2,682 matches
-
semnul inspirat al Iolandei. Pentru a contempla arta, atitudinea care se recomandă În poziția așezat este una destins-reflexivă, subliniată de genunchii suprapuși și de o Înclinare ușoară a capului spre stânga, pe linia inimii. Brândușă se Încadra perfect În regulile nescrise ale degustătorilor de frumos, cu o singură mică excepție: ciorapii săi nefiind destul de lungi, lăsau celor mai puțin interesați de artă posibilitatea de a admira o porțiune păroasă a gambei piciorului stâng, pe care domnul Brândușă o mângâia cum ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
zona cea mai săracă a orașului plină de bețivani. Bănci de sânge, magazine de băuturi care vând bere doar la sticle de 300 de mililitri și alte poșirci ieftine, moteluri de cincizeci de cenți pe noapte și biserici părăginite. Legea nescrisă cerea ca polițiștii care patrulau să fie trosnitori. Împrăștiau găștile de bețivani ciomăgindu-i pe pilangii cu bulanul de cauciuc ori interveneau și-i alungau pe cioroi din speluncile unde se făceau angajări de zilieri atunci când insistau prea mult să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
piele. Auzi cum cocoșii din cotețele lui Godun își treceau unul altuia cucurigul de dimineață și parcă se mai calmă. Zăpada făcea ca totul să pară neînceput și Omar, prin fereastră, avu dintr-odată impresia că o carte cu foi nescrise i se pune în fața ochilor. Se sperie, dar îi și plăcu, nu fusese vreodată atât de liber. Pipăi cu mâna după șosete și apoi se gândi că acum ori mergea înainte, ori dispărea. Alesese sau nu să ajungă acolo, chiar
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
înțelesese că aurul tăinuit al zartosht-ilor, pe care tată-său și bunicu-său îl așteptau să li se întoarcă, era chiar Soarele și tihna lui de a încălzi fără să pârjolească. Acum că era doar un exilat orb, cartea lui rămăsese nescrisă, iar pe celelalte le purtase în gând ca pe promisiuni neîmplinite. Ultima oară când mai intrase într-un tablou, cu puțin înainte de a orbi, cu pisica Eleonor după el, mergându-i în față, precum un ac de cusut care-și
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
mai presus de orice de distincție, desăvîrșirea toaletei constă În absoluta simplitate, cea mai bună cale, Într-adevăr, de a te distinge. Ce este, prin urmare, patima aceasta care, devenită doctrină, a făcut adepți dominatori, ce este așadar această instituție nescrisă ce a creat o castă atît de trufașă? Înainte de orice e nevoia ardentă de a-și crea o originalitate, nevoie constrînsă să rămînă În limitele exterioare ale conveniențelor. E un fel de cult de sine Însuși ce poate supraviețui căutării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
-o, n-am iubit-o, n-am Întâlnit-o niciodată, dar doream din tot sufletul s-o Întâlnesc, s-o iubesc, s-o pierd. În inocența prostiei mele, credeam că scrisesem ceva frumos și minunat. În timp ce o duceam acasă, Încă nescrisă, dar completă, de vreme ce până și semnele de punctuație erau Întipărite În mintea mea ca urma lăsată de o pernă pe carnea unui om care a dormit cu capul pe ea, nu mă Îndoiam că mama va Întâmpina realizarea mea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
atunci. Mi-e ușor, constat acum, să mă scriu pe mine, cel de odinioară, după cum ușor mi-a fost cândva să mă trăiesc. Abia acum, scriindu-mă, mă trăiesc în tot adevărul meu, după cum viața mea, atunci, se trăia doar, nescrisă încă, risipindu-se numai în bucuria textului închipuit. Poate, astfel, înțeleg textualismul atât de mult discutat, cândva, neînțeles atunci și, adeseori, persiflat. Abia gândul Morții, trăirea ei, dă vieții coerența deplină a textului. Limpezit în Moarte, textul vieții devine, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
udat, dar e Încă bun. Oberlus Întinse mîna, luă cartea groasă și grea, prinsă Între niște coperte de piele uzată și Închisă la culoare, o Învîrti În mîini deschizînd-o, studiind literele mici, cu o caligrafie perfectă, precum și paginile care rămăseseră nescrise. - Nu știu să citesc, recunoscu În cele din urmă, Înapoindu-i-o. Nimeni n-a vrut să mă Învețe, niciodată. Celălalt nu răspunse, Închise cartea grea și o puse la spate, ca și cum ar fi fost vorba despre o comoară pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
