2,757 matches
-
când copiii îl rugară, îi auzi... „... hai, tatai, spuni-ni, spuni-ni!“ Atunci, el cu ochii în lacrimi, murmură, cu glasul stins, oftând: - Hei, dragii tatii...di data asta n-am văzut nimica, chiar n-am văzut... De atunci, Toma Chiuariu, marele povestitor, vestitul vânător, n-a mai povestit ce-a văzut în pădure, ori ce n-a văzut... niciodată, nimănui... Pădurea rămânând, mai departe, tainică și tăcută, ca întotdeauna... CAPITOLUL V Povestiri din război... Ceara, caldă. Luna răsărise de după creastă, devreme și
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
spunea că acolo este o comoară îngropată, la rădăcina unui gorun... - Povestește-ne... povestește-ne Toma, ce știi despre comoară? îl ruga boierul nerăbdător ca un copil să afle povestea comorii, mai ales că-i plăcea mult harul bătrânului de povestitor. - Hm..! făcu Toma, scărpinându-se în creștet și pe ceafă, zâmbind. Și, după ce mai pufăi o dată din țigară, cu ochii mijiți... poate înspre Movila Roșie, începu rar și molcom. Se vorbeau multe despre locul acela necurat... și, în copilăria me
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
documentelor avute în vedere, în primul rând - este bătrânul călugăr, un fel de model pentru întreaga tagmă monahală, ce poate fi asemuit cuviosului părinte Cleopa. Un alt personaj, la fel de important, dar în alt plan, esta Zâna, patima sentimentală a autorului povestitor. Mai este și buna și înțeleapta țigancă Sevastița. Dar mai este și sâcâitorul, dar absolut necesarul “gând de veghe”. Ce legătură este între primele trei personaje, Vasile Ilucă nu se exprimă la modul direct. Dar lasă cititorului larg deschisă ușa
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
bine. Ce-o să triez, o bună bucată de vreme! O să le triez, o să le așez frumos pe hârtie, din toate o să mai alcătuesc o carte, numită, evident, poveștile toamnei, iar deasupra, în locul autorului, am să scriu: D-ale lui Minciună povestitorul. și o să bucur, încă odată, lumea, și lumea o să mă așeze în desaga cu amintiri frumoase, din camera de zile mari, a inimii, și o să mă perpetueze, rostindu-mi, la fiecare sărbătoare deosebită, numele: badea Minciună - ocrotitorul, păstrătorul și iubitorul
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
că eu sînt în rolul lui Eminescu, totuși el să joace rolul lui Creangă nu-mi venea prea la îndemînă. Prefer să tac și să-mi umplu paharul. Tu aduci cu bătrînul Creangă, ai un pic din harul lui de povestitor... Remarca mă face să nu mai pun sticla de vin pe locul unde a fost și unde ajungeam lejer amîndoi. Ca din neatenție, o las la dreapta mea. Nicușor remarcă și întreabă puțin răstit: O ții doar pentru tine? spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
ai milă... Auzind asta, cățelul tace și dă din codiță, flatat de așa cuvinte. Mașina trece în trombă, revine de cîteva ori, se cercetează gardul de cătină și, într-un final, pleacă. Ilarion sărută cățelușul pe bot și-i mulțumește... Povestitorul se oprește și soarbe tacticos licoarea din pahar. Și după aceea? întreb curios. Mi-am cumpărat pistol! Dar nu știi de ce toată povestea asta s-a intercalat în viața ta? Stăteam cu amicul meu Ilarion la el pe terasă, soarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
resemnată și chiar bucuroasă că a găsit un țap ispășitor. Ceea ce nu știa frumoasa făptură este că absolut toți bărbații prezenți acolo ar fi fost în culmea fericirii dacă ar fi fost ei "țapi ispășitori". Și dumneavoastră? ați întreba cu toții. Povestitorul nu-i decît o mică parte în poveste, așa că nu se pune. Mare meșteșug La Liceul Pantelimon era mare zarvă, provocată de o veste surprinzătoare. Cancelaria era plină de profesori și aproape toți își manifestau interesul pentru decizia colegului lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
nu mai e nici tînără, nici frumoasă. Și voi, În complicitățile voastre văzînd-o, ce povești veți urzi pentru ca spațiul acela nerostit să fie umplut de cuvinte, pentru ca să vă puteți compara și să ieșiți În cîștig. Mi-e silă de voi, povestitorilor, de mediocritatea competițiilor voastre, voi care nevăzînd nimic vă grăbiți să demonstrați. Ei bine, imaginați-vă acum, vă rog, Încercați să vedeți un havuz Într-un scuar dintr-o mică așezare răsăriteană, o calmă oră de seară cu ciorchini de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
