2,922 matches
-
pe acela de a separa mai clar cele două lumi, ale celor două vârste. Ambele romane sunt lipsite de un fir narativ clar, remarcându-se o tendință de a complica epicul, o intruziune a poematicului, o pendulare între dialog și monolog; de aceea, lectura se dovedește uneori dificilă. În Anotimpul făgăduinței (1975), autorul se orientează spre o proză de notație, dar personajul principal este tot un individ care nu acceptă compromisul. D. a vrut să transpună în scrierile sale întreaga complexitate
DEAL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286709_a_288038]
-
textele acelor reuniuni în antologia Poezie și umanitate (1986). Poezia lui D. articulează o simbolistică multiplă dintr-un topos romantic. Un volum din 1995 poartă titlul Retorica oglinzii. Autorul consemna, într-un studiu dedicat lui G. Bacovia (George Bacovia sau Monologul pe mai multe voci, 1996), că oglinda, sub dubla ei funcție, de cunoaștere și de prezentare, simbolizează visul într-o fază conștientizată, narcisiacă și uneori angoasantă. Oglinda evocă spiritul, divinul, dar și imaginea omului scindat: „un intrus se află în
DEACONESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286708_a_288037]
-
1985; Eternitatea clipei, Craiova, 1986; Mască pentru voce, Cetinje, 1987; Poezie și epocă, Novi Sad, 1989; Gramatica întâmplării, Craiova, 1991; Introducere în retorica juridică, Craiova, 1993; Zero dinamic, Craiova , 1994; Retorica oglinzii, București, 1995; Ademenirea, Brâncoveni, 1995; George Bacovia sau Monologul pe mai multe voci, Iași, 1996; Retorică. Oratoria greacă și latină, Craiova, 1996; Grădina din pustiu, Craiova, 1997; Rana întunericului, Craiova, 1998; Cioran sau Mântuirea prin negare, Craiova, 1998; Sărbătoarea pierderii, postfață George Astaloș, București, 2001; Poeme, Drobeta-Turnu Severin, 2001
DEACONESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286708_a_288037]
-
mitologia creștină la legendă etc. Valoarea artistică a speciei sporește datorită acumulărilor de experiență poetică din mai multe epoci. Cei care au practicat d. vreme îndelungată au căpătat o ușurință de improvizație generatoare de procedee noi: forma liberă a prozodiei, monologul și dialogul, alternarea fanteziei cu elemente de grotesc, coexistența caracterului arhaic (cifre fatidice, formule magice, conjurații demonice etc.) cu cel nou (scene, limbaj din viața obișnuită). Alături de tropi, de personificare, iterație, invocație, blestem („Aibă mersul racului / Și casa gândacului / Și
DESCANTEC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286736_a_288065]
-
Observațiile sunt ale unui cunoscător avizat, deși înlănțuirea lor ia adesea turnură partizană. Scriitorul nu este însă un pamfletar. Construcțiile urmăresc logica epicului, chiar dacă aproape mereu finalul are o întindere disproporționată față de rest. Înlănțuirea scenelor, succesiunea dialogurilor, aprecierile asupra personajelor, monologurile interioare constituie reușite ale romanelor sale. Le subminează însă lipsa de perspectivă și insistența asupra unor sensuri care nu totdeauna fortifică ansamblul. Cititorul timpului avea totuși, în aceste romane, prilejul unor lecturi de calitate. D. a făcut numeroase, și corecte
DEMETRIUS-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286728_a_288057]
-
Amintiri neverosimile”, RL, 1984, 20; Carmen Blaga, „Amintiri neverosimile”, O, 1984, 23; Tartler, Melopoetica, 49-52; Felea, Aspecte, II, 178-179; Cristian Moraru, „Dumnealui, destinul”, RL, 1985, 16; Daniel Dimitriu, „Dumnealui, destinul”, CL, 1985, 6; Sultana Craia, Uranus, LCF, 1986, 10; Steinhardt, Monologul, 141-144; Dicț. scriit. rom., II, 80-81; Luminița Marcu, Poeme cu zăpadă și îngeri, RL, 1999, 49; Iulia Alexa, „Tratat de amintiri neverosimile”, RL, 2001, 36; Popa, Ist. lit., II, 564; Mircea A. Diaconu, Meridiane feminine, CL, 2003, 2. M.Dț
DIACONESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286748_a_288077]
