2,880 matches
-
diversitatea și efervescența care rezultau. Prietenia cu Liviu și Lucian Cred că printre personalitățile proeminente despre care vorbești, Liviu Ciulei și Lucian Pintilie erau cei mai străluciți, și nu spun asta pentru că suntem toți trei prieteni. De „legenda“ Ciulei eram obsedat Încă din vremea liceului. Locuiam pe Arghezi, la vreo sută de metri de casa lui, pe vremea când era căsătorit cu Clody Berthola. Marea actriță juca În Cum vă place și Sfânta Ioana În regia lui. Erau spectacole pe care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
atât de puternice, Încât Îi purtau pe actori În direcția dorită de tine. Era fascinant să urmărești căderea tragică a lui Angelo. Ducele Îl pune În situația de a fi ispitit de putere. Nu e o ispită oarecare. Ce Îl obsedează pe Angelo este pângărirea purității: el vrea să distrugă puritatea prin actul erotic. L-ai pus pe Angelo să facă acest monolog imposibil cu pângărirea de altare jucând pe două planuri, sărind ca Într-un exercițiu biomecanic de Meyerhold, alergând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
mă plătească, foarte puțin, e drept, dar ce conta pentru mine era faptul că puteam să lucrez și eram fericit. „Și cât timp ai de gând să continui așa?“ Întrebarea lui Papp a rămas suspendată și a continuat să mă obsedeze zile În șir. E adevărat, nu mă gândisem prea mult la situația mea. Trecuseră de acum ani mulți de când sosisem În America „pentru trei luni“ și parcă tot Întrețineam iluzia că cele trei luni nu au trecut și evitam din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
belcantoului italian, și Văduva veselă, celebra operetă de Lehár (prima având ca subiect războiul civil și religios din secolul al XVI-lea dintre puritani și catolici, a doua tratând o problematică mult mai frivolă - aceea a dragostei Într-o lume obsedată de bani și de aventuri ilicite). Ambele subiecte sunt Însă puțin absurde, dar muzica, deși cu totul diferită, e fermecătoare În amândouă. Ascultând pentru prima oară muzica lui Bellini (Văduva o văzusem la Opereta din București), am rămas adânc mișcat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
am fost fericiți. Publicul Însă a ovaționat Îndelung spectacolul, care s-a jucat cu casa Închisă, la fel ca și Cellini, cu un an Înainte. Cât despre critici, mă așteptam să fie Împărțite. Cronica din NY Times, de exemplu, era obsedată de „nuditatea“ lui Mefisto În scena din biserică, trei paragrafe fiind consacrate doar acestui subiect. De fapt nu era nici o nuditate. Mefisto purta un costum destul de complex: deghizat În călugăr, Își scotea sutana În fața Margaretei și, ca s-o terorizeze
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
Îndeosebi În primele capitole. S-au deschis câteva paranteze strânse, lăsându-le să-și reverse conținutul Încă activ. Sau un obiect oarecare, o simplă ficțiune aleasă la Întâmplare, fără vreo semnificație faptică În relatarea unui eveniment important, continua să mă obsedeze de fiecare dată când reciteam acel pasaj În timp ce corectam șpalturile la diverse ediții, până ce, În cele din urmă, făcând un mare efort, ochelarii aleși În mod arbitrar (de care ar fi avut nevoie Mnemosina mai mult decât oricine) s-au
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
fi putut evolua. Auzi! „Lupta pentru supraviețuire!“ Blestemul bătăliei și al trudei readuce omul Înapoi la starea de zimbru, la obsesia de nebun a sălbăticiunii care mormăie disperată În căutarea hranei. Tu și cu mine am observat deseori licărirea de obsedat din ochii unei gospodine care-și face planuri În timp ce Își plimbă privirea peste alimentele dintr-o băcănie sau prin morga unui măcelar. Truditori ai lumii, Împrăștiați-vă! Vechile cărți greșesc. Lumea a fost creată Într-o duminică. 2 Pe parcursul anilor
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
vinovat de dezastrul Moldovei. Are un moment de rătăcire, când nu vede altă ieșire din tragica dilemă decât o moarte demnă de un adevărat voievod, cu sabia în mână, în luptă, singur, și singur chiar, potrivnic unei întregi oștiri: îl obsedează moartea împăratului Constantin Paleologu, căzut eroic cu spada în mână, nevrând să supraviețuiască căderii Constantinopolului său: Nu poți fi înfrânt, dacă lupți până la moarte". De fapt, era o sinucidere deghizată, glorioasă însă, ce-i salva onoarea, demnitatea, rămânând în viitorime
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