pregătea de bine de rău să treacă pragul unui nou mileniu. 7 Unii spun: „Civilizația noastră e Încă plăpândă, Din noaptea neagră abia de ieșim. Imagini dureroase stau Încă la pândă; N-ar fi mai bine să nu le răscolim?” Povestitorul se ridică, Își adună gândurile și reamintește Liniștit, dar ferm, se ridică și reamintește Că o revoluție metafizică a avut loc. Așa cum creștinii puteau să-și reprezinte civilizațiile antice, puteau să-și facă o imagine completă a civilizațiilor antice fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
fusese strecurat și un prezervativ cu sigla Windows, pentru orice eventualitate), am tras pe cap casca prin care creierul urma să primească impulsuri din realitatea virtuală, potrivind mănușile care aveau să slujească drept interfață de comunicare. Astfel echipat, umilul dumneavoastră povestitor, explorator al tuturor orizonturilor feminine posibile, s-a conectat la mufa USB a computerului, Începându-și turul inițiatic. Ce lume mi se deschidea În față! Câte posibilități! Oferta de femei celebre era imensă, iar reîntruparea lor se arăta incredibil de
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
uman și constructiv. Umorul ăsta funcționează numai dacă vine din interior. Acest interior a fost sfârtecat de o otravă cu efect rapid. Unii mor mai discret și, poate, în chinuri și mai mari. Astfel i‑au fost distruse măruntaiele, iar povestitorul danez de basme a rămas posterității doar sub forma peliculei de celuloid. În felul ăsta, ceva din el i‑a supraviețuit. Frumoase, frumoase, frumoase vremuri erau. Nisip încins din deșert. # O lumină foarte blândă de primăvară se revarsă înăuntru prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
un moment dat una În brațele celeilalte. Andreea a Îndrăznit, Cristina s-a arătat dispusă. Sunt Însă aproape sigur că Andreea Își râdea de Leac povestindu-i așa ceva. Prea semăna a film porno: Andreea luase locul vărului fumător de pozderii, povestitorul de filme, Leac Încă mai percuta. Dar gata! Am presupus suficient, misterul a rămas. Greu de suportat, dureros. Înlocuind fantezia mea de amant consolator cu o fantezie și mai vulgară, livrată de Andreea. O vreme am absentat de la Întrunirile C.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
religios față de tot ceea ce producea natura „fie din fantezie, fie din întâmplare“, iubitor al animalelor și peisajelor aspre, accidentate. De obicei neatent în conversație, sărind de la una la alta. Bucuros de lungile sale plimbări solitare și de o „uluitoare cordialitate“. Povestitor colorat, îi făcea pe ascultători să se tăvălească de râs sau îi surprindea prin observații de o neobișnuită bruschețe... Dacă membrii grupului Hariga n-ar găsi printre ei nici unul care să-i semene, ar trebui imaginat. Un bărbat, să zicem
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
cămin și ne cântau cântece de-ale lor, mai era și câte unul de-ai noștri care știa la acordeon, dansam cu fetele, așa a fost și În Cehoslovacia prin unele sate.“ * ECLUZĂ! Când Îi dispare acea tendință moralizatoare a povestitorului exersat În mediul pedagogic, Învățătorul pare incoerent și parcă i-ar fi teamă să se apropie de evenimentele vieții lui personale de atunci, poate Îi e teamă de ceva, poate preferă o imagine standard uneia prea originale, poate crede că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
câțiva care sunt mai tineri, de fapt pentru ei pare a fi concepută povestea, fac eforturi pentru a-i convinge pe cei mai bătrâni că au Înțeles foarte bine, nu trebuie insistat, atâta lucru pot să Înțeleagă și ei. Neîncrederea povestitorului și a celor de o vârstă cu el este Însă foarte mare. El continuă să povestească tocmai pentru că nu crede că ceilalți vor Înțelege totul. Popescu surâde În colțul lui Întunecos; nu vei convinge niciodată pe nimeni cu o poveste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
semnificative. Cel așezat În fața focului, concentrat asupra ritmului În care acesta trebuie Întreținut, făcând pauze pentru a-și relua povestirea ori de câte ori i se pare că ceva nu e tocmai clar, e și el o ființă conștientă de acest adevăr al povestitorul natural. Imediat se uită către cofa din lemn de dud În care trebuie să curgă alcoolul și roagă pe cineva să ia păhărelul și să-i aducă să guste „fruntea“ cazanului. Abia pune pe limbă lichidul și se declară mulțumit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
