4,442 matches
-
Printre ele se pot distinge teritoriile considerate proprietate istorică, fiindcă au fost câștigate în urma unui acord între un popor și Dumnezeul său. Aceste teritorii sunt Iudeea și Samaria, adică Cisiordania aproape în întregime, numai că se întâmplă că ele sunt populate mai cu seama de către arabi. Pe de altă parte, există teritorii care nicicând n-au aparținut evreilor: Golanul, Sinaiul... Aceste teritorii au fost luate în stăpânire pur și simplu prin mijloacele ocupării și nu se bucură de un statut de
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
paralel va fi nevoie de un un aranjament privitor la un statut special pentru Ierusalim, fără însă ca acest statut să consfințească ocupația. Evreii au drepturi în oraș, conservate timp de trei mii de ani, dar orașul vechi este 95 % populat de arabi... Afirmând aceasta, noi nu ne amestecăm în treburile domnului Begin, ci dimpotrivă, ne amestecăm în problemele păcii! Aceasta reprezintă o durere de cap teribilă, dar fără îndoială soluționabilă prin negociere. Mă întreb însă cine vrea negocieri? Căci în
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
omul ne adăpa cu generozitate, noi tot găseam ceva de rîs, ca proștii. În primul rînd domnul Limbric era mult mai cult decît noi toți la un loc. Știa istoria mai bine decît oricine și ne demonstra că Limbrich-ii lui populau pădurile și zăvoaiele pe vremuri. Numele de Limbrich venea din engleză de la limb = odraslă și rich = bogat, generos. Odrasla, adică vikingul, venită pe la noi, în drum spre Constantinopol, era nimeni altul decît fiul lui Eric Cel Roșu. Noi, pleșcarii, deși
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Moldovenii analfabeți l-au numit Limbric pe această odraslă regală, nobilă. Toader era ultimul Limbric din faimoasa familie, care a pus osul la războaie și a apărat Moldova, care nu este a noastră.... toată încă. Pădurile, poienile, zăvoaiele toate, erau populate pe vremuri cu Limbrich, care s-au românizat în timp și acum a rămas doar un singur Limbric. Om destoinic de altfel, care a luptat din răsputeri ca această familie să nu se stingă odată cu el. Nevastă-sa, o fată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
este esențial este faptul că se lasă ușa deschisă celor căzuți în păcat. Profesorul avea un mic tremurat, abia perceptibil, al mîinilor. În rest era simpatic foc, ce mai! Ziua își intra în drepturi depline și parcul s-a mai populat. Pe aleea paralelă cu Bulevardul Copou vin două fete. Dar ce fete! Ce ținută, ce picioare și ce... una, alta! Atît eu cît și profesorul Suceveanu ne oprim din vorbă și urmărim fetele. Acestea rîd și se opresc la banca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
răcnesc. Fetițele virgine erau mai scumpe și se trimiteau pentru stăpîni. Odată peste 20 de virgine legate cu un lanț una de alta și urcate pe vapor s-au aruncat în mare. Au preferat moartea... Aud gemetele celor care au populat timp de secole acele hrube. Deasupra locuia stăpînul. Cu sufragerie largă, cu obiecte boierești. Cum mîncau oare în auzul durerii înăbușite care se urca inutil la ceruri? Această poartă este numită "poarta fără întoarcere". Pe aici erau scoși și îmbarcați
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
mare și ajungi pe punte, te usuci ca o scrumbie uitată la soare. Cum o fi putut scrie Hemingway în condițiile în care creierii îi fierbeau și, pe deasupra, mai era și mare amator de rom?! Și totuși, oamenii care au populat pămîntul acesta înaintea noastră au realizat adevărate minuni în Cuba. Fortărețe, palate, biserici, șosele și vile nemaipomenit de frumoase și funcționale. Grădini umbroase, arbori de-o vîrstă cu pămîntul, flori, oh, nenumărate flori, viu colorate, de toate culorile știute și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
una e să nu faci nimic privind fix spre cutia cu imagini din fața ta, și alta e să nu faci nimic dinaintea propriei tale singurătăți. Nimicul fără televiziune e abisal, policrom, monumental, în vreme ce nimicul trăit dinaintea ecranului e vid, sau populat de fantasme. În primul caz, te confrunți cu nimicul tău. În al doilea, cu un nimic străin, fabricat, destinat să provoace uitarea (sterilă) de sine. O altă consecință, esențială, a anulării televizorului este reorganizarea problematicii zilnice. Faptul de a te
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
scurgerea de lichidități atât spre Turcia, cât și spre provinciile din centru, deoarece provincia este săracă în industrie și chiar și în produse și cum? Privitor la colonizarea în locul numit Horaița și ca acesta, mai ales cu lipoveni să fie populat, că ei sunt buni gospodari (celelalte lucrări de acest fel sunt lăsate de o parte)4. Amintire. Privitor circumstanțele țiganilor nomazi, așa numiți lingurari și la tratarea lor ca ei să se ocupe cu agricultura, însă mai ales cu industria