deschis oricărui sfârșit: izbândă? înfrângere? moarte? În pisania bisericii eroilor căzuți la Valea Albă Războieni, Ștefan a săpat în piatră dramaticele cuvinte: "... Și au fost biruiți creștinii de păgâni și au căzut acolo mulțime mare din ostașii Moldovei..." Îl va obseda amintirea sacrificiului oștenilor, "cei mai buni oșteni ai Moldovei", care, singuri, au ales moartea rămânând acolo cu sabia, ca să acopere retragerea oștirii, acolo pe redută la Valea Albă. Măreția lui Ștefan nu stă în răsunătoarele izbânzi din războaiele sale; și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
vultur cu aripile întinse plana în cercuri largi, maiestuos, ca un stăpân al înaltului albastru. Mi-ai amintit de Constantinopol... începe Ștefan rezemându-se de marginea unui meterez. Mi-ai povestit asediul și-am tras învățătură din greșelile voastre. Mă obsedează moartea Împăratului Constantin Paleologu... Singur... Singur cu sabia împotriva unei întregi armate... Fantastic! O moarte pentru un mare rege... A căzut o dată cu Împărăția: 29 mai 1453, în zori, glăsuiește Țamblac adânc tulburat. A căzut?! Într-un fel, a fost o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
arșice? Cum de-ai ieșit basma curată? M-am dat afund. Marele Crasnaș Dumnezeu să-l hodinească, a luat toată vina asupra sa; el tot era pierdut. Și... și a înverzit... a înverzit salcia în mațele lui? întreabă Cupcici îngrozit, obsedat de salcie. Înverzit... Cu frunze... Cu rădăcină cu tot, îngână Isaia îndurerat. Mi-era groază să intru și să ies pe poarta cetății. S-a uscat, acolo, în par. Dumnezeu să-l hodinească... Atunci au plătit cu capul și boier
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
un hohot homeric de râs. Hai! Hai! îi îndeamnă Vlaicu. Să-l lăsăm să se odihnească. Noapte bună, Măria ta! Noapte bună! Și mâine! În zori! La Dunăre! La Dunăre!... Ioane, rămâi puțin, îi face semn lui Țamblac. Mă... mă obsedează, zice el pe gânduri, face câțiva pași și privește undeva, departe. Cum... cum spunea Constantin? "Dacă nu te lași și nu te lași..." Mă obsedează cuvintele aiestea. Spune Ioane... Povestește... Dar... dar ți-am povestit de patru ori! protestează Țamblac
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
zori! La Dunăre! La Dunăre!... Ioane, rămâi puțin, îi face semn lui Țamblac. Mă... mă obsedează, zice el pe gânduri, face câțiva pași și privește undeva, departe. Cum... cum spunea Constantin? "Dacă nu te lași și nu te lași..." Mă obsedează cuvintele aiestea. Spune Ioane... Povestește... Dar... dar ți-am povestit de patru ori! protestează Țamblac. Povestește-mi și a cincea oară! Te rog! Țamblac oftează și începe, în silă: Dacă nu te lași și nu te lași"... Să știi că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
luat pe umerii tăi toată povara. Te-au lăsat singur... Toți... Era numai crucea ta? Tu ai urcat singur Golgota... Și ai îngenuncheat sub greutatea crucii... Nu crezi că e prea mult pentru un om singur? Ștefan, cu ochii închiși, obsedat de aceeași întrebare, încetișor: De ce n-am rămas acolo?... Ștefan "cel Mare", trebuia să rămână acolo, cu sabia... Acu... acu, ce-a mai rămas din "Marele Ștefan?"... Un cerșetor! Privește-mă! Trufie! Și nu te mai biciui! se revoltă Daniil
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
o spun - a celor „neajutorați”. Ne supraveghem prea mult - și nu cu multă bunăvoință - ca să mai putem și acționa. Amândoi lăsăm în seama altora mările și oceanele: ne atrage și pe unul și pe altul spațiul adăpostit. Cartea fiecăruia este obsedată de ideea morții. Iar aici, brusc, asemănările se întrerup. În Clopotul scufundat i se atribuie morții blândețea unui capăt de oboseală, pe când în După-amiaza de sâmbătă este simțită, cum e firesc să fie, ca „o scandaloasă separare a eului de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
să se justifice, ripostează dur, acuzând-o, culmea, pe ea. Spre cinstea lui nu a înjurat-o și nu a lovit-o niciodată. O lovea însă, când confruntarea lor atingea apogeul, întotdeauna cu același cuvânt, un cuvânt ce mi-a obsedat copilăria și care mi se părea că sună indecent: „Vaisal”, numele, după cum am înțeles mai târziu, al unui sat din sudul Basarabiei unde ea lucrase cândva ca tânără învățătoare și unde se întâmplase ceva, ceva care o inculpa grav. Se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
