5,611 matches
-
închid, după care mă întorc și fug pe alee, intru în casă și apoi în bucătărie. Ce să fac ? Îmi zăresc reflexia în ușa frigiderului. Sunt îmbujorată și am o expresie de om hăituit. Și am pe cap pălăria de pai a lui Trish. Mi-o dau jos de pe cap și o trântesc pe masă, exact în clipa în care Trish intră în bucătărie. Are în mână o carte cu titlul Cum să dai un dineu elegant și o ceașcă goală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
În stare să-i răspund. - Nu a numărat nimeni zilele de când e pruncul În cuib? - Cum să numeri zilele? se holbă Logon la Gupal. - Of, of, făcu femeia și o puse pe Nunatuk să se Întindă pe un așternut de paie. Ia! Voi, ăștia care nu știți decât să Împuiați femeile, afară! Gupal râse și mă bătu pe umăr. - Vreau să văd cum iese copilul, am spus. Gupal Înțepeni, neștiind ce să facă. - Gupal! - făcu femeia, iar Vindecătorul ne scoase pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Nunatuk, am strigat. Nunatuk! Am dat buzna printre crengile de stuf de la intrare și mi-am zărit femeia. Era leoarcă de sudoare. Bătrâna o ștergea pe coapse cu o blăniță de miel, albă precum laptele. Alături, pe un maldăr de paie, două ciozvârte de prunci chirăiau din răsputeri. - Nu-ți ajungea unul, stăpân al vorbei? Uite că ai doi: biata fată frumoasă a ieșit prima, iar zvăpăiatul de băiat vânjos a strigat de mi-a Înghețat sângele. Mi-am dat seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
spun. Nu știu cum s-a făcut dar timp de câteva secunde am dat realitate acestei piese. (Pauză; personajele rămân nemișcate; BRUNO își aprinde o țigară; ceilalți își fac de lucru cu ei înșiși; ORBUL își curăță unghiile, PRIMUL BĂRBAT roade un pai etc.) BRUNO: Lui Grubi i-ai spus? MAJORDOMUL: Nu. BRUNO: Să-i spui și lui Grubi. MAJORDOMUL: Am să-i spun. (Pauză.) FETIȘCANA: Și ce dac-a fost reală? N-am făcut nimic cu asta. Nu ne crede nimeni. (Pauză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Da? Atunci, știți... aș vrea și eu... un bilet... (Din colțul său HAMALUL scoate un hohot de râs și face prin aer un gest de tipul „ce mai oameni!” apoi se întoarce pe partea cealaltă, schimbându-și paiul din gură.) CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Brusc enervat.): De ce râde? De ce? E ceva de râs? CASIERUL: Nu-l luați în seamă, domnule. (Discret.) E nebun... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Să nu mai râdă! Mi-e silă de atâta râs. CASIERUL: N-o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
lămurit? Câte degete am la picioare? Sunt destule? (În hohote.) De ce vă purtați așa? De ce? V-ați uitat până și în gura mea! Mi-ați descleștat dinții și v-ați uitat în gura mea și mi-ați umblat cu un pai în gură... Ați vrut să găsiți adevărul meu, în gura mea, nu? HAMALUL (Copleșit, rușinat.): Nu, nu... A fost ideea lui Bruno... Numai el... numai el putea să facă așa ceva... Bruno pe vremuri... îneca pisici în apă... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
numai asupra zarurilor care cad; în timp ce zarurile continuă să cadă, o lumină discretă trece peste scenă; Bruno stă pe bancă și sunetul zarurilor vine de la jocul singuratic al lui Bruno; Grubi stă întins pe căruciorul de bagaje și își mestecă paiul; Domnul Kapunta stă întins pe fotoliul-leagăn; după câteva secunde se ridică și începe să se plimbe pe marginea scenei; redevine prezentatorul de la începutul piesei.) ȘEFUL GĂRII: După trei lumi de zile, CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE s-a stins tăcut, în camera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
uriașele săli unde sălășluiesc zeii, la o masă de malachit stă singur și dă o pasiență un înger scund și slăbuț, într-un trenci verde șanjan, șlefuit de uzură. Poartă ochelari cu rame de aur și o mare pălărie de pai. O clipă! Nu e singur, în spatele lui stă în picioare un drac de chibiț care-i privește peste umăr. Dracul seamănă leit cu Tudor Vladimirescu, cel de pe fosta hârtie de 25 de lei, în șubă cu fireturi. Când și când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