-
ca Mircea, deci, să devină ceea ce fusese Român Gruie: „pavăza și brațul” său. Vlaicu, așadar, îl absolvă pe nesăbuit, pedepsit îndeajuns prin spasmele conștiinței și hărăzit oricum, fiind viță de Basarab, unui destin aparte. Înșirând chinurile și durerile țării urgisite, monologul din final („Chinuri?...”) e o izbucnire nestăvilită a unor trăiri îndelung comprimate. Inexistente în textul de la premieră și în acela al primei ediții, din 1902, aceste versuri de 16 silabe (înrâurire hugoliană) au fost compuse pentru cea de-a doua
DAVILA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286707_a_288036]
-
al romantismului și în care se produce armonizarea unor elemente aparent divergente. Înscenarea are autenticitate psihologică, istorică și, contrapunctic, aură mitică, hieratică, precum în eposul popular. Dramatismul fiind generat mai mult de atmosferă decât de acțiune, cuvintelor, țesute în largi monologuri ori în dialoguri repezi, li se acordă un rol esențial. Cuvântul, capabil să suscite trăiri, emoții intense, valorizat ca resort dramatic, apare folosit cu o știință desăvârșită a efectelor și în plan retoric. Cea de-a doua dramă a trilogiei
DELAVRANCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286716_a_288045]
-
Sorin Titel), autoarea folosește un ton discret, evită, de regulă, melodrama și exploatează faptul insignifiant cu subtext poetic. Trecută prin școala reportajului, ea dovedește înzestrare, verism, dar și un simț dramatic al detaliului. Încearcă să descopere oameni și destine, provoacă monologul confesiv și câștigă în autenticitate prin gesturi și replici. Și în proza din volumul În căutarea Penelopei (1978) e o ambianță colocvială, se poartă dialoguri „de la om la om”, sunt „culese” personaje din cotidian și se configurează un fel de
DIMA-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286765_a_288094]
-
proprii, „piesele de roman” pot funcționa ca texte independente. Este vizibilă preferința pentru fragment, pentru alternarea registrelor, pentru încrucișarea mai multor trasee în corpul aceluiași capitol; subiectul este abandonat și reluat, perspectiva naratorului omniscient fiind întreruptă de largi pasaje de monolog al personajelor. O lume patriarhală, a arhetipurilor, a supranaturalului, superstiției și fantasticului, este surprinsă în dezintegrarea ei sub presiunea istoriei. Personaje ale „lumii vechi” se strămută într-un citadin provincial politizat, hibrid și adesea absurd sau hilar. Profesorul Eupoteca, devenit
DRAM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286864_a_288193]
-
tace.” Ostinato încearcă încă să respecte „regulile jocului” cenzurii oficiale, ilustrând, în același timp, căutările artistice ale scriitorului aflat la început de drum. Astfel, G. pune la încercare întreaga recuzită de procedee tehnice ale romanului modernist, de la amestecul dialogului cu monologul interior și excursul eseistic la savantul montaj între realitate și ficțiune, experimentul caligrafic și chiar îndemnul adresat cititorului de a colabora la scrierea operei prin lăsarea în suspensie a anumitor pasaje. Chiar titlul romanului trimite la un experiment literar modernist
GOMA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287312_a_288641]
-
Vasile Pop) care, din patul său, asistă fără voie la desfășurarea spectacolului bestialității și cruzimii torționarului Țurcanu. Perspectiva literară astfel modificată revine, de data aceasta cu o matură stăpânire a mijloacelor artistice, la tehnici de creație ce amintesc de Ostinato: monologul interior, amestecul realității cu ficțiunea, schimbarea perspectivei naratoriale în funcție de personaje. Procedeul specific modernist al interferențelor dintre arta muzicală - o pasiune constantă a scriitorului - și literatură își găsește realizarea cea mai de seamă în Arta refugii (carte apărută mai întâi în
