2,788 matches
-
sunt obiectele celor două specii de cunoaștere. Totuși, legătura aceasta este mediată de o diferență "formală", asupra căreia Kant zăbovește mai degrabă în Estetica transcendentală, acolo unde ea are, de fapt, o semnificație cu totul aparte: diferența dintre forma a priori și obiect. Cea dintâi aparține unui subiect al cunoașterii, cealaltă este legată de ceea ce Kant numește noumen; desigur, diferențele în cauză au semnificație și în spațiul logicii transcendentale: de fapt, aici își desăvârșesc semnificația. Din această perspectivă, analitica și dialectica
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
evidență. De fapt, dacă ceea ce vom putea descoperi în orizontul nou deschis condiționează ceea ce a fost semnificativ în orizontul tocmai părăsit diferența dintre cunoașterea veritabilă și cea aparentă ca o condiție a analiticii și dialecticii, apoi diferența dintre forma a priori și obiect, de asemenea ca un temei, mai adânc decât cel dintâi, al analiticii și dialecticii atunci, poate, vom căpăta șansa de a vorbi despre un temei mai profund decât ambele. Termenii noii diferențe au fost anunțați: este vorba despre
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
poate fi "obiect" al acesteia. Gândirea este mai largă decât cunoașterea, întrucât ea poate face obiect și din altceva decât fenomenul; și aceasta, cumva, în mod necesar: a) odată, pentru că facultățile de cunoaștere superioare (intelectul și rațiunea), având forme a priori, oferă și schema unui obiect care poate fi dat în experiență, însă ele pot, de asemenea, să funcționeze, să pună la lucru formele pure, astfel încât să fie gândit un obiect care niciodată nu va fi posibil în experiență; de exemplu
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
logica-organon drept formă a gândirii cu o proprie identitate, apare la Kant ca fiind, în ultimă instanță, tot judecată: "Funcția rațiunii, în raționamentele ei, constă în universalitatea cunoașterii prin concepte, și raționamentul însuși este o judecată care e determinată a priori în întreaga sferă a condiției ei."129 Și nu reprezintă aceste fapte o dovadă suficientă pentru încadrarea funcțională a analiticii transcendentale și a dialecticii transcendentale în orizontul judicativului constitutiv? Dacă acestea două constituie și reglează cunoștința veritabilă care are forma
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
a condiției ei."129 Și nu reprezintă aceste fapte o dovadă suficientă pentru încadrarea funcțională a analiticii transcendentale și a dialecticii transcendentale în orizontul judicativului constitutiv? Dacă acestea două constituie și reglează cunoștința veritabilă care are forma judecății (sintetice a priori), atunci încadrarea susținută mai sus nu este nici măcar problematică. Și mai poate fi adăugat, în sensul acestei încadrări, faptul că deducția transcendentală a categoriilor intelectului are ca temei tipurile de judecăți. Toate acestea, desigur, nu fac inutile observațiile privind prezența
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
înainte de toate, înseși condițiile de posibilitate ale acesteia și, desigur, identitatea sa "logică". Din acest ultim punct de vedere, lucrurile sunt clare: forma logică îi conferă identitate cunoștinței, alături de conținutul ei sensibil. Formal, cunoștința veritabilă este o judecată sintetică a priori. Așadar, este clar că judecata nu și-a pierdut locul central pe care îl avea în logica organon. De altminteri, și pentru Kant adevărul se află, total, în proprietatea judecății. Mai mult, celelalte forme logice prezente și în logica organon
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
pentru logica organon, dar, mai mult, ea condiționează forma concept și forma raționament. Pentru a pune în evidență aceste condiționări către categorii, Kant operează deducția transcendentală a acestora, oferind, altfel spus, "explicația modului în care concepte se pot raporta a priori la obiecte."132 Pentru a evidenția condiționările judecății către raționamente, Kant concepe însăși dialectica transcendentală; 2) adevărul-corespondență ipostaza adevărului proprie dictaturii judicativului este funcțional în proiectul critic, chiar dacă este instituită diferența dintre adevărul empiric și adevărul transcendental, noțiuni care introduc
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
unor reguli ale aplicației sintezei imaginative și unității apercepției, printr-un concept, la un anumit obiect: de fapt, toate principiile intelectului pur (axiomele intuiției, anticipațiile percepției, analogiile experienței și postulatele gândirii empirice) au funcție de condiționare formal-tehnică a judecății sintetice a priori; 3) timporizarea este operația logică de bază, iar operatorul logic principal este "eu gândesc", ca unitate aperceptivă în act (în aplicație), care condiționează orice cunoștință, în sensul "reglării" sale formele și obiective; unitatea sintetică aperceptivă este condiție necesară, în sensul
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
