2,544 matches
-
cuvânt, la această silabă, nici mai devreme nici mai târziu. Tremurul acesta al vocii, cuvintele acestea lăsate neterminate, aceste sunete înăbușite sau trenante, acest freamăt al membrelor, acest tremurat al genunchilor, leșinurile acestea, furiile, pură imitație, lecție reacordată dinainte, grimasă patetică, imitație sublimă a cărei amintire este adesea păstrată de actor după ce a studiat-o, a cărei conștiință îi era prezentă în momentul executării, care îi lasă, din fericire pentru poet, pentru spectator și pentru el, întreaga libertate a spiritului, și
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și Marmontel, și să nu cunoaștem natura, crezând că ea are nevoie de titluri pentru a se emoționa mai tare. Numele sacre de prieten, tată, amant, soț, fiu, mamă, frate, soră, de om, în fine, cu moravuri interesante, iată elementele patetice. Ce contează rangul, numele, obârșia nefericitului pe care atitudinea înțelegătoare față de niște prieteni nedemni și atracția exemplului l-au angrenat în capcanele jocului, iar acum geme în închisori, mistuit de remușcare și de rușine? Dacă mă întrebați cine este, vă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
egalată. El însuși pune în scenă în Minna un erou a cărui infirmitate corporală emoționează, chiar de la început, spectatorul. La reprezentație, mutilarea lui Tellheim, care și-a pierdut un braț în război, este un element de spectacol esențial în crearea pateticului. Lessing, când își comunică impresiile asupra spectacolelor de la Teatrul din Hamburg, distinge, ca și Diderot, două tipuri de actori: cel care se lasă pătruns de emoție, simțind el însuși sentimentele personajului său, și cel care, cu luciditate, imită un model
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
amuzament făcut mai mult pentru inimile sensibile; nefericirile eroilor tragici ne interesează de la distanță, dar ale celor egali nouă trebuie să ne impresioneze mai mult. Comedia, care nu este decât o imitație a naturii, nu-și refuză sentimentele virtuoase și patetice, cu condiția să nu fie lipsită de aceste trăsături comice și ieșite în evidență care formează baza fundamentală a existenței sale. " Prin râs, el vrea să-l determine pe spectator să arunce o privire lucidă asupra societății timpului său. Cu privire la
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
despre tragedie, considerată de el ca formă superioară de artă, și despre funcția socială a teatrului. Într-adevăr, tocmai și-a terminat opera teoretică, când sosește ea la Weimar, fiindcă au fost publicate pe rând Despre arta tragică (1792), Despre patetic (1793), Despre sublim (1794), Teatrul considerat drept instituție morală (1802), Despre utilizarea corului în tragedie (1803). Ea se împrietenește și cu August Wilhelm von Schlegel (1767-1845), unul dintre marii teoreticieni ai Romantismului german care, foarte deschis către literaturile străine, a
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pentru a pune în scenă "o regină care să fie o femeie. Măreață ca o regină. Adevărată ca o femeie! (...) Aceste două cuvinte, mari și adevărate, închid în ele totul. Adevărul conține moralitate, măreția conține frumosul". Foarte apreciat de public, pateticul aliat cu sublimul, în drama romantică, pune în joc aceleași resorturi tragice ca și tragedia clasică. Hugo este foarte conștient de acest lucru, declarând în Prefața la Burgravi: "Să aveți teroarea, dar să aveți și mila." Aceasta explică, în anii
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
lui dovedește acțiunea irezistibilă a gestului, demonstrează în mod victorios importanța gestului și a mișcării în spațiu. El îi redă perspectivei teatrale importanța pe care nu ar fi trebuit să o piardă. El face în fine din scenă un loc patetic și viu. Spectacolul este organizat în raport cu scena și pe scenă: el nu poate trăi decât pe scenă. Însă nu există niciun punct al perspectivei scenice care să nu capete acolo un sens emoționant." Actorul trebuie să caute în profunzimea sufletului
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Iar eu pot prin hieroglifa unui suflu să-i regăsesc o idee teatrului sacru." Actorul este, după părerea lui Artaud, un sfânt, un jupuit de viu care se oferă trup și suflet publicului, așa cum și el a făcut-o în patetica sa Conferință de la Vieux-Colombier, din 13 ianuarie 1947. Această reconsiderare a jocului actorului se potrivește cu aceea a raporturilor actori/spectatori și a arhitecturii teatrale. Pentru ca spectatorul să fie implicat în dramă, trebuie suprimată opoziția, tradițională pe scena à l
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
tragi-comică cu un cor de satiri, reprezentată pentru încheierea trilogiilor cu ocazia concursurilor, în Grecia antică. Dramă. Din punct de vedere etimologic, termenul semnifică acțiune, fără a decide dinainte asupra caracterului emoțional al acestei acțiuni, care poate fi comică sau patetică. El devine apoi sinonim cu o acțiune oribilă, demnă de milă. Mai târziu, odată cu nașterea dramei burgheze, este sinonim, prin extensie, cu genul dramatic. Ekkyklema. Platformă rulantă, destinată să aducă pe scenă, în Grecia antică, ceva sau pe cineva care
