2,756 matches
-
chiar dacă fapta lor nu e crudă prin intenție (nu avuseseră de gând așa ceva), este crudă (în contextul existenței precare a sinistraților) prin consecințele ei cât se poate de serioase. Cruzimea se manifestă și printr-o anumită atitudine. Caracterizându-l pe povestitor, G. Călinescu îl numește la un moment dat „simțitor și (totodată) nepăsător”. Filonul întunecat, de marmură neagră, al cruzimii provine, poate, dintr-un strat structural de nepăsare, de insensibilitate, specifice în cel mai înalt grad conștiințelor infantile (la scara vârstei
CREANGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286480_a_287809]
-
care îl realizează. O figură înduioșătoare și aproape sublimă (extraordinar este mai ales obiceiul bătrânei de a-i plânge pe toți morții din cimitir, fără excepție, ca și cum ei ar forma o singură mare familie, familia ei) i se pare caraghioasă povestitorului. C. este într-un fel antipodul Nastasiei: el nu plânge ușor, nu este milos „din cale-afară”. Mai mult „nepăsător” decât „simțitor”. După 1855 vocația distrugerii se manifestă la C. mai ales ca vocație a autodistrugerii. El își distruge căsnicia, cariera
CREANGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286480_a_287809]
-
și cuvintele mai mult sau mai puțin pline de cruzime ies singure la suprafață, devin bătătoare la ochi. E vorba, desigur, de ochiul cititorului matur, tot atât de necesar în acest caz ca și pentru sesizarea rafinamentului, a subtilităților stilistice ale marelui povestitor. Râsul „gros” (pe care îl distinge G. Călinescu), acea „veselie de zei” (pe care o invocă Vladimir Streinu), „tonul și viziunea umoristică” (la care se referă George Munteanu) nu reușesc întotdeauna să acopere, aurind, înăbușind, transfigurând, temperând, manifestările și vocile
CREANGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286480_a_287809]
-
în opera lui Ion Creangă, București, 1976; Ion Creangă interpretat de.., îngr. și pref. Const. Ciopraga, București, 1977; G.T. Kirileanu, Corespondență, îngr. Mircea Handoca, București, 1977, passim; Papu, Clasicii, 125-134; Poantă, Radiografii, I, 11-17; M. Apostolescu, Ion Creangă între marii povestitori ai lumii, București, 1978; Dicț. lit. 1900, 236-241; Andrei Oișteanu, Grădina de dincolo, București, 1980, 6-135; Petru Rezuș, Ion Creangă. Mit și adevăr, București, 1981; Amintiri despre Ion Creangă, îngr. Ion Popescu-Sireteanu, Iași, 1981; Ioan Holban, Ion Creangă. Spațiul memoriei
CREANGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286480_a_287809]
-
1990; Negoițescu, Ist. lit., I, 112-114; Sorin Pârvu, Un model românesc de verosimil, în Cultură și societate, îngr. Al. Zub, București, 1991, 479-502; Constantin Țoiu, Prepeleac, București, 1991, passim; Vasile Lovinescu, Monarhul ascuns, Iași, 1992, 127-144; Irina Petraș, Ion Creangă. Povestitorul, București, 1992; Micu, Scurtă ist., I, 257-266; Valeriu Cristea, Dicționarul personajelor lui Creangă, București, 1995; Mănucă, Analogii, 126-139; Cornel Regman, Ion Creangă. O biografie a operei, București, 1995; Nicu Caranica, Un Esculap al sufletului românesc, București, 1997, 90-106; Gavril Istrate
CREANGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286480_a_287809]
-
1913). Cântăreața (1916) este o carte care a obținut un premiu academic. Școala profesională „Arhiereul Gherasim” (1916), Dragoste neîmpărtășită (1919), Strigoiul (1920), Pentru părerea lumii (1921), Vagabondul (1922), Norocul cucoanei Frosa (1926) cuprind numeroase alte nuvele. Autorul lor este un povestitor înzestrat cu spirit de observație și cu abilitatea construcției epice. În genere condensate, nuvelele decupează, în buna tradiție naturalistă, „felii de viață” din lumea celor defavorizați ori aflați mereu în inferioritate. Rareori se vizează alte sfere sociale, întrucât scriitorul nu
DEMETRIUS-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286728_a_288057]
-
de primele scrieri ale lui Marin Preda. Deși n-a perseverat, autorul lor rămâne unul dintre puținii reprezentanți de seamă ai genului scurt de la noi. Majoritatea textelor au drept cadru satul părintesc și coboară, de cele mai multe ori, spre amintirile copilăriei. Povestitorul se plasează în logica personajului copil, de unde un stil al sincopei logice, tipic infantile, cu câștig imediat în calitatea atmosferei și în încărcătura poetică. Vaca bătrână e o piesă antologică, reluată, cu modificări păgubitoare, din păcate, în volumul pentru copii
