KorAP: Find »[drukola/base=murmura & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...100 101 102 ...188 >

4,695 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446

să strângă, să descarce. Strâns, în muțenia lui etanșă, combatantul de altădată e încă viu. E încă viu, kir Ianuli, dar nu aude și nu vede semnele schimbării, aici, la un pas, la un pas. — Anotimpul capcană... izbutește Irina să murmure. Un timp... un timp ne... nerăbdător. Oameni prea răbdători, într-un timp nerăbdător. Timpul nerăbdător cu răbdătorii... bâlbâie Irina repede repede. Ecranul ferestrei se întunecă și iar se luminează. O flamă înlocuiește bezna: chipul fosforescent, măreața Circe, putoarea! Leoaica, tigresa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569

dar asta nu-l împiedica să blesteme viscolele și vântul rece care îi izbeau trupul mic, tremurând. Acum zăpada cădea din nou. Viața lui devenise o luptă prelungită cu elementele și, dacă trecuse vreodată printr-un moment numai bun ca să murmure împotriva vremii, acum era acela. Dar Tom nu murmura. Și nu-și plângea de milă. Găsise o metodă prin care să își ispășească prostia și, dacă reușea să supraviețuiască acestei experiențe fără a-și pierde curajul, poate mai exista o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
vântul rece care îi izbeau trupul mic, tremurând. Acum zăpada cădea din nou. Viața lui devenise o luptă prelungită cu elementele și, dacă trecuse vreodată printr-un moment numai bun ca să murmure împotriva vremii, acum era acela. Dar Tom nu murmura. Și nu-și plângea de milă. Găsise o metodă prin care să își ispășească prostia și, dacă reușea să supraviețuiască acestei experiențe fără a-și pierde curajul, poate mai exista o speranță pentru el. Rămânând taximetrist, nu încerca doar să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
pe spate. Știu că sună a aroganță, dar cât de des obținem victorii mentale de o asemenea magnitudine? După ce o auzisem rostind doar două cuvinte, ghicisem absolut totul. Dacă Watson ar fi fost de față, ar fi clătinat din cap, murmurând. Între timp, Tom rămăsese pe partea cealaltă a străzii și m-am gândit că venise de mult vremea să îl atrag și pe el în conversație. M-am întors și i-am făcut semn să traverseze, informând-o pe M.F.P.

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
ar putea să mă înșel. — Nu-ți face griji. Dacă Minor a avut vreodată un telefon, o să-l găsesc. E ca și rezolvată. O lună și jumătate mai târziu, Henry m-a sunat în miez de noapte și mi-a murmurat la ureche patru silabe: — Winston-Salem. A doua zi dimineață eram în avion, îndreptându-mă spre sud, spre inima țării tutunului. Zâmbăreața Pe Hawthorne Street 87 era o casă prăpădită, cu două niveluri, la capătul unui drum pe jumătate de țară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603

niște mâncare aici. Ce vrei? Ridic din umeri. Mi-e indiferent. Știi să înoți? Aprob din cap. Am văzut piscina când am intrat, dar nu am costum de baie. Îi spun și lui asta. —Cui îi trebuie costum de baie? murmură el în timp ce degetele sale descheie ultimul nasture al cămășii. Capitolul 16tc "Capitolul 16" OK, care-i șmecheria? La asta vă gândiți, nu-i așa? Să fim serioși, tipul e superb, bogat, celebru, încrezător, generos, muncitor și simpatic. Nu mă detestă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453