care cade sub categoria respectivă; dar timpul este prezent în toate acestea, datorită lui căpătând semnificație atât cunoștința, cât și obiectul acesteia ca fenomen; de aici un principiu metodologic al logicii transcendentale: "La fenomenele însele, date prin judecățile sintetice a priori"; timporizarea, asociată în mod direct de logica organon cu aspectul alethic al judecății, nu anulează aspectul propriu-zis formal al judecății (sintetice a priori), ci îl distinge în unitatea acesteia pentru a-l întări în sensul funcției sale de a participa
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fenomen; de aici un principiu metodologic al logicii transcendentale: "La fenomenele însele, date prin judecățile sintetice a priori"; timporizarea, asociată în mod direct de logica organon cu aspectul alethic al judecății, nu anulează aspectul propriu-zis formal al judecății (sintetice a priori), ci îl distinge în unitatea acesteia pentru a-l întări în sensul funcției sale de a participa la o sinteză corespunzătoare; 4) înfrânarea cognitivă reprezintă aspectul pragmatic cel mai semnificativ; ce avem de făcut în cunoaștere? Să ne abținem de la
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
însuși unitatea sintetică a tuturor elementelor judicative și că el nici nu are autonomie, fiind legat, în mod necesar, de subiect: ale acestuia din urmă sunt cele trei "facultăți" prin care timpul apare; e drept, ca formă sau condiție a priori. De aceea, el încă își păstrează la Kant sensul "substanțialist" (în sensul așezării sale pe un anumit suport și al preluării, de la acesta, a unor însușiri proprii unei ființări în orizontul "lumii date") pe care el l-a căpătat și
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
referitoare la deducția transcendentală a conceptelor pure ale intelectului (categoriilor). Și aceasta pentru că noi folosim multe concepte empirice, a căror justificare urmărește însăși originea empirică a lor, însă, susține Kant, există și câteva concepte "care sunt menite folosirii pure a priori (cu totul independent de orice experiență) și a căror justificare are totdeauna nevoie de o deducție."133 Acestea din urmă se definesc printr-o anumită funcție în judecată, pe care tocmai deducția o pune în evidență. Totuși, nu este vorba
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
care pot îndeplini funcția în cauză și care sunt supuse, în mod direct, sintezei aperceptive originare, în acest chip ele însele căpătând "puterea" de a se aplica intuițiilor sensibile, doar în acest chip devenind posibilă cunoștința veritabilă, cea sintetică a priori. Aplicația, în sensul unei sinteze a multiplului sensibil, are drept domeniu de referință nu mulțimea "obiectelor", ci mulțimea reprezentărilor despre acestea, fie ele reprezentări ca atare (sensibile) fie concepte. Rostul acestei poziții epistemice este justificat de Kant tot prin raportare
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
intervenției lor; este vorba, de fapt, despre o operație mijlocitoare: anume schemele temporale ale imaginației mijlocesc intervenția aperceptivă a intelectului prin categorii, în așa fel încât abia prin aceasta să se constituie fenomenul (și cunoștința veritabilă, ca judecată sintetică a priori). Fiindcă trebuie să fie constituite pe baza unor "forțe" constituționale diferite ca putere, principiile numite de Kant "analogii ale experienței" se întemeiază ele însele pe un principiu: "Experiența nu este posibilă decât prin reprezentarea unei legături necesare a percepțiilor".136
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
acestui principiu: el este, fenomenologic vorbind, corelatul operațional (ca act al conștiinței) al obiectului experienței (va fi vorba, până la urmă, despre orice experiență posibilă). Ne amintim că, în cazul imaginației transcendentale, schemele acesteia nu erau decât "determinări de timp a priori" raportate la: seria timpului (vizate fiind categoriile cantității), conținutul timpului (fiind în cauză categoriile calității), ordinea timpului (după categoriile relației) și, în sfârșit, ansamblul timpului (în funcție de categoriile modalității).137 Înțelegem că determinările de timp a priori sunt condiții de posibilitate
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
determinări de timp a priori" raportate la: seria timpului (vizate fiind categoriile cantității), conținutul timpului (fiind în cauză categoriile calității), ordinea timpului (după categoriile relației) și, în sfârșit, ansamblul timpului (în funcție de categoriile modalității).137 Înțelegem că determinările de timp a priori sunt condiții de posibilitate a sintezei diversului empiric, însă ele însele nu ar avea nici o petere fără anumite reguli ale determinării generale de timp, identificate tocmai cu analogiile experienței. Precizarea aceasta, cu un sens constitutiv clar, are mare importanță pentru
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
lipsi operația constitutivă, aceea care în-ființează. În plus, timpul este cel care prelucrează totul, adică își dă ipostaze operaționale și se încarcă de sensuri "ontologice", obiectuale. Până la urmă, timpul face cu putință constituirea fenomenală și forma de judecată sintetică a priori a cunoștinței veritabile. De aici sensul judicativ al deducției transcendentale kantiene, în genere, al demersului "analitic" despre principiile intelectului pur. Mai sus precizam ideea despre unitatea șirului de operații de constituire fenomenală și a șirului de ipostaze obiectuale pe care
