3,831 matches
-
rețeta de saleuri. — Freya... Închid ochii. — Sinceră să fiu, am băgat destul de mult din top. Dar e vina ei, ea m-a provocat ! Trebuie să te las acum, scumpo. Te iubesc. — Și eu pe tine. Telefonul se întrerupe și rămân nemișcată preț de o clipă, și în baie e brusc extrem de liniște fără glasul răgușit al Freyei pe fundal de agitație indiană. Mă uit la ceas. Nouă patruzeci și cinci. Am timp să arunc o privire scurtă. Trei minute mai târziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
că tremur de nerăbdare. Dar, în afară de asta, am mintea complet goală. Nu o străbate absolut nici un gând. Ceea ce probabil că nu e un lucru rău. După răcoarea din casă, căldura din grădină mi se pare și mai încinsă ; aerul e nemișcat și aproape scânteiază. Merg la umbră pe cărarea laterală, fără să știu în ce zonă lucrează ; și nici încotro mă îndrept. Și atunci îl văd, în mijlocul unui șir de flori de levănțică și de culoarea liliacului, cu fruntea încruntată în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
îmi cade la pământ, blugii îi alunecă. Apoi tremur din toate încheieturile și îl prind în brațe și încep să-i strig numele. Și uit complet de zmeură, care se împrăștie pe pământ, storcoșită, strivită sub noi. După asta, rămânem nemișcați ore întregi. Sunt amorțită de euforie. Am urme de praf și de pietre pe spate, genunchi și mâini, și pete de zmeură pe tot corpul. Dar nu mă deranjează. Nu sunt în stare nici măcar să ridic o mână și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
foarte frumos, Artemis. Îi zîmbește. E nou ? „...și zilele trecute ne-a venit un birou nou și ea și l-a adjudecat imediat...“ Își aduce aminte absolut tot, așa-i ? Tot. O, Doamne. Ce naiba i-oi mai fi spus ? Rămîn nemișcată, afișînd cea mai plăcută expresie de care sînt În stare, de angajat ideal, În timp ce Artemis se umflă În pene cît poate. Dar banda din mintea mea se derulează frenetic Înapoi, În efortul de a-mi aminti, de-a pune cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
distracție plăcută. Lissy și cu mine așteptăm pînă cînd nu Îi mai auzim țăcănitul pașilor pe coridor și pînă cînd ușa de la intrare e trîntită fără drept de apel. — Așa ! zic surescitată, dar Lissy ridică o mînă. — Stai. Rămînem amîndouă nemișcate preț de cîteva clipe, după care auzim ușa de la intrare deschizîndu-se, cu grija de a nu face zgomot. — Vrea să ne prindă asupra faptului, șoptește Lissy. Bună ! zice, ridicînd vocea. Cine e ? — A, bună, zice Jemima, apărînd În pragul ușii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
am Îndrăgostit ! Nu primesc nici un răspuns și simt o undă de dezamăgire. Voiam să vorbesc și eu cu cineva, să-i povestesc despre noua și geniala mea teorie despre viață și... Dinspre camera ei se aude o bufnitură și rămîn nemișcată În hol, Încremenită. Dumnezeule. Iar se aud bufniturile alea misterioase. Încă una. Și Încă două. Ce naiba... Și atunci o văd, prin ușa de la sufragerie. E pe jos, lîngă canapea. O servietă. O servietă neagră, de piele. El e. E Jean-Paul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
mă audă. Imediat, formez numărul Jemimei. Îmi intră iar mesageria. Îl formez iar. Din nou, mesageria. Îmi vine să urlu de frustrare. Unde e ? Ce face ? Cum să o țin din scurt, dacă nu știu pe unde naiba umblă ? Rămîn nemișcată, Încercînd să fac abstracție de panica ce-mi dă tîrcoale, Încercînd să găsesc o soluție. OK. Va trebui să mă duc la petrecere și să mă port normal, să o sun Întruna pe mobil și, dacă nu reușesc să fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
de colo Îl așteaptă pe Moru, schimbă el vorba, privind pe o culme Îndepărtată, spre Miazănoapte. M-am uitat și eu Într-acolo, către pământurile de pe care fusese alungată muma lui Moru, și am zărit un pâlc de oameni. Stăteau nemișcați. M-am uitat În vale, să văd dacă luaseră urma vreunui vânat. Dar Moru: - Nu sunt pe urma vânatului. Sau, hai să spun că vânatul sunt eu. Însă Krog e brațul meu. Toiagul lui Moru. - Ce-ar fi să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
acelea, se Întindea un fel de iarbă lipicioasă, ca un păr verde. Și atunci, i-am văzut. Erau de jur Împrejur, În apă, răsărind din pâcla care Începuse să se ridice. Mă priveau fără zgomot și fără să se gândească, nemișcați. Stăteau În niște trunchiuri scobite de copac ce pluteau pe apa mâloasă... În fiecare trunchi de copac erau mai puțini decât degetele unei mâini, numai că pe apă erau răspândite multe-multe asemenea trunchiuri scobite. Aveau un fel de sulițe cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