spune Cyril foarte plin de sine. Sper că ați avut o călătorie plăcută. — N-a fost chiar așa de rea, spune bărbatul, cu un puternic accent americănesc. După cum vedeți, astăzi este o zi normală de lucru... — Hei, ia uitați-vă, murmură Katie. Kenny a rămas pe-afară. Kenny Davey, unul dintre designeri, bântuie pe treptele de la intrare cu o expresie stresată pe față, Îmbrăcat În jeanși și ghete de baseball, neștiind dacă să intre sau nu. Pune o mâna pe ușă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
Privind cu ușoară teamă una la alta, ne croim drum pe un coridor luminat, În care pulsează ritmul muzicii. Ajungem la o ușă simplă de oțel, iar Lissy Își caută cheia. Îmi Îndrept rapid bluza și-mi rearanjez părul. — OK, murmură Lissy. Nu te uita. Nu te holba. Fii cool. — Bine, murmur drept răspuns și o urmez pe Lissy În club. Cât ea Îi arată cardul de membră unei fete de la un birou, nu-mi iau ochii de la spatele ei și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
ceva... un tip cu barbă care citește Private Eye... și cam atât. Nu se poate. Nu se poate ca ăștia să fie toți. Unde-i Robbie Williams ? Unde sunt Jude și Sadie ? Unde sunt toate supermodelele ? — Pe cine ai văzut ? murmură Lissy, fără să-și ia ochii din meniu. Nu sunt sigură, șoptesc ezitând. Ce crezi, tipul ăla cu barbă o fi vreun actor celebru ? Lissy se răsucește cât poate de firesc pe scaun și se uită la el. — Nu prea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
care se apropie. Sunt aproape la ușă. — Fuck ! Connor se uită În jur căutând o scăpare. Fuck... fuck... — Calmează-te ! O să ne ghemuim și noi Într-un colț, șoptesc. Oricum, poate că n-or să intre. — O idee extraordinară, Emma, murmură furios, În timp ce traversăm iute camera, cu mișcări stângace. De mare excepție. — Nu mai da vina pe mine ! Îi răspund. Nu voiam decât să insuflu un pic de pasiune În... În clipa În care se deschide ușa, Încremenesc. Nu. O, Doamne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
sunt desenate niște ovare ? — Ăă... Îmi dreg glasul, conștientă de faptul că mai multe persoane mă fixează cu ostilitate. Păi... probabil că nu. Câțiva dintre cei prezenți schimbă priviri Între ei. — Părerea ei nu are nici cea mai mică relevanță, murmură cineva. — Jack, trei echipe de creație au lucrat din greu la conceptul ăsta, spune bruneta pe un ton extrem de sincer. Nu putem s-o luăm de la zero. Pur și simplu nu se poate. Jack ia o gură de Evian din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
Jack ia o gură de Evian din sticla de lângă el, se șterge la gură și o privește. Știi că am găsit sloganului „Nu te opri“ În două minute, Într-un bar, unde l-am scris pe un șervețel ? — Da, știm, murmură tipul cu ochelari fără ramă. — Nu sunt de acord să vindem o băutură pe care sunt desenate niște ovare. Punct. Expiră adânc, apoi Își trece o mână prin părul ciufulit. După care Își Împinge scaunul În spate. OK, hai să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
un restaurant din Mayfair În care n-am mai fost niciodată. De fapt, nici nu sunt sigură că am mai fost vreodată În Mayfair. E un cartier de megalux, așa că ce să caut eu aici ? — E un local oarecum privat, murmură Jack În timp ce traversăm o curte cu coloane. Nu prea știu mulți de el. — Domnule Harper, domnișoară Corrigan, spune un bărbat În costum Nehru, care apare ca din pământ. Poftiți vă rog, pe aici. Uau ! Îmi cunosc numele ! Trecem de alte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
Întâlnește privirea. O, Doamne. Ăsta e marele moment, ăsta e. E chiar... — Jack. Tresărim amândoi șocați, și scap din mână cocteilul. Mă Întorc și mă uit siderată. La poarta micii grădini se află Sven. Ce naiba caută Sven aici ? — La țanc, murmură Jack. Salut, Sven. Dar... ce face aici ? Îl fixez pe Jack. De unde știa unde suntem ? — M-a sunat când erai tu la pizza. Oftează și se freacă pe față. Nu știam că o să ajungă chiar așa de repede. Emma... uite

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
Angajaților În Familie merită Împușcat, zice fără nici o urmă de umor. Dă-te naibii jos de pe piciorul meu ! se rățoiește la unul dintre copii, și cei trei Încep să țipe Încântați. — Mami, dar nu e nevoie să cheltui nici un penny, murmură Artemis, trecând pe lângă mine Îmbrăcată În sirenă, În compania unei femei cu aer de generăleasă, care are pe cap o pălărie uriașă. — Artemis, draga mea, nu e nevoie să sari așa ! tună aceasta. Ce ciudat. Când Îi vezi cu familiile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
și spre Mick. Cu un licăr de uimire, ia cartea de vizită a lui Mick, care Încă se mai află În mâna mea. Apoi remarcă reportofonul și Îi cade efectiv fața. — Cred că ar cam fi momentul s-o șterg, murmură Mick, ridicând sprânceana către Jemima. Își vâră reportofonul Înapoi În buzunar, Își ridică rucsacul și se strecoară afară din cameră. Câteva momente, nici unul dintre noi nu spune nimic. Nu aud decât sângele zvâcnindu-mi În cap. Cine era ăsta ? spune

