5,132 matches
-
Vladimir. Nu-l vedeam. Era întuneric și eu eram neputincios. Neputincios în propria minte, propriul trup. Nu puteam face nimic. Eram furios și stăpânit de o mânie oarbă, cauzată de propria mea neputință. Și în tot timpul ăsta, vocile îmi răsunau din ce în mai clar în minte. Fiecare cu glasul său, cu timbrul său, fiecare independentă și clară. Individuală. Toate intonând același "imn": "Nemuritor". Mă simțeam ca un copac pe care o voință de nestrămutat cresta însemne de altoi, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
fi impresionat deloc. Un om trăgând într-o tablă de scris fără nici un motiv aparent... total banal. Vino, îi spusei. Ne-am apropiat de negrul albit pe alocuri de cretă. L-am simțit mirându-se și întrebarea "Cum dracu'?" îmi răsună limpede în urechi... în minte, mai bine zis. Cum dracu'? Cele trei proiectile nici măcar nu au crăpat tabla. Nu au trecut prin ea. În schimb, s-au aplatizat întâlnind suprafața tablei. Era antiglonț. Exact așa cum a spus Arvon Mircea! Antiglonț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
să verifice camerele de luat vederi de la blocurile din apropiere, care ar putea avea vedere la școală, și cele de la intrarea în oraș. Trebuie să vedem cu ce ne putem confrunta atunci când vor veni Gardienii. Multă carne de tun, băieți, răsună vocea lui Sergiu în întunericul camerei. Intrase pe nesimțite și aproape că le dădu un atac de cord celorlalți, care fură luați pe nepregătite. S-a început să se braveze. Ce am face dacă ar veni Gardienii? I-am lua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
în continuare, ca și cum ar fi vrut să convingă un copil mic. Michelle, ma Michelle, viens avec moi. Viens avec ton papa! Al... JE NE SUIS PAS TA MICHELLE! JE RESTE ICI... PAPA! Țipătul ei făcu holul mic de primire să răsune, dar Allston ori era de nestrămutat, ori ignora complet dorințele copilului lui. Prostii, zise el încleștându-și dinții. Se aruncă înainte vrând să apuce încheietura Anei. Fără să gândesc, mâna mea apucă mânerul Eternei și din teacă țâșni o scânteie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
transformau în uniforme de un verde murdar ornate cu un romb argintiu. "Toate trupele, atenție! Pregătiți asaltul terestru! Începeți în 10, 9..." Stop! Oprește lucrul! Sergheiov, armează minele! îi zisei prin transmițătoarele primite. Fiți atenți! Vor ataca acum! Vocea mea răsună în urechea fiecăruia din școală și instantaneu atmosfera deveni incredibil de încordată. Cei de lângă mine își încetară subit lucrul la șuruburi și încremeniră. Imediat, au venit exploziile! Un clic metalic, țipătul sfâșietor de teamă și teroare al unui Gardian nefericit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
alocuri, iar sunetul pe care-l auzea toată lumea nu făcea decât să adauge suspans la o atmosferă încordată la maxim. Când acoperișul părea să nu se mai fărâmițeze, ferestrele de la etajul trei începură parcă să se spargă, iar ecoul lor răsuna clar pe coridoarele încremenite, făcând inimile tuturor să se micșoreze și mai mult în strânsoarea de fier a fricii. Urmară geamurile de la etajul doi, apoi cele de la unu, și în final, temutul final, puturăm vedea cum pe geamurile din fața noastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
opus, iar altul în pardoseală, în momentul în care n-au găsit carnea subnutrită a elevilor din care să muște. STOP! Înapoi! S-o punem înapoi! Alte trei izbituri se auziră. O pauză de câteva secunde, după care din nou răsună sunetul sec al gloanțelor care se aplatizau de tablă. Deci n-au plecat de tot! făcu unul dintre cei care l-au ajutat. Nu... De ce nu i-au ciuruit pe cei care au plecat, atunci? Nu pricep. Aveau impresia că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
auzi până la primul nivel al subsolului câteva momente mai târziu și clădirea s-a cutremurat ușor. Am crezut pentru câteva clipe că e un tunet, cu toate că aceste fenomene se întâmplă rar pe ninsoare, până când țipete și urlete disperate începură să răsune în receptorul din ureche. "MEDIIIIIIIC!!!!" "Ajutor! Ajutor! Pentru numele lui Dumnezeu, AJUTOR!" "Întăriri! Întăriri la etajul trei, deasupra amfiteatrului!" Ceva trebuie să se fi întâmplat! Medici! Duceți-vă și ajutați! Luați pe oricine aveți nevoie ca să vă ajute! Am pornit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