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
1830) Mercier, Despre Teatru sau Noul Eseu despre arta dramatică Mercier, Despre literatură și despre literatori, urmat de o nouă examinare a tragediei franceze Traducerea franceză a Dramaturgiei de la Hamburg Marmontel, Elemente de literatură Schiller, Despre arta tragică Schiller, Despre patetic Schiller, Despre sublim Schiller, Despre utilizarea corului în tragedie Schlegel, Curs de literatură dramatică (trad. în 1813) Constant, Reflecții despre tragedia Wallenstein și asupra teatrului german Kleist, Despre teatrul de marionete D-na de Staël, Despre Germania Stendhal, Racine și
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
tipuri variate utilizate separat", se referă la faptul că unele părți sunt "executate numai în metri, altele cu ajutorul cântului". Alternanța cântec/declamație caracterizează execuția piesei grecești care este apropiată de operă. 22 Termenul de "pathos" este tradus când prin "eveniment patetic" (traducere de M. Magnien, Livre de Poche classique), când prin "efect violent" (traducere de Dupont-Roc). 23 Termenul de "phobos" este tradus și prin teamă, și prin spaimă. 24 Termenul de "peripeteia" este tradus atât prin "peripeție", cât și prin "lovitură
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de famille), el a fost primit cu destulă reținere. Grimm nu-și arată obișnuitul entuziasm față de Diderot, chiar dacă, în Corespondența sa, subliniază punctul de vedere interesant al celor trei căi ce se oferă între tragedie și comedie: comedia terențiană, comedia patetică și tragedia domestică. Lessing va fi primul care va sublinia modernitatea acestui text-manifest. 22 Mercier simțea, se pare, remușcări pentru că a creat un personaj de om cinstit care s-a îmbogățit, dacă dăm crezare Memoriilor lui Fleury (1750-1822), actor la
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
unul dintre cei mai mari oratori români din Transilvania secolului al XIX-lea. Discursurile și apelurile sale din 1848, precum și cele ulterioare dezvăluie noblețe de gândire și înălțime de concepție, demonstrând, totodată, o bună stăpânire a frazării, supusă unei argumentări patetice și unor cadențe pasionate. În pofida unui limbaj câteodată latinizat, retorica simplă (metafore în stil popular, comparații ingenioase), pigmentată adesea cu sarcasm și ironie, întărește eficiența intervențiilor lui B., explicându-i, în parte, popularitatea. SCRIERI: Raporturile românilor cu ungurii și principiele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285652_a_286981]
-
Dramele puterii (1968), este excelența scriiturii. Chiar pândit pe alocuri de riscul de a cădea în virtuozitate calofilă, stilul imprimă, cu unele grații manieriste, o tușă deosebită unor scrieri în care o sensibilitate cu cifru complicat e strunită printr-o, patetică uneori, voință de echilibru. Formula pieselor nici nu putea fi alta: „pretexte istorice”. „Dramele puterii” sunt, în adâncul lor, drame ale existenței, ipostaze ale condiției umane, proiectate într-o ambianță de sugestivă concretețe, cu învălmășiri de lumini și umbre. E
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288533_a_289862]
-
redutabil, adeseori incomod prin subiectivitatea și retorica agresivă a intervențiilor, se va opri la ceea ce crede că ilustrează relația dintre specificul național românesc, ortodoxie și militantismul cultural, dar va semna și numeroase pagini de circumstanță, oportuniste, într-un stil grandilocvent, patetic, ca în Accente și profiluri (1983) sau în articolele din Un om pentru istorie (1985), având în centru „personalitatea unică” a lui Nicolae Ceaușescu ș.a. Studiile și eseurile lui Z. au ca trăsătură comună evaluarea rolului culturii române în aria
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290695_a_292024]
-
Port dunărean evocat cu accente simboliste, în sonorități minulesciene. În volumele apărute după 1967, C. se definește ca un poet cu o structură lirică modificată. În perioada claustrării în sine însuși a devenit mai accentuat reflexiv, a renunțat la gesturile patetice, la exuberanța dialogului. Poeziile sale se caracterizează prin condensarea la maximum a emoției lirice, prin sobrietatea mijloacelor de expresie, printr-o percutantă economie lexicală. E meditativ și interiorizat, iar fluxul poetic s-a esențializat, ideea fiind concentrată într-o șocantă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286476_a_287805]
-
șapte decenii. Străbătute de un bine susținut suflu autobiografic, însă cu surprinzător de rare accente subiective, paginile configurează un context semnificativ, familiar autoarei: mișcarea literară, științifică și culturală a românilor din Voivodina, a cărei istorie vie e scrisă aici. Niciodată patetică, exprimarea se dovedește exactă și egală, având în sprijin o curată limbă românească. Proza scriitorilor români din Voivodina (1986) propune cercetarea operei a zece autori care au publicat între 1945 și 1985, întreprinsă dintr-o perspectivă lingvistică și stilistică. SCRIERI