doar când citeam împreună acele balade istorice, din cărțuliile aduse de ea de la țară. Nu este exclus ca tocmai ea să-mi fi deschis ochii asupra morții eroice și creștinești a lui Constantin Brâncoveanu, a cărui figură și epocă mă obsedează până azi. În anii următori, am mai văzut-o de vreo două-trei ori, când a venit pe la noi, nu știu de ce (probabil ca să ne ceară bani) și o dată, pe când mergeam la lecția de germană (la buna doamnă Mureșan), prinsă în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
puncte de vedere, nu era. De pildă: Există Dumnezeu? (Ciudat, dar n-am simțit sau n-aș fi simțit nevoia să le pun această întrebare nici lui Mircea Eliade, nici lui Cioran, nici lui Noica. Poate lui Eugen Ionescu, cel obsedat de moarte în inima Parisului, de absurdul ei). Nu argumente, într-un sens sau altul, în favoarea existenței sau a inexistenței etc. așteptam de la Marin Preda. „Simplul” lui răspuns - am avut, am această impresie - ar fi constituit cel mai puternic argument
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
organizat de Ceaușescu, miting despre a cărui „spargere” aveam să aflu în jurul orelor 15 (când am ieșit prima oară din casă în acea zi, de joi, zi de apariție a revistei România literară și de „relâche” redacțional). Până astăzi mă obsedează fețele, evocate de Doina, ale acelor muncitori din autobuze, ajunși la capătul răbdării și în pragul unor mari, disperate hotărâri interioare. Pentru mine revoluția din București a început cu ei. * Extraordinara, imensa bucurie a acelei zile, de 22 decembrie 1989
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
un deget, nu neapărat amenințător, ci așa, ca și cum te-ai amuza să te uiți la el, să ți-l contempli! Cum s-ar schimba atunci, brusc, lucrurile, raportul de forțe atât de nefavorabil ție până în acea clipă! * Cândva, m-a obsedat un gând monstruos, de un orgoliu nesăbuit. Baza reală a ipotezei mele pe cât de îndrăznețe pe atât de hazardate era dispariția unor oameni care, într-un fel sau altul, într-o măsură mai mare sau mai mică, îmi complicau existența
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
sinistru ? Viața-mi apare fără culoare, fără sens. Nu mă atrage nimic. Orice încerc îmi pare artificial, superficial, improvizat, fără să-mi dea puterea de a duce gândirea până la capăt. Singura stea călăuzitoare, ce pare că se stinge- familia- mă obsedează și ziua și noaptea. E o obsesie atât de dureroasă. Îmi simt coardele inimii strângându- se. Dar nu mai e cine să înțeleagă. Soția mea, care ar fi fost în drept să mă înțeleagă- pentru că ea e convinsă că „eu
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
plimbat pe multe străzi din Iași, și apoi au oprit și m-au împins jos din mașină. Ajuns acasă, am ars căteva cărți de Giovani Papini, care presupuneam că ar putea fi folosite ca dovezi pentru condamnarea mea și eram obsedat de ideea că vor veni să facă o percheziție. Nu mă puteam împăca cu noua mea situație dar nu găseam nicio posibiltate de a scăpa din capcană. La primul termen nu m-am prezentat. După două săptămâni am primit o
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
înseamnă, de asemenea, și frica de moarte), omul căruia îi e frică continuă totuși să trăiască viața lui moartă, murind în fiecare săptămână, trăind împotriva vieții. Cu cât omul fuge de riscul de a exista, cu atât mai mult este obsedat de acest risc, cu atât mai mult el se ocupă de ceilalți, simțindu-se cu atât mai mult amenințat - cu cât caută salvarea în altă parte, cu atât mai mult e în pericol aici... Singura asigurare împotriva fricii este conștiința
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
în favoarea aproapelui tău. Mi se pare că visez - studiul ebraicii, abandonate pentru a citi mai mult în latină (Suetonius, Viețile Cezarilor, și Apuleius, Magia), ca să nu mai vorbim de studiul serios al limbii țării în care trăiesc, începe să mă obsedeze din nou. Ca și cum din străfunduri vin spre mine impulsuri din cuvinte simple, umplute de o energie siderală, ducând direct către acel Dumnezeu aprig pe care strămoșii mei l-au abandonat de frica de a fi izgoniți ca venetici din țara
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
preclasici, despre Mozart, Schubert, Mahler. Și, undeva, despre Sergiu Celibidache, despre steaua lui care a strălucit aici, în Suedia, destul de dureros. În fond, am uitat aproape tot din ce s-a petrecut. Numai lunga vizită în cimitirul Norrakyrkogården mi-a obsedat și influențat lumea onirică. Am depus la mormântul lui Strindberg o coroană de imortele și le-am arătat celor care filmau, și mai ales lui Pax, mormintele mele iubite, magia mea, locuri unde viața și neviața au produs ceva nou
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]