4,526 matches
-
asta! Fără bocete și fără spaime. În golul fiecărei morți reîncepea, liniștită, viața. A fost prima oară când m-am gândit că moartea este un aliment. Că viața digeră moartea și o preface în viață. Așa cum florile care cresc în noroi prefac duhoarea noroiului în parfum. Și ce dacă parfumul se întoarce înapoi în duhoare? În această catastrofă o altă floare își va deschide petalele tremurânde. Numai noi înțelegem greu, din egoism, o lege pe care copacii din junglă o respectă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și fără spaime. În golul fiecărei morți reîncepea, liniștită, viața. A fost prima oară când m-am gândit că moartea este un aliment. Că viața digeră moartea și o preface în viață. Așa cum florile care cresc în noroi prefac duhoarea noroiului în parfum. Și ce dacă parfumul se întoarce înapoi în duhoare? În această catastrofă o altă floare își va deschide petalele tremurânde. Numai noi înțelegem greu, din egoism, o lege pe care copacii din junglă o respectă cu o liniște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
izbitor cu dezordinea din viața mea. Câteva cărți și reviste luate de la Dinu, azvârlite lângă pat în neorânduială, haine aruncate pe scaun, singurul scaun din cameră, lampa cu spirt, cutii de țigări desfăcute, o pereche de ghete cu urme de noroi de la mlaștină, dalta prăfuită sub pat, aparatul de radio stricat, pe care nu reușisem niciodată să-l repar și tot amânam să-l arunc, geamantanul cu colțarele metalice rupte, totul mă reprezenta într-adevăr cu fidelitate. Lucrurile individului cu mers
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
nu era una în stilul lui Aristide. Or, așa ceva era chiar primejdios. Ce căuta un sentiment viu între atâtea destine eșuate? Fiindcă așa e omul, nu-i place să se bălăcească singur; vrea să fie și alții alături de el în noroi. M-am îndârjit. N-o idealizam pe Laura, poate nu era un înger nici ea, dar am simțit în clipa aceea că aș fi iubit-o chiar dacă ar fi fost dracul în persoană. Pe la amiază sau poate trecuse de amiază
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
aminte unde mai văzusem figura aceea ștearsă, cu un neg mare la rădăcina nasului. Odată, la pușcărie, mă lovisem de ceva și căzusem. Nu era nimeni în jur. Cum stăteam întins pe burtă, am zărit, lateral, un bocanc plin de noroi uscat care s-a apropiat de obrazul meu și m-a întors cu fața în sus. „De ce...?” Dar n-am apucat să pun întrebarea până la capăt, căci el și-a așezat talpa bocancului pe gura mea. Nu zicea nimic, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
scrii un epitaf pentru această piatră funerară?” Vecu m-a privit încurcat, mirat și speriat parcă de întrebare. „Bine”, bolborosi el în cele din urmă și se îndepărtă cu capul vârât între umeri, încrucișându-se cu Aristide. Acesta, stropit de noroi și ținând o pușcă de vânătoare pe umăr, mi-a strigat de la distanță, făcându-mă să presimt că ziua aceea care începuse atât de bine se va termina rău: „Domnule sculptor, am auzit că Marta are necazuri”. Am lăsat totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de la cafenea și m-am dus la mlaștină unde m-am răzbunat pe un cerb. Mă bălăbăneam pe picioare și n-am țintit bine, nu l-am omorât. Agonia lui a devenit ceva oribil. Bietul animal s-a zbătut în noroi mugind și holbând ochii până ce mâlul acela puturos i-a intrat în gură. Doamne, ce porcărie. M-am purtat ca ultimul dintre ticăloși. Am și căzut, m-am mânjit pe față și pe mâini; și cu gura plină parcă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mugind și holbând ochii până ce mâlul acela puturos i-a intrat în gură. Doamne, ce porcărie. M-am purtat ca ultimul dintre ticăloși. Am și căzut, m-am mânjit pe față și pe mâini; și cu gura plină parcă de noroi cald, m-am întors la Marta și, beat, umilit, îndârjit împotriva ei fiindcă nu o răzbunasem și împotriva mea fiindcă mai aveam o licărire de luciditate, simțind nevoia să murdăresc totul, să nu mai am nimic curat, am silit-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
vrea să-ți vorbesc într-o zi despre conștiința cosmică. Dacă ar trebui s-o asemănăm cu ceva, viața e ca un râu care se varsă în mare. În clipa când se varsă în mare, râul se eliberează de tot noroiul pe care l-a cărat până atunci și devine străveziu. Cortina nu cade, ci se ridică. Bătrânul s-a sculat din fotoliu și a început să se învârtă prin sală șchiopătând. Apoi s-a oprit în fața mea și m-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
