10,542 matches
-
dau un telefon. — Oh, a zis respectuos, Kerry, oamenii ăștia importanți... Amory a roșit ușor și i s-a părut că Ferrenby, un candidat Învins, schițase o grimasă. Firește, Kerry glumea, dar de acum Încolo era bine să nu mai pomenească de Princetonian. Era o zi luminoasă și tihnită și, cum se apropiau de țărm și se făceau simțite brizele sărate, a Început să-și imagineze oceanul și lungile și netedele Întinderi de nisip, precum și acoperișurile roșii atârnând deasupra apelor albastre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
este astăzi decât o farsă. De fapt te hârjonești atâta până nu Împlinești șaptesprezece ani, când e un anticlimax absolut. Dă mâna cu un nobil virtual de vârstă mijlocie.) Da, excelența voastră, cred c-am auzit-o pe surioara mea pomenindu-vă numele. Trageți un fum - sunt țigări foarte bune. Sunt... ăăă... Coronas. Nu fumați? Mare păcat! Presupun că nu Îngăduie regele. Da, dansez cu plăcere. (Așa că ocolește Încăperea În pași de dans, pe melodia ce se aude de jos, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
precis la un lung debarcader cu mai multe șantiere, separate prin garduri, pentru ambarcațiuni mici: șalupe, canoe, bărci cu vâsle, veliere. S-a Întors spre nord, a urmat linia țărmului, sărind peste un gard scund de sârmă, și s-a pomenit În mijlocul unui șantier naval dezordonat de lângă doc. În jurul lui zări cocile multor ambarcațiuni În diferite faze de reparație. Mirosea a rumeguș și a vopsea și se simțea miasma abia distinctă a fluviului Hudson. Un om s-a apropiat prin pâcla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
l-au întrebat dacă vrea cafea, i-au dat drumul. Domnul Popa se concentră să-și amintească vreun caz asemănător din N.Y.P.D. Nimic. Da de ce să-l urmărească, domnule? Bani nu păreau să caute, aveau ditamai căsoiul. Te pomenești că au aflat de relația lui cu Mișu și or fi de la vreun ziar de scandal! Domnul Popa își mai aprinse concentrat o țigară, uitând că pe prima o lăsase pe marginea băncii să-și lege șiretul cu care mersese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
nu-mi este prea clar de ce mi-a arătat Mihai Berechet așa o atenție mie, care nu eram, orice s-ar zice, mare actor la vremea aceea. Vorbea frumos despre teatru, avea o patimă incredibilă, ardea pur și simplu când pomenea despre montările pe care le făcuse și despre actorii săi. Râdea plin, ca o orgă, se scutura toată ființa lui, râdea așa cum a trăit, din plin. Un amestec bizar de histrionism, de chef de mahala, cu ștaif de lume aristocrată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
scris câteva cuvinte despre asta - vă imaginați ce mândru am fost. Curios, nu-mi amintesc cum a murit spectacolul. De fapt lucrurile astea nici nu vrei să ți le amintești, spectacolele mor singure, ca elefanții, nu le jelește nimeni, te pomenești că s-au dus și gata, altele la rând. Aceasta e una din marile tragedii ale teatrului, căci mereu ai impresia că încă se mai putea, dar la fel de adevărat este și faptul că și cele noi trebuie să trăiască, au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
regizor sunt extrem de încăpățânat, nu renunț la ideile mele, dar este și foarte adevărat că mulți dintre actorii cu care am lucrat mi-au spus numai tâmpenii. Au un dar actorii ăștia de a spune prostii ce nu s-a pomenit. Chiar mă întreb cum dracu’ de am putut fi actor. Habar n-au de nici unele și au și idei. Eu, când văd un actor cu idei, mor de ficat. ― Mai citiți și voi Schopenhauer, Kant, scria într-o zi la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
Trif îi dădea înainte că trebuie cenzurat spectacolul. Beligan se înfurie și strigă: ― Măi Gigi, mi se rupe mie de ce spui tu acolo, treaba este că mie nu-mi place spectacolul. Merg către casă, abătut cum nu s-a mai pomenit. Aveam o carte în mână, ceva despre viața lui Gogol. Deschid și citesc la întâmplare, citesc, citesc, mă luminez și strig din toți rărunchii, de se sperie milițianul din poarta Ambasadei SUA: ― Am dreptate, am dreptate! Scria acolo că Gogol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