GOMA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287312_a_288641]
-
americane. El vorbește despre divergențele de interpretare a “postmodernismului” dintre germani, englezi și americani pe de o parte, francezi pe de alta. Pentru ultimii - referința fiind anii 1945-1984 - fenomenul cultural În desfășurare continuă să fie “modern”. O mediere a acestor monoloage despre post-/modernitate a fost Încercată de către Richard Rorty, care Îi aduce Împreuna pe Lyotard și Habermas, pe Wittgenstein și Heidegger, bref, pe diverși monștri ai gîndirii secolului trecut care n-au prea avut ocazia să stea față-n față
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
revoltă pretins colectivă Împotriva Sistemului, a imperialismului religios, politic, economic, libidinal din Occidentul contemporan. Este vorba despre un avatar al realismului romantic din secolul al XIX-lea, o prelungire, pe de o parte a pozitivismului scientist, pe de alta a monologului subiectiv psihologist. Scriitorul francez care reînnoadă magistral tradiția realismului total, exhaustiv, romantic În viziune și realist În observație, este Michel Houellebecq. IV. 1. Michel Houellebecq, ultimul Mare Scriitor Într-o stare de exaltare puțin utopică, elaboram o platformă programatică de
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
fi afectată sincera prietenie. nu pot renunța la pagini, e vorba și despre mine, ai dreptate, trebuie să-mi găsesc o identitate." În ambele situații avem de-a face cu: 1) fraze scurte sau medii, eliptice adesea, care transcriu un monolog oral al cărui subiect gramatical coincide cu subiectul enunțării. 2) fraze adresative, În care apar interlocutori, fie că este vorba despre autorul-enunțător sau despre despre un martor, pretexte ale unui discurs tranzitiv. De cele mai multe ori, destinatarul, pentru că este indicat doar
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
hybris dezvoltat În discursuri lungi, suspendate din ce În ce mai Înalt deasupra realității, care traduc atât o desprindere a personajelor cât și mai vechea obsesie a diferenței dintre limbaj și obiecte. Romanele sale sunt În primul rând - ca multe alte romane contemporane franceze - monologuri, ecorșeuri. Autoarea mânuiește fără greșeală arta dialogului, arta conversației, (ceea ce și dovedește, cu superbie, În ultima sa carte, La Conférence de Cintegabelle) am putea spune, numai că demonstrațiile de salon sunt Întotdeauna Întrerupte. Deoarece ordinea nu Înseamnă, pentru Lydie Salvyre
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
le suscită, nu putem să nu remarcăm cumințenia armei cu care luptă Lydie Salvayre - un discurs funambulesc pe alocuri care se ia, În ciuda ironiei, prea În serios. Nu altfel se Întâmplase În La Compagnie des spectres, satira se Îngroșa și monologul galopa prea repede pentru a fi oprit la timp. Alături de Lucienne, naratorul schițează câteva portrete de personaje caragialești, stinghere Însă, Înecate În șuvoiul ironico-satiric ca niște figuranți meniți a sublinia doar formidabilele piruete ale protagonistului. La fel se Întâmplă și
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
motto-ul autoarei trebuie să fie “să nu-ți consideri clientul un tîmpit, dar nu uita niciodată că de fapt nu e decît un tîmpit”. Avem așadar posibilitatea unei lecturi “intello”, În care-l vom recunoaște probabil pe Dostoievski din monologul lui Ivan Karamazov sau din Dublul, ambalat În vid, alături de Samuel Beckett din Așteptîndu-l pe Godot (“vous croyez toujours que Dieu existe, alors? Oui, puisque je ne cesse de l’insulter”) și de Camus din Străinul. O doză de autoreferențialitate
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