care se ridica dintre niște ciulini deși și Înalți. Eram gata-gata să adulmec, dar m-am oprit brusc, astfel Încât cel ce mirosea astfel să nu-și dea seama că-l iscodesc. Mda. Cel ce răspândea mirosul ăla era un om nemișcat, Înfricoșat peste măsură, dar curios nevoie mare. Simțeam asta din felul În care acreala mirosului lui abia dacă-i acoperea izurile dulcege ale cărnii. Of, of. Omul speriat e În stare de mult rău dacă Îl stârnești, așa că m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
apă. Am dat să răsuflu, dar m-am Înecat și m-a cuprins spaima. Am tușit sub apă, am scos capul afară, am văzut o bucată de cer și, ciudat, cu coada ochiului, am zărit pe mal un cerb care, nemișcat, se uita după noi. Apa m-a smucit din nou, trăgându-mă la fund. Mi-am Înfipt degetele În bulumac și am simțit cum Începem să jucăm, de parcă ne-am fi prăvălit printre stânci. Când am scos capul afară, abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
cufundară boturile În apă, n-am mai așteptat: am ridicat capul numai puțin și am azvârlit sulița În cel mai mic ciutan. În clipa următoare, ciutele țâșniră prin baltă spre adâncul pădurii - puiul se prăvălise Însă cu capul În apă, nemișcat, și, pentru asta, i-am zis Tatălui că făcuse bine: mama ciutanului o să uite mai ușor că și-a pierdut puiul. O vedeam cum rămăsese În urma suratelor ei, privind când și când peste umăr. - Nu s-a chinuit, i-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
afundau și mai mult sub pământ, acolo unde era cu adevărat răcoare. Dogonii le Întortocheaseră astfel Încât, oriunde te aflai, să se stârnească o boare plăcută ce adia ușor Între o casă și alta, chiar dacă văzduhul de afară era fierbinte și nemișcat. La capătul unei astfel de peșteri Îi găsii pe Unu și pe Runa, care zăceau Întinși pe blănuri, În timp ce Gula Îi stropea de zor cu o apă urât mirositoare. La căpătâiul lor, un pumn de tăciuni ardea mocnit, iar fumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
poate. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Ne-ar trebui niște pâine. BĂRBATUL CU BASTON (Vesel.): Am! Am eu pâine. Și dimineață i-am adus pâine. Și la prânz i-am adus pâine... Pâine da, îi place. Dacă te apleci puțin și stai nemișcat îl auzi cum clepfăie. (BĂRBATUL CU BASTON scoate bucăți de pâine din buzunare și le aruncă în fântână. Amândoi ascultă încordați.) BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Clepfăie? BĂRBATUL CU BASTON: Nu prea clepfăie. (Pauză.) BĂRBATUL CU BASTON: Ciudat. La prânz a clepfăit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
i-am fi cerut să cânte sau să zboare ar fi cântat și ar fi zburat în mod real. Asta vreau să spun. Nu știu cum s-a făcut dar timp de câteva secunde am dat realitate acestei piese. (Pauză; personajele rămân nemișcate; BRUNO își aprinde o țigară; ceilalți își fac de lucru cu ei înșiși; ORBUL își curăță unghiile, PRIMUL BĂRBAT roade un pai etc.) BRUNO: Lui Grubi i-ai spus? MAJORDOMUL: Nu. BRUNO: Să-i spui și lui Grubi. MAJORDOMUL: Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
noi ne uitam după el în sus. Ia încercați să vi-l imaginați-pe Grubi, ieșind de aici și spunând „pământul e rotund”... și arătând așa cu mâinile... Nu? Ar fi fost ceva... Și noi toți să rămânem o clipă uimiți, nemișcați și atunci să se deschidă din nou ușile, să năvălească din nou clovnii... noi să-l ridicăm pe Grubi de umeri, să ne rotim iar prin sală, să aruncăm confetti și să spargem baloane și să ne jucăm așa ca și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
sticlele... MACABEUS: Deci nu le-ai băut, le-ai vărsat... PARASCHIV: Da. MACABEUS: Te trezeai în fiecare noapte și vărsai câte o sticlă. PARASCHIV: Le vărsăm pe dușumea... Până dimineață se usca totul... MACABEUS (Îi aruncă alcoolul în față.): Stai nemișcat! Așteaptă să ți se usuce fața! PARASCHIV: Ce vrei? Vrei să mă bați? N-ai decât să mă bați. MACABEUS: Cară-te după apă. PARASCHIV: E rândul tău să te duci după apă. MACABEUS: Cară-te după apă. Trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
