3,550 matches
-
la 20-30 de pași, a apărut un lup în cale. Era o lupoaică mare cu țâțele pline. Avea niște ochi mari, cenușii, arzători care nu se mai închideau și scăpărau, trozneau ca ghinda în fălcile mistreților. În strâmtoarea aceea a potecii, n-au mai avut timp, nici unul, nici celălalt să se ferească, și nici n-aveau de ales... Cu gâtul gros, întins, ochii însângerați, privind într-o parte, cu colții enormi rânjiți, cu tot trupul vânjos încordat, animalul părea gata sa
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
măi!“ și-l băgă, cu grijă, în buzunarul da la surtuc. „Să ai grijă de el..!“, îi reveni în minte obsedant privirea lupoaicei. Oftă din adâncul sufletului, în semn că așa va face, și-și dădu drumul la vale pe potecă. Pădurea rămase învăluită în pâclă... într-o pâclă groasă, cu tainele ei de nepătruns... PARTEA A DOUA „Învrednicește, Doamne, inima mea, ca să pot vedea binele și răul!“ Solomon „...Te-am auzit cum hăuleai departe Înfiorând pădurea’nzăpezită, Bătrâne lup, cu
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
prin cotloanele codrilor Fălciului, numai de el știute. Cei doi pândeau cum se lasă noaptea și cum curge întunericul prin văi, ca fumul pe acoperișul caselor, când toamna intră de-a binelea în iarnă. Pășeau cu mare fereală pe o potecă, prin pădurea întunecată care se înalță tăcută, de nepătruns, bătrână și liniștită, de parcă dormea sub povara unui vis adânc... Pădurea cu copacii încărcați de zăpadă, sclipea sub razele de argint ale lunii. Din niște cuiburi se auzi croncănit de corbi
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
rând de lacrimi, până s-a răcorit, dar nu s-a împăcat... Într-o zi, pe la sfârșitul lui aprilie, pe la scăpătatul soarelui, Anton și bătrânul Toma, urmați de Suru, ajunseseră prin dreptul Schitului din deal. Înaintau în inima codrului, pe poteci neumblate de om, călcate doar de sălbăticiuni și jivine. Pământul mirosea a iarbă crudă, a mintă sălbatică și a jir, prin dreptul fagilor. - Trebuie să-l ducim cât mai departe, Antoane... să nu se mai întoarcă, murmura bătrânul, cu fereală
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
cu Anton, lupul n-ar fi mers. Înnoptase. Luna încă nu răsărise... Sus, cerul cu stele, atârnat deasupra Văii Elanului, pulsa când scânteieri, când întunecimi, ca o inimă, prin care curgea sângele nopții. Din beznă... stoluri de umbre zburate de pe poteci, cu mesteceni albi și fagi negri pe margini... închipuiri ale nopții ce mișunau de foșnete și șoapte. Pășeau fără zgomot, pe poteca umedă de rouă. Pădurea e neagră, are tristețea aceea misterioasă dinaintea exploziei primăverii... Nu e melancolia amară a
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
scânteieri, când întunecimi, ca o inimă, prin care curgea sângele nopții. Din beznă... stoluri de umbre zburate de pe poteci, cu mesteceni albi și fagi negri pe margini... închipuiri ale nopții ce mișunau de foșnete și șoapte. Pășeau fără zgomot, pe poteca umedă de rouă. Pădurea e neagră, are tristețea aceea misterioasă dinaintea exploziei primăverii... Nu e melancolia amară a toamnei târzii... e o spaimă, o întrebare, o neliniște ca înaintea unei ciudate nașteri... Era fascinant. Cunoșteau atât de bine drumul,.. atât
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
ca lupul să nu-i poată simți. - Apa ne duce mirosul la vale și ne pierde urma! șopti bătrănul; A ieșit luna. Au pătruns în inima pădurii, ca la o zi de mers, cu ocolișuri, urcând și coborând dâmburi și poteci încâlcite în liniștea și pustietatea pădurii. Adânc, sub ei se scobea găvanul unei văi cu pereți prăpăstioși înecați de pădure. Totul mirosea frumos, a mintă sălbatică și a iarbă verde crudă. Ceva îi spunea bătrânului că acolo este esențialul... Îl
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
urechile ciulite... și, încă unul, două salturi și intră în pădure unde putea învinge orice dușman și de a ține piept vremurilor grele ce aveau sa vină... Căpriorul ntr-un început de decembrie... Pe unde umbla Anton iarna, nu mai erau poteci ori, măcar cărări bătute de sălbăticiuni... ci, numai pădure și trunchiuri doborâte de vijelii... și, zăpada care acoperea totul. Liniștea și tăcerea stăpâneau întreg cuprinsul. Ceva îi atrase atenția... ceva, care mișca.. Un mic animal zăcea întins sub un lăstăriș
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