nici o rușine, aproape cu lacrimi în ochi, ne-a rugat pe toți să admirăm vaza albastră, pe care lenea și prostia fuseseră cât pe ce s-o lase să lunece pentru totdeauna din lumea asta. Ponositul olandez, un șef de paie, s-a dus imediat la femeie și i-a repetat, cuvânt cu cuvânt și țipăt cu țipăt, ce spusese socrul meu. L-a însoțit și bătrânul soldat împovărat de ani, reprezentând forța care la nevoie avea să fie folosită împotriva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
complet, toată numai a lor. Prin urmare Heinz și cu mine am continuat să bem și să discutăm în dormitorul nostru comun, o sală de călărie gemând de oameni rămași fără locuințe în urma bombardamentelor, care dormeau pe niște saltele de paie. Țineam ascunsă sticla, fiindcă nu voiam s-o împărțim și cu alții. — Heinz, i-am spus într-o noapte, mă întreb de fapt cât de bun prieten îmi ești. S-a simțit jignit. — De ce mă întrebi așa ceva? s-a mirat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
seama că erai autorul multor lucruri pe care pretindea Bodovskov că le scrisese, începu Wirtanen. El a raportat faptele la Moscova. S-a făcut o percheziție la vila lui Bodovskov. Cufărul magic conținând scrierile dumitale a fost descoperit, ascuns sub paie în podul grajdului. — Ei și? am făcut eu. — Din cufărul acela și cel mai mic cuvințel scris de dumneata fusese publicat, a spus Wirtanen. — Și? — Bodovskov începuse să umple din nou cufărul cu propria lui magie, a continuat Wirtanen. Poliția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
între care cea mai des repetată era: „Jos comuniștii, sus Băcănel!“ În fruntea coloanei pășea țanțoș un ins deșirat, cu o față prelungă, mai mult albastră decât neagără, muiată în albastrul închis al apelor coclite. Își săltă vesel pălăria de paie de orez, model „Los Paraguayos“ în turneul din vara lui 1963 la Urlați, îndemnându-i pe cei din coloană să scandeze cât mai entuziaști numele lui Băcănel. Erau pensionarii de la Casa lor de Ajutor Reciproc, mobilizați și instruiți de pictorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
întrebă, plictisit să tot urmărească pe calculator cadâna aceea de Scheihainimé care, în loc să-și arunce și ultimul voal, prinsese să care pe ea fel de fel de haine. Acum, de exemplu, își trântise o șubă siberiană și o pălărie de paie Maurice Chevalier. Își mai și înnoda, lasciv, mult aplecată pe stânga, nojițele unor opinci maramureșene. - Dacă aveți nelămuriri, vă ajut eu insistă oficiantul. De-asta suntem aici. Pentru chestii de colaborare și îndrumare, respectiv, când nu tăiem chitanțe. Chiar dacă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
ea de veselia ce-l cuprinsese. Bătrâna nNu scoase decât un fel de chirăit surprins, de pisică trezită din somn. Celălalt, deșirat, cu o față prelungă, mai mult albastră decât neagră, albastrul închis al apelor coclite, cu o pălărie de paie de orez, model „Los Paraguayos“ în turneul din vara lui 1963 la Urlați, se opri la ghișeu și arătă funcționarului o hârtie rozulie, tip formular QF, rețete compensate pentru supraviețuitorii accidentului feroviar din iarna trecută din tunelul de la Beiușani. - Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
de la colonelul Goncea. V-ați prins?“ Cărămidă pocni scurt din degete și, din peretele dinspre bucătărie, apăru un ins deșirat, cu o față prelungă, mai mult albastră decât neagră, muiată în albastrul închis al apelor coclite. Purta o pălărie de paie de orez, model „Los Paraguayos“ în turneul din vara lui 1963 la Urlați. Ducea, pe o tavă mare, câteva duzini de păhăruțe albastre în care clocotea în aburi un lichid maroniu, vâscos. Cu gesturi largi, stilate, deșiratul se apropie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
și el tăciunii aprinși, ascunși sub obloanele unor pleoape zgrunțoase, groase, răzbuzate. Din stufăriș mai scoase capul, întrebător, unul, deșirat, cu o față prelungă, mai mult albastră decât neagără, muiată în albastrul închis al apelor coclite. Își săltă pălăria de paie de orez, model „Los Paraguayos“ în turneul din vara lui 1963 la Urlați, și făcu un semn spre zidul de trestii. Apăru mai întâi un ins cu o pălărioară roșie, cu un pardesiu maron, cu guler de jder. Avea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Până acum, țipa tare și regulat și asta mă liniștea. Atât de regulat că am început să răsuflu în ritmul țipetelor ei. De câteva ori, însă, a tăcut și am crezut că se duce. Își lăsa capul pe covorul de paie, pieptul i se înmuia, genunchii i se fleșcăiau. Până la urmă se oprea cu totul, ca un motor rămas fără benzină. Rămânea așa o vreme, lăsându-mă năuc, după care robinetul cu combustibil i se răsucea cumva pe dinăuntru și iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
