47,342 matches
-
invadează casele, când începe toamna, asemenea muștelor descărnate și fără viață, care se sperie de bâzâitul propriilor aripi. Rămân un timp pe peretele despărțitor, strânse unele în altele, apoi, când înțeleg că sunt vii, se aruncă prostește asupra ușilor și pereților, iar cadavrele lor cad peste tot în cameră. Din momentul în care pleoapele mi se închideau, o lume vagă, fulgurantă lua formă în fața mea. O lume a cărui creator eram eu și care se armoniza cu ideile și viziunile mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
Am adormit foarte târziu. Deodată mă văzui rătăcind pe străzile unui oraș necunoscut, ale cărui case bizare afectau forme geometrice: prismatice, conice, cubice; erau străpunse de lucarne joase și întunecoase; tufe de nuferi se cățărau de-a lungul ușilor și pereților. Nimic nu mă jena în mișcări și respiram fără nici un soi de dificultate. Dar locuitorii acestui oraș erau morți; muriseră de o moarte curioasă: se uscară pe loc. Din gură, două picături de sânge le căzuseră, la fiecare, pe haine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
dar, când l-am atins, capul i se desprinse de trup și se rostogoli pe pământ. Mă trezii în țipete. Încă nu se făcuse ziuă. Inima îmi bătea foarte tare. Aveam senzația că tavanul îmi apăsa pe cap și că pereții deveniseră peste măsură de groși, că pieptul era gata să-mi explodeze. Vedeam încețoșat. Multă vreme, am fixat cu o privire năucă grinzile camerei; le număram, apoi o luam de la capăt. Nici n-apucasem bine să închid ochii, că auzii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
Alții le păstrează pentru moștenitorii lor; schimbându-le mereu, iar când, în sfârșit, se apropie bătrânețea, înțeleg că se află la ultima și că aceasta se va deteriora repede; de-abia atunci apare fața lor reală. Nu știu ce virtute toxică posedau pereții camerei mele; îmi otrăveau spiritul: cu siguranță, un criminal, un nebun furios, ocupase locurile astea înaintea mea. Nu numai pereții camerei, ci tot ceea ce vedeam în afară, măcelarul, bătrânul negustor de mărunțișuri, doica mea, târfa, oamenii pe care îi vedeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
la ultima și că aceasta se va deteriora repede; de-abia atunci apare fața lor reală. Nu știu ce virtute toxică posedau pereții camerei mele; îmi otrăveau spiritul: cu siguranță, un criminal, un nebun furios, ocupase locurile astea înaintea mea. Nu numai pereții camerei, ci tot ceea ce vedeam în afară, măcelarul, bătrânul negustor de mărunțișuri, doica mea, târfa, oamenii pe care îi vedeam în mod obișnuit și chiar castronul în care mi se aducea fiertura de orz, hainele pe care le purtam, totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
Cu puțin timp în urmă, cursul reflecțiilor mele s-a schimbat. Era într-o seară, la baia publică. M-am dezbrăcat pe platformă. Băiatul îmi turna apă pe cap. Mi se părea că apa îmi spală gândurile negre. Vedeam pe perete umbra acoperită cu aburi; subțire și fragilă ca la zece ani, când eram copil. Mi-am amintit că și pe atunci se profila tot așa pe peretele umed al băii. Îmi examinam corpul; coapsele, pulpele și sexul aveau o aparență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
pe cap. Mi se părea că apa îmi spală gândurile negre. Vedeam pe perete umbra acoperită cu aburi; subțire și fragilă ca la zece ani, când eram copil. Mi-am amintit că și pe atunci se profila tot așa pe peretele umed al băii. Îmi examinam corpul; coapsele, pulpele și sexul aveau o aparență exasperant de voluptuoasă. Umbra lor era aceeași pe care o aveau la zece ani, când eram copil. Și-am simțit că viața fugise ca o umbră rătăcitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
pulpele și sexul aveau o aparență exasperant de voluptuoasă. Umbra lor era aceeași pe care o aveau la zece ani, când eram copil. Și-am simțit că viața fugise ca o umbră rătăcitoare, ca aceste umbre care tremurau ușor pe peretele băii, insignifiante și fără scop. Dimpotrivă, ceilalți oameni erau grei, solizi, zdraveni și, natural, umbrele lor se detașau mai puternice și mai mari pe peretele umed al băii, unde o vreme își lăsau propriile urme, în timp ce a mea se ștergea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
