3,535 matches
-
nostru le-a fost fatal. Șederea printre noi le-a fost mai nefastă decât o asimilare. I-am făcut aproape la fel de superficiali ca noi” (II, 28). Dar e o superficialitate din care Cioran însuși își hrănește nevoia de a explora neantul. De altfel, deși luptă împotriva lor, pentru că luptă împotriva propriului sine, Cioran sfârșește prin a-i absolvi. Mai mult, prin a găsi în absența lor din istorie un sens, mai profund decât al prezenței. Spune într-un loc: „M-am
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
totuși, și-a blestemat neamul, strămoșii? În ei, Cioran s-a negat pe sine, în miezul identității sale mereu în derivă. E felul lui de a se salva. Iată: „Să-ți denigrezi țara, s-o ponegrești, s-o reduci la neant, s-o faci praf, să te lovești pe tine însuți la rădăcină, să-ți ataci temeiurile, să-ți nimicești punctul de plecare, să te pedepsești pentru obârșia ta... Ce eliberare!”. Prin urmare, nu de ideologie este vorba, nu de mistificare
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
fi spus: „Omul, orice ar face, va regreta întotdeauna”. Continuă Cioran: „Recunosc aici filozofia neamului nostru. N-am inventat nimic. N-am făcut decât să prelungesc dezamăgirea strămoșilor mei” (II, 214-215). Tot de la ai săi va fi moștenit Cioran sentimentul neantului. Nu-i vorbă, încearcă să i se sustragă, dar finalmente plonjează cu o anume voluptate în el, voluptatea negării de sine prin care încearcă să se salveze. Cum am văzut, își renegă strămoșii; nu are importanță că face același lucru
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
nimic de făcut în această privință. Compatrioții mă asaltează, îmi mănâncă timpul: Ă firesc, câtă vreme pentru ei timpul nu înseamnă nimic” (II, 242). Or, deși pare că dorește să se sustragă atât dezamăgirii strămoșilor, cât și acestei vocații a neantului, Cioran mărturisește că, prin nu știu ce fatalitate, s-a simțit întotdeauna atras de eșec. Cum să ne explicăm o astfel de atitudine? Să fie chiar în acest instinct al eșecului reacția revanșardă a cuiva care are presentimentul neputinței?! Să fie coborârea
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
fi înghițiți de un sorb perfid, acela al tragicei iluzii. Victime ale unei halucinații care nu face decît să îți schimbe semnul, ei se aruncă de pe un parapet într-o apă... care nu există. Un salt în himeră, adică în neant, pecetluind niște sărmane vieți care, pierzîndu-și înțelesurile, și-au prăpădit și rostul. Florin Faifer Drama de a nu fi Mi-amintesc de o frumoasă vorbă a lui Gorki: "Sînt oameni care putrezesc și oameni care ard". Lumea se împarte în
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
readucă la viață, pune definitiv capăt cursei autoiluzionărilor. III. Fiecare act de autoiluzionare e clădit pe un simulacru, pe o aberație și în ciocnire cu realitatea se transformă în ratare, în prăbușire în propriul gol care se lărgește treptat spre neant pe măsură ce o nouă iluzie îl lansează pe protagonist în direcția unei noi aberații și ratări. Procedînd consecvent pe povîrnișul aceleiași alienări și părăsind pe rînd soluțiile cărora viața le semnează decesul, personajul atinge faza înaintată a descompunerii: după o încercare
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
să nu fii mic"), cumplită convertire a fricii de a fi în personalism procustian; criza absenței identității se agravează și culminează prin "conștiința" pierderii identității; adus în fața acestui adevăr, antieroul află că la capătul pierderii identității s-a identificat cu neantul: el este nimeni! De aici încolo autoiluzionarea cunoaște un "acces" paroxistic, ultima încercare de asalt utopic se adresează irealității! ca orbul care pășește pe treapta următoare, imaginară și inexistentă, a unei scări care calcă deasupra neantului. Prin acest ultim act
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
s-a identificat cu neantul: el este nimeni! De aici încolo autoiluzionarea cunoaște un "acces" paroxistic, ultima încercare de asalt utopic se adresează irealității! ca orbul care pășește pe treapta următoare, imaginară și inexistentă, a unei scări care calcă deasupra neantului. Prin acest ultim act aberativ dovada instaurării dincolo de haos a totalei dezagregări inexistența devine moarte. Iar moartea finală e anticipată pas cu pas de moartea morală progresivă. De-a lungul traseului parcurs în mecanica celor trei timpi cercetați luciditatea se
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Ca bătrânețile-n lume. De-ai da aur și argint, / Nu-s leacuri de-ntinerit. De-ai da aur cu cântarul, / Nu-ți lungește nime traiul."239 În fața măreției destinului, omul tradițional îmblânzește "lumea cealaltă" prin intermediul rostirii "cântului" taumaturgic, transformând necunoscutul, neantul, i-realitatea, după chip și asemănare umană, rostuirea vieții realizându-se în deplină concordanță cu viața de apoi: "Astăzi te bocesc în glumă, / Da vine moartea din urmă / Vine și moartea din urmă, / Că oriunde te-ai ascunde, / Te găsește