DIACONU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286752_a_288081]
-
prin lucrările lui Alexandru Hoțopan, Sámuel Domokos, Ágnes Kovács, László S. Károly, Mihaela Bucin, Ana Hoțopan, Maria Gurzău Czeglédi. Este valorificată în acest sens experiența unor reprezentanți remarcabili ai culturii populare, care dețin un tezaur folcloric însemnat, cum ar fi povestitorii Mihai Purdi și Vasile Gurzău, prezentanți de Al. Hoțopan și S. Domokos, precum și muzicanți de renume, a căror activitate o analizează Al. Hoțopan și Eva Kozma Frătean. Spre deosebire de folclorul literar, muzical și al obiceiurilor , domeniul culturii materiale este mult mai
DIN TRADIŢIILE POPULARE ALE ROMANILOR DIN UNGARIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286785_a_288114]
-
Predilecția pentru folclorul tradițional vine de la Densusianu, care opinase, în Vieața păstorească în poezia noastră populară (I-II, 1922-1923), că geneza etnică a românilor are natură pastorală, opinie care va fi nuanțată de alți etnografi și folcloriști. În Cântăreți și povestitori populari. Câteva criterii asupra monografiei folclorice (1980), D. nu se mai rezumă la texte poetice și își depășește spațiul predilect de cercetare, Vrancea, prin prelungiri în zona Ceahlăului și spre unele localități transilvănene apropiate. Ca și în celelalte lucrări, autorul
DIACONU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286750_a_288079]
-
din varianta Alecsandri: „însurătoarea alegorică” și „cadrul păstoresc”. Culegeri: Ținutul Vrancei, București, 1930; Folklor din Râmnicul Sărat, I-III, Focșani, 1933-1948; Reflexiuni despre cântecul și versul popular, Focșani, 1946; Ținutul Vrancei. Etnografie. Folclor. Dialectologie, I-IV, București, 1969-1989; Cântăreți și povestitori populari. Câteva criterii asupra monografiei folclorice, București, 1980. Ediții: Tradiție și actualitate românească, I-III, Focșani, 1936-1937. Repere bibliografice: N. Iorga, Ion Diaconu, „Ținutul Vrancei”, RI, 1931, 1-3; Dan Simonescu, „Folklor din Râmnicul Sărat”, CL, 1935, 3-5; D. Murărașu, Ion
DIACONU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286750_a_288079]
-
Balcania”, 1943; Ion H. Ciubotaru, Ion Diaconu. „Ținutul Vrancei”, ALIL, 1971; I. C. Chițimia, Ion Diaconu - 75, „Revista noastră” (Focșani), 1978, 55-57; Ovidiu Papadima, Un valoros cercetător al creației noastre populare, RMB, 1980, 11 133; Ion Cuceu, Ion Diaconu, „Cântăreți și povestitori populari”, AAF, 1983; Ion Șeuleanu, Ion Diaconu (1903-1984), AAF, 1987; N. Constantinescu, Ion Diaconu, „Ținutul Vrancei”, LL, 1990, 269-272; Dumitru Pop, Ion Diaconu, „Ținutul Vrancei”, AAF, 1991-1993; Paula Bălan Diaconu, Ion Diaconu. O viață dăruită Vrancei, Iași, 1998; Datcu, Dicț
DIACONU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286750_a_288079]
-
Figuri ale romanului, Târgoviște, 1998, 115-120; Radu Săplăcan, Făptura epică sau Cei doi Dragolea, CL, 2000, 2; Dana Gheorghe, Mihai Dragolea, „Călătorie spre muchia de cuțit”, OC, 2000, 8; Iulian Boldea, În căutarea ficțiunii, VTRA, 2000, 3; Ruxandra Ivănescu, Farmecele povestitorului, VTRA, 2000,3; Nicoleta Sălcudeanu, Cronică în fărâme, VTRA, 2000, 3; Cornel Moraru, Un prozator, VTRA, 2000, 3; Maria Ștefănescu, Elogiul fragmentarului, „Discobolul”, 2000, 34-36; Petraș, Panorama, 273-274; Catrinel Popa, Un roman al ratării, RL, 2002, 18; Lefter, Critica, 384-387
DRAGOLEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286853_a_288182]
-
pseudonim al lui Ion Ivaciuc; 14.VI.1875, Fălticeni - 4.V.1928, Fălticeni), prozator și poet. Este unul dintre numeroșii copii ai Domnicăi (n. Ciuca) și ai lui Vasile Ivaciuc Sumanariu, țărani bucovineni stabiliți la Fălticeni. Părinții scriitorului, tatăl - mare povestitor de „brașoave”, iar mama - pricepută la doftoricit și descântat, aveau o situație materială bună. D. urmează la o școală primară din Fălticeni patru clase, absolvite în anul 1892, când devine elev la gimnaziu și coleg de clasă cu E. Lovinescu