continuu cu bastonul.): Cu dumneata vorbim, auzi? Nu ne fă să... DOAMNA CU VOAL (Izbind cu piciorul în pământ.); Destul! Destul! BĂRBATUL CU ZIARUL (Tremurând aproape.): Ce stârpitură! (Brusc, cu ziarul înfășurat, izbește în violoncel.) Stop! (BĂRBATUL CU VIOLONCELUL rămâne nemișcat. Tăcere profundă.) DOAMNA CU VOAL (Pornită.): Monstrule! BĂRBATUL CU ZIARUL: Gunoiule! (Mai izbește cu ziarul, de trei ori, violent, în violoncel.) Taci! Taci! Taci! (BĂRBATUL CU VIOLONCELUL se ridică în picioare, lent, uriaș, inexpresiv și amenințător prin rigiditatea sa.) BĂRBATUL
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
și continuă să participe la concertul infernal cântând îndrăcit din muzicuță o melodie ritmată cu ecou western, dansând în același timp. După încă vreo câteva zeci de secunde de infern muzical colectiv, BĂRBATUL CU ZIARUL se oprește contrariat urmărindu-l nemișcat pe BĂTRÎNUL CU BASTON. DOAMNA CU VOAL mai repetă de câteva ori același isterizant „o sole mio” după care se oprește și ea urmărindu-l pe BĂTRÎNUL CU BASTON. BĂRBATUL CU VIOLONCELUL rămâne și el nemișcat, cu arcușul în aer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
oprește contrariat urmărindu-l nemișcat pe BĂTRÎNUL CU BASTON. DOAMNA CU VOAL mai repetă de câteva ori același isterizant „o sole mio” după care se oprește și ea urmărindu-l pe BĂTRÎNUL CU BASTON. BĂRBATUL CU VIOLONCELUL rămâne și el nemișcat, cu arcușul în aer.) BĂTRÎNUL CU BASTON (Realizând, după câteva secunde, că a rămas singurul care cântă, se oprește și el.): Ce-i? Ce vă uitați așa? (Pauză lungă. Toată lumea îl privește în tăcere. BĂRBATUL CU VIOLONCELUL pare că oftează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
sfârșitul, ochi în ochi. În clipa când se atinge suma perfectă, natura însăși intervine și vâjjjjj! Golește iazul dintr-o dată. Până atunci, însă! Până atunci! Peștișor lângă peștișor, ochișor lângă ochișor, verde, albastru, galben segmentat, solz lângă solz, aripioare străvezii, nemișcate, cozi ca frunzele, cu nervuri de sticlă, și fiecare ochi, solz, aripă încremenită la o apropiere cutremurătoare de fiecare alt solz, ochi, aripă, înotătoare, atom lângă atom, și peste tot un murmur, un bâzâit de nervi, cristal viu, orbitor, curcubeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
alt avion... Kraft a pus jos revista. — Și să mergem unde? a întrebat el. — Nu știu, i-am spus. Pur și simplu să mergem undeva foarte repede. Bănuiesc că tocmai ideea de mișcare mă atrage. De atâta vreme am stat nemișcat. Hm! făcu Kraft. — Poate la Moscova, am zis eu. — Poftim? a făcut Kraft fără să-și poată crede urechilor. — La Moscova, am repetat eu. Mi-ar plăcea foarte mult să văd Moscova. — Asta-i o idee nouă, a zis Kraft
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
Cei doi cățelandri se hârjoneau pe buza Dunării. Cheiul, nepietruit acum, mâncat de ploi, se afunda lin în apă. Cățelandrii îi urmăriseră de la stână și acum, cu pași împleticiți, se alergau pe buza apei. Se avântau să intre în luciul nemișcat, aici, între pietroaie, și în aceeași clipă se retrăgeau speriați. Schelălăiau întărâtați, speriați. - Nu cred că mă gândeam la istorie. Dar singură, fără timp, fără lumini din vreo parte, fără vreun chip care să se aplece spre mine. Simțeam cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
într-o casă și se lămuri. Computerul avusese nevoie de o reducere a volumului de informație, așa că toată mobila și obiectele dinăuntru fuseseră pixelate, redate pe plane mari, ciopârțite geometric. Cât despre vecini, ei deveniseră entități fixe: stând la masă nemișcați, privind în gol, adulmecau supa (un cerc purpuriu) din care o secvență repetitivă de fum se ridica și dispărea la nesfârșit. Cele mai interesante momente din viața lui Samuel și a Margaretei se învârteau, de altfel, în jurul erorilor. Cei doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
Vrăbiile încep să ciripească drăgăstos în copacul din spatele blocului, iar cântecul lor intră pe geamul crăpat, înduioșând unele femei și făcându-le să-mi lase ceva bani pe noptieră. Le aud cum își trag nasul și închid poșeta, dar rămân nemișcat, cu ochii închiși, scăldat de soarele dimineții. Apoi pantofii lor ticăie de câteva ori, se înfundă puțin în carpetă și răsună în sfârșit din hol. Toate femeile se încurcă vrând să descuie ușa fără să facă zgomot. E distractiv să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]