3,697 matches
-
pămîntenilor din partea Domnului: ceea ce făptuiseră urmașii Evei și ai șarpelui trecuse dincolo de orice Închipuire. Ce altceva ar fi avut Noii Dioscuri de făcut În Noua Sodomă decît ceea ce le fusese dat? Doar pederaști nu fuseseră; și nici la copii nu poftiseră, la capre ori la maimuțe. Se Însoțiseră cu femei, pe care nu le iubiseră cu adevărat niciodată, doar Jesper, Într-un rînd; lasă că nici femeile Întîlnite nu fuseseră cu mult mai de soi; cele deosebite, rare, Îi ocoliseră, găseau
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
i se părea ei, veneau mai toate păcatele. După ce s-a uitat mai bine În jur și-a dat seama că păcatul venea de peste tot, chiar și din mintea ei, din carnea ei; se Îngrozea atunci, pentru că, uneori, Încă mai poftea la bărbat, Îi venea cîteodată să se arunce peste Thomas; dacă ar fi făcut una ca asta, ar fi Închis, rotund, povestea din Amsterdam și lumea s-ar fi aprins singură. Numai că Dumnezeu veghea, se vede, și nu Își
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
era nemuritoare, o Întîlniseră și bunicii lor, și străbunicii, toți Înaintașii, mii de ani, chiar și maimuțele din pom ; din ea și un urangutan se născuse, probabil, primul om, asta trebuia să mai audă Antonia. Eva Adanil! Și Eva știută poftise. Își Înfipsese dinții În mărul ispitei imediat, i-l vîrÎse În gură și lui Adam. Ce se alesese de urmașii lor? Dacă nu cumva doar ai ei și ai nenorocitului de șarpe; poate și pocitul de urangutan se vîrÎse În
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
bunicuța vroia să piară prima! Thomas și Antonia, singurii pămînteni! Mai ceva decît, odinioară, Lot și fetele lui! Atunci mai scăpaseră oameni, În alte cetăți. Iar stricăciunea avea totuși o margine, copiii erau lăsați În pace, nimeni, se pare, nu poftea la ei; acum, destrăbălarea trecuse de orice Închipuire; În America, și nu doar, fuseseră dovediți și judecați pentru pedofilie slujitori ai celui care, cîndva, pîrjolise Sodoma! Nu pățiseră nimic; predicau mai departe; nu fuseseră Închiși, mulțimea nu-i omorîse cu
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
doi, dădeau Încredere celor aflați În preajmă, trecătorilor. Dacă unora dintre aceștia le-ar fi mers rău pe urmă, asta, desigur, s-ar fi datorat unei fufe care tot străbătea aleile, pentru a fi acostată de vreun babalîc pofticios. Ann poftise la Thomas, se Întîmpla și astfel. Dar străinul pe care, mai Înainte, chiar mamele ei Îl folosiseră Împreună o noapte era Încă tînăr, arătos, puternic, un bărbat adevărat, nu ca pisoiul ei, coleg de clasă, care o mai pătrundea, nepriceput
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
fi uitat bine, l-ar fi zărit. Thomas nu mai asculta. Uite, Rusoaico, ai urmașă pe pămînt, mîine-poimîine va Începe să refuze sexul, chiar și cu iubita ei Maricrisa, soț, cum zice că-i este, va urî tot ce a poftit cîndva, poate și ea va chema potop și foc, dar nici glasul ei, Antonia, nu se va ridica la cer, lumea va fi tot mai mult a noastră, a păcătoșilor de tot felul, cum ne considerați voi, Wagner a fost
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
permiți. Sunt sigur că voi descoperi un trup frumos, mlădios, glumi el, reținându-și cu greu pornirea. Masa este aproape gata, sultană. Dacă vrei... - Să văd, domnule! Nu te lăuda! îl puse ea la punct și se îndreptă încruntată spre bucătărie. - Poftiți în sufragerie, doamnă! interveni el și o conduse galant, luându-i mâna. Iuliana se opri uluită în fața mesei ornate cu nebănuită îndemânare. Nu lipsea nimic. Câteva platouri de mărime mijlocie și alte câteva farfurii ofereau sandviciuri apetisante la vedere și
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
ai răbdare până ies de aici și... putem să fim două cupluri la ofițerul stării civile? - Ohoooo! Ești mortal, Tinule! Stai acolo să te îmbrățișez, cumnate!... O poți cere de acum, te asigur, îl încurajă Eugen, în timp ce-l îmbrățișa. Da, poftiți! ridică el vocea, auzind bătăi ușoare în ușă. Era Laura cu doamna doctor Maria Popa, urmate imediat de asistente. Toate erau o ploaie de zâmbete binevoitoare și de bucurie, de parcă toate trăiau aceeași fericită întâmplare de viață a Laurei. După ce
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