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Zamolxe și pe câteva simboluri: soarele, focul, iarba. Cântecul, fie că merge pe linia unui clasicism viguros sau romantic sumbru, se întoarce spre vechimea autohtonă dacică. Gheorghe Pituț "Poarta cetății",Editura Tineretului, 1966; Cine mă apără", Editura Tineretului, 1968; "Ochiul neantului", E. P. L., 1969; "Sunetul originar", Editura Tineretului, 1969; "Fum", Editura Eminescu, 1971. Poet ardelean, în descendență expresionistă în ceea ce privește tehnica imaginii, viguros, se confesează întrupat într-o viziune alambicată sau într-un comentariu deschis. Atmosfera rămâne stranie, compusă din ritmuri discontinue
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
în metamorfozare după moarte, când, în afara existenței, o noapte apasă universul: "Din toate părțile asediat/ De noapte prăbușită/ Ca o coajă neagră peste vreme,/ Aud planetele/ Cum sug din ea/ Ca niște pui/ Și răsuflarea ei/ Deschide flori/ Pe mările neantului". Gh. Pituț ni se impune și prin încercarea de a reda într-un mod personal spaima de civilizație, de pierderea echilibrului; o boală de esență blagiană cuprinde lumea. Arșița, care ne trimite la pustiul lui Ioan Alexandru, este o boală
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
deodată în zori/ opriți de ninsoare" ("Pământul"). Pe acest pământ, într-o viziune dramatică și halucinantă, este casa părintească. În cumpăna fântânii stă răstignit tatăl, pârghie este mama înșurubată în brațele noduroase ale tatălui. Copiii ard și vremea absoarbe în neant generații și generații. Ca și Goga, dar mai ales ca Beniuc, Ioan Alexandru își fixează originea: "Mă trag din neam străvechi de cântăreți dieci/ în stranele bisericilor ardelene". Poetul retrăiește amintiri din nopțile de iarnă, apare mama înfășurată în năframă
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
tragică, datorită păcatului originar, provocat, după Ion Gheorghe, tocmai de Dumnezeu, care în jocurile sale prime și primordiale " Va suci capul lui Adam/ punându-l să ia mărul/ să ne poată da amândoura cu piciorul/ ce se vor rostogoli prin neant/ către un planet vacant". Preferința pentru anumiți sfinți: Dumitru, Gheorghe, Nicolaie, ca și în icoane, se datorează faptului că aceștia posedau puteri magice aduceau noroc, apărau împotriva bolilor, a trăsnetelor. În poezia "Bunavestire" apare un adevărat tablou medieval cu elemente
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cineva". "A șasea elegie" este a dilemei. În "Engrame" I. Negoițescu apelează, comentând-o, la poemul "Între două nopți" al lui Tudor Arghezi: "Nichita Stănescu opune temei argheziene estetica sa existențială a golirii și a umplerii, a opțiunii imposibile între neantul plin și realul gol"1. Dacă la Tudor Arghezi opreliști transcendentale fac efortul insuficient, la Nichita Stănescu sentimentul tragicului este generat de așteptare, de neputință, într-un peisaj expresionist: "și plouă mărunt, topind pământul/ sub oasele albe, și nu pot
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
în al doilea rând de "evanghelia" nihilistă a trupelor SS: "Aici nu există nici un de ce!" Într-adevăr, pentru indiferența criminală, orice de ce spus de orice nevinovat în fața călăului său pur și simplu, nu poate exista. Întrebarea este desființată, aruncată în neant. Și interogația nu poate exista pentru că inocentul a fost "ucis", mai întâi, în mintea celui care l-a condamnat fără să-și pună problema: de ce ființe umane trebuie să omoare alte ființe umane? În fapt, celor sortiți pieirii li s-
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
ce la apogeul carierei își întrerupe, din varii motive, suprinzător activitatea. Manea a făcut-o din pricina bolii. Grotovski probabil din conștiința că experimentele și limbajele sale scenice au atins un punct limită. Acela de unde nu se mai poate mergedecât în neant. Pintilie, odată cu perioada postdecembristă, renunță și el la orice aventură teatrală, concentrându-se exclusiv pe film, ceea ce-și găsește explicație, presupun, într-un conflict interior. În sensul că între temele sale anterioare și noile realități s-a produs o
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
tăcut, purtător, alături de copil, al ștafetei omeniei.. (Natalia Stancu) ...Activitate... înseamnă zădărnicia ridicată la rang de lege... este sinonimă supunerii oarbe. De aceea Predicatorul (personaj inexistent în piesă), cu toate adevărurile pe care le spune, își va risipi îndemnul în neant. Ca și Buchner care încercase să trezească la luptă, prin manifestul Curierul din Hessa, el își va striga adevărul în gol (de altfel, întregul text al personajului este scos din Curierul din Hessa și din scrisori ale autorului)... Woyzeck Florin
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