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1474_a_2772]
-
ácelor În ramificatul, ordonatul, stelatul fulg de nea: altă etapă de negentropizare. Dar el cade pe pământ, Într’o lume entropică, pe arbori care „dorm“ - entropie deci -, pe animale, În ansamblul lor entropice chiar și când sunt treze, pe sol, populat de acele tipic entropice heterotrofe mai mici ori mai mari. Cu toatele râvnindu-i negentropia. Și așa, apa pierde pe rând toate câștigurile din cer: afânatul omăt se tasează, căci ramificarea fulgului dispare prima. Devine gheață, adică nu mai e nici
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
astă dată ogor, ține minte cine-l lucrează, dacă o face bine sau rău. Și aici, fac apel la ceva oarecum invizibil: biocâmpul. Păi solul e și neviu - cum Îl percepem - dar și viu, prin vietățile, majoritatea microscopice, care-l populează. Dar partea nevie, aceea care nu poate opune nimic intervenției exterioare urmează, obedientă, Înglobându-i biocâmpul, țăranul care-l calcă. Și transmite mai departe, vietăților care sunt deopotrivă plantele cultivate, dar și nevăzutele organisme de dedesubt, mesajul uman: benefic ori
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
treabă. Ne tentează străinătatea. Dar trebuie să știm și la ce să ne așteptăm, adică la ce ne expunem rupându-ne de locul nostru, precum Anteu de Geea. Pământul e un mozaic de condiții diferite geografic, chimic, geologic. Natura Îl populează cu specii proprii strict fiecăruia, precum vreo focă spre Polul Nord, un cerb pe la noi, vreo gazelă mai la sud. Omul reia, În populația sa, larga diversitate a speciilor animale printr’o la fel de largă diversitate individuală, În care se găsesc oricând
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
chiar și subiectul sugerat de prietenul și amfitrionul nostru, dar privind În Natură, căci și bionica mă preocupă la fel de mult, și plecând cu ideea „preconcepută“ că o călătorie e ceva entropic. Iar În Natură văd că: Animalul nu călătorește, dimpotrivă populează un areal strict, cemplet izolat de ale celorlalte, chiar din aceeași specie, izolare pe care o apără cu Îndărătnicie. Ar fi deci antientropic, căci păstrează astfel o polarizare Între el și ceilalți. Răul, adică entropia, roade Însă o bucățică din
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
de interes în problema Basarabiei, deși în acest teritoriu locuiesc aproape o sută de mii de germani, însă revendicarea de către Uniunea Sovietică a Bucovinei, constituie o noutate. Bucovina a fost în trecut o provincie a Coroanei austriece și este dens populată cu germani. Am fi interesați ca problema basarabeană să se rezolve pe cale pașnică și nu prin puterea armelor. Germania acordă un interes deosebit faptului ca România să nu devină un teatru de război.” O ultimă încercare din partea guvernului german către
Înstrăinata noastră Basarabie by Ion Lupu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/833_a_1563]
-
următoarea Notă ultimativă, expresie tipică a politicii de forță și dictat: „În anul 1918, România, folosindu-se de slăbiciunea militară a Rusiei, a desfăcut de la Uniunea Sovietică o parte din teritoriul ei, Basarabia, călcând prin aceasta unitatea seculară a Basarabiei populată în principal cu ucraineni. Uniunea Sovietică nu s-a împăcat niciodată cu luarea forțată a Basarabiei, ceea ce a declarat de mai multe ori în fața întregii lumi. Acum, când slăbiciunea militară a URSS este de domeniul trecutului, iar situația internațională care
Înstrăinata noastră Basarabie by Ion Lupu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/833_a_1563]
-
aceeași sursă cum a ajuns Agaftonul schit de maici: prin anul 1814 monahiile Pisoschi, venind de la Schitul Orășeni, comuna Cristești, Botoșani, la acest schit au făcut ca monahii (călugării) să părăsească schitul și astfel s-a întemeiat și s-a populat acest schit cu maici, zidindu-se și biserica mare din deal cu patronul "Pogorârea Sfântului Duh"; aceasta s-a început pe la anul 1840 și s-a sfârșit după doi ani când s-a și sfințit; în timpul acela era 160 de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
poetul poate percepe ecourile și imaginile, arcane ale acestei lumi, invizibile pentru alții. Întorcându-ne acum la exemplul american al excluderii indirecte a poetului din comunitate, ecou târziu al teoriei lui Platon, am putea concluziona că poeții au darul să populeze golurile științei, în deplină stare de veghe, cu fantasticele lor vise, coborâte din cerurile-nalte... Dar cărui stadiu, dintre cele patru ale unei existențe depline, aparține poetul, subînțelegându-se că visul ar presupune coabitarea cu unul dintre ele în mod