Iuliana, după ce își lăsă privirile să se oglindească în ale lui Eugen doar pentru o clipă sau două. Mulțumim frumos! Avem cu noi tot ce ne trebuie, dar vă rugăm să ne anunțați imediat ce se... - Desigur, nu se pune problema. Poftiți, vă rog! Rămași singuri în salon, se priviră lung și lăsară să le scape câte un oftat de ușurare. Iuliana izbucni în râs și îl îmbrățișă drăgăstoasă pe Eugen. - Sunt atât de liniștită și bucuroasă, sultanul meu drag! Am mare
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
în două suluri groase cu capete de bile. Marina îl pipăi cu mâna, demonstrativ. - Șezi pe el, să vezi! Uite, aici îți pui rufele, ici hainele, ghetele să le pui aici, în cutie. Ai masă să scrii pe ea cât poftești. Odaia era asemănătoare cu aceea a Otiliei, dar în locul tapetului era o zugrăveală verzuie. Și aci o mică fereastră dădea în curtea vecină. Marina urmă călăuzirile ei, dând lămuriri dintre cele mai indecente. Când Felix o privi mai bine în
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
panama pe cap, zgârcită de vechime și multe spălări. Era foarte vesel, judecând după țuguierea groaselor buze, și ținea la subsuoară, cu mare grijă, un pachețel învelit în jurnal. Nu mult după aceea, Otilia strigă tare din casă pe Felix, poftindu-l la masă. Sufrageria, văzută ziua, era o încăpere tot așa de înaltă ca toate odăile de jos, părând din cauza înălțimii îngustă, deși în realitate era destul de largă. Mobila era greoaie, de nuc, cu ciubucuri fantastice și mari ca niște
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
citit. Acum n-am niciuna la mine. Îmi dai voie să aleg de la tine? Mă tem numai că pe ale tale le cunoaște. Otilia râse neîncrezătoare. - Ți-a spus Titi că vrea să citească? Mă mir! Poți să iei câte poftești, te asigur că n-a citit nici una, și să-mi spui și mie efectele pedagogiei tale! După-amiază, Felix alese o ediție ilustrată din La chartreuse de Parme și merse la Titi. Acesta îl aștepta în grădină. De acolo intrară în
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
minor și, ca atare, încă iresponsabil. G. Călinescu IV Cu timpul, Felix se obișnui în casa lui moș Costache, în care începu să se simtă bine. Deplina libertate de care se bucura în aceasta casă, în care fiecare făcea ce poftea, fără să întrebe pe celălalt, și care contrasta cu rigoarea vieții lui de până acum, pria caracterului său singuratic. Totuși, un simț de disciplină înnăscut ferea pe Felix de excese. Libertatea îi risipise timiditatea și-i dăduse sentimentul valorii lui
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
el de vorbă în așteptarea Otiliei și îi aducea din când în când cărți. - Pascalopol, de ce nu te-nsori? zise într-o ședință de tabinet Aglae. Aș fi curioasă să văd ce harababură de holtei este la dumneata acasă! - Te poftesc să vezi, cocoană Aglae, dar te asigur că e mai multă disciplină ca la atâtea femei. Aurica deschise ochii mari, ca și când invitația o cuprindea și pe ea; Aglae, care urmărise altceva, bătu în retragere: - La vârsta mea, nu mă mai
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
sunteți?" Felix și Otilia se dădură jos și, răspunzând la apel, se-ndreptară aproape alergând spre curte. Când se arătară, ținîndu-se de mână, în fața pridvorului, Pascalopol ședea gânditor la o măsuță. Părea trist. - V-am așteptat la cafea, zise el, poftiți! Eu, la moșie, nu prea pot fi un tovarăș agreabil pentru niște oameni tineri! Otilia sări pe marginea scaunului lui Pascalopol și începu să îndrepte gulerul acestuia. - De ce spui astfel de lucruri? Am plecat numai puțin, ca să poți vorbi
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Stanică, ce, nu știi? Localul ăsta eproprietatea lui moș Costache, și dumnealui e chiriaș. Coane Iorgule, îți prezint pe nepotul lui moș Costache. Domnul Iorgu întinse mâna și se înclină foarte respectuos și comercial. - Încântat, și vă rog să mai poftiți! După ce Stănică tapă cei două sute de franci, ieșiră câteșitrei din odaia separată, și Felix fu surprins să vadă că sala cea mare, sonoră de valsuri, era plină de lume bine îmbrăcată. Chiuveta cu șampanie frapată se afla mai la toate
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
lucruri. Îi era foame. Fugise acasă fără să mănânce, iar moș Costache îl luase prea repede. Domnul Iorgu, auzindu-i dorința, dădu ordine strașnice să i se întindă într-un separeu masa și să i se ofere tot ce va pofti, în contul lui. Doi chelneri explicară lui Felix, cu răbdare și vădită simpatie, calitățile tuturor mâncărurilor, discutară între ei, se trimiseră, pe rând, unul pe altul la bucătărie și-l hrăniră pe tânăr cu ceea ce socotiră ei a fi cinstea