datorie împlinită, nu mai are nimeni nici un comentariu. Venim acasă de la Paris, Vasilica îl așteaptă plângând pe Vasile al ei, ne pupăm, ne ducem acasă. A doua zi, spun sărut mâna Vasilicăi, care nu-mi răspunde. Așa ceva nu se mai pomenise, Vasilica să nu răspundă, să nu se uite la mine. Mă întâlnesc în scenă cu Vasile, nici ăsta nu e prea tandru cu mine. Ce aveți, fraților, ce rău v-am făcut, mă oțărăsc și aflu că Vasilica este foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
curvă din alea să facă ce-i cere ei Vasile, care a văzut astea acolo, la Paris, unde îl trimisese în grija lui dom’ Mihai și iată ce s-a făcut, mai mare rușinea, că ea, Vasilica, nu s-a pomenit să stea capră sau deasupra, ce minte mai are și Vasile ăsta, și poc cu oala peste țeastă. ― Ce mi-ai făcut, dom’ Mihai, se plânge Vasile după vreo două zile. Asta nu-mi mai dă să mănânc. ― Păi, măi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
margine, iar tu dădeai banul din care probabil că trăiau ele. Aveau o tășcuță de piele la brâu și îndesau acolo francii și te ungeau cu cel mai frumos și mai larg zâmbet din lume. „Ce ne facem, monșerule”, mă pomenesc gândind cu glas tare. Mă fac că mă gândesc la ceva, privesc cu atenție sala, pe sus, pe jos, pe pereți, trăgând cu ochiul să văd cam pe unde ar fi locul meu, îl văd și este, al dracului, tocmai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
invitația lui Birlic, el a murit și am ratat una din cele mai fabuloase posibile întâlniri din viața mea. La asta mă gândeam când am dat buzna la Marceau și, ca și cum timpul dorea să-și bată joc de mine, mă pomenesc spunând: ― Maître, je m’apelle Mălaimare. Marceau ridică ochii către mine, fața lui era un adevărat pergament, ochii priveau de undeva de foarte departe, zâmbește ușor, îmi întinde mâna și, aproape șoptind, spune: ― Tu ești cel care a montat Mantaua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
bine. Nu știu cine - la urma urmelor nici nu mai are importanță - i-a spus lui Gonța că noi ne dorim un spectacol numai pentru noi. O fi fost Beligan cel care i-a zis, poate, cine știe, cert e că ne pomenim cu Gonța că ne adună și ne propune un text al lui Terențiu, Fata din Andros. Ne uităm unii la alții: Gonța, orice s-ar zice, este regizor și gata, acceptăm, mai ales că Wilde era, evident, o aiureală. Așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
acolo, lumea începea să se schimbe, oamenii începeau să poată să se bucure unii de alții, își dădeau mâna, începeau să se iubească, un pic și nu pentru multă vreme, dar începeau. În amfiteatru pogorâse tocmai duhul de care tot pomenesc cocoșații ăștia ca la un prohod și nimeni nu a scris despre asta, că nu ești jurnalist dacă scrii despre minuni adevărate. Iisus s-a născut în sara de Crăciun, șoptesc oamenii, confundându-și glasurile cu trista bucurie a oșanului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
grămadă de bani punându‑și mâinile la treabă, iar tăticul îi distruge lucrul cu bună știință. Și asta fiindcă n‑a vrut, din principiu, să‑i intre în casă o mașină de cusut. Dacă mama își coase țoale noi, te pomenești că altor bărbați o să le dea prin cap să se uite mai bine la silueta ei, deformată, ce‑i drept, dar totuși feminină. Și ce materiale își alege ea, mă rog? Bineînțeles: atrăgătoare și multicolore sau, în fine, ce înțelege
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
nu punea deloc gura pe băutură, citea poezii din perioada beat, scria el Însuși poezii, picta și se erijase Într-un adevărat lider al mișcărilor de stradă menite să aducă ușurarea situației vagabonzilor. Fără să-mi dau seama, m-am pomenit că nutream o oarecare simpatie pentru duri și, adăugându-se la repulsia pe care o aveam față de Monkey, simțeam numai dispreț pentru lașii care făceau orice pentru un pumn de mărunțiș. Apoi, Într-o zi, s-a apropiat de mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
Mereu se caza În cel mai luxos apartament, care costa peste o sută de mii de yeni pe noapte, și conducea un Ferrari de epocă În valoare probabil de câteva sute de milioane. Era o căldură sufocantă, cum nu mai pomenisem până În acea zi, cu toate că În vara aia În fiecare zi era caniculă. Puneam pariu cu colegii mei câți bătrâni aveau să-și dea duhul. Pe la orele amiezii, când căldura era În toi, compozitorul m-a chemat În camera lui. Bineînțeles