care în alte vremuri ar fi străjuit orașul împotriva incendiilor sau a orice altceva. Acum era scaunul lor de cinematograf și în fața lor se întindea scena panoramică a filmului pe care-l urmăreau. Din înaltul cerului un vuiet începu să răsune și în mintea tuturor încolți acel gând care era rupt din realitate. În ultima clipă putură vedea aripile bleu alungite pe lângă corpul principal al avionului și cum, din cala sa, un punct albastru deschis, străbătut de linii albe care își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Inimile lor parcă băteau mai încet. 4... Sunetul sec al unei arme care s-a descărcat ajunse până la urechile lor. Din nou același clinchet! O bufnitură grea în zăpadă! Și gândurile le alergau mai rapid prin minte... 5... Același sunet răsună din nou în pădure. O bufnitură ușoară! O bufnitură mai grea! 6... Greutăți mici făceau sunete ritmate în plapuma de omăt. Se auzeau din ce în ce mai puțin. Pași care se îndepărtau rapid! 7... Începură să vadă vinele albastre de pe copacii din fața lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
pe insul acela ilar și pe nevasta lui parcă făcută din marțipan colorat? — Zău că nu-mi dau seama... Dar nu avea nici o importanță. De altfel, oamenii de aici nu erau la fel ca În viața normală. Muzica urma să răsune dintr-un moment În altul. În chioșcul cu o mulțime de ornamente și coloane subțiri, muzicanții În uniformă erau pregătiți să sufle În instrumente, privind țintă la dirijor. Fanfara pompierilor sau a funcționarilor municipali? Aveau galoane și zorzoane aurii ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
femei, care trecuseră aproape toți de a doua tinerețe. Atmosfera părea puțin ireală. Cazinoul alb, frumos luminat, era Încărcat de muluri după moda din 1900. Existau momente În care ai fi putut crede că timpul se oprise În loc, pînă cînd răsuna un claxon dinspre strada Georges Clemenceau. — E și ea aici, șopti doamna Maigret, mișcînd ușor bărbia. Devenise un joc. Căpătase obiceiul să urmărească privirea soțului ei și ghicea cînd era surprins sau interesat. Ce altceva să fi făcut În fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
de bile, iar Maigret urmărea cu un aer grav două-trei partide, regăsindu-l sub un copac pe același bărbat Înalt și slab, care avea doar un braț, dar era cel mai bun jucător. Într-o altă echipă, În rîndul căreia răsuna accentul meridional, un bărbat cu tenul roz și părul foarte alb, Îmbrăcat elegant, juca cu demnitate și ceilalți Îi spuneau „senatorul”. Puțin mai departe Începea nisipul, cu baraca polițiștilor de la „supravegherea plajelor”, baloanele plutitoare care delimitau spațiul pentru scăldat, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
erau departe de hotelul Bérézina și, când se apropiară, Îl zăriră În prag pe tânărul Dicelle. — Pot să vă vorbesc un moment, șefule? Doamna Maigret intră singură și luă cheia de la recepție. — Să facem câțiva pași. Străzile erau pustii. Pașii răsunau până departe. — Lecoeur ți-a spus să vii la mine? — Da. Am vorbit la telefon. Era acasă, la Clermont, cu soția și copiii. Câți copii are? — Trei. Cel mare are optsprezece ani și s-ar putea să ajungă campion la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
venea o masă Întunecată, amenințătoare, aproape solidă. În fața hotelului Ambasador, Maigret și Dicelle așteptau În tăcere, În timp ce omul de la recepție Îi observa cu atenție. Lecoeur sosi exact În momentul În care Începeau să cadă primele picături reci de ploaie și răsuna soneria care anunța sfârșitul pauzei. Polițistul se văzu obligat să facă câteva manevre ca să-și parcheze mașina, apoi se apropie de cei doi, Îngândurat. — E În camera lui? Întrebă el. Dicelle se grăbi să răspundă: — Camera 105, la etajul unu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
fel de calmă, dar Maigret Înțelesese deja. Acel calm, acea lipsă a expresiei, nu erau atât stăpânire de sine, cât rezultatul unei mari emoții. Era În stare de șoc și Dumnezeu știe cum Îi apăreau imaginile din jur și cum răsunau În urechile lui cuvintele lui Lecoeur. — Aș prefera să nu răspund. — M-ați urmat fără să protestați. — Da. — Vă așteptați la ceea ce vi s-a Întâmplat? Întoarse capul spre Maigret ca și cum l-ar fi chemat În ajutor, apoi repetă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
să se privească. Dintre ei, Pélardeau era poate cel mai calm, cel mai stăpân pe el, cel puțin aparent. Este adevărat că În privința lui lucrurile erau clare și nu mai avea ce pierde. În cele din urmă, auziră, foarte departe, răsunând treptele unei scări de fier, apoi pași pe un culoar, pe altul și, În sfârșit, cineva bătu la ușă. — Intră! Era un polițist CRS, foarte tânăr, fercheș, care, În fața celor trei bărbați În vârstă, dădea impresia de forță. Lecoeur, străin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