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
lui. - V-ați învoit? întrebă Felix. - Hîhî, mormăi Costache, ronțăind din alunele cu care-șiumpluse buzunarele. Apoi își dezvoltă gândul între două mestecări. Dacă nu mai sunt legi în țara asta și nu poți să lași ce-i al tău cui poftești, vând mai bine. Dau eu cui vreau, și dumnealor să ia vîntul." Și bătrânul scuipă afară din trăsură o pieliță de alună și-și suflă apoi, zgomotos, nasul. " Poate că bătrânul, medită Felix când fu în pat, nu e chiar
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
dumneata, nu sunt la mijloc moștenitori direcți, a căror succesiune să fie primejduită, și moș Costache nu urlă, nu bate pe nimeni și nici nu aruncă banii la joc. De găsit, se găsesc totdeauna oameni care să certifice tot ce poftești, dar te duci dumneata, ca soră, să declari că fratele dumitale e nebun! - Mă duc! zise furioasă Aglae. - Te duci, dar nu te crede! Vine Otilia, vine Felix, vine Pascalopol, ețetera și declară că totul e calomnie. Asta merge cu
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
cu un adagio, apoi, renunțând, cădea în Cât te-am iubit, cântat cu un singur deget. Pe pianul Otiliei, asta i se păru lui Felix o profanare. În cele din urmă, coborî. Auzi râsete în odaia pianului, unde fuseseră toți poftiți, și distinse chiar glasul răgușit al lui moș Costache. Puse mâna pe clanță, cu îndoială în suflet. - Uite-l, domnule, trâmbiță Stănică, "vărul" meu sălbatic! Îmi pare rău! Felix aruncă o privire și văzu pe Weissmann lângă un perete, pe
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
tare, încît i se vedeau vinele strânse pe frunte, ca nervurile pe o mare foaie de varză. Țipă cu glas ascuțit, întrerupt de răgușeli, ridicol de groase: - N-am eu voie, în casa mea, să fac ce vreau? Ce pofteștidumneata? - Poftesc că nu vreau să arunci mobile vechi, de la părinți, la un nespălat de samsar, care ți le ia pe nimic! - Și ce te privește pe dumneata dacă le ia pe nimic? - Mă privește! - Nu te privește! - Ba mă privește, că
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
pomenești pe ucigă-l-crucea. Ce păcatele, doar ești preot bătrîn! Doar atâta iertare să ai pe lângă Domnul milostiv. G. Călinescu Stănică deveni provocător: - Așa sunteți dumneavoastră. Pe alții îi sfătuiți să nu bea,să nu ocărască, dar sfințiile-voastre faceți tot ce poftiți. Cum să mai creadă lumea? - Darul! zise popa Țuică, apucîndu-și cu mâna toata micalui barbă. Creștinul respectă în mine darul dumnezeiesc, nu pe mine, care sunt păcătos. -Măi, porc de câine, protestă părintele titular, se vede că ești în mâinile
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
-și ia toatefleacurile. Nu trebuie să simtă bietul papa, fiindcă, dacă află, se supără și moare pe loc. Observația i se păru lui Felix foarte cuminte. Banda operă deci în liniște, până ce obosi, amânând pe altă dată noul transport. Aurica poftise și la pianul Otiliei, dar mai mult din gelozie Olimpia declarase că nu se cade, că este o margine în toate. Pianul era al Otiliei, de la mamă-sa. - Unde stă scris asta? Are act? se rățoi Aurica.Stănică interveni, tactic
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
privi în curte, se-ntoarse spre masă, luă un scaun și-l așeză lângă canapeaua bătrânului și stătu pe el. Bătrânul îl contempla îngrijorat. - Ce mai faci, moșule, întrebă Stănică, mai bine, hai?Moș Costache întrebă și el: - Și ce poftești? - Vai de mine, se apără Stănică, păi eu mă interesez de sănătatea dumitale și îmi spui că ce poftesc? Se poate? Stănică trase scaunul și mai aproape de pat. - Ce cauți aici? se agită bătrânul. G. Călinescu Făcîndu-se că nu înțelege
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
el. Bătrânul îl contempla îngrijorat. - Ce mai faci, moșule, întrebă Stănică, mai bine, hai?Moș Costache întrebă și el: - Și ce poftești? - Vai de mine, se apără Stănică, păi eu mă interesez de sănătatea dumitale și îmi spui că ce poftesc? Se poate? Stănică trase scaunul și mai aproape de pat. - Ce cauți aici? se agită bătrânul. G. Călinescu Făcîndu-se că nu înțelege vorbele bolnavului, Stănică puse mâna pe marginea cearșafului, ridicîndu-l în sus, ca spre a controla salteaua. - E bun patul
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]