și bretoni. Prima mențiune a unui episcop englez datează de la Sinodul de la Arles din 314, la care au participat episcopii de Londra și York. Totuși cel dintâi misionar “în masă” a fost sfântul Augustin de Canterbury (d.
Biserica Anglicană () [Corola-website/Science/299494_a_300823]
-
de Canterbury. Cu toate că inițial creștinii englezi aveau un sistem bisericesc celtic, primii cinci arhiepiscopi cantareni au fost italieni, apoi al șaselea englez, iar al șaptelea a fost sfântul Teodor de Tars, un grec, care organiză Biserica engleză după sistemul grecesc. Monahii englezi au pornit în misiune, evanghelizând frizonii și belgienii. O mare parte din sfinții locali de la Utrecht și Stavelot datează din acestă epocă. Primul mare dascăl englez al Bisericii a fost sfântul Badea (d. 735). Un alt mare dascăl al
Biserica Anglicană () [Corola-website/Science/299494_a_300823]