DRAGOSLAV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286860_a_288189]
-
cu patos prin cafenele teorii sociale și artistice naive, D. devine, între 1900 și 1914, unul dintre personajele boemei literare, privit de cele mai multe ori cu îngăduință. Mihail Dragomirescu îl aprecia chiar mai mult decât era cazul, considerându-l egal, ca povestitor, lui Ion Creangă. Dar T. Maiorescu, în două rapoarte de premiere la Academia Română, complet negative, îi evaluează cu exactitate scrierile. De altă părere va fi însă Duiliu Zamfirescu, al cărui raport referitor la Povești de Crăciun (1914) și Povestea trăsnetului
DRAGOSLAV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286860_a_288189]
-
a spus, care știe să nareze captivant, să observe detaliul semnificativ, să reînvie dramele oamenilor, să evoce momente de mare înălțare patriotică și, mai presus de orice, să deseneze portrete memorabile. Dintre numeroasele scene descrise cu un exersat condei de povestitor este de menționat, de pildă, aceea a depunerii jurământului de către guvernul I. I. C. Brătianu în fața regelui Carol I, care, deși slăbit și îmbătrânit, ținându-se drept în uniforma lui prea lungă, „pășea totuși apăsat după moda caracteristică ofițerilor prusaci”. Personajul
DUCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286887_a_288216]
-
cea frumoasă (1916), cele câteva povestiri cu intenție didactică sunt marcate de reflexivitatea și de programul persuasiv al jurnalistului. Și în satirele din Obraze și măști (1922; Premiul Academiei Române) se recunoaște școala clasicilor, îndeosebi elemente din proza lui I.L. Caragiale. Povestitorul privește necruțător actualitatea, portretizează sarcastic și, aproape cu o tehnică de avangardă, lasă adesea actul narativ să se întoarcă asupră-și. Personajele (Nae Bumbuleț, Pripășeanu, Ibriceanu, Tase Clipici) sunt cele câteva fețe ale unui Mitică funcționar. Gustul pentru calambur și
GORUN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287319_a_288648]
-
mai filmic - vizuale. De aceea, În puținele pagini ale lui Să fugi! nu se Întîmplă prea multe pentru că ochiul care Înregistrează realitatea nu vrea să decupeze unități dramatice, ci descrie tot ce vede În drum, indiferent de voința coagulantă a „povestitorului”. La Toussaint, nu voința de poveste comandă privirea, ci privirea comandă povestea. Dar tensiunea esențială a romanului nu stă aici. Există o dimensiune, alta decît realismul, care face excelența acestui roman: scriitura. Dintr-un anume punt de vedere, putem vorbi
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
orheienilor și a lăpușnenilor conduși de Hâncu și Durac serdarul, care ajung a ataca la Iași Curtea domnească. Hatmanul Buhuș este eroul principal, ca învingător, în episoadele despre luptele moldovenilor cu nemții la Suceava și la Cetatea Neamț. Calitățile de povestitor ale cronicarului unesc simplitatea, reținerea calmă cu accentele de durere, provocate de împrejurări istorice dramatice. Partea a doua, de o altă factură, are în centrul interesului pe domnitorul Mihai Racoviță, urmărit în cele trei domnii alternative ale sale. Domn plin
CRONICA ANONIMA RACOVIŢEANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286521_a_287850]
-
glumește, fiindcă, de pildă, piesa Fata căpitanului de mazili (1943), cu patetismul ei naiv, e o compunere stângace. Două povestiri duioase conține cărticica intitulată Chirchirel și puiul de rândunică (1910). Vrând să miște candidul auditoriu, pentru a-i afâna receptivitatea, povestitorul recurge, din când în când, la întâmplări triste. Inventivitate nu numai onomastică vădește suita de peripeții ale unor nostime rozătoare: Familia Roademult (1912), care a luat un premiu al Academiei Române, Nepoții Roademultulesei (1922), Școala lui Chițchiron (1926), Familia Roadensec (1946
CRISTESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286509_a_287838]
-
Vlădescu, „Moțodel”, roman de Florian Cristescu, CRE, 1934, 2190; Ion Molea, „Moțodel”, roman de Florian Cristescu, ȚA, 1934, 549; Predescu, Encicl., 236; Ion Segărceanu, Oameni, stele, flori, București, 1986, 79-80; Cristea, Teleorman, 194-196; Datcu, Dicț. etnolog., I, 203; Florin Faifer, Povestitorul, CL, 1999, 4. F.F.
CRISTESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286509_a_287838]
-
relație, o situație, o psihologie, o mentalitate din câteva trăsături. Ca și în ziaristică, observă esențialul și îl narează direct, rapid, sugestiv. Cantitatea de informație pe unitatea de descriere e maximă. Câteva volume cu schițe magic-fantastic-ironice, Personaje de rezervă (1985), Povestitorii (1988), Veselia generală (1992), au fost clasificate drept literatură satirică și implicit eliminate din discuțiile serioase despre raportul dintre autor și textul produs de el. Lumea văzută de un român rupt în fund (1996) aplică tehnica eliberării de complexe la
CRISTOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286513_a_287842]
-
a publicat fragmente dintr-o istorie a literaturii române din perioada proletcultistă, întemeiată pe lectura completă a presei epocii. Amână însă publicarea în volum a celor 1400 de pagini redactate. SCRIERI: Personaje de rezervă, București, 1985; Lumea literaturii, București, 1986; Povestitorii, București, 1988; Punct și de la capăt, București, 1991; Veselia generală, București, 1992; Lumea văzută de un român rupt în fund, București, 1996; Un pesimist la sfârșit de mileniu, București, 1999; Singur împotriva tuturor. Pamflete politice. 1990-1999, București, 1999; Prizonier în
CRISTOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286513_a_287842]
-
dar cu strămoși iobagi, fugiți pe vremea lui Mihai Viteazul de pe moșia unui grof din Ilișua, pentru a se stabili în ținutul liber al Năsăudului) și satului, C. vine în contact nu numai cu folclorul - prin mama sa sau prin povestitorii Ion Goriță ori Tănăsucă Mocodean, primul său învățător, cântăreț la biserica din Hordou, dar și cu spiritul clasic. La liceul din Năsăud (școala elementară o urmase în Hordou, Salva și Telciu), se punea un accent deosebit pe studiul limbilor și
COSBUC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286434_a_287763]
-
Hiena”, 1920, 12-13; Gh. Adamescu, Istoria literaturii române, București, 1923, 520; Lovinescu, Critice, I, 105; Lovinescu, Ist. lit. rom. cont., II, 28-42; Octavian Goga, Precursori, București, 1930, 135-152; Iorga, Ist. lit. cont. (1934), II, 37-50; Ion Breazu, Ilarie Chendi, în Povestitori ardeleni și bănățeni până la Unire, îngr. și pref. Ion Breazu, Cluj, 1937, 199-200; Lovinescu, Ist. lit. rom. cont. (1937), 21-22; Sever Bocu, Drumuri și răscruci, I, Timișoara, 1939, 65; [Ilarie Chendi], SDL, VIII, 215-220; Victor Eftimiu, Fum de fantome, București
CHENDI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286191_a_287520]
-
Viața lui Ion Creangă, unde recompunerea atmosferei spirituale a biografiei este și de ordin stilistic. În ediția din 1964, C. a adăugat un capitol de analiză a operei, cartea intitulându-se acum Ion Creangă. Criticul observă însușirile de comediograf ale povestitorului, limbajul, arta zicerii, ca și la Caragiale; de asemenea, jovialitatea humuleșteanului, pe care îl apropie de scriitorii cei mai deosebiți ca structură și formație, Rabelais, L. Sterne, G. Flaubert, A. France. Farmecul lui Creangă i se pare inanalizabil, ca și
CALINESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286041_a_287370]