palidă, în care doar pădurea de stejari brumării, rece, se arăta uriașă. Zorile se apropiau... Aerul deveni proaspăt și pătrunzător și sub asprimea lui te făcea, parcă, să-l resimți cu o tărie mai mare. Anton, pădurarul, mergea liniștit... cunoștea potecile cu ochii închiși... Odată cu risipirea nopții, părea că și tăcerea se destrăma pe încetul... În stânga sus, în vârful unui stejar, răsuna cu sunete adânci, sălbatice, pufăitul unei bufnițe iar de sus, de pe creasta Rediu-Mârzac, cobora ca un murmur depărtat, ca
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
Valea lui Darie. Se strecură printre copacii doborâți de furtuni, să se posteze într-un loc cât mai potrivit. Căpriorii, poate, sperând într-o minune, și un lopătar... aveau să treacă peste marginea de sus a crestei. El le cunoștea poteca, spre izvor la adăpătoare. Mistreții o străbăteau chiar prin mijloc, vulpea și lupul ocoleau însă locurile despădurite. Privi în jur... căută un loc cât mai potrivit să se posteze. Peste pădure se așternu o tăcere ciudată, și, doar cu un
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
peste puțin îl zări mai departe, tocmai sus, gonind pe povârniș, cu salturi avântate peste marăcinișuri și trunchiuri căzute. Anton ridică pușca, dar o lăsă jos... Renunță jenat. Căpriorul, spre satisfacția lui, dispăruse. Cu arma pe umăr, coborî pe o potecă neumblată de om și se postă la ieșirea dintr-o râpă mică. Deodată tresări... și, gândi cu voce tare: „Lupul.. lupul!“ și, din instinct, cu o mișcare, întoarse pușca. Lupul se apropia cu pași largi, prudenți... chiar spre dânsul. O
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
Horincei, spre miazăzi de Mălușteni... Valea întunecată și cufundată într-o tăcere adâncă. Luna, care tocmai răsărise, în spatele lui, aruncă dinaintea-i umbre prelungi... Zăpezile sclipeau gălbui. Fără veste, la o cotitură, Anton rămase locului ca înlemnit. La marginea unei poteci, înălțată, ședea un animal mare, întunecat... El face o mișcare, și luna izbește drept în ochii lui, care scânteiază puternic străluciri verzui. „- Numai ochii lupului lucesc așa..!“ își zise Anton în gând. Animalul se uită țintă spre el și mai
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
După o cotitură, un iepure roșcat, dintr-un salt trecu drumeagul și se afundă într-un desiș de cătină. Se însera... La intrarea în pădure, ca să scurteze drumul spre casă, lăsă drumeagul pe partea stângă și se abătu pe o potecă, umblată doar de sălbăticiuni, dar știută și de ea. Poteca, strâmtă, se îngusta pe măsură ce înainta în inima codrului. Pădurea de fagi și goruni era ciudat de tăcută... Trunchiurile se înălțau către bolta cerului, uriașe... sus, se întâlneau crengile verzi, fragede
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
drumeagul și se afundă într-un desiș de cătină. Se însera... La intrarea în pădure, ca să scurteze drumul spre casă, lăsă drumeagul pe partea stângă și se abătu pe o potecă, umblată doar de sălbăticiuni, dar știută și de ea. Poteca, strâmtă, se îngusta pe măsură ce înainta în inima codrului. Pădurea de fagi și goruni era ciudat de tăcută... Trunchiurile se înălțau către bolta cerului, uriașe... sus, se întâlneau crengile verzi, fragede... iar, acolo încă mai era soare... Acolo sus, tremura un
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
de sine, îl struni și-i liniști, pe amândoi cu glas blând și calm. Știa de la tatăl și bunicul ei ce să facă, față în față cu animalele sălbatice. Lupul, mare, cenușiu, stătea pe coadă asemeni câinelui, neclintit, pe mijlocul potecii, cu urechile drepte și gura căscată larg... Părea că o aștepta... S-au oprit la zece, poate cincisprezece pași... văzând că lupul n-are de gând să se ferească din cale. Se priviră îndelung în ochi, într-o tăcere groasă
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
parte, Toți se feresc ! Ca de drac! Morală: Cu un prost la drum de ești, Să-ți faci bine cărțile, Spre-a putea să te ferești, Din tus patru părțile! FABULA MELCILOR Într-o margine de pădure, Umbroasă și fără poteci Printre fragi roșii și mure, Locuiau cu casa-n spinare, Câteva sute de melci; Dintre ei în fiece dată Se detașa net o ființă aparte, Puțin cam... ciudată, Dar foarte dotată : Frumoasă ! Era minunată, Înzestrată cu daruri sublime și multe
Calul cu potcoave roz Epigrame-Fabule-Panseuri by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/468_a_877]
-
răsare?! Voi munci -știu că drumul e lung În vârf de stejar să ajung! Cu calitățile-i toate, Făcu primul pas spre... departe, Mai aproape de cer, Relativ...destul de lejer; Se mai și distra! Ușor penetra Cu stilu-i aparte În anumite...poteci Cu baruri și discoteci, Ceilalți? Mergeau mai departe. Și Afrodita mergea! Încet, se poticnea, Din nimic obosea, Mai făcea încă un pas, Iar la tufanul bătrân și cam gras, Facu un ultim popas, Și-acolo-a rămas! La umbră deasă