destinul civilizației. Dai astfel o imagine falsă doar în aparență, dar în fapt veridică, a realităților de acolo, pentru că faptele pe care le relatezi sunt reale chiar dacă sau întâmplat numai la Păltiniș. Doar asta și e de ajuns să contrabalanseze neantul din restul țării. Lui Dinu [Constantin Noica, n.n.], sufletul acestei aventuri donquijotești, îi aduci un omagiu pe măsura delirului său admirabil. Am terminat emoționat lectura, mai ales după partea a doua, cea care începe la 3 octombrie 1980 cu observațiile
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
unor curente artistice noi: drama expresionistă, drama de idei, teatrul absurdului (farsa tragică), teatrul epic, teatrul liric etc. - abordarea unor teme ale modernității: limitele condiției umane, eșecul exis tențial/lipsa de sens a existenței, neliniștea omului în fața absurdului și a neantului, alienarea, solitudinea omului modern, neputința comunicării cu semenii, cu divinitatea, imposibilitatea cunoașterii absolute, revolta solitară, confruntarea omului cu o istorie dezarticulată, „păcatul de a te fi născut“, „căile libertății“ etc. - deplasarea accentului dinspre acțiunea scenică asupra dialogului conflictual al eroilor
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
cu un tipar sintactic clasic: predicat, complement, subiect, atribut) sunt metaforesimbol ale morții, ale căderii în inerția plumbului: Dormeau adânc sicriele de plumb. Determinanții sintactici (complemen tul adânc și atributul de plumb) au valoarea unor superlative stilistice, semnificând prăbușirea în neant ori în materia inertă. „Somnul“ de plumb ia treptat în stăpânire toate ariile realului: viața fragilă (flori de plumb), ființa omenească devenită absență (funerar veșmânt), înfăptuirile, creațiile omenești devenite derizorii (coroanele de plumb), stridente prin pretențiile de a se sustrage
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
simboliza o precară manifestare a transcendentului care face să rezoneze, strident și ironic, golul existenței umane (... și era vânt / și scârțâiau coroanele de plumb). În strofa a doua, sentimentul singurătății devine atât de copleșitor, încât ființa își exprimă spaima de neant prin strigăt. Zadarnic strigăt, fără răspuns, fără ecou întro lume în care iubirea însăși (principiu fundamental al vieții) a murit: Dormea întors amorul meu de plumb / Pe flori de plumb, șiam început săl strig. Primul vers al acestei strofe constituie
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
îngheț al ființei, ca frig lăuntric, ca eșec existențial: Stam singur lângă mort și era frig / Șii atârnau aripile de plumb. Ultima metaforă a textului, incluzând și laitmotivul poeziei, exprimă sentimentul specific bacovian al prăbușirii în somnul materiei încremenite, în neantul neființei ori în abisul lăuntric. Item 4: susținerea unei opinii despre modul în care tema și viziunea despre lume se reflectă în poezia studiată Întreaga poezie a lui „Bacovia, poetul de plumb“ este „un solilocviu pe muche de cuțit, între
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
teritoriile „sufletului ars“ de neiubire. Astfel, imaginea unui univers căzut în inerția dezolantă a plumbului este construită prin aglomerarea simbolurilor thanatice (cavou, sicriu, funerar veșmânt etc.). Mai mult chiar, ființa însăși, luată în stăpânire de un frig lăuntric - substitut al neantului -, încearcă zadarnic să opună morții solilocviul, cuvântul, Logosul, care eșuează însă în strigăt (expresionist), în zbor invers. ÎNCHEIERE Rezultă, așadar, un topos poetic ce există sub teroarea realului „concret“, a limitelor, a spaimei de neant și necuvânt. O lume ființând
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
un frig lăuntric - substitut al neantului -, încearcă zadarnic să opună morții solilocviul, cuvântul, Logosul, care eșuează însă în strigăt (expresionist), în zbor invers. ÎNCHEIERE Rezultă, așadar, un topos poetic ce există sub teroarea realului „concret“, a limitelor, a spaimei de neant și necuvânt. O lume ființând numai în limbaj ce anunță depoetizarea discursului liric: limbajul bacovian. „Influența lui asupra poeziei secolului XX [...] e extraordinară, dar implică un paradox: poetul cu cel mai adânc ecou asupra poeziei române moderne este, izolat în
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
Sintetizând, se poate afirma că George Bacovia își construiește cu luciditate un topos poetic inimitabil cu o structură lirică de mare coerență, propunând o viziune modernă despre o lume ce există sub teroarea realului „concret“, a limitelor, a spaimei de neant, o lume în care viața se consumă tot așteptând, tot tresărind... - Varianta 8 Filiera teoretică - Profilul real etc. SUBIECTUL I (30 de puncte) 1. Sinonime: știam - cunoșteam; uimirea - mirarea 2. În secvența Dar sențelege, cratima marchează rostirea legată a celor
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]