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
Îmi spusese vagabondul. Încă nu-mi dădeam seama ce-a vrut să spună cu asta. Nu reușeam să Închid un ochi. De câteva ori am fost gata-gata să pun mâna pe telefon, dar, având În vedere ora târzie, m-am pomenind spunându-mi „Las’ că sun mâine“. Însă abia după două zile am auzit vocea de la capătul firului. „Momentan nu sunt acasă, vă rog să lăsați un mesaj.“ Am Închis imediat. Ce mesaj aș fi putut lăsa eu? Pe hârtia pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
la tot pasul În presa mondenă: soțul care se strecoară În așternutul surorii sau al celei mai bune prietene a soției, rămasă peste noapte la ei, soția care Îi surprinde asupra faptului, și nici nu-și dau seama când se pomenesc toți trei atât de excitați de situație Încât următorul pas este să ajungă toți trei În același pat. Dar nu cred că e necesar să vă fac o expunere amănunțită asupra acestui gen de situație. Îmi dați impresia că sunteți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
bărbatul izbucni În râs. — Te-am păcălit! Dar de ce trebuie să stau eu de vorbă cu tine, Miyashita? — Pentru că așa mi-a cerut Keiko Kataoka. — Cine s-o mai Înțeleagă și pe Keiko? Ți-a vorbit și despre Reiko? Când pomeni de Reiko, se schimbă puțin la față. Părea trist. — Keiko n-a zis nimic când am plecat cu Reiko În străinătate. Și știi de ce? Pentru că și-a jurat să trăiască fără să știe ce-i aia gelozie sau invidie... Reiko
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
asta trebuie să fie. — Keiko Kataoka spunea că din cauza acestei fete ați ajuns pe străzi. M-am gândit să-i arăt fotografia pe care o primisem de la Gan, dar m-am răzgândit observând că Yazaki se posomorâse la față de Îndată ce pomenisem de Reiko. Yazaki bău al doilea pahar de șampanie, apoi, În timp ce și-l turna pe al treilea, murmură cu voce stinsă: — Fata aia nu mi-a făcut nimic, apoi tăcu. Pe chip i se citea o tristețe atât de profundă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
la fete tinere. Vreau să zic, rostul unui loc ca ăsta e să se ocupe de nevoile unui bărbat. Am dat din cap, dar mă gândeam la Kürten, la felul în care cazul lui o contrazicea. Am decis să nu pomenesc de asta. — Cum ziceam, e doar o încercare. Evona se ridică și se scuză pentru un moment. Când se întoarse, era însoțită de fata al cărei spate lung fusesem obligat să-l admir. Acum era îmbrăcată cu o rochie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
de ce ne-am deranjat. Am lăsat-o să mai continue așa câteva minute. — Vi s-a părut perfect normal faptul că erau atât de multe întrebări evidente pe care nu le-a pus? Ea oftă: — Cum ar fi? — Nu a pomenit nimic de onorariul său. — Îndrăznesc să spun că dacă ar fi crezut că nu ni-l putem permite, atunci ar fi adus vorba de el. Și apropo, să nu vă așteptați ca eu să mă ocup de nota de plată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
din buzunarul hainei lui Reinhard înainte de a-i trimite costumul la curățătorie. Normal că am început să mă gândesc. Când a văzut cartea de vizită, a fost îngrijorată că el s-ar putea afla în vreun necaz și i-a pomenit de ea lui. El a zis că o luase de pe biroul tău. Mă întreb dacă a avut un motiv pentru a face asta. Poate că nu. Nu vom ști niciodată, bănuiesc. Dar indiferent de motiv, cartea aia de vizită demonstrează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
în legătură cu rapița. Că rapița creștea într-o asemenea măsură pe „Veac Nou” nu părea la prima vedere un lucru rău, chit că satelitul fusese inițial orientat pentru cultura de gogoșari. Dar din câte cunoșteau ei, despre răpiță nici nu se pomenise să fie introdusă pe tarlalele satelitului, așa că jos pe Pământ se putea naște firesc o serie de întrebări. Cine adusese rapiță pe „Veac Nou” și în ce scop? De ce nu s-a sesizat imediat că rapița se dezvoltă fără precedent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]