simțit că viața fugise ca o umbră rătăcitoare, ca aceste umbre care tremurau ușor pe peretele băii, insignifiante și fără scop. Dimpotrivă, ceilalți oameni erau grei, solizi, zdraveni și, natural, umbrele lor se detașau mai puternice și mai mari pe peretele umed al băii, unde o vreme își lăsau propriile urme, în timp ce a mea se ștergea foarte repede. Când m-am îmbrăcat din nou, în anticameră, gesturile mele, fizionomia și gândurile suferiseră o nouă transformare, ca și cum pătrunsesem într-un mediu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
ceea ce s-a pierdut în tenebrele nopții. Era un gest supraomenesc al morții. Doica luă reșoul și ieși cu pași măsurați. Mi-am șters transpirația ce îmi curgea pe frunte. Aveam mâinile acoperite de pete albe. M-am sprijinit de perete, lipindu-mi capul de plită; mi se păru că mă simt mai bine. Am început să fredonez refrenul ăsta auzit nu știu de unde: Hai să bem, Vinul orașului Rey să-l bem! Dacă nu bem acum, Când o să mai bem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
toate astea și repetase povestea întregii lumi... Cu un cerșetor jegos! Ea îmi spunea că îi umpluse soției mele patul de păduchi și, pentru asta, a fost chiar nevoită să meargă la baie. Ce înfățișare avea oare umbra ei pe peretele umed al băii? Senzuală și plină de promisiuni, fără doar și poate. Într-un cuvânt, alegerea târfei nu-mi plăcu de astă dată: bătrânul negustor de mărunțișuri nu era o haimana vulgară și insipidă de genul amatorilor de femei desfrânate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
camera se făcea cu fiecare clipă mai obscură și mai strâmtă; noaptea mă înconjura cu tenebrele-i terifiante. Lampa fumega. Eram îmbrăcat în șubă și în aba, cu un fular în jurul gâtului, iar umbra siluetei mele chircite se profila pe perete. Umbra era mai puternică și mai clară decât corpul meu. Mai reală. Mi se păru că bătrânul negustor de mărunțișuri, măcelarul, doica și târfa de nevastă-mea nu erau decât umbre ale mele. Umbre al căror cerc mă ținea prizonier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
mă ținea prizonier. Semănăm cu o bufniță, dar gemetele mi se opreau în gât și le scuipam sub formă de cheaguri de sânge. Poate bufnița suferă de aceeași boală care-i inspiră gânduri asemănătoare cu ale mele. Umbra mea pe perete era exact umbra unei bufnițe, ea se apleca pentru a citi ceea ce scriam. Cu siguranță, înțelegea bine, numai ea putea să înțeleagă. Când o priveam pe furiș, mă înfricoșa. Noapte profundă și tăcută, ca aceea care se abătuse asupra vieții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
scriam. Cu siguranță, înțelegea bine, numai ea putea să înțeleagă. Când o priveam pe furiș, mă înfricoșa. Noapte profundă și tăcută, ca aceea care se abătuse asupra vieții mele. Noapte plină de fantome oribile care, de peste tot, din apropierea ușii, de pe pereți, de după perdea, se strâmbau la mine. Într-o clipă, camera devenise atât de strâmtă, că mi se părea că stau culcat într-un sicriu. Tâmplele îmi ardeau, picioarele erau incapabile să se miște. O greutate îmi strivea pieptul, la fel de împovărătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
repetă fiecare cuvânt și care, abia ajungând la sfârșitul unui vers, trebuie s-o ia de la capăt. Cântecul ei biciuia carnea ca scrâșnetul dinților unui ferăstrău. Striga, apoi, brusc, tăcea. De-abia închisesem ochii, că gardienii beți se auziră dincolo de pereții camerei. Schimbau înjurături obscene și cântau în cor: Hai să bem, Vinul orașului Rey să-l bem! Dacă nu bem acum, Când o să mai bem? Mi-am spus în sinea mea: „Dacă voi cădea în mîinile poliției?“ Dintr-odată, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
toarnă pe gâtul morților pentru a le ușura călătoria în lumea de dincolo. Proverb persan. Mormintele musulmane care conțin rămășițele pământești ale sfinților sau marilor personalități sunt în general adăpostite de o construcție paralelipipedică, situată deasupra cupolei. În interiorul acestor edificii, pereții sunt decorați cu inscripții în formă de friză. Lingură ce servește la diluarea cernelii, care se păstrează uscată până în momentul folosirii. Folosite curent în Persia, aceste amulete, ce se purtau legate de braț, erau constituite din foi de hârtie scrise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