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598

o păstrez dintr-o existență anterioară, dinainte de operația pe care am suferit-o la opt ani. Într-o mașinuță din acelea, ținut bine între sânii de fată mare ai soră-mii, mă legănam inconștient între înălțimea solară și fundul iadului, murmurând referenele pionierești ale epocii... A doua zi m-am internat în spitalul Fundeni pentru intervenția chirurgicală pe aortă fără de care, după cât se pare, aș fi fost mort de mult.) Pe patul meu, cu ochii semiînchiși pironiți în tavanul care în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
M-a jefuit un tip chiar la dispecerat înainte să mă cazez, n-am mai avut nici unde să dorm până mâine, când trebuie să plec. - Cum dracu’? (Încep să-i povestesc toată istoria.) Asta-nseamnă că n-ai lovele, murmură gânditoare, după ce m-a ascultat cu o răbdare profesională. Dar întâmplarea asta îmi spune că n-ai fost la femei. Dac-ai fi fost măcar o dată, sigur erai mai treaz la minte. Știi ce? Pentru tine pot să fac un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322

spirituală. Pentru liniște. — Știu! zic uimită. De‑asta am și intrat. Pentru liniște. Foarte bine, spune călugărița și nici una dintre noi nu mai zice nimic. În depărtare, un clopot începe să bată și o văd pe călugăriță că începe să murmure ceva încet. Mă întreb ce‑o fi zicând. Îmi amintește de bunica mea, când tricota și își tot repeta încet modelul, ca să nu‑l uite. Poate că și‑a pierdut șirul la broderie. — Coaseți foarte frumos, zic ca s‑o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
îmi dau seama și de unde. — Salut! zic, zâmbindu‑i prietenește. Nu ne‑am văzut ieri, la vânzarea de mostre? Ai găsit vreun chilipir? Dar, în loc să‑mi răspundă, îmi întoarce spatele și iese grăbită din magazin, ciocnindu‑se de cineva și murmurând „scuze“. Și, spre marea mea mirare, aud că are accent britanic. Ce neprietenos, nu‑i așa? Să‑ți ignori un compatriot pe tărâm străin. Dumnezeule, nu‑i de mirare că lumea zice că englezii sunt cu nasul pe sus. Așa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
Dar nu îndrăznesc să zăbovesc prea mult, pentru eventualitatea în care Elinor vine să mă caute. Așa că, după ultimul fâs de Eternity, trag de mine să mă ridic și să mă întorc în îmbulzeala unde chelnerii pășesc în vârful picioarelor, murmurând „Masa este servită“. În timp ce toată lumea se îndreaptă spre grandioasele uși duble, mă uit în jur după Elinor, dar nu o văd. Pe un scaun de lângă mine se află o femeie în vârstă, îmbrăcată în dantelă neagră, care încearcă să se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
mine cu ochi strălucitori. Domnișoară Bloomwood, simt nevoia să mă revanșez față de dumneavoastră pentru sfaturile dumneavoastră atât de pertinente. Ați avut dreptate. Numai muncă, fără distracție... (Îmi dă ușor jos de pe umeri bretelele rochiei Vera Wang.) Îl face pe băiatu’... murmură, cu buzele lipite de pielea mea, foarte... Și ne lăsăm să cădem în pat împreună, și gura lui e lipită de a mea, iar mintea mi‑e transportată de alcool și de încântare. În timp ce el își dă grăbit cămașa jos

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
la maximum, mă las jos să nu mă vadă, în spatele scaunului lui Mel. În momentul în care mă strâng ca o mingiuță, simt un fior de spaimă, ca un copil care se joacă de‑a v‑ați ascunselea. Aud voci murmurând, apoi ușile se dau în lături și iese cineva. Din unghiul meu, nu văd decât că e o femeie, și că e încălțată cu pantofii ăia noi Chanel, care costă de te îndoaie. E urmată de două perechi de picioare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
Bloomwood, plângăcioasa, țineți batistele la îndemână! Ei bine, pot să‑ți bage undeva batistele. Să‑și ia idioata și nenorocita... idioata.... idioata... nenorocita... — E vreo problemă? zice bărbatul de la masa alăturată și, spre oroarea mea, îmi dau seama că am murmurat cu voce tare. — Nu, nu, zic. Mersi. Îmi las jos paharul și ies de la Lorenzo’s, cu capul sus și bărbia rigidă. Pornesc pe stradă și dau colțul, fără să știu încotro. Nu cunosc zona și nu trebuie să ajung

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
o eșarfă? — O eșarfă Denny and George, idiotule! zice fata în roz și ia o gură de vin. La magazin ar fi cel puțin două sute de lire. Șaptezeci! O, ce tâmpită sunt. Nu e rândul meu, nu? Fata în negru murmură încet în telefon. Acum se uită la Caspar. — O sută. — O sută? Fata în roz se răsucește iar pe scaunul ei. Serios? — Licitația a ajuns la o sută, zice Caspar calm. S‑a oferit o sută pentru această eșarfă Denny

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]