le aveam față de Stacey făceau totul atât de irelevant încât cred acum că a fi egoist era un lucru perfect normal. Am sunat la sonerie în loc să îmi folosesc cheia, pe care încă o aveam cu mine, simțind efectele unei legi nescrise care sugerează un anumit tip de politețe atunci când îți avertizezi soția părăsită că sosești la căminul conjugal. Judy a răspuns la ușă, părând de-a dreptul speriată, draga de ea. Lăsasem un mesaj pe robot spunându-i că aveam de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
de a-și cere scuze. „Pardon“, a zis el lăsând privirile în jos, în bancă, și roșind până când obrajii au ajuns să îi arate ca o mașină de pompieri proaspăt vopsită. Pârțurile nu trebuie niciodată recunoscute în public. Este legea nescrisă, protocolul cel mai rigid din întreaga etichetă americană. Pârțurile vin de nicăieri și de la nimeni; sunt emanații anonime care aparțin grupului în întregul lui și, chiar și când toată lumea din încăpere l-ar putea arăta cu degetul pe vinovat, singura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
contestare, „piua !”. Ca pe vremea jocurilor din copilărie. Zăbovitul la o masă era o declarație unilaterală aruncată în față unei realități ostile : „Piua, aici nu mă poți atinge, aici nu mi se poate întîmpla nimic rău, sînt păzit de legile nescrise ale ospitalității !”. Ostilitate și ospitalitate, cuvinte gemene, despărțind dintotdeauna fețele vieții în societate... Acum, din toate acestea, mi-a rămas doar o pornire compulsivă de a „pune masa” ori de cîte ori se întîmplă să mai apucăm să luăm masa
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
actuală. Chiar dacă nu au fost neapărat eroi, toți au dat (sau dau acum...) o dovadă sau alta de eroism „anti-comunist”, fie că a fost vorba de disidența socialismului cu chip uman, fie de aceea a liberalismului cu chip voalat. Istoria nescrisă a comunismului a fost - și mai este încă - revendicată astfel de vechea nomenclatură comunistă de rangul doi, pe de o parte, și de noua nomenclatură de catifea a anticomunismului, pe de altă parte. Cu cîțiva tricksteri care să facă legătura
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
Interesul sapă albia istoriei. În istorie, remușcările au statut de paleative. Unele popoare sunt doar bănuite că sunt națiuni. Testamentele unor popoare sunt îmbâcsite de amenințări, injurii și blesteme. Și rădăcinile ne sunt hoinare. Popoarelor necăjite le-au rămas capodoperele nescrise. Grosul populației îl constituie martorii inactivi ai istoriei. Patriotismul poate fi o sinteză de comemorări și proiecte.. Misiunea istoricilor e să fabrice argumente celor puternici. Patriotismul poate fi trompeta deșteptării naționale. Ori un circ de toată frumusețea. Unele popoare se
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
mai pot ilustra dinamicele frământări ale omului de astăzi. În lumea artei, tăcerea este un limbaj, nu un handicap. Ca să înțelegem arta nouă trebuie să ne accelerăm creierul și sensibilitatea. Cele mai tulburătoare jurnale ar fi putut să fie cele nescrise de : Socrate, Iisus, Shakespeare. Cultura este drumul ameliorat spre normalitatea spirituală. Cafeneaua literară poate fi seră, dar și coridă a talentelor Marea artă are alveolele oxigenate de sacru. În artă, morala nu poate fi ca o femeie guralivă. Jurnalele literare
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
lui Tudor, îi auzi și începe să murmure cu ochiul închis...“A fost odată, a fost... ce n-a mai fost...!“, din ochiul închis șiroind lacrimi pe obrazul mutilat. Bietul om... asculta glasul pădurii și plângea... plângea și povestea povestirea nescrisă, a Anucăi, fata pădurarului. ...Era povestea nenorocului neamului ei... Născută în ajunul „Răzbelului“<footnote Războiul de Neatârnare (1877-1878). footnote>, într-o noapte cu Lună Plină, pe un ger al Bobotezei de crăpau în cuib ouăle de corb, iar haitele de
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
existat niciodată, de parcă ar fi fost doar un vis. Mulți au fost cei care, în anii următori, au întreprins nebuneasca aventură de a găsi urmele caravanei, cu vaga speranță de a pune stăpânire pe niște bogății ce, potrivit unei legi nescrise, aparțineau celui care era în stare să le smulgă nisipurilor, dar nisipurile își păstraseră bine taina. Nisipul era capabil să înăbușe sub mantia lui orașe, fortărețe, oaze, oameni și cămile, și cu siguranță sosise violent și pe neașteptate, purtat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
și încercă să afle în ea răspuns la întrebările sale. Sufletul lui de targuí și tradițiile milenare ale deșertului îi spuneau că se purtase corect primindu-i pe călători sub acoperișul lui, pentru că simțul ospitalității e prima poruncă a legii nescrise a imohag-ilor, dar instinctul lui de bărbat obișnuit să se călăuzească după presimțiri și cel de-al șaselea simț, care-l salvase de la moarte de atâtea ori, îi șopteau că îl paște o mare primejdie și că noii-sosiți puneau în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