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287954_a_289283]
-
împotriva lui însuși, cât și împotriva credinței. Din dorința de a valorifica posibilitățile oferite de genul liric, a alcătuit epigrame în metru antic. Sub influența romantismului german, nuvelele Suferințe (Din ziarul unui june) și Mici escursiuni apelează frecvent la tonul patetic wertherian, insistând asupra sensibilității bolnăvicioase a eroilor. Sedus de ritmul prozei, scriitorul se adresează legendelor și basmelor populare, de la care împrumută un șir de elemente specifice, constituind temelia a două legende în proză. Legendele sale, cea mai reușită dintre ele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285778_a_287107]
-
mahalalele industriale, "mirosul pestilențial" al acestora și "vulgaritatea locuitorilor mahalalelor" cu "accentele lor oribile" nu puteau constitui izvorul de inspirație al unui asemenea roman. El credea că literatura nu trebuie să se concentreze asupra "zbaterilor sau a plăcerilor ființelor umane patetice și nefericite" sau asupra "sufletelor mizere, slabe și mutilate". Din cauza "realismului naționalist", Iorga condamna întreaga literatură realistă. Vlahuță a descris țelurile "Sămănătorului": el susținea că scriitorii revistei simțeau că pierduseră prea multă vreme adînciți în amărăciunea lor și în durerile
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
era chiar stîlpul de sprijin al regimului. Bandele de teroriști erau atotputernice și propagau un revizionism iresponsabil. Dominația lor ducea Ungaria la pieire. Jászi i-a cerut lui Iorga să intervină pe lîngă francezi ca să ajute Ungaria. Iorga îl considera patetic și a declarat că Jászi era "entuziast cum numai un student poate fi". Regimul lui Horthy l-a condamnat pe Jászy în contumacie. "Guvernul maghiar această șleahtă pompoasă a ordonat arestarea și întemnițarea profesorului Jászi", comenta Iorga, adăugînd că singurul
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
nu avea nici un respect pentru democrație, egalitate sau pentru partidele politice, alegeri, politicianism sau "programe de partid". Legiunea era antisemită, dar Codreanu nu-i respingea pe evrei din motive rasiale. Ortodoxia excludea orice abordare rasistă. Antisemitismul lui Codreanu era însă patetic, purtînd toate semnele antisemitismului fără rasismul lui Hitler. În viziunea lor alb-negru, membrii Legiunii proslăveau națiunea română și istoria ei bimilenară. Karl Marx prefigurase o societate în afara națiunii, Albert Einstein pulverizase timpul, iar Sigmund Freud disculpase păcatul apelînd la subconștient
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
doctrine criminale îndreptate împotriva României și a restului omenirii. Iorga nu a oscilat niciodată nici în atitudinea sa îndreptată împotriva curentelor moderne din artă (mai ales din literatură). Aceste contradicții vor deveni cauza cîtorva dintre "salturile (lui) mortale" cele mai patetice din ultimii ani ai vieții. A sosit vremea să examinăm evoluția relațiilor lui Iorga cu Legiunea. Întrucît trăsătura precumpănitoare a Legiunii era tinerețea, să aruncăm o privire asupra tineretului român și a ideilor lui Iorga despre tineret în ultimii ani
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
batjocură. Mulțimea a mărșăluit pe lîngă Palatul Regal, cîntecele și strigătele pătrunzînd pînă în apartamentele lui Carol și stîrnindu-i sălbatic gelozia. Oricît de incredibil ar putea părea, Carol și-a dorit întotdeauna să fie ceva în genul lui Codreanu; în ciuda pateticei sale corupții, el și-a dorit întotdeauna să fie iubit de către poporul său, mai ales de către tineri. Regele a încercat să-i fure lui Codreanu influența extraordinară pe care o avea acesta asupra tinerilor, organizîndu-și propria mișcare de tineret, "Straja
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
dintre naționalismul său și un naționalism pe care el îl considera incompatibil cu omenirea, extremismul naționalist reprezentat de Hitler și de Legiune. El sublinia că spiritul lor este incompatibil cu spiritul și mentalitatea țăranului român. Chiar și misticismul Legiunii era patetic și morbid. Urma condamnarea așa-numitelor "imperii noi", care erau fondate fără umanism, fără nici un drept și chiar fără înțelegere. Dacă Napoleon era un geniu, tehnologia modernă nu i-l putea înlocui. Pentru Iorga, adevăratul naționalism nu se manifesta prin
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
contra (nu o anti-) Evanghelie modernă. Este scrierea în care C. își pierde total altitudinea ironică și vag malițioasă (de la care scriitorul își abordase de regulă universul fictiv) și în care naratorul se ia în serios cu o anume pedanterie patetică. Stăruind pe linia transtextualistă, Călătoria Luceafărului (1997) este o carte ezitantă, oscilând între parodia livrescă, literatura SF și eseu. Prin scenariul simbolic (în care raportul de forțe dintre vagantul extraterestru, Altisidora, Leonard și conștiința automată de serviciu îl repetă pe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286610_a_287939]