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fenomenală, adică la aceeași structură temporală a constituirii fenomenale.142 În aceasta regăsim sensurile judicative ale discursului. Este vorba despre o veritabilă reducție a tuturor elementelor fenomenale ale fenomenului ca atare și ale cunoștinței veritabile (în forma judecății sintetice a priori) la timp. Prin aceasta, încadrarea judicativ-constitutivă a demersului de tipul analiticii transcendentale devine clară. Discuția despre teorema mai sus enunțată, care face referire clară la conștiință și obiect exterior, dar care, de fapt, accentuează sensul de unitate de constituire operațional-obiectuală
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în limite judicative, reașezând în sensuri noi o întreagă tradiție filosofică. Aici se află, de asemenea, un rezervor de sensuri care nu se aliniază regulilor dictaturii judicativului. 3.2.2.4. Timpul ca termen mediu al tuturor judecăților sintetice a priori; "reducția transcendentală" la timp; funcțiile judicative ale "absenței" timpului în constituirea fenomenală sensibilă și schematic-imaginativă Repoziționarea timpului, punerea în sens a absenței timpului și alte operații "temporale", cel puțin sugerate în acest discurs, nu pot fi trecute ușor cu vederea
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
mult. Problema astfel formulată vizează mai cu seamă cunoștința (ca o constituire fenomenală), nu direct fenomenul; acesta a fost vizat cu predilecție în discuția despre topică și amfibolie (ambele transcendentale, în variantă kantiană). Deoarece cunoștința veritabilă este judecată sintetică a priori, aceasta va fi avută în vedere, în scopul precizat, în cele ce urmează. Într-o simplă enumerare, condițiile de posibilitate ale judecății sintetice a priori sunt următoarele: a) condițiile formale ale intuiției: timpul și spațiul, și ale intelectului: categoriile; b
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
topică și amfibolie (ambele transcendentale, în variantă kantiană). Deoarece cunoștința veritabilă este judecată sintetică a priori, aceasta va fi avută în vedere, în scopul precizat, în cele ce urmează. Într-o simplă enumerare, condițiile de posibilitate ale judecății sintetice a priori sunt următoarele: a) condițiile formale ale intuiției: timpul și spațiul, și ale intelectului: categoriile; b) materialul sensibil și condițiile materiale ale schemei transcendentale, aceea care face posibilă sinteza reprezentărilor; conținutul, obiectele sensibilității vizate de schemele temporale ale imaginației transcendentale; c
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
nu o prezență pasivă, ci activă în sensul că toate operațiile sprijinite de aceste condiții, precum și toate constituirile fenomenale obiectuale ce le corespund reprezintă timp. Dacă astfel stau lucrurile, cu alte cuvinte, dacă toate elementele condiționante pentru judecata sintetică a priori reprezintă sensuri de timp, atunci timpul este termenul mediu al acesteia, cel care mijlocește sinteza propriu-zisă dintre termenii unei judecăți sintetice a priori. Statutul timpului de termen mediu într-o judecata sintetică a priori nu reprezintă, în contextul de față
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
reprezintă timp. Dacă astfel stau lucrurile, cu alte cuvinte, dacă toate elementele condiționante pentru judecata sintetică a priori reprezintă sensuri de timp, atunci timpul este termenul mediu al acesteia, cel care mijlocește sinteza propriu-zisă dintre termenii unei judecăți sintetice a priori. Statutul timpului de termen mediu într-o judecata sintetică a priori nu reprezintă, în contextul de față, o simplă constatare, ci o evidență de natura judicativului constitutiv; și la Kant el apare astfel: "Dacă deci se admite că noi trebuie
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
elementele condiționante pentru judecata sintetică a priori reprezintă sensuri de timp, atunci timpul este termenul mediu al acesteia, cel care mijlocește sinteza propriu-zisă dintre termenii unei judecăți sintetice a priori. Statutul timpului de termen mediu într-o judecata sintetică a priori nu reprezintă, în contextul de față, o simplă constatare, ci o evidență de natura judicativului constitutiv; și la Kant el apare astfel: "Dacă deci se admite că noi trebuie să ieșim dintr-un concept dat, pentru a-l compara cu
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
care se poate naște sinteza celor două concepte. Ce este însă acest al treilea termen ca mediu al tuturor judecăților sintetice? Nu este decât un ansamblu în care sunt cuprinse toate reprezentările noastre, anume simțul intern și forma lui a priori timpul."146 Situația aceasta a fost descrisă deja în prima parte a aplicației de față și ea reprezintă o veritabilă "reducție transcendentală" la timp, operație de sens judicativ-constitutiv nedisimulat. Dar de unde putem acroșa, acum, problema "absenței" timpului și cum se
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]