deoarece uciderea lui Mubarrak nu îi produse nici o plăcere, ci o profundă și descurajantă senzație de gol. Așa cum spunea bătrânul Suilem, răzbunarea nu-i învie pe morți. Apoi se întrebă de ce fusese întotdeauna atât de importantă pentru tuaregi legea aceea nescrisă a ospitalității, care era mai presus de toate celelalte legi, inclusiv de cele ale Coranului, și încercă să-și facă o idee despre cum ar fi deșertul dacă un călător n-ar avea siguranța absolută că, oriunde ar ajunge, va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
Se făcu după-amiază și, când soarele încetă să dogorească, ieși din umbra adăpostului și umplu un sac cu monede grele de aur și diamante mari. Nici o clipă nu avu senzația că-i prăda pe morți de avuțiile lor. Potrivit legilor nescrise ale deșertului, toate câte se aflau acolo aparțineau celui ce le găsea, căci sufletele care intraseră în rai aflaseră acolo toate bogățiile dorite, iar spiritele blestemate ale celor care, din cauza răutății lor, rămaseră afară nu prea aveau dreptul să hălăduiască
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
lua un număr de înregistrare și voi aștepta un răspuns? Dar câtă vreme va trebui să aștept acest răspuns? Dumnezeu nu are, din câte știu, un sistem legislativ care să reglementeze regimul petițiilor. Și-apoi, la câte petiții scrise și nescrise primește Dumnezeu, cine știe când îmi va veni rândul pentru a primi un răspuns. Și dacă, să zicem, în sfârșit îmi va răspunde sec, Aprobat, atunci ce voi face? Voi fi un șomer aiurea, unul care și-a dat demisia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
de vânt spre cele patru puncte cardinale și umblau așa, precum câinii de vânătoare pe urma prăzii, până când se răspândea din nou zvonul despre un zăcământ. Garimpeiros nu admiteau altă lege decât pe cea a propriului lor cod; un cod nescris, dar pe care îl cunoșteau cu toții. Principiile lui stipulau că zăcământul mic este inviolabil, dar „Bomba cea Mare“ trebuie să fie împărțită. Se pot fura bani sau diamante, dar niciodată pușca sau ambarcațiunea. Trebuie să se respecte hotarele - zece metri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
muncă inutilă, Întrucât personajul nu avea cum să Încalce granițele și instrucțiunile pe care i le trasasem. Se vede Însă treaba că mă Înșelasem. Cineva și-a băgat nasul acolo unde nu-i fierbea oala, călcând În picioare o lege nescrisă a scriitorilor: nu intervii asupra personajelor unui coleg de breaslă. Așadar, rușine! Mă Întreb dacă editura care a publicat această carte are cunoștință despre acest caz evident de furt și de amestec grosolan În acțiunea unei alte cărți. Nota lui
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
a dumitale, a oricui are legături sau crede în cărți. Ura și disprețul împotriva cărților, reale sau inventate ! N-ar fi în stare să priceapă cât de ireală este o carte reală. Cât de reală poate fi o carte încă nescrisă, din momentul când conținutul ei, chiar dacă imaginar, se află în mintea unui om. În sfârșit, speculațiile mele v-au tulburat, oricum, prea puțin. — În concluzie, să stabilim, veți avea de făcut schițe cu subiect dat. Un capriciu de-al meu
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
obiecte - boul și vacasunt cele mai valoroase ale țăranului. - Ion pleca spre casa Anei Baciu cu gândul la figuri mari ce se fac numai noaptea. - Pe lângă această poezie Nichita Stănescu a mai scris și un ou și o sferă. - Legile nescrise ale satului sunt respectate cu strictețe de Vitoria, Gheorghiță și câinele lor. - Metoda folosită de Ion pentru a pune mâna pe pământul Anei este însărcinarea. - Când eroul muri împușcat de nemți pe câmp, simți miros de mărar și de pătrunjel
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
purta un șal să-ți acopere / cât de cât gândurile. Dezamăgirea și revolta sunt corolarul etapei pe care o traversează sau se pregătește să o traverseze poetul și care, la ora bilanțului, când stau deznădăjduit pe un nimb de poem nescris, îl fac să-și mărturisească aplecarea spre visare și fascinația viețuirii în preajma pericolului: stau singur într-un extaz continuu la lizier / dintre gâtul porumbelului și gheara uliului / închipuindu-mă cavalerul abia întors din cruciade. Volumul aduce, prin urmare, în primul
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]