fiecare dată o întrebare ironică: „Tot nu ți-ai revenit?” Când mă încolțea nevoia de dragoste, mă suiam uneori în barcă și treceam în cătun, cu toate că Marta, din ziua când, beat, mă făcusem de râs în fața pescarilor și, plin de noroi, aproape o violasem, se purta din ce în ce mai rece cu mine; preferam uneori să înfrunt această răceală din ce în ce mai evidentă decât să mă uit în ochii Laurei. Dinu nici atât nu era un obstacol. El însuși avea viața sa dublă, nelăsând să se vadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ce i-am replicat lui Dinu când, pentru a mă convinge să renunț la vânătoare, mi-a spus că e un păcat să ucizi un animal în asemenea condiții. Am râs: „Dacă Dumnezeu ne-a creat astfel încât să ne atragă noroiul, de ce l-aș feri eu de obligația de a-și privi creaturile așa cum arată? Adevărul e, dragă Dinule, că și noroiul e de origine divină, ca florile; că murdăria și caracterele infecte au aceeași origine ca puritatea. Sau crezi cumva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
păcat să ucizi un animal în asemenea condiții. Am râs: „Dacă Dumnezeu ne-a creat astfel încât să ne atragă noroiul, de ce l-aș feri eu de obligația de a-și privi creaturile așa cum arată? Adevărul e, dragă Dinule, că și noroiul e de origine divină, ca florile; că murdăria și caracterele infecte au aceeași origine ca puritatea. Sau crezi cumva că există două lumi, una creată de Dumnezeu și alta complotată de diavoli?” Tirada asta arată, singură, că pe culmile vanității
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
termine întrebarea. Am înțeles ce vroia. Tocmai de aceea i-am răspuns brutal: „Aici, cel puțin, îmi iau pușca și mă uit cum se bălăcesc cerbii în mlaștină. Sunt eu vânătorul. Mă aleg doar cu scârba, nu-mi intră și noroiul în gură. Laura e o naivă”. „Bănuiesc că, de fapt, n-o iubești”, mi-a zis Dinu, după care omul acesta care nu fusese niciodată iubit mi-a declarat cu o mare căldură că el socotea dragostea un noroc, unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și tremuram; am fugit înapoi în cameră, am scos de sub pat sticlele de coniac pe care mi le dăduse Aristide în contul bustului făgăduit și m-am îmbătat ca un porc. M-am bălăcit într-o beție tulbure, ca în noroi, câteva zile; cum mă ridicam din ea, gata să-mi revin, mă repezeam la sticle. Aveam un singur gând în cap, gelatinos, laș, să fug de cadavrul pe care-l zărisem, să nu sufăr, să mă apăr. Din acele zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
obicei, pescarii se strânseseră la marginea cătunului și se uitau. Au văzut cum a fost împușcat primul cerb. Apoi al doilea. Dar Dinu își pierduse parcă mințile. Din pricina beției? A fricii? Era disperat? Nu știu. A mai hăituit doi cerbi. Noroiul se umpluse de sânge. Când Dinu a gonit alți doi cerbi din pădure, Profetul s-a desprins dintre pescarii care urmăreau nemișcați, tăcuți, masacrul, a înaintat cu pași grei, l-a luat în brațe ca pe un bolovan și l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Făcea semne disperate, ruga, implora, plângea să fie scos, se zbătea, dar zbătându-se nu făcea decât să se afunde și mai rău în vreme ce pescarii stăteau la fel de tăcuți, în același loc, fără să schițeze nici un gest. În cele din urmă noroiul l-a înghițit. Atunci pescarii s-au întors la cafenea și au continuat să-și bea cafeaua răcită. „Și-a făcut-o cu mâna lui”, mai zise Marta și tăcu. Îmi relatase totul, la fel cum îmi relatase moartea bărbatului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Aceasta-i partea cea mai neplăcută a morții mele. Întotdeauna emoțiile mari mi-au uscat gura, mi-au ars-o, și nu mai puteam vorbi până ce nu salivam puțin, fără să fiu observat. Nu ți-ai dat seama? Acum, din pricina noroiului, e însă și mai greu”. Cuvintele îi ieșeau din gură stâlcite, încleiate. Am luat-o la fugă, m-am împiedicat de o rădăcină, am căzut și peste puțină vreme am auzit sunetul de tablă lovită de ploaie. Am întins cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de o aripă și am azvârlit-o spre Marta: „E cadoul meu pentru voi”. Soarele se ridica, în spate, deasupra cătunului când am ajuns la mlaștină. Nu vroiam să vânez. Pentru Dinu mă dusesem acolo; să pun o floare în noroi pentru el. În aer plutea o putoare greu de suportat, de mâl încălzit; cum de rezistasem oare, altădată, să stau acolo cu orele? Și ce plăcere putusem să găsesc în niște vânători în care un om normal și-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