M-am șters de haină. Atunci Sonia m-a chemat pe nume. Mă zăpăcisem, nu mai știam ce să fac. M-am ridicat în genunchi și m-am apropiat cu sfială în patru labe. De pantaloni mi s-au prins paie și am stat o clipă să le curăț. A fost o idee proastă. Fiecare pai cules cu două degete murdare marca două puncte roșii pe pantalonii mei până atunci curați. Ia-l odată, ia-l, țipa Sonia, o să-l scap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
mai știam ce să fac. M-am ridicat în genunchi și m-am apropiat cu sfială în patru labe. De pantaloni mi s-au prins paie și am stat o clipă să le curăț. A fost o idee proastă. Fiecare pai cules cu două degete murdare marca două puncte roșii pe pantalonii mei până atunci curați. Ia-l odată, ia-l, țipa Sonia, o să-l scap... Am băgat iar mâinile în dușul purpuriu, gata să prind bila care amenința să cadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
și urdoare, și pipi, și mai știu eu ce sucuri are femeia în ea, adică o mulțime. Dacă toate astea puse împreună dau doi litri jumate sau trei, iar sângele încă doi, judecând după băltoaca plină de cheaguri care vopsise paiele din jur, sângele Soniei era pe terminate. Așa că am vrut să opresc șuvoiul și am apăsat încet bila, vrând s-o bag la loc, cine știe, ca un dop. Sonia a răcnit: — Scoate-l, scoate-l, nu-l băga la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
semene a om. L-am atins. Era foarte cald. Până la urmă a ieșit cu totul. I l-am dat Soniei să-i taie cordonul - așa stabilisem de la început, eu n-aveam stomac pentru asta - și m-am ghemuit alături, pe paie curate. Stăteam cu spatele la ea, care bâiguia vorbe de neînțeles, cu copilul la piept, și simțeam o mare silă față de mine, față de ea și față de javra aia mică și roșie, care o umpluse pe maică-sa de durere și pe mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
ridicat în picioare și am întredeschis ușa de lemn a grajdului. Lumina m-a izbit în plină figură, cu toate că soarele era acoperit cu o pâclă de un cafeniu murdar. Față de liniuțele spălăcite lăsate de crăpături, liniuțe care se mișcau peste paie odată cu trecerea orelor, vederea lumii întregi era greu de suportat. Am așteptat cu răbdare câteva secunde. În față trebuia să fie o casă galbenă, cu cotețul câinelui aflat aproape de gard, puțin mai la stânga - răzoarele părăsite, iar în partea dreaptă strada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
o voce stinsă care părea trezită din somn. Pleacă de aici... Înăuntru, Sonia încerca să alunge pisica neagră care îi dădea târcoale și începuse să miaune. Femeia se ridicase în capul oaselor și arunca neputincioasă în animal cu mănunchiuri de paie. Pisica se ferea, sărea în lături și voia cu încăpățânare să se apropie. — Ajută-mă, nu știu ce vrea, parcă a înnebunit... Umbra mea a acoperit pisica. S-a întors, m-a văzut și a coborât urechile pe cap, furioasă. A făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
mișcă, luminile se deformează, se creează limpede sentimentul că dacă te ridici în picioare o să te prăbușești. Ar mai avea o șansă, s-ar putea scoate printr-o argumentație elocventă; în schimb preferă să zacă în tăcere pe scaun, cu paiul în gură și paharul albastru în mână, pierzându-și publicul. S-a dus și fata cu sâni mari și umeri lați, cu puțină gușă, ceea ce n-o făcea mai puțin interesantă, s-a dus și bruneta subțirică machiată cu roșu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
sunt împreună. - Adică... - Adică sunt amanți. Ioana sorbi din pahar și râse. - Îmi și închipui. Unul înalt și uscățiv, altul bondoc și gras, care pute a transpirație. - Lokusz nu e gras, spuse Elena zâmbind oarecum forțat și aruncând în pahar paiul cu care se juca. Atâta doar că nu e o frumusețe. - Amândoi sunt urâți, adăugă Ioana. Nu pot să sufăr homosexualii, mai ales dacă sunt urâți. Oricum, ca actori... jos pălăria. - Da. Numai că Lokusz se încurca la română. - Poftim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]