morativ; și mereu m-au terifiat titlurile astea păguboase, transmise din mamă-n fiică, de tipul Basarabia care ne doare, Lacrima Bucovinei, Plînsul Bahluiului, Geamătul Cacainei etc. Am un student care, desigur, devine un caz interesant : merge numai pe lîngă pereți, are o privire vag hăituită, mereu nesigură și cvasi umilă, aleargă mereu după profesori, să ceară detalii, a Învățat sute de versuri din clasicii teatrului, este conștiincios la culme și, Într-o seară, la un pahar de vin m-a
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
restaurante mici și cu suveniruri delectabile); mi-a mai plăcut catedrala Notre Dame și, În egală măsură, Împrejurimile; m-au Încîntat Luvrul și piramida, Defense și Sacre Coeur; dar, vai!, Gioconda a fost o decepție!( prea mic tabloul, pentru imensul perete pe care era postat!). Tot o decepție, Moulin Rouge - plus Împrejurimile. Am mers mult cu metroul ( Într-o singură seară, fiul meu m-a cărat 42 de stații, numai la ntoarcerea spre hotel!) și, sincer să fiu, am rămas uimit
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
Biletul la Teatrul Metropolis, scrie-n ziar, costă 21,2 lei. Acest 2 din coadă, chiar că face toți banii!... Am o doctorandă care Într-o altă existență trebuie să fi fost...basorelief : cum mă vede, cum se lipește de pereți! Nu cumva s-o Întreb cum stă cu teza, cînd va fi gata. Și nu e singura! De parcă le-aș vrea răul! Nu m-ar mira să mă și urască, deoarece o vorbă dea mea spune că facerea de bine
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
s-ar lua și azi - nu doar pe vremea Inchiziției, ori a Annei Pauker - cineva stîrnește scandal. Dau un exemplu recent : cererea de retragere a simbolurilor religioase din școli. De ce? Ce deranjează o icoană, ori o cruce, pe unul dintre pereții unei clase de curs? Sau se va propune să scoatem, IARĂȘI, din progra ma școlară, religia? Ciudat! Cristina Modreanu mai scrie cîte-un un reportaj și din...cimitir 8 că doar nu poți să amintești, Într-una, numai de familia Hausvater
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
nici lampă pentru chestia asta și nici tu n-ai "că nimic nu se găsește în casa asta!" -, așa că-ți va folosi aragazul pe care ți-l va pavoaza într-un fel de neuitat, umplându-ți cu o funingine lipicioasă pereții. Până la urmă, calvarul se termină. Nu înainte de a te trimite la subsol, să dai drumul la apă ca să verifice lucrarea. Și dacă tot te duci pe jos, mai ia și o bere de-aia de-am băut miercuri. Da' să
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
alpinism. Am încercat eu de câteva ori, dar nu mi-a ieșit figura. Trebuia să mai exersez. Acum însă nu aveam nici chef, nici timp de antrenamente de-astea. Noroc că eram plin de idei. Așa că am luat-o pe perete, apoi pe tavan, încercând senzații cu adevărat tari. Am coborât pe firul lămpii, pe urmă pe abajurul cam alunecos și plin de praf, iar de aici, mi-am dat drumul direct pe masă. Înălțimea era mult mai mare, dar n-
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
de simple, deși schema generală ar fi fost tot asta. Pe palier, ca să iau liftul, n-aveam cum să ies. Ușa metalică de la apartament, solidă și perfect izolată, fusese închisă. Așa că am ajuns pe balcon, iar de aici afară, pe peretele exterior. O situație inedită pentru mine, dar în același timp cam periculoasă. Dacă vreun drăgălaș de păsăroi m-ar zări, s-ar putea să-i trezesc instantaneu pofta. Rândunicile vânează din zbor, dar pe lumea asta există doar rândunici? Vrăbiile
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
de oră, timp în care nu-și schimbase deloc poziția, sări în picioare, mijindu-și ochii din nou spre bulevard. Surâse larg, răsuflând ușurat. Mașinoiul lui Virgil tocmai pătrundea pe străduță. Deschise poarta larg, căutând să n-o izbească de perete și să facă zgomot. Ieri îi unsese balamalele și rulmenții, așa că acum se mișca cât se poate de silențios. Nu că s-ar fi sinchisit cineva de ce anume face el acolo. Singurul care și-ar fi dat seama de ghidușiile
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
și patriot de serviciu ce semna curajos sub pseudonimul Alcibiade. Cu ochii înotând în lacrimi de prea-plinul trăirilor declanșate de pana măiastră a articlierului, rase cu responsabilitate și ultima dușcă de vodcă. După care spuse hotărât, arătând cu degetul spre peretele pe care se afla aninat cuierul: "Ăsta om, dom'le! Dacă n-ar fi toți trădătorii ăștia dă țară, ehe!, dă mult ajungea președinte și scăpa țărișoara dă hoți și dă liftele care ne strică sângele. Da, da!". Evident, cuierul
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]