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Histoire d'une pine" (las, totuși, titlul în franceză...) se deschide cu o "prefață cinegetică" (aluzie la "Pseudokinegeticos"?) în care Luca Pițu denudează misterul falic al știuletelui, trecându-l prin alte literaturi și civilizații, încadrându-l într-un rural fantastic, populat de dildo-uri cu viață de sine stătătoare și ridicându-l la nivel de "simbol valah", menit să nutrească la propriu ("făina de cucuruz, preacinstitul mălai, e una din bazele alimentației poporane carpato-dunărești") dar și să opereze cu fulminant succes (apud
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
niciodată în tramvai, iar de tren, nici nu voia să audă. Închipuiți-vi-l pe Grigoriu-Havas în Iașul de azi, sufocat de mașini înșirate la stopuri, împânzit de telefoane mobile, survolat de avioane, potopit de televizoare, gâdilat de aerul condiționat, populat din belșug cu studenți făr-de giubele și studente cu fusta de-o palmă! Răsfoind vechile gazete și cercetând opurile gălbejite ale memorialiștilor, înțelegi dimensiunea saltului izbutit în câteva decenii de la târgul patriarhal în care zilnic, la patru trecute fix, pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
De altfel, Gavriliu afirmă că "ficțiunea în jurnal este o crimă" și scrie nu pentru a-și diseca obsesiile, ci "pentru a salva ceva de la uitare." Motiv pentru care amândouă cărțile sunt de-a dreptul incomode, majoritatea personajelor ce le populează trăiesc bine mersi și există riscul să-și descopere portretul modificat (fie în bine, fie în rău) față de percepția generală. De-a dreptul comică apare zbaterea pentru ocuparea postului de redactor șef adjunct (de ce nu și șef?) la o revistă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
Morărașule, dacă tu crezi că eu voi pleca în Europa cu pălăria lui Mircea Radu Iacoban, greșești amarnic." Am adăugat niște virgule în textul interviului, fiindcă academicianul român Ion Druță nu prea le are cu gramatica (prozele sale sunt cronic populate cu dezacorduri și alte asemenea probe de neîndemânare lingvistică). Dar, să revenim la pălărie. Evident, e-o figură de stil până la această vârstă, nu m-am învrednicit să port pălărie. Dac-o iau ca metaforă, trebuie să observ că onorabilul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
toate numele marcante acuzate de a fi susținut hitlerismul, iar "Adevărul literar și artistic" se consideră dator să adauge listei și nume ale literaților români, așezând tagma delatorilor autohtoni în preajma constelației (chiar așa-i, constelație veți vedea ce stele o populează!) naziștilor... de geniu. La o primă vedere, pare logic să fie aplicată aceeași etichetă și același tratament atât susținătorilor fascismului, cât și comunismului. Totuși, pe undeva se strecoară o eroare. De-o parte avem convingeri ferme, credințe și ideologii susținute
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
spună cât de Întreg am rămas la minte. Oricum nu mai deosebeam noaptea de zi. Ziua și noaptea se contopeau Într-un amurg perpetuu purtându-mă printr-un oraș subteran pe care-l dărâmam și-l reclădeam neîncetat și-l populam cu mii de figuri familiare și necunoscute. Ele mă asaltau și dădeau să mă strivească sub gemetele și văicărelile lor, mă-mpresurau cu chiotele și hohotele lor de râs, râdeau de mine, mă scuipau și-mi trăgeau șuturi În dovleacul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
numaidecât am Înțeles că-i și singurul, condiția supremă, necesară și arhisuficientă. O masă solidă și ocupând cât mai puțin spațiu, pe lângă care orice altceva mi s-ar fi părut În plus și mi-ar fi Îngreunat Întreprinderea de a popula și dărâma și reclădi orașul meu subteran, devenită nu doar un scop În sine, ci și unicul scop al vieții mele. Pe nesimțite mă transformam Într-un mecanism de vânturat cimentul și nisipul pentru a-l turna În forme de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
mele de la Sulmona. Mă închipui din nou acolo, în acel spațiu familiar unde aerul ar ști să mă recunoască și să mă ocrotească. Aerul insulei acesteia în schimb, cu toate eforturile Aiei, mi se pare ostil; e ca și cum ar fi populat în exces de duhuri rele. Aia crede că mă apără izolându-mă sub un scut simbolic, imaginat de ea prin punerea unor obiecte magice în diferite puncte ale locuinței mele. Am - într-un fel - sentimentul că mai sunt legat de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]