chiar de acei soldați romani În vârstă de 19 ani la care el, elevul Popescu, s-a tot gândit În timp ce venea Încoace. Vocea subțiată caraghios revine imediat după paranteză, reclamându-i pe cei doi frați bătăuși tatălui lor. Acum vocea povestitorului se Îngroașă și devine fonfăită. Ascultătorii izbucnesc În râs. Probabil tot pentru a demonstra că au recunoscut personajul reintrat În scenă sau pentru că Într-adevăr imitația are ceva comic În ea. A cita pe cineva mot-à-mot, mai ales când nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
pentru cuvintele lui, iată un lucru prin care ușor poți provoca râsul. E o formă constructivă de a lua În râs oamenii și idei care, chiar dacă mai există par să-și fi Încheiat de mult existența. „«Răsu’ lumii, râsu’lumii.»“ Povestitorul s-a ridicat de pe buturugă și și-a pus pălăria pe ochi pentru a rosti cuvintele de mai sus. Râzând tare și gândindu-se probabil mai mult la scenă decât la cuvinte, unii dintre cei de față solicită repetare. „Cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
ghemuiți chiar În apropiere de Gelu Popescu, lângă peretele de lut al Încăperii. Până atunci nu zisese nimic, băiatul aproape că nici nu-i observase prezența. Cuvântul lui, plasat În singurele câteva secunde de tăcere pe care le permisese volubilul povestitor, transformă puțin atenția și așteptările celorlalți. Cei mai În vârstă păreau concentrați asupra amintirilor, fiecare voia să găsească repede ceva demn de a fi povestit și, iată, acum, dintr-o dată prilejul tematic era În favoarea lor; și ei trecuseră prin război
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
litoralului nordic al Mării Negre. (P. Bărbulescu - I. Cloșcă, op. cit., p. 808) „Fusese, timp de câteva zile, o furtună grozavă și neagră și drumul se transformase Într-un fluviu de noroi.“ Transcrierea amintirii uzează deja de alte cuvinte decât cele proprii povestitorului. Între timp el s-a ridicat și a gustat din țuica ce Începuse să se scurgă Încetișor În cofa din lemn de dud. Nici unul dintre cei de față, nici Popescu care să afla În picioare și mai aducea câțiva snopi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
lipiți cu pământ și cu atât mai puțin șoferul de ambulanță care sforăia sub șopronul de la intrare, nici unul dintre aceștia nu a avut puterea să Întrebe cum e țuica sau să se ridice s-o guste. Erau cu toții subjugați de povestitor. Când el vorbise de sete și răscolise jarul, tuturor li se uscaseră buzele, când amintise de furtuna salvatoare și se ridicase de pe scăunel, lovise cu piciorul un vas de tablă cu care se scotea de obicei cenușa, crezuseră cu toții că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
drăgăstoasă și blândă, toate acestea nu mai puteau fi Împărtășite nimănui. Poate de aceea acum nu se mai adresa direct jarului din vatra cazanului, ci ridicase privirea și-i urmărea pe cei care Încă mai Încercau să Înțeleagă totul Împreună cu povestitorul. Se vedea pe fețele lor că nu știu să se bucure și asta Îl mulțumea pe bătrân. Plăcerea aceea rămânea numai a lui, nimic nu i-o putea fura, povestirea ei nu Însemna o redistribuire. Când ajunsese să vorbească despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
la gustul pepenilor. Da, da, continua Subalternul, pe la patru dimineața eram deja la bariera Vergului și uneori nici nu ajungeam cu pepenii până-n Obor că ni-i cumpăra lumea pe drum, din căruță. Odată Încheiat ciclul natural al plantei pepene, povestitorul trecea, fără să-și permită să răsufle, la grâu și la porumb, la castraveți și vișini, la arbagic și roșii, vinete, viță de vie, mei românesc și pruni sau corcoduși. Viața la țară, așa cum o prezenta el, era un fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
brusc de altceva și-l Întreba pe director: — Dumneavoastră, tovarășe director, n-ați lucrat de mic așa, În agricultură, nu? — Eu? - zicea directorul. Ohoho, de la cinci ani eram cu sapa În mână la prașilă. Situația nu era tocmai convenabilă pentru povestitor, nu-i convenea nici lui să povestească unui care era deja cât de cât avizat asupra subiectului și alegea altul cu iuțeală de invidiat. — Dar În mină n-ați fost, nu? Nu, uite, În mină n-am intrat niciodată - recunoștea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
aproape că nici nu sesiza prezența lui Popescu În compartiment, Își arunca privirea pe fereastră și striga: — Ia uite, domnule, ce-au făcut ăștia aici! Directorul redevenea dintr-o dată atent și Subalternul Îl și stimula : Ați văzut? — Nu, ce era? Povestitorul nu aștepta mai mult decât acest minim semn de curiozitate că și Începea cu un alt potop de vorbe din care se dovedea că el e un om umblat și priceput, drept, cinstit, curajos și cu o moralitate de netăgăduit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]