Calul cu potcoave roz Epigrame-Fabule-Panseuri by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/468_a_877]
-
tinereții de pe buzele tale 14 aprilie 2011 Golgota nu se odihnește niciodată crescuseră două cruci mari din sufletele noastre lemn tânăr plin de sevă cerșea o imposibilă înmugurire vedeam dealul acela chel luat la palme de un vânt bezmetic o potecă urca șerpește până în vârf noi călcam pe ea ca pe propria viață împleticându-ne spre seară a venit iosif din arimateea s-a mirat nespus numai unul trebuia să fie pe cruce acum găsise doi nicodim ne-a uns cu aloe
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]
-
cerului am fugit în munți ca să atingem tălpile lui dumnezeu cu buricele degetelor soarele ne picura miere pe suflete veneau urșii să ne lingă capre negre jucau șotron printre piscuri impetuoase înfipte în pragul cerului ca niște junghere am desenat poteci pe trupurile noastre semn de dor și de aducere aminte câteva zile am pășit prin noi mirosind a iarbă și a transhumanță dormeam neîntorși semănam cu pruncii abia alăptați înveliți în cetină fiecare dimineață a fost adusă de vulturi pe
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]
-
mine iar mama ar vrea să mă legene ca la începuturi 26 septembrie 2011 Eu cred în iubire, dezmăț și destin Eu cred în iubire, dezmăț și destin, În doza de bere și sticla de vin, Ador deplasarea pe șapte poteci, Oglinda din față și gândul că treci... Te duci, te afunzi, cu viața în trup, În tine supreme concesii se rup Și stai, și nu pleci, și mai bei un pahar, Licoarea devine un rău necesar, Te mușcă o lume
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]
-
nu mor, căci iubesc, Te prinzi într-o horă a jocului greu Și ești doar un om cnd te simți Dumnezeu. Eu cred în iubire, dezmăț și destin, În doza de bere și sticla de vin, Ador deplasarea pe șapte poteci, Oglinda din față și gândul că treci... 29 septembrie 2011 Proiect poemele acestea au ațipit în palma ta să nu strângi pumnul ai putea sufoca fiecare gând poemele visează frumos merg printre ele pe linia vieții uneori rămân la un
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]
-
dorea să construiască un zid, care să apere așezarea de prădălnicia jivinelor, dar și de dușmănia oamenilor fără frica Domnului. Băieții erau la vârsta însurătorii și, de aceea, mătușa Paraschiva ochea orice fată vrednică de a i fi noră, bătând potecile spre mănăstire și ticluind rugi fierbinți tuturor sfinților, dar mergând, ferindu-se de moș Vasile, și la ghicitoarea Safta, de la marginea pădurii, pentru a pune și ea în cale toate farmecele și nălucirile nepământene. Toate erau bune și frumoase dacă
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
candela fermecată a Crăiesei, bătu o dată din palme și, în măinile lui, străluci o candelă de argint, care lumina întreaga peșteră. Mulțumind, în gând, Crăiesei, bătrânul își târâ trupul amorțit de ani și de frigul pătrunzător al grotei, șerpuind pe poteca întortocheată a peșterii. Ajunse la o ușă, o deschise și văzu o bătrână vestejită, flămândă, legată cu lanțuri de mâini și de picioare. Când sufla, Baba Iarna, căci ea era acolo înlănțuită, îngheța de la o distanță de zece metri. Dezleagă
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
dorit. Mulțumesc, bună Crăiasă! chiui bătrânul de bucurie și, pe loc o porni spre casa de la poalele codrului. Merse ce merse și un viscol se porni din dreapta Țîului. Zăpada acoperi toată întinderea pământului. Fulgii mari îl împiedicau să înainteze, iar potecile erau pierdute. Văzu o luminiță și se îndreptă spre ea. Dar de ce se apropia, lumina se făcea tot mai mică, dispărând, uneori, cu totul. Dar, deodată, se trezi la marginea pădurii. Recunoscu locurile preumblate, când, păscând oile sau culegând fragii
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
întrebă mirat moșneagul. D-apoi cum! El m-a îndemnat, răspunse mai puțin hotărât băietanul, ferindu-se de căutătura vicleană a moșneagului. „Tii, ista nu-i lucru curat. Băietul a fugit de acasă!” se încredință gospodarul, în timp ce carul ajungea la poteca care ducea spre drumul Hîrlăului. Îndemnă blând boii, care se mișcau pe drumuri știute, amintindu-și de anii mai tineri ai stăpânului. Drumul trecea prin pădurea netrezită la viață, în care doar florile galbene ale ulmului se ițeau obraznice din
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]