e clar). Furne este autorul unui “Manifest pentru o reformă radicală a sistemului În vigoare” În eficacitatea căruia nu mai crede nimeni În afara lui. Parodie a -ismelor, se va spune. Face dovada unui simț remarcabil al timpului, al istoriei, În monologul Préhistoire (Preistorie, 1994) unde naratorul este un arheolog; nu numai În sens propriu. Se propune, ludic și foarte serios În același timp, Într-un stil deja propriu, al ingenuului care “scapă” uneori formule memorabile, o viziune “geologică” asupra existenței umane
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
diegetică instalată le deplasează către film, către ceea ce se află en abyme), Cinéma Își este propria glosă, o metacarte (spun și eu, acum), o ficțiune postișă, gata oricând să se sinucidă pentru a demonstra că a fost adevărată. Black-Note, un monolog halucinant al unuia din trei pacienți internați pentru o cură de dezintoxicare, recompune din frânturi o poveste care pare să se Înrudească Îndeaproape cu cea din celebrul film Trainspotting: un grup de patru prieteni, pasionați de jazz, hotărăsc să cânte
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
cântau noapte de noapte, odată cu uciderea liderului devenit indezirabil. Povestea n-are, Însă, cronologia liniară și seacă a unui polar; narațiunea, la limită, este un pretext pentru o jerbă prozastică surprinsă În plin fuleu, care are de-a face cu monologul lui Molly din Ulysses sau zgomotul și furia faulkneriene. Cartea, care se citește pe nerăsuflate (cu sentimentul celui ce se află pe marginea cascadei, fără ca Înfrigurarea crescândă să aibă de a face cu o defrișare a unei progresii diegetice calculate
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
totuși este conjurată să-și lase urma. Jean, personajul absent din romanul lui Adely, este astfel o figură a absenței, și de aceea nu contează foarte mult cine - În termenii societății civile sau ai Înfățișării fizice - este el. Absența justifică monologul, discreditează polifonia rațională a romanului realist și pretenția estetică a armoniei. În sfîrșit, din preeminența monologului interior În fața celorlalte forme de discurs reiese ultima tendință Întruchipată de cartea lui Emmanuel Adely, minimalismul formal. În ciuda tematizării, cel puțin la nivel freatic
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
o figură a absenței, și de aceea nu contează foarte mult cine - În termenii societății civile sau ai Înfățișării fizice - este el. Absența justifică monologul, discreditează polifonia rațională a romanului realist și pretenția estetică a armoniei. În sfîrșit, din preeminența monologului interior În fața celorlalte forme de discurs reiese ultima tendință Întruchipată de cartea lui Emmanuel Adely, minimalismul formal. În ciuda tematizării, cel puțin la nivel freatic, a excesului, veți fi remarcat deja: romanele franțuzești nu sînt lungi. Nu sînt lungi pentru că Istoria
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
și apoi iar la zgomot, este finit. Se scrie și publică enorm astăzi În Franța, dar În cantități mici. În măsura În care se vrea autentică, oscilograf de viață, cartea nu trebuie să exceadă noile reguli ale „buneicuviințe”: nu se cade ca un monolog să fie prea lung. Dar nu numai atît: nu În mărime fizică se măsoară vitalitatea, În parametri vizibili și cuantificabili, ci În intensitate. Minimalsmul formal este o provocare mai mare decît romanul istoric de sute de pagini, pentru scriitor cît
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
o altă lume, o lume abstractă, interioară și mentală, unde muchiile lumii exterioare păreau tocite, iar suprafețele dispăruseră.” Emmanuel Adely, Mad about the boy, Editura Paralela 45, 2004 Poate că precursorii acestei autenticități sînt Edouard Dujardin și James Joyce, maeștrii monologului interior, apoi Apollinaire, cel care În celebrul poem Zone renunță la semnele de punctuație. Literatura franceză contemporană numără Însă cîțiva scriitori post-avangardiști care nu se abandonează tentației de a scrie poezie, ci povestiri poe(ma)tice. Marie N’Diaye publică
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]