îndoială. Dacă n-ar fi fost atât de inconsecventă! — S-a mai văzut cum anumiți oameni au început să se cumin țească imediat ce au ajuns într-o situație dezonorantă, într-o lo cu ință sub orice critică... Ca a Iuliei, răsună un țipăt sfâșietor în sufletul bătrânului. Insalubră. Mucegaiul și umezeala și-au luat deja tributul. Viața Scri boniei! Durerea sufletească și frica sunt uneori mai de efect decât acțiunile binefăcătoare. O vede chinuindu-se să vorbească convingător. Încearcă acum să
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
din Roma, pe vilele de la Alba și Tusculum... S-au înțeles între ei, iar el s a lăsat dus de nas. Și principele le face jocul. Poate oferi cui dorește orice proprietate confiscată și trecută în tezaurul statului. Vocea împăratului răsună dur: Dacă tot ai supus cazul atenției mele, am să-l aduc chiar eu la cunoștința Senatului, să investigheze și să descopere cine are interes să ponegrească un senator. Nefericitul simte un gol în stomac. Apoi dorința de a voma
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
și flaminii însărcinați cu slujba unui singur zeu, pontificii și augurii, sunt cu totul în puterea principelui. Dreptul pontifical îi îngăduie să-și exercite asupra lor puterea paternă, în numele zeilor. — Ai mai avut cumva vreo soră aleasă pentru acest sacerdoțiu? răsună iarăși glasul Marelui Pontif. Asta ar scuti-o să devină la rândul ei vestală, gândește Occia. — Tatăl tău a fost flamin? se interesează și rex. Vestala Mamă plescăie nemulțumită. Ar trebui și ăștia doi să sară peste asemenea întrebări stupide
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Îmi cer scuze dacă ceea ce spun e neplăcut urechilor tale, domniță! Vipsania întoarce capul înapoi fără să răspundă. Nu-i place să fie numită astfel. Numai cei care vor să-i intre pe sub piele îi zic așa. Vocea lui Maternus răsună tare. Ridică încruntată privirea spre el. — Să mă tem oare de comparația cu poeții dinaintea mea? Rumoare în sală. Nu voi numi pe nimeni dintre cei în viață, ca să nu dau impresia că umblu cu lingușiri. Vipsania e din ce în ce mai conștientă
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
pe ea, replică iute Claudius, pe... Își mușcă brusc buzele și tace încruntat. Era gata să spună ce nu trebuie. Bine c-a reușit să se oprească la timp. Nu însă îndeajuns de repede pentru Vipsania. În urechi i-a răsunat cuvântul nerostit: Cornelius. Cornelius!? se alarmează instantaneu. Fratele mai mic al lui Gallus? Își îndreaptă ochii, cercetător, către Claudius. În fața privirii ei pătrunzătoare, acesta întoarce capul, stânjenit. Gestul lui o convinge că a intuit corect. Cornelius deci. Incredibil! Nu chiar
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
ptiu, drace! Mai încearcă o dată și se încurcă din nou: — Nama... tabicus... Renunță. Pufnește furios pe nări, după care rânjește cu subînțeles: — Văd că tu cel puțin ai urmat tradiția de a te inspira din numele împăratului. — Sunt cetățean roman, răsună sec răspunsul. Rufus cască ochii mari. Bănuia el ceva! Totuși este ciudat. Un german primește cetățenia abia după 25 de ani de serviciu, odată cu diploma militară de lăsare la vatră. Bunicul și străbunicul meu au luptat alături de Caesar când galii
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Thaos după el. Am o dresură fantastică de elefanți în partea a doua. Germanul îi face semn cu mâna în timp ce se îndepărtează. — Vor îngenunchea în fața lojei imperiale și o să deseneze cu trompa pe nisip numele împăratului. Să nu-i ratezi! răsună glasul dresorului în urma lui. — Îl cheamă din nou să mai rupă un pic monotonia vărsării de sânge, mârâie Rufus. Aprobă sau dezaprobă? se întreabă Pusio. Instructorul întoarce capul către el. — Să nu crezi toate balivernele și lăudăroșeniile lui Thaos. E
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
unde veghează cubicularul se agită ușor. Încă buimac, tânărul sare jos din patul înalt cu un salt elastic, igno rând scărița. Răceala mozaicului sub tălpile goale îl înviorează. Se simte întru câtva mai liniștit. Pune-ți o tunică pe tine, răsună în urmă glasul sever al Agrippinei. E indecent să umbli așa. Germanicus pleacă ochii și constată că, într adevăr, nu are pe el decât bucata de pânză din jurul coapselor. Ridică nepăsător din umeri și se strecoară afară. Valetul îl așteaptă
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]