câteva riduri noi. Începeam deci să îmbătrânesc. Și ce realizasem? O scurtă perioadă de glorie, câteva pietre funerare în stâncile de marmură și cam atât - cum, asta era tot? - da, cam atât, prea puțin ca să nu simt un gust de noroi în gură. Iubisem în felul meu o femeie, sigur că o iubisem, dar mă lepădasem de ea. Dinu îmi fusese singurul prieten la azil. Acum zăcea, poate din pricina mea, în fundul mlaștinei. Tot ce atingeam murdăream așadar și transformam în pustiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
însă Laura și Dinu mă făcuseră să mă întreb dacă nu cumva avem doar ce iubim. În acest caz eram și mai sărac. Și nehotărât pe deasupra. Disperarea caldă care mă cuprindea la gândul că Dinu murise cu plămânii plini de noroi era un semn clar de slăbiciune. Îmi venea să-i strig: „Idiotule, ce-ai făcut? De ce te-ai îmbătat? De ce-ai venit singur aici? De ce-ai făcut pe tine de frică? Nenorocitule, dragule”. Dinu avea și el vina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
normal. Daniel Petric, îmi spuneam, pentru ce-ai mai devenit un nesăbuit dacă n-ai curajul să fii până la capăt? De ce trebuie să-ți fie greață aici? Mlaștina e cea mai bună școală de corecție. Dacă nu strâmbi din nas, noroiul te învață să-ți stăpânești slăbiciunile. Încearcă să aspiri putoarea lui ca pe un parfum sălbatec, întăritor, fără să ți se mai întoarcă stomacul pe dos. Dacă ai energia necesară pentru asta, n-o să te mai surprindă nimic. Vei înțelege
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Între altele, vor supraviețui În Tracia până În secolul al XI-lea. Messalienii nu sunt dualiști, ci monarhieni. Însă se Înțeleg la toartă cu puterile infernale, până-ntr-acolo Încât În unele texte sunt taxați drept borboriți, cuvântul vine de la borboros, noroi, din cauza lucrurilor imposibil de numit pe care le făceau.“ „Ce anume făceau?“ „Lucrurile obișnuite. Bărbați și femei ridicau spre cer, adunate În palme, propriile lor mizerii, adică sperma sau menstra, și apoi le mâncau zicând că era trupul lui Hristos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
căi. Odată realizată amintirea, anamnesis-ul, după spusele lui Plutarh, ei devin liberi, se mișcă fără opreliști, Încununați, ei oficiază „misterele“ și văd pe pământ mulțimea celor ce nu sunt inițiați și nu sunt „puri“, strivindu-se și Îmbulzindu-se În noroi și În beznă. (Julius Evola, La tradizione ermetica, Roma, Edizioni Mediterranee, 1971, p. 111) Cu un curaj nebun, mi-am oferit serviciile pentru o cercetare rapidă și precisă. Mai bine n-aș fi promis. M-am trezit Într-o mlaștină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
însă absolut frapant nu este faptul că un oarecare ce se dă artist își etalează lucrarea care este efectul unor aruncături de vopsea dintr-un tub sau bidon și peste care eventual intervine “subtil” prin călcarea cu picioarele pline de noroi sau de alte mizerii a suportului proaspăt “pictat” și pe care “capodoperă” a executat-o în urma consumului unor substanțe psihoactive ”inspiratoare”, ci faptul că în unele cazuri lucrarea respectivă captează admirația unui public larg care ori este plictisit de existență
ARTĂ, DEGENERARE, KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic''. In: ARTĂ, DEGENERARE , KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic'' by Edi APOSTU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/381_a_550]
-
există. O apucă pe o altă cale. — Miracolul Americii este cel al mișcării nu al regretului În New Mexico chipul lui Iisus a țîșnit pe o trotilla În Plaquemine Fecioara s-a arătat Într-un copac În Santuario de Chimayo noroiul s-a dovedit a fi tămăduitor un tip din Texas s-a izbit de un zid cînd Dumnezeu i-a zis Dă’ și mie volanul! Și alții aud tot timpul voci